Toamna se termină cu un octombrie aglomerat în EP-uri sau albume, dintre cele mai diverse & ambițioase (glitch pop de la Alexandra Pirici sau ambient de la Marius Copel), dar și câteva cântece, dintre care iese în evidență îndelung-așteptata revenire a celor de la Robin & Backstabbers.
EP-ul Artificial, de Adda Kaleh
În videoul pentru „Landscape”, exercițiu deconstructivist care amintește de primii ani ai casei de discuri Fade To Mind, imagini din natură generate pe computer sunt contrapuse cu portrete umane în detaliu, la rândul lor contrafăcute. Un pointer caută anxios în unul dintre cadre spațiu unde să „deseneze”, iar intervenția, remodelarea și, finalmente, pustiirea noastră se precipită & aglomerează în câmpuri întregi care extrag resurse. Lumea se termină cu un live feed și emoticoane plutind ridicol.
Patru cântece care se pot grupa câte două. Vibranta „Artificial” (pe care am semnalat-o în episodul trecut) și „Core Nomad”, măcar datorită faptului că-s singurele cu voce și ne-abstracte compozițional. Mecanice în ritm, (sarcastic?) suave. Sexualitatea ca mister și neconvențional, inexactități într-un prezent al algoritmilor. Apoi, duoul „Landscape” și „Remould” vine ca o contră dansant brutalistă – democratizarea, recontextualizarea și, iată, remodelarea sunt termenii care pot defini acest EP despre emotivitate web-sarcastică pentru o lume mai bună – Alexandra Pirici și statusurile ei înțepătoare shared with public sunt de urmărit: „Haide, România, urma scapă turma, să privatizăm și noi ce-a mai rămas de privatizat prin noua mafie de Chicago boys locali, să intrăm și noi în sfârșit în rândul lumii (distruse total) și să înceapă apoi altă revoluție (aia în care se trage din nou cu gloanțe în protestatari).”
4/5 ♥
EP-ul Little Creatures, de Zimbru
A fost nevoie să treacă aproape zece ani de la Electromagnetica (The Amsterdams) să (re)descoperim sintetizatoarele pe scena alternativă fabricată în România. Cu această ocazie, reascultăm „Bunker Soldiers” și restul de pe albumul de debut al celor de la Orchestral Manoeuvres In the Dark, dar și Sound of Silver de la LCD Soundsystem. Ambițiile Zimbru sunt însă simple și la obiect: „Divination”, cel mai bun cântec românesc alternativ al anului, are finalmente din candoarea & grandoarea unor The Killers, „Little Creatures” simplifică MGMT, iar „Terejo” este o (poate?) surprinzătoare fentă Italo, cu inflexiuni vocale ecouri Bronski Beat.
În același timp: anxietăți queer & frisoane utopice, bufoneria ca sarcasm, prețiozități dansante aproape pastișe Metronomy, preocupări feministe („Boys will put you in your place / And show you how it’s done / Gender pain / Hold me up against the wall and / Don’t look back”), iar Teodora Retegan are un talent real în frazare, ritmică și alte asemenea care fac cuvintele să ajungă melodie. Chiar dacă uneori pot fi patetice, cum e cazul cântecului care numește albumul („When I played you this song we were happy / Now I wonder how you’ve been / I set my time to your time”), au acea familiaritate și fluență care le fac dacă nu memorabile, măcar seducătoare.
4/5 ♥
Cântecul „Pierdem amândoi”, de Dor Mărunt
Indie pop fără pretenții, cu ecouri chillwave (rememorăm Small Black sau Blackbird Blackbird), cam stângaci la frazare și ritm (fiți atenți la pasajul: „Mă uit la ceas, te strig, dar rămân / Fără glas”, o reală tortură), dar naiv cuceritor la refren. Ajută mult și videoul regizat de Ioana Mischie, în care dansează Alexandra Bălășoiu și Denis Bolborea.
3/5 ♥
EP-ul Chasm, de Electrons In Slow Motion
Despre proiectul ambiental al lui Marius Copel (Zammorian, Guidance) am vorbit și cu ocazia lansării primului disc, Ecstatic Technologies. Al doilea material al său adună patru cântece care evoluează treptat dinspre romantism sci-fi în pași repejori către introspecție milenială (și ceva mai mult de-atât). Dacă prima jumătate aparține anilor ’80, ultimele două cântece sunt o nu-știu-cât de evidentă nostalgie trans-pastorală cca. 2000 (apar în memorie referințe ca Solar Fields sau Hammock), care îți intră pe sub piele și respiră spații (mai) largi aproape naive, dar țesute cu grijă.
4/5 ♥
Albumul Muzică de pus pe gânduri, de Omu Gnom
„Mesaju-i chintesențial, Trăiește viața e un pleonasm / Ca un Carrefour în intersecție / Mai tot ce scriu eu e introspecție / Și amuzat, și trist, ca un comisar bătrân când intră în secție” e acea auto-reflexie suficientă cât se ghicim situația existențială a neobositului Daniel Secătureanu a.k.a. Omu Gnom, care adună de încă un album (și câțiva invitați: Elena N., Jurjak, Cătălin Chelemen de la Coma și Lucia).
Dacă sunt și fente la îndemână, care țin mai degrabă de craft decât de subtilități („Aici e o luptă cruntă, crudă, / Care se duce uitând / Speranța moare ultima / Întrebarea e: noi când? / Omul se uită lung când timpul lui e un pic mai scurt / Vrem mereu tot mai multe / Nefăcând nimic mai mult”), Gnomu’ e unul dintre acei rapperi care te surprinde când te aștepți mai puțin și e capabil să-ți spună în doar câteva versuri o poveste întreagă despre încălzire globală, tehnologie și capitalism: „Parcă nu mai suntem în pas cu vremea, nu știu ce minte Busu ăla / Vreau să merg pe drumul meu / Tot caut busola / Jocul vieții nu se suportă cu consola.”
3/5 ♥
Cântecul „Heavy Heart”, de Second Wave
Duoul Daniel Antohi & Radu Dorobanțu sunt ceva mai mult decât ce auzim pe streaming, unde masterizarea înăbușită nu spune aproape nimic despre explozia southern Goth (salut, Black Rebel Motorcycle Club, salut, The Black Angels!) care se întâmplă în timpul concertelor. Distors zid, riff-uri psihedelice în prelungiri imprevizibile și același Antohi care, deși nu posedă tocmai acea voce apăsător-claustrofobă necesară stilului, își aduce aminte să țipe mai des. Dincolo, la tobe, Dorobanțu e masiv. De văzut. Altfel, necesare reparații în studio.
3/5 ♥
Cântecul „Tarantella (O casă, cândva)”, de Robin and the Backstabbers
„Brânză bună în burduf din ăla. Sunet mult prea procesat. Aștept întoarcerea la Izvorul nr. 10 din Borsec”, comentează utilizatorul krusty în subsolul videoului. Dincolo, la primul single care anunță Vladivostok, a treia parte a enciclopediei melodramatice Bacovia Overdrive (și, din câte îmi aduc aminte că-mi povestea Andrei Robin Proca într-un interviu de acum prea mulți ani, ultimul punct pe hartă), un alt user, reviewlogy, acuză: „Andreiule, încet-încet te transformi în Smiley. Cu versuri mai bune, dar muzical nu ești departe de flatline.”
Din același interviu, rememorez aproximativ: „Dar eu vreau să ajung pe Radio Zu sau Kiss FM, asta e și ideea, altfel de ce cânt?”. RaTB e un proiect serios de auto-ironic încă de la început, iar între „Totul a fost perfect / Doar curajul ne-a lipsit” și „Te cheamă o voce cântând în camera cealaltă / Dar la ce e bună o ușă care dă înspre un zid?” sunt doar niște ani, niște fire de păr alb și (aparent?) mai mult optimism: „Ce mai înseamnă un zid odată ce l-ai uitat?”. Va trebui să ascultăm albumul, însă, pentru mai multe detalii, pentru că în aceeași toamnă a lui 2011 îl întrebam de ce încă nu era gata primul disc după vreo doi ani de studio – mi-a zis că nu-i de joacă.
4/5 ♥
Unde-i vezi?
Adda Kaleh suține primul live cu EP-ul în cadrul lansării celui de-al doilea număr al revistei Cutra, pe 29 Noiembrie la Centrul Național al Dansului din București. Zimbru cântă pe 27 Noiembrie în Szimpla Kert din Budapesta. Omu Gnom cântă pe 30 Noiembrie la Visssual din Brașov, în timp ce Robin and the Backstabbers lansează albumul Vladivostok în aceeași seară, la Arenele Romane din București.
Pe Mihai Tița îl găsiți și pe blogul personal, supraelastic.ro.
Fotografie de Vladimir Pogonariu, în timpul unui concert Robin & the Backstabbers din Expirat, 2018.
