Listă dominată de două albume de luat în seamă apărute în zone mai rar frecventabile, ambient și synthpop, și două reveniri, una care face gălăgie, a lui Costi Ioniță, cealaltă nostalgică, a celor de la BUG Mafia.
Cântecul „Rapido”, de Ruby, Florin Salam & Costi (foto)
Tocmai Costi Ioniță să lipsească la petrecerea ghetto pop a ultimilor ani? A scurtcircuitat trendingul YouTube din țară până în Marea Britanie cu patru producții: „Artileria” cu Dani Mocanu, „Jale” cu Jador, „Ivanko” cu Anna Lesko, dar și asta de mai jos cu Ruby și (bombă!) Florin Salam. Prima e cea mai explozivă & dezinhibată („Aș detona în tine ca în poligon / Declar stare de urgență în dormitor”), celelalte sunt mai degrabă neglijabile. Am ales-o pe cea mai intrigantă. „Muzica este făcută să ne aducă împreună, nu să ne dezbine! Am făcut piesă cu Regele!”, a scris Ruby pe Facebook cu ocazia lansării single-ului care chiar dacă nu e manea și chiar dacă rolul lui Salam e mai degrabă decorativ, e suficient cât să rușineze radiourile comerciale, care și-au ferit playlisturile, și să-i provoace pe unii dintre fani să o ironizeze, considerând că Ruby s-ar fi folosit de numele celor doi în căutarea succesului. Aș zice că e tocmai invers, pentru Costi (o zice și pe Instagram) „începe o nouă Eră”. Oricum ar fi, mingea e acum în terenul lui Selly.
2/5 ♥
Cântecul „Night Fever”, de Astro Générale
Ardelenii au început stângaci, dar au intrat în studioul Cirkular (unde-i găsim și pe Zimbru), iar producția e simțitor manierată: fetișul pentru sintetizatoare optzeciste și space-disco-rock nu dă greș nici în cazul lor. Prea Metronomy, prea The Black Keys, noul single ar fi putut fi memorabil dacă avea și ceva de spus (în afară de imprecizii precum „Every believer / Has a sinner / Past reflections / A future killer”), nu doar de demonstrat când vine vorba despre compoziție.
3/5 ♥
Albumul Speech Impediment, de Ștefan Panea
E suficient să ne sară în ochi coperta noului album solo al lui Ștefan Panea, membru al trioului Environments, despre care am mai scris aici, un detaliu al picturii moderniste „Fată italiană” din 1849 al germanului Ludwig Knaus, manipulat de către Alexandru Daș (Valerinne), să putem bănui că avem de-a face cu panseuri granulate (referința cea mai evidentă ar fi William Basinski, unul dintre muzicienii favoriți ai lui Ștefan) & pastorale. Înregistrări ambientale realizate în diverse orașe europene laolaltă cu compoziții originale, deformate & compresate, plus mult reverb. Nostalgie apatică, loop-uri cosmice. Albumul se poate asculta integral pe Bandcamp.
4/5 ♥
Albumul Stand Still, de Kirmaier
Când rock-ul se conformează & corporatizează, anxietatea post-punk așteaptă mereu după colț. S-a întâmplat spre sfârșitul anilor ’70, s-a întâmplat și după dizolvarea Britpop, iar în ultimii câțiva ani trăim al treilea val, o dată cu apariția unor Black Midi sau Idles. Ceva asemănător e și în aerul muzicii românești, unde cele câteva trupe alternative și/sau post-punk revival apărute cândva la mijlocul anilor 2000 (The Mono Jacks, Byron, Toulouse Lautrec ș.a.), dar și altele mai noi care simulează starea de fapt confortabilă și compozițiile melancolice (Eyedrops, Om la lună, Second Wave, Melting Dice ș.a.), își plimbă playlistul afectuos pe la terase, food courts sau scot vreo băutură alcoolică ce le poartă numele. Firește, nimic rău în asta, cei vechi își merită roadele culese, iar nou-veniții au o pâine de mâncat: un pumn de nostalgici ai Generației X alături de mileniali târzii ai clasei creative (sau aspiranți) vor mai ține pentru câțiva ani în viață happeningurile priviți-privighetoarea-cântă.
Intră în scenă Gabriel Kirmaier, fost membru Moebius (o trupă care a promis) și actual Greetings Sugar (o trupă care nu convinge) și albumul său de debut melancolic, aproape depresiv și inoportun romantic, fascinat de new wave pe care-l regândește ca și cum Coldplay ar fi încercat, să zicem, Thomas Dolby. Pe „It Comes” se aude „Fade To Grey” la BPM topit, iar „One for Saving Planet Earth” face cu ochiul la notele de sintetizator din „Safety Dance” și chiar mai mult decât atât – ne reamintim versurile următoare ale celor de la Man Without Hats, „Say, we can go where we want to / A place where they will never find / And we can act like we come / From out of this world / Leave the real one far behind”, escapsim pe care Kirmaier îl caută la rândul său prin „I can give you a ride / For one hundred thousand miles / But I can’t win a fight / With running”.
Omagiile însă nu se opresc la new wave, „Brick Wall” te poate păcăli în primele secunde că l-ai încurcat cu „Bleeding Love” (alt cântec despre sentimente care scapă printre degete), iar ultimul dintre ele, care dă numele albumului, e mai aproape de shoegaze-ul unor Death In Vegas decât de vreo „Don't You Want Me”. Punem la socoteală și faptul că majoritatea cântecelor au fost terminate în perioada de izolare a începutului de an și totul are și mai mult sens: „And for one man’s glory and freedom to come / There are thousands of fires to overcome”. Sau, în vorbele amintiților Visage: „One man on a lonely platform / One case sitting by his side.”
4/5 ♥
Cântecul „8 zile din 7”, de BUG Mafia feat. Ami
Mai blânzi, inevitabil melancolici, la fel de grandomani, dar mai sadea. Uzzi, Caddy și Tataee apasă butonul nostalgiei („Când, fără șanse, am oprit totu-n loc / Și am făcut cum am făcut Paradis din bloc”, acel „Paradis, locul celor fără bani” despre care cântau în 2000), țin să sublinieze că încă dau clasă („E level o mie, alertă, se știe / Sunt all in, cu ași pe meserie / Locomotivă vie, pe viața dedicat / Activat, sunt focusat ca un lup înfometat”), chiar dacă o fac ca niște unchi enervanți la un joc de table, și că aspectele esențiale ale vieții lor au rămas aceleași, cum zice Tataee: „Сâtеоdаtă ѕоmnu’ е un luх / Аtunсі vеzі сіnе-і ріаtră, сіnе-і fluх / Сând întunеrісu’ tе vrеа dіѕtruѕ, un рluѕ / e сă multе аdеvărurі ѕе аrătа duрă арuѕ / Мultе fеțе rânјеѕс сând îțі е mаі grеu / Dа’ înсă dіn lісеu rеgіzаm lа fіlmu’ mеu / Fіlmu’ mеu fаmіlіа, muzіса, mă țіn dеаѕuрrа / Chiar și când viața νrea să predea din Kama Sutra”.
2/5 ♥
