Printre vacanțe și festivaluri, muzica românească izbutește să se facă auzită. Două albume ale unor trupe deja rodate (poate prea rodate), Om la lună și Grimus, dar și unul cu revoltă, al unui trio proaspăt. Plus single-uri de la un Zimbru tot mai confortabil, un The Mono Jacks tot mai pop și un Connect-R, de data asta, introspectiv.
Albumul Echilibru, de Om la lună
Romanticul incurabil Doru Pușcașu, solistul și textierul trupei, a mai scris, cu cerneală din aceeași călimară melodramatică și cu aceeași pană de trubadur post-Flacăra, alte zece cântece dintre care, „oribilă tragedie!” (ar exclama Rică Venturiano), niciunul nu reușește iasă din butoiul cu „inspirațiuni” bombastice. „Octombrie” rimează cu „glorie”, „cealaltă” cu „laolaltă” și, hop-țop, încă un album dezolant de generic și supraîncărcat cu metafore mai prețioase decât cele din colindele lui Fuego: „Spune-mi ce cauți aici printre colivii, / Când zborul ți-e viu și visele-ți sunt vii”. Fericiți cei săraci cu Robin and the Backstabbers. Sau, mai degrabă, Pușcașu ar trebui să-i scrie versuri lui MC Bean pentru Subcarpați. Albumul se poate asculta și achiziționa pe Bandcamp.
2/5 ❤
Cântecul „Supertare”, de Alina Eremia & Connect-R
Răspunde repede, cine a scris versul ăsta, Doru Pușcașu sau Connect-R: „Ce floare de soare erai dacă / Nu te rupeam eu din matcă / Din joacă să te iau în geacă, să te duc acasă, să fii a mea toată / Credeam că și ție o să-ți placă (Mult) / Că tulpina ta se adapă / Asta până în ziua în care mi-ai spus că o floare nu crește, nu bea numai apă”? Rămân, așadar, la prețiozități, dar ceva mai autoironice, jucăușe și asumate. Și poate chiar mai curajoase decât ofurile paranoice din recenzia precedentă: „Ne-am iubit prea repede / Chiar când nu trebuie / Ne-am aruncat într-o mare prea tulbure / N-am știut cine ești / N-am știut cine ești tu / Ai spus că vrei dragoste / Fără posesie / Fără obsesie, fără depresie”. Totul pe un trap lejer și un refren undeva între Tiziano Ferro și Leona Lewis. Fix ce trebuie: Connect-R ar trebui să le scrie versurile celor de la Om la lună.
3/5 ❤
Cântecul „Topaz”, de Zimbru
Cu o compoziție synthpop deja identificabilă și monotonă (de data asta, cu niscaiva ecouri Eurythmics), dar cu poate cel mai încărcate politic versuri ale lor (anticonsumismul și ecologismul transpiră facil), noul single continuă o serie manieristă și conformistă. „Luați mai repede o firmă de PR și găsiți contracte afară”, le sugerează, de altfel, cineva în subsolul YouTube, într-un superb (și paradoxal) umor involuntar. Râdem, glumim, dar chiar spre asta se poate îndrepta acest proiect, voluntar sau nu, care se încăpățânează să recicleze banalități în limba engleză (în ciuda momentelor inspirate), în loc să atragă atenția local.
3/5 ❤
Albumul Abandonic, de Grimus
Iată că până și Grimus, una dintre cele mai fidele mimetismului britanic, a capitulat (deși puteau să o facă foarte bine acum vreo nouă ani, după ce „Privește-măˮ, ultimul inclus pe albumul Emergence, a devenit, în mod ironic, cel mai popular cântec pe canalul lor YouTube), iar al cincilea lor album e integral în limba română. Avem deja simptomaticul romantism școlăresc al indie-ului recent (de genul: „Dacă aş fi supererou, puterea mea ar fi / Să pot să te privesc fără să clipesc / Pentru că timpul cu tine zboară / Din cale afară de uşor uneori” pe „Supererou”, care, că tot veni vorba, face abuz de un pian melancolic cum s-a auzit în Interstellar), câteva intonații bisericești ale lui Vali Rauca, care dau albumului o atmosferă bolnăvicioasă, momente în care Grimus sună a Byron, momentul Lana del Rey pe „Excepție” sau momentul „They Don’t Care About Us” pe „Inimă de leu”. Cât despre coverul la „Drumurile noastre”, cântecul lui Dan Spătaru, nu știu dacă prefer varianta lor sau pe cea a lui Jorge. Albumul se poate asculta și achiziționa pe Bandcamp.
2/5 ❤
Cântecul „Spune”, de The Mono Jacks
„Dorule, trebuie să facem ceva cu versurile lu’ Teișanu, nu spun nimic, sunt toate la fel”, s-ar fi auzit, puțin după ora 10 şi trei beri IPA la 0,33, o voce plictisită în sala de repetiții. „Gata, știu, bag un «Uhu-uhu» ca la Coldplay!”, ar fi răspuns Doru, atât de entuziast, că s-ar fi înecat cu ultima gură de cafea Sospesso. A trecut ceva vreme de când am reascultat şi a doua zi un cântec de la The Mono Jacks.
4/5 ❤
Albumul Live în Expirat, de PLANT
Trio nou și tânăr, conectat la revivalul garage rock și punk al ultimilor ani, Sergiu Frățilă (voce/chitară), Dan Gugiu (bass) și Teodor Șindrilaru (tobe) au tot ce le trebuie să resusciteze o scenă locală tot mai conformistă. Sarcasm săgetat către generația veche („Cu picioarele în sus și cu capul în jos / Nu încerca așa ceva acasă / De fiecare dată când mă leg la șiret / Mi-aș dori să fie viața frumoasă”, pe „Margarină”) sau către cultura pop („Aș vrea să fiu deștept / Aș vrea să nu am păr pe piept / Aș vrea să fiu Dan Negru / Dar Dan Negru este luat” pe „Dan Negru”), plus existențialism Beat, minimalisto-intuitiv, cca. 2000-salut-din-nou-OCS („Din fiecare pliant primit pe stradă / Trebuie făcut un avion / Trebuie încercat / Nu există nu” pe „Ești pregătit” sau „Am înțeles / Că timpul zboară la fel de repede / Și când nu te distrezi” pe „Aaaștept”). Vin vremuri vechi și interesante. Albumul se poate asculta și achiziționa pe Bandcamp.
4/5 ❤
Fotografie principală: Grimus, de Sebastian Cîmpean.
