De la un rave nouăzecist paranoic către manele optimiste și un rock alternativ care recalibrează niște priorități, câțiva muzicieni nu stau locului și încearcă să spună una, alta, atât cât se pricep, despre momentele complicate prin care trecem.
„La tăți ni-i frică”, de Beznă x Serin Jemaa
Fetișul balcanic (moldovenescul „tăți”, v-ați prins?) pentru rave când vine vorba despre ironii post-internet & post-capitalism e binecunoscut, dar chiar și kitsch-ul are nevoie de inspirație atunci când e intenționat, nu involuntar. Avem un el și o ea, captivi într-o cameră sterilă („Future is made of virtual insanity”, nu-i așa?), unde numărăm doar două piese de mobilier (scaun din plastic, cum altfel?) și un cuptor cu microunde, metaforă a solitudinii și încă un indiciu către acei ani ’90 când tehnologia revoluționară stătea liniștită în colțul ei, fără să o verificăm compulsiv în fiecare oră. Amândoi încearcă să facă față izolării și alienării inevitabile, Serin Jemma (machiată, bineînțeles, în culori reci) mimând lovituri cu capul în perete, iar cîteva cadre filmate cu drona insistă cu blocurile de apartamente aglomerat anxioase. Compoziția, însă, după cum se și aude, e nesărată (iartă-i, Mario Piu, că nu știu ce fac).
Simptome: Intimitatea se alienează, economia se contractă, societatea suspină cu gândul la vremuri mai simple.
„Corona-i virus chinezesc”, de Sorina și Corin Pop
În timp ce anul trecut Omul cu șobolani alegea Dan Barna, muzica populară, prin vocile a doi puști maramureșeni, propagandiști precoce, rămânea fidelă unui partid iluzoriu de stânga: „PSD-ul nu jigneşte / El doar că ne ocroteşte / Grădiniţe, şcoli şi bani / Ca s-ajungem oameni mari”. Și cine a zis că la sat nu se discută geopolitică? „Frunză verde de bostan / Eu nu-i fac sluj lui Timmermans / Fiindcă e om părtinitor / Din ţara lalelelor”. Astăzi, Sorina și Corin au câteva lucruri de zis și despre virusul (din țara artelor marțiale?) care îngrijorează o lume întreagă: „Du-te virus, du-te, pleacă, / Înapoi în China pleacă, / Că românii sunt căliți / Și de viruși și de griji!”. Așa e, numai necazuri cu politica!
Simptome: Oare de la praz ni se trage?
„Mai rău ca la pușcărie”, de Mihăiță Piticu’
Pulsul evenimentelor mondiale e luat, ca mai mereu, și de către lumea manelelor. După „Virusule blestemat”, o baladă neinspirată („Mor oamenii cu tona / De la virusul corona”), finul lui Adi Minune se descurcă binișor la caterincă și aroganță: „Fir-ai tu de pandemie / Mi-ai mâncat zilele mie / Că dacă strănut o dată / Îmi trimiți garda la poartă”.
Simptome: Nu știam că eram liberi.
„Mai tare ca virusu' Corona”, de Marius Olandezu’
Deși „Dedic cea mai frumoasă melodie” e un statement discutabil în sălile de terapie intensivă, Olandezu’ demonstrează încă o dată că manelistul se adaptează în funcție de polii de putere ai capitalismului (și nu numai!). Prinții din Dubai, mafioții italieni sau președinții pălesc în fața noului coronavirus, care nu ține cont de nimeni și nimic, iar să rămâi șmecher chiar și în timpul pandemiei e în momentul de față dovada supremă a șmecheriei: „S-a dat zvon în orice țară / C-am putere colosală / Eu produc banii cu tona / Că sunt virusu’ corona / De orice eu sunt capabil / Pentru voi inegalabil / Vă dau teamă și teroare / În orice împrejurare.”
Simptome: Banul nu moare, banul se adaptează.
„Pace”, de Om la lună
În timp ce manelele de mai sus atrag atenția asupra pericolului limitării libertăților, muzica alternativă și așa-zisele clase creative (apropo, deloc puține voci au strigat „Să vină Armata!”, iar Ada Milea, spre exemplu, ar merge chiar până la interzicerea dreptului la vot celor care ies afară) sunt ceva mai docile: dansează, cântă, recită, desenează, gătesc, meditează și așa mai departe, musai cu un haștag auto-suficient în coadă: #StămAcasă. Întrebarea disperantă „Cum rezistăm acasă?” (first world problems much?) e pe (prea) multe burtiere, bloguri și statusuri, subconștientul suflându-ne din prima bancă că jobul nu era tocmai a doua casă, ci chiar prima. Iar cântecul băieților, deși patetic, are o karma subtilă. Acasă e unde și cum trebuie să fim, de fapt: „Ce-ar fi să-ncepi cu începutul nou? / Cu alte cuvinte, complet răsucit. / Ce-ar fi să-ncepi cu începutul nou, / În sfârșit?”
Simptome: Cum adică te plictisești acasă?
