A trecut destul de multă vreme de la lista precedentă, de aceea notez rapid trei lansări. Florin Salam a scos „Dă-mi aer”, un cântec împreună cu starul pop What’s Up şi lansat pe un dans al coregrafului Emil Rengle. E tot ce au mai bun de oferit două lumi aparent extreme. Obrăznicii ghetto precum „Je parle francais, mademoiselle / Săruta-te-aș sub turnul Eiffel” și melodramatisme pop-rock precum refrenul: „Dă-mi aer, că mă sufoc / Și pune-mă în viața ta pe primul loc / Nu lăsa-n inima ta / Să se strecoare altcineva”. Probabil unul dintre cele mai sincere refrene de dragoste ale genului de la: „Ce frumoasă ești, atunci când zâmbești / Te port mereu în gândul meu / Te iubesc mereu” al lui Nicolae Guță. Ambele, oricum, ar fi putut fi oricând cântate de Smiley, Robin & The Backstabbers sau The Mono Jacks. Sau Praf în Ochi.
Marius Copel, aka Electrons In Slow Motion, a mai scos un LP cu exerciții astral & utopic ambientale, Meta Incognita, pentru toți fanii Carbon Based Lifeforms sau Solar Fields, iar proiectul CPEx, pe albumul Autocritica, a explorat, manipulat, amestecat și distorsionat câteva repere ale tranziției dinspre comunism către capitalism: de la jingle-uri optzeciste și cântece ori ședințe ale partidului comunist, până la reclame la linia erotică care apăreau pe aproape toate televiziunile după miezul nopții sau cea la gin cu Monica Bârlădeanu. Spoiler alert: cele câteva note din celebrul jingle „Aici, România” se tripează imprevizibil către „Rez”. Și acum, noutățile.
Cântecul „Aripi de liliac”, de Om la lună
Doru Pușcașu, vocea și textierul trupei, mai schimbă două, trei condimente (adaugă chiar și un cvasi-inoportun fluierat dandy), mai scoate o brioșă melodramatică – termină versuri în „dragă gură” cu același patetism cu care altele încep cu „Mândră, draga mea” – și sunt tot mai intrigat de cât de mult poate să întindă manierismul Nichita Stănescu meets The Mono Jacks meets „Făt-Frumos cel rătăcit” al acestui-cântecul-meu-favorit-rămâne-Yellow-proiect: „Aripi de liliac, fluturi în stomac / Și din când în când, c-un glonț în gând, mai moare un drac / Și pe limba mea, cea mușcată prea / Am să îmblânzesc și-ncolăcesc un zâmbet posac / Zâmbetul tău posac”. Și dă-i, și zbiară plângăcios despre o posibilă iubire cu năbădăi între doi vampiri care nu-și dau drumul unul altuia nici „de-ai dracului”. Basm să fie!
3/5 ❤
XL Mixtape, de DOC
„Nouă din zece rapperi vorbesc despre cât de șmecheri sunt ei, ce țoale și-au luat. Eu vorbesc despre cât de bun sunt eu la rapul ăsta. Și chiar sunt. Nu vorbesc din cărți. Le explic de ce sunt bun. Se numește ego rap”, mărturisea Vlad Munteanu aka DOC (a treia parte din grupul CTC, alături de Deliric și Vlad Dobrescu) într-un interviu pentru Lucian Mîndruță la Schimbă vorba, întâmplat în 2013, după primele două albume solo, Scăpat de sub control („Scăpat de sub control, irascibil, imprevizibil / Insensibil, C.T.C indivizibil, textu-i lizibil / Vezi tu, restu-s penibili”) și Lucrare de control („Fratele meu, am tras din greu precum culturiștii / De când toți vechii, toți triștii, ne numeau futuriştii / Mulți apăreau, vedeau, plecau ca turiștii / Unii încercau, bălăneau, o sugeau toți muiştii”).
Egoul de poliție rap, distracția G-funk de vară și glumițele pentru corporatiști („Auzi, știi cum știu că-i vara aceea? / La două suntem toți cu sticla, lemn IKEA”) se acreau în nostalgia și existențialismul discului Eu, scos acum trei ani – de departe, cel mai matur și complex al său. Mixtape-ul ăsta proaspăt vine ca o extensie firească, iar DJ Nasa completează învățăturile deja cărunte cu niscaiva referințe bătrânești, de la lătratul lui DMX (pe „Adevărul”) la sintetizatorul din „Nuthin' But A G Thang” (pe „X”, cu Deliric), dar și o pastișă la „Ain't No Sunshine”. Avem chiar și un blast from the past pe „Funkin’ Around” (ghici ce, tot către ceva vechi face cu ochiul DJ Nasa), o colaborare cu Don Baxter ușor de confundat cu vremurile bune ale unor La Familia: „E caterincă pură, eu și Baxter / Îmi aminteam de când cumpăram blugi de la Castel / De când eram puști și nu stăteam în rastel”.
Mai funcționează și spleenurile și-golanii-plâng-câteodată (vezi excelenta „Mădălina”: „Am cunoscut-o într-o seară / O petrecere banală, într-un colț de capitală / Mi-a prezentat-o un tovarăș / Sub un cer negru de vară, la-nceput părea amară, da' / Ne-am întins la vorbă până focul demn de sobă / S-a aprins în mine, mi-am luat film, luna părea ca probă / S-a pierdut în mulțime, am rămas singur cu totu' / Da' deja înțelegeam totul singur, sămânța și rodul / Făceau sens în marea schemă, toți la fel, aceeași stemă / Toți celule, mâine nule, într-o universală venă”), doar că machismul devine obositor, repetitiv sau chiar neinspirat, mai ales când dai peste ciondăneli la prima mână precum: „Sunt un zeu din Soare, măsura-mi-ai raza”. Nici Vlad Dobrescu nu e neapărat mai inspirat pe „Stai că-ți zic eu”: „Vedetele astea nu-și mai văd lungul nasului / Michael Jackson după trei luni în Vaslui”. Să vedem albumul, că asta a fost doar încălzirea.
3/5 ❤
Cântecul „Love Is But a Song”, de Greetings Sugar feat. Ana-Maria Guran
Deși e hazardat de aproape de „Still Life”, iar vocea actriței Ana-Maria Guran atenuează impresionismul post-punk revival cu (poate) prea multă dulceață à la Roxana Niculae (We Singing Colors), noul single al duoului Gabriel Kirmaier plus Ștefan Eremia sună aproape de onestitatea pe care și-o merită: vocea lui Eremia se simte în largul ei când nu e confruntată cu anxietățile & mizantropiile compoziționale new wave ale lui Kirmaier (firește, a contat de data asta şi fetișul pentru sound-ul pop de dormitor al producătorilor de la Cirkular – vezi Zimbru). Astfel, a ieșit un cântec cald & dezinvolt despre „fluturi în stomac”, deși refrenul „Love is but a song to sing” are și ceva dezolant, o vagă sugestie a asumării clișeului. Pe de altă parte, „liquid hips” e o metaforă al cărui sens îmi scapă, dar se iartă.
3/5 ❤
Cântecele „Lunca” și „Žali Zare”, de Balkan Taksim (foto)
Despre primele single-uri de pe Disko Telegraf, noul album al trioului pregătit de lansare pe 28 mai, scriam prin 2019, înainte să vină pandemia și să pună majoritatea proiectelor muzicale pe pauză, că sunt, atunci când tragi linie, conformiste. Îmi mențin impresia și cu următoarele. „Lunca” pleacă pe trip-hop și bas profund, câteva acorduri repetitive din sintetizator și, brusc & netrebuincios, apare un elektro-saz cu acorduri care mă trimit inevitabil la „İnce İnce”. Se adaugă niște reverb pe voce, deși cântecul n-a avut curajul să vireze în dub, apoi liniște și pace în a doua jumătate, când Sașa-Liviu Stoianovici (re)interpretează versurile din folclorul românesc cam prea melodios, cam prea ca într-un jam session cu Subcarpați.
„Žali Zare”, pe versuri populare din sudul Serbiei în dialectul torlakian, e mai concretă – poate și pentru că e mai săltăreață. Instrumentele de percuție și tobele sunt hotărâte și lascive, šargija balcanică (alt instrument cu coarde, înrudit cu bouzouki-ul grecesc, din „muzeul” personal al lui Stoianovici) te frige atât cât trebuie, fără să fie suprautilizat, iar cele două linii avant-cosmice din sintetizator ale lui Alin Zăbrăuțeanu (una cu vag ecou de „Foreign Affair”) se așază mai bine decât un covor persan pe canapea. Aștept curios albumul, dar mai ales concertele, când cel mai probabil muzicile astea se vor desface & dezinhiba.
4/5 ❤
Cântecul „Doar săracii fură”, de Dan Manciulea
Cam asta e situația: e nevoie de Florin Dumitrescu, care a scris majoritatea versurilor pentru Sarmalele Reci, dar și cântece pentru Timpuri Noi sau Direcția 5, să mai avem și niște rock ori folk politic în țara asta. „Fură cei ce-ndură, / n-au ce pune-n gură. / Legea o să-i lege / pe hoții ca ei. / Doar săracii fură, / cei bogați nu fură: / cei bogați fac legea / să fure pentru ei” sunt înțepături de realism & inegalitate socială care acum vreo douăzeci de ani ar fi ajuns în heavy rotation pe radiourile comerciale. Astăzi, însă, trec aproape neobservate. Florine, trebuia să bagi un Gucci sau Balenciaga pe undeva. Sau, măcar, să fi scris cântecul ăsta pentru vreo campanie Vodafone.
Vocea și chitara sunt ale lui Dan Manciulea, de meserie pompier, „pensionar militar din Râmnicu-Sărat”, așa cum s-a prezentat anul trecut în timpul performance-ului său de la Românii au talent, celebrul talent show al PRO TV, când îl lăsa crucit pe Florin Călinescu cu flashback-uri nouăzeciste precum: „Nu muncește nimeni pe ogoare,/ a fugit și clasa muncitoare. / Țara e un birou de administrare al hârtiilor, / avem directori și secretare, / avem bibliorafturi și nomenclatoare, / avem registre, avem formulare/ și toți cântăm așa: / Să-ți fac un dosar, în dublu exemplar / sau poate un proces verbal? / Toți muncim cu spor/ și cântăm de zor, / în țara hârtiilor”. Ba chiar, în două cadre scurte, Smiley și Pavel Bartoș, prezentatorii emisiunii și vedete pop ale ultimului deceniu, sunt surprinși recitând versurile „Să-ți fac un dosar, / în dublu exemplar”, dar și punchline-ul „În țara hârtiilor”. Pentru că, în cele din urmă, mare lucru nu s-a schimbat de la Țara te vrea prost încoace, oricât de impresionant ar arăta astăzi studioul show-ului, oricâte sucuri Timbark ar fi pe mesele celor din juriu și oricâte reclame la livratori exploatați ar face Adrian Despot.
4/5 ❤
Cântecul „Contur”, de Trip Manilla & Ana Coman
Proiectul care într-un mod bizar se găsește undeva între varianta folk rock a lui Cheloo („Dacă-nchizi o pasăre-ntre ziduri, le-ar fi colivii / Și de mă-nchizi pe mine între ziduri, ce ciudat, tu n-ai mai fi”) și Gotan Project cu discount mi-a atras atenția de data asta datorită colaborării cu Ana Coman. A ieșit melodramatism adolescentin în hanorac larg, cât de-o țigară în față la intrarea în Hotel Costes.
2/5 ❤
Cântecul „Fericire” de Loredana, Florin Salam, Jador și alții
Comeback-ul detonant în trendurile YouTube al lui Costi Ioniță în rol de producător, mai mult sau mai puțin așteptat ori previzibil (dacă nici după ciocnirea „Așa sunt zilele mele” cu două festivaluri și trapanelele lui Alex Velea, atunci când?) probabil că tocmai și-a consumat punctul culminant: Loredana Groza, una dintre divele muzicii pop românești, care oricum de vreo două decenii cochetează intens cu muzica lăutărească, într-o companie all stars (minus Adi Minune, despre care Costi zice că ar fi participat, dar n-a găsit timp): Jador, Florin Salam, Culiță Sterp, Baboiash, Ștefan de la Bărbulești, Nicu Paleru, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova, Vali Vijelie și, firește, Costi Ioniță.
Curios, având în vedere că ar fi fost bizar ca tocmai Loredana să lipsească de la petrecerea lui Costi care deja ține de vreo câteva luni bune, colaborarea Deluxe a fost subiectul unui weekend întreg. De la „dezamăgiri” bombastice că Loredana s-ar fi compromis artistic și glume răsuflate & toxice, până la inevitabilul hate, cum îi spune și Costi, cu încărcătură rasistă. Dar parcă sunt tot mai insulari și cu o medie de vârstă tot mai ridicată influencerii care plâng că se alege prafu’ de cultura Made in RO sau rup haina dușmăniei etnice de pe ei.
Altfel, cântecul poate fi simpatic în prima parte (e împărțit în două reprize, cu beat și tempo diferite). Măcar pentru că „Feri-feri-feri-fericire”, pe niște moombahton cam bleg, e un refren care se poate transforma oricând într-un trend de coregrafie din patru mișcări pe TikTok. În caz că se mai întreba cineva dacă a mai rămas cineva în țărișoara asta conectat la cultura pop actuală, ăla-i Costi.
2/5 ❤
Cântecul „Vânt în pânze”, de Alexandrina
Nu vă supărați, la ce adresă de e-mail trebuie să scriu să-mi trimită și mie Mylene Farmer un cântec moca? Alexandrina Hristov a dibuit echilibrul optim, pe care-l caută, de fapt, de ceva vreme încoace, între patetism și spiritual și a ieșit un cântec (synth?) pop molipsitor.
4/5 ❤
Fotografie de Irina Ariana Fețanu, în timpul unui concert Balkan Taksim în Control Club, 2019.
