Un interviu cu scriitoarea franceză Neige Sinno despre puterea scrisului de a scoate răul lumii la lumină și de a căuta o vindecare. Romanul său, Tristul tigru, în centrul căruia se află experiența de abuz sexual la care Sinno a fost supusă în adolescență, a fost tradus recent de poeta Svetlana Cârstean la Editura Trei / Anansi.
Tristul tigru de Neige Sinno e o carte din care ieși profund transformată. E o mărturie despre o experiență limită: abuzul sexual la care Neige Sinno a fost supusă în adolescență de tatăl ei vitreg. La 19 ani, Sinno a decis să-și mărturisească public experiența abuzului, tatăl vitreg fiind apoi judecat și trimis la închisoare. Încercând să dea o formă acestei experiențe atroce, autoarea franceză își rememorează, alternând o suită de tehnici narative, trecutul, relația cu mama, cu tatăl vitreg abuzator, cu mediul în care a crescut, cu surorile, cu limbajul și cu literatura care a ajutat-o să conțină o istorie a violenței și să o aducă la lumină, într-o poveste de viață întregită, curajoasă, marcată de o capacitate de pătrundere rarisimă. E e o carte destabilizatoare și fundamental necesară. Pune problema răului din lume și din noi și oferă o analiză tulburătoare a violenței. Concluzia: nu există monștri, există doar oameni ca mine și ca tine, care la un moment dat au ales să facă rău.
Pe cât de cutremurătoare e povestea pe care o conține, Tristul tigru a atras o avlanșă de premii: Prix Littéraire Le Monde, 2023, Prix Femina, 2023 Goncourt des Lycéens, 2023, Prix Les Inrockuptibles, 2023, Prix Goncourt, alegerea României, 2023, Premio Strega Europeo, 2024. Scrisă cu o putere de păstrundere necruțătoare, Tristul tigru rămâne una dintre cele mai complexe și emoționante mărturii despre puterea scrisului în fața unor experiențe care scapă și vor scăpa mereu limbajului. În dialogul de mai jos, autoarea încearcă să aducă lumină asupra unor aspecte ale cărții, ale scrierii ei și ale receptării. Încrederea pe care Neige Sinno o are în puterea literaturii asupra vieților și luptelor noastre se arată din nou
Neige Sinno s-a născut în 1977 în Hautes-Alpes, Franța, a studiat literatura americană și a debutat în 2007 cu antologia de proze La vie des rats. În afară de Tristul tigru, a mai scris un roman, Le Camion (2018) și la începutul acestei luni i-a apărut în Franța o nouă carte. La Realidad spune, prin intermediul călătoriei unor bune prietene prin Mexic, o istorie a mișcărilor revoluționare zapatise și a colonizării Mexicului. După ce a trăit mulți ani mulți ani în Mexic, locuiește în prezent în Țara Bascilor.
Cartea ta, Tigrul trist, a avut un impact uriaș, a primit recenzii laudative și a câștigat premii literare importante. Ce ți-a adus faptul că ai scris-o, ce a schimat pentru tine, personal?
E o experiență stranie și frumoasă ca una dintre cărțile tale să primească atâta atenție. Cititorii care, pentru cineva care scrie, sunt o entitate imaginată, capătă realitate, vin la evenimentele tale și împărtășesc emoții profunde. Pare ireal și nerealist, dar îmi spun în fiecare zi că e totuși adevărat și poate că într-o bună zi o să mă conving că așa e.
Cum ai decis că titul va fi Tigrul trist?
Mi-a luat destul de mult să găsesc un titlu care să fie suficient de enigmatic și care să sugereze o serie de paradoxuri, în același timp. Am vrut ca titlul să reflecte procesul descris în carte, aventura acestei conștiințe rănite care încearcă să se împace cu obsesii și contradicții: ferocitate și tristețe, abuz și melancolie, copilărie și vârstă adultă, o dorință de a gândi cu capul tău și invazia constantă a unui limbaj și a unor idei impuse de alții. Pentru mine, toate aceste aspecte sunt incluse în titlu și, în același timp, lasă suficient spațiu cititorilor pentru a-și face propriile interpretări în legătură cu ceeea ce se ascunde dincolo de mască. E, în același timp, o referință la „The Tyger”, poemul lui William Blake, și la Tiger, Tiger cartea lui Margaux Fragoso [a cărei temă este relația unei fetițe cu un bărbat de 57 de ani, n.r.], și la mulți tigri din literatură, imagini ale prădătorilor care ne fac să ne gândim la natura răului.
Cartea ta este și o dovadă a indiferenței societății față de infracțiuni precum violul și incestul, o critică implicită a felului în care societățile noastre normalizeză sau bagă sub preș aceste acte monstruoase. Ai simțit că publicarea acestei cărți a contribuit la o schimbare? Ce crezi că ar trebui să se petreacă așa încât violența sistemică împotriva celor mai fragili să fie recunoscută și numită ca violență?
Cred că e invers: cred că tocmai pentru că s-a schimbat (sau se schimbă) ceva în societate, cărți ca asta pot fi citite. Devin, brusc, citibile. În toate locurile în care cartea asta a avut un ecou, s-a întâmplat așa pentru că oamenii au căutat ceva de felul ăsta: cartea a ajuns când oamenii căutau o manifestare artistică care să exprime ceea ce se petrecea deja. Altfel, cred că pur și simplu ar fi fost redusă la tăcere, așa cum se întâmplă de obicei cu genul ăsta de cărți. Și probabil că va fi redusă la tăcere în țări în care oamenii nu vor să audă ce spune cartea. Asta pentru că nimic nu poate fi auzit dacă nimeni nu ascultă sau, mai rău, dacă oamenii sunt hotărâți să nu asculte.
Tristul tigru
Pui mereu problema răului în lume, existența lui în noi ca potențial. În ce fel te-a ajutat scrisul să explorezi această temă?
Literatura poate fi un spațiu în care putem explora complexitatea. Când auzim la știri despre un viol, despre tortură sau despre incest, reacționăm întotdeauna cu emoții puternice și instinctive. Dar cu o carte, ai suficient timp, disponibilitate și intimitate să explorezi lucrurile mai în detaliu și cu mai multă onestitate și pătrundere. Într-un fel, ne e mai ușor să respingem abuzatorii și să credem că sunt o specie diferită, că au o natură diferită (sunt monștri, psihopați) sau să credem că acționează ca răspuns la un determinism imposibil de depășit (au fost violați și reproduc ceea ce li s-a făcut, sunt nebuni sau diferiți). Dar când te uiți cu atenție, vezi că sunt indivizi exact ca oricare dintre noi, dar care a luat o decizie diferită la un moment de cotitură din viață. Și sigur că nu sunt monștri, sunt oameni normali, care fac acte monstruoase. Scrisul mi-a permis să confrunt o parte întunecată din mine și să descriu această realitate complexă cât de exact am putut.
O pistă centrală a cărții tale se referă la felul în care putem scrie despre oroare și, implicit, la uzurile limbajului. Descrii căutarea constantă a expresiei, așa încât o istorie a violenței să poată exista în lume și nu izolată de lume. Încă te preocupă aceste întrebări sau ai senzația că existența acestei cărți e dovada faptului că ai găsit un răspuns?
Nu există limbaj care să exprime lucrurile prin care am trecut și chiar dacă această carte a găsit o plajă mare de cititori, încă sunt conștientă de această întrebare, problema nu a fost rezolvată. E un caz extrem, pentru că trauma ține de nepronunțabil, asta e parte din definiția ei, dar poate că nu există un limbaj corect prin care să spui ceva despre orice experiență, nu există o echivalență. Sunt foarte conștientă de acest lucru, mereu am fost și probabil cu atât mai mult acum, că mă ocup de cărți de nonficțiune. Limbajul nu e o traducere directă a ceea ce s-a întâmplat; când găsești cuvinte pentru ceva ce s-a întâmplat, rezultatul schimbă ceea ce înainte a existat doar ca tăcere sau experiență. Asta face ca dorința de expresie să fie una contradictorie și complexă, pentru că știu că ceea ce constituie miezul experienței nu va fi spus, oricât am încerca. Și cu toate astea, trebuie să folosesc limbajul pentru a da o formă experienței, să încerc să înhaț sau să creez sens.
Finalul cărții subliniază un adevăr crucial și vorbește despre dansul pe sârmă făcut zilnic între partea suportabilă a vieții și abisul întunericului și al răului. Ce rol are pentru tine literatura în acest efort zilnic? În ce mod crezi că poate avea un impact real în viețile și luptele noastre?
Făcând invizibilul vizibil, aducând percepții confuze la suprafața conștiinței noastre, literatura ne ajută în aventura omenească de a încerca să înțelegem realitatea. Dă formă dorinței noastre de a găsi un sens, suferinței provocate de cădere, chinului de a fi prizonierii haosului. Are un impact asupra felului în care vedem și apreciem lucrurile și, ca urmare, asupra a ceea ce facem.
În cartea ta, mărturisești că nu ai ajuns la scrieri feministe atunci când ai fi putut beneficia de acea cunoaștere în propria luptă. Care este acum relația ta cu feminismul?
Azi mă interesează foarte multe scrieri feministe. Ce am vrut să subliniez în carte a fost că nu trebuie să fii specialistă sau să fi citit cărți specializate ca să fii autorizată să gândești critic. Faptul că nu aveam o pregătire teoretică solidă, dar că am găsit, cu toate astea, o modalitate feministă de a-mi analiza povestea de viață e un astfel de exemplu. M-am implicat în acțiunea feministă din Mexic și relația mea cu feminismul are legătură cu acestă experiență care mi-a schimbat viața, una empirică, a vieții de zi cu zi, prin prietenii și din cauza unor nevoi reale, resimțite ca femeie care trăiește într-o țară violentă și care încearcă să se poarte ca un adult responsabil.
S-a schimbat scrisul tău după ce ai publicat Tristul tigru?
E prea devreme ca să pot spune ceva despre asta. Am scris o altă carte, La Realidad, care a apărut în Franța luna aceasta și e o formă hibridă între carte de memorii și eseu. Nu sunt sigură dacă voi continua să scriu cărți de nonficțiune, dar am impresia că încă am mult de explorat în genul ăsta.
Cum ai descrie reacțiile pe care cartea le-a provocat în Franța, dar nu numai?
Receptarea cărții a fost incredibilă. Foarte mulți cititori sunt interesați de analiza violenței sexuale și se conectează cu cartea prin prisma acestui aspect. Alții sunt interesați de construcția literară a cărții și de modul în care am încercat să-mi țes povestea personală într-o structură mai amplă, folosind diferite strategii narative. În ambele cazuri a fost vorba despre răspunsuri foarte entuziaste ale unor oameni care s-au imersat profund în experiența lecturii și care au ieșit din carte schimbați. Ca scriitoare, nu știi niciodată dacă ceea ce ai scris va rezona cu oamenii la acel nivel, așa că pentru mine a fost mai întâi o surpriză și apoi o mare bucurie.
Ce te interesează să explorezi acum, prin scris?
Nu sunt sigură ce voi scrie acum. Multă vreme am fost interesată de antropoplogie, de oameni și personaje care se mută dintr-o cultură în alta, care încearcă să fie traducători ai unor realități diferite și să decolonizeze cadrul prin care vedem lumea. Și aici este vorba despre relații de putere, dar în alt context.
