Anul trecut, am avut parte de primele alegeri prezidențiale ale căror campanie electorală s-a revărsat și pe TikTok, rețeaua socială care a crescut spectaculos, în doar câțiva ani, la aproape nouă milioane de utilizatori în România, adică la acelaşi nivel cu Facebook şi mult peste Instagram sau LinkedIn. Un candidat surpriză, care a ajuns în urma mai multor circumstanțe suspecte în turul al doilea, a dinamitat platforma cu dezbateri, declarații și meme-uri de susținere sau, dimpotrivă, de desconsiderare ori criticare. Cum multe dintre videourile sau imaginile publicate pe TikTok vin la pachet cu un „sunet” (sample muzical), m-a interesat ce și în ce context s-a folosit. Iată ce mi-a atras atenția și câteva perspective despre semnificațiile cântecelor folosite.
În timpul unui concert la Munchen, de pe 16 noiembrie, anul trecut, în pauza dintre două cântece, Puya făcea un TikTok împreună cu publicul venit să-l asculte în Pandora Club: „Avem un mesaj din partea românilor din diaspora, pentru politicienii care i-au forțat să ajungă aici. Unu’, doi, trei, și...!”. Publicul a răspuns la apel, de trei ori la rând, în cor: „Muie! Muie! Muie!”. În alt concert, Delia a înlocuit în refrenul cântecului „Ratat”, cuvântul „tac-tu” cu „Ciolacu”: „Dar nu vrei tu să te duci dracu’? Cu tot cu mă-ta și... Ciolacu?” De altfel, #muiepsd a fost un haștag viril în timpul campaniei electorale pe TikTok, iar refrenul lui Bogdan Pîrvu a fost „rege”: „Muie, PSD / Muie, Ciolacule / Ați distrus țara de tot / Și chemați proștii la vot.”
Trendul din 2024, însă, în mod paradoxal, nu a fost la fel de vizibil, cel puțin în presa mainstream și pe celelalte platforme sociale, cum a fost celălalt #muiepsd, din 2018, în vremurile protestelor anticorupție dintre 2017 și 2019 – așa-zisele proteste #rezist. „Pe mașini, coline sau în sufletele românilor, cuvintele «muie PSD» au devenit mai mult un crez”, scria candid jurnalistul Vlad Marko Tollea în VICE, în introducerea unui articol despre un șofer român din Suedia, care și-a schimbat numerele de înmatriculare cu infama ocară. (Între timp, în primăvara lui 2024, ca un trivia ironic, Răzvan Ştefănescu s-a înscris în partidul lui Ludovic Orban, Forţa Dreptei). Îmi aduc aminte, printre altele, și de Sorin Bobiș, un horticultor din județul Cluj, care a tăiat iarba pe un câmp din satul său în așa fel încât, pe două hectare, să se citească aceeași sudalmă caraghioasă. Îmi amintesc și de moderatoarea de televiziune Andra Miron, care la vremea respectivă se declara contrariată de reacția instituțiilor de forță împotriva libertății de exprimare, într-una dintre emisiunile sale din prime time la Realitatea TV (ironic, nu?). Dar cel mai mult îmi place să-mi amintesc de părinții acestor copii.
De altfel, hartanul cu presă mainstream, artiști sau influenceri politici care jubilau în 2018 a fost luat prin surprindere (și oripilat, chiar) în 2024 de un candidat al extremelor, pentru unii sperietoare, pentru alții mesianic, care a călărit, pe lângă un cal alb, același trend îndoielnic: Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor și n-a avut șansa „să-l joace” pe al doilea. A fost Georgescu inventat de PNL și/sau PSD? A fost reprezentatul unui crash course – și, implicit, o răzbunare a PSD-ului – despre cum să nu mai dăm #muiepsd? A fost un „cal troian” care să dinamiteze dezbaterile despre interzicerea TikTok și întărirea serviciilor de securitate? A fost o diversiune care să-i faciliteze victoria lui Marcel Ciolacu sau, dimpotrivă, accesul lui Nicolae Ciucă în turul al doilea? A fost un exemplu de manual de „politică a fricii”? Și-au vârât coada și alte servicii secrete externe? A fost o scenetă sau, dimpotrivă, o așa-zisă luptă internă pentru putere ale serviciilor secrete românești? Mai sunt, încă, multe dileme, toate legitime, despre ce s-a întâmplat în background.
Înaintea primului tur, însă, alegerile prezidențiale păreau business as usual. Toate sondajele de opinie preconizau un Top 3 previzibil: Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi. Ba chiar, pentru unii dintre noi, centriști de dreapta sau de stânga, toată „schema” era doar o corvoadă sau un task de-a dreptul boring: trebuie să facem cumva să nu câștige Simion. De partea cealaltă, evident, era fix invers. Câteva dintre vedetele pop din trendingul YouTube au participat, ca și în trecut, la acest joc politic, cu cântece dedicate unora dintre candidați.
Dani Mocanu a mers pe mâna brațului tare, cu „Generalul Nicolae Ciucă”, întrucât militarismul e un fetiș mai vechi de-al său pentru metafora supremației și a succesului de clasă: vezi „Tancuri de război” sau „Șeful generalilor”. Gheboasă, deși a jucat la mai multe capete – și a luat, sper, bani de la toți, băiat deștept, respect – a ieșit în evidență cu un cântec pentru același Ciucă: „Votez săgeata albastră / Luptă și câștigă pentru țara noastră / Libertatea să conducă, da, să conducă / D-asta îl aleg pe domnu’ Ciucă”, pe „PNL”. În același timp, Gheboasă „a jucat” pe TikTok mai degrabă pentru PSD, iar între cele două tururi a optat pentru „calea europeană”, când, în timpul unui concert de la Apollo111, a făcut „galerie” pentru Lasconi. De altfel, în unul dintre single-urile lui recente, „Nea’ Gigi”, care are tușe progresiste deloc subtile, îi bate obrazul lui Gigi Becali – mai nou, proaspăt senator din partea AUR – că „e loc pentru toți sub soare”, degeaba „sfințește strada” la, wink wink, Pride-uri.
Pe de altă parte, în aceeași tradiție anti-sistem (care la noi se traduce, în mare, anti-PSD) a lui Florin Salam și Nicolae Guță, ambii orbitând în jurul Roxanei, Prințesa Ardealului, care au compus cântece pentru primarul-teribil al politicii (și maidanezilor!) românești, Traian Băsescu, Tzanca Uraganu l-a votat pe cel mai la îndemână și apropiat urmaș „anti-sistem” al acestuia și al lui Iohannis, adică, ne place sau nu, pe George Simion: „Două vorbe a spus și atât, e capabil, hotărât / Familist, om cu onoare, care aduce o schimbare / Știe mersul, știe jocul, e timpul să-și ocupe locul / Pe fotoliul Cotroceni, luptă pentru cetățeni”, pe „George Simion, un președinte model.” De ce nu a avut Iohannis maneaua lui? Două dintre motive: pentru că reprezenta „anti-sistemul” clasei de mijloc și pentru că maneliștii nu au curajul (și nici obrazul) să se coboare la „muie” – am văzut, apropo, ce-a pățit Gheboasă, pentru versuri mult mai inofensive. Cu alte cuvinte, s-a dat la #muiePSD, până când patriotismul și anticomunismul au ajuns trend național(ist).
Apropo de patriotism și anticomunism, haosul s-a instalat după primul tur. Pe de-o parte, câteva sute de tineri au protestat, seri la rând, la Piața Universității împotriva „fascismului legionar” cu care a fost etichetat neașteptatul finalist din turul al doilea, dar apelau, paradoxal, și la lozinci de întăririe a serviciilor de control (vezi pancarte precum „Reforma SRI” sau „SRI?”) sau la emoția memoriei celor uciși în timpul Revoluției din 1989 (vezi pancartele „Copiii voștri sunt liberi” sau scandări precum „Georgescu nu-i soluția, vă paște revoluția”, „Libertate, te iubim, ori învingem ori murim” – o adaptare, apropo, la „Suntem echipa morţii / Căpitane, te iubim / Aruncaţi de zarul morţii / Ori învingem, ori murim” – ori „Uniți sub tricolor, nu sub dictator!”) – dragilor, legionarismul, în sine, e o ideologie anticomunistă, poate lăsăm pe altădată fetișizarea revoluției. „Iubirea de țară nu e legionară”, au mai strigat manifestanții. Ba da, iubirea de țară, în 1989 și, mai ales, la protestele din 1990, a fost și legionară (vezi aplecările spre extremă dreapta ale unor lideri spirituali ai așa-zisei „Golaniade”, precum cele ale lui Marian Munteanu sau ale Anei Blandiana). A zis-o și Călin Georgescu: „În 1989, s-a murit pentru un crez. Pentru alegeri libere.”
Același talmeș-balmeș ideologic se întâmpla, în paralel, și pe TikTok, unde o parte dintre creatorii de conținut s-au speriat, brusc, că Georgescu ne-ar băga în comunism, dacă ar ieși președinte. Dintre topicurile de discuție, care au triggeruit tiktok-erii, au fost declarațiile lui Georgescu depre introducerea armatei obligatorii, despre faptul că îl consideră pe Putin un patriot sau despre faptul că ar dori să ne scoată din NATO și Uniunea Europeană. Doar că armata e obligatorie în țări precum Danemarca, Suedia sau Norvegia, regimul lui Putin nu e unul comunist (ci, dimpotrivă, unul de dreapta extremă, bazat pe naționalism, ortodoxism, imperialism și stratificare socială oligarhică), iar ieșirea din organizațiile amintite nu e posibilă fără vot democratic.
„Sunetul” care a rostogolit mai multe tiktok-uri, unele dintre ele destul de populare, care ilustrau râsul-plânsul anticomunist, e un sample din cântecul „Tjomnaja noch”, creat în 1943 pentru filmul Dva boitsa (Doi soldați) și interpretat de Mark Bernes, unul dintre cei mai populari interpreți ai cântecelor patriotice și lirice din Uniunea Sovietică. În film, cântecul e interpretat într-o scenă melodramatică, în care un soldat cântă despre dorul său de casă, despre iubirea pentru soție și despre speranța de a supraviețui războiului, implicit rezistenței sovietice de pe frontul de Est împotriva nazismului („Dark night, only bullets whistle across the steppe / Dark night, only the wind hums in the wires, dim stars are dying / In the dark night, my beloved, I know you’re not sleeping / and by the child’s bed, quietly, you wipe away your tears”). În unele colțuri, s-a folosit chiar și „Internaționala” comunistă, în mod ironic, împotriva lui Călin Georgescu. Ne lovim de același paradox: simpatizanții și eventualii votanți ai populismului de dreapta propagat de Georgescu nu își doresc, nici ei, o eventuală întoarcere la comunism, ci dimpotrivă.
În locul caterincii de pe vremea lui Ceașcă, cu alimentare, bocanci sau căciuli de blană, apropo de muzici în limba rusă, mai actuale mi s-au părut uzitările unor „Sudno” („Navă”), cântecul post-punk melancolic și alienant sociopolitic al trupei Molchat Doma, din Belarus, folosit într-un clip sarcastic, care compară turbulențele alegerilor prezidențiale din România cu anxietățile moldovene („Acum zece ani m-am mutat din Republica Moldova în România, pentru un viitor european, dar acum Republica Moldova are un viitor mai european decât România”, a completat vlada.prada), sau „Buyno Golova” („Cap nebun”), al MC-ului rus de chanson rap Gio Pika, a cărui voce mâhnită a inspirat tiktok-uri despre „mers la scandal” sau reglat de conturi, de la pisici care își răzbună stăpânul după ce a fost lătrat de câini sau bărbați care iau porcul prin „surprindere”, până la, ce să vezi?, bunici care votează hotărâți cu Elena Lasconi, să rezolve situația politică din țară. Ca o observație în treacăt, sample-ul din Gio Pika a fost folosit și de Marcel Ciolacu, într-un tiktok care decupează câteva momente de swag ale politicianului, asortate cu captionul: „Am băgat România în Schengen înainte de GTA 6.”
Câteva dintre numele grele ale popului românesc, însă, n-au penetrat algoritmul și nici n-au excitat utilizatorii. „Colind”, a celor de la Subcarpați, a performat foarte slăbuț: mi-au atras atenția doar un slide cu fotografii de la proteste și, în contrapartidă, un clip al unui băiat care se chinuie cu niște gantere și promite că iese în stradă pentru Georgescu („Stați liniștit, domnul Călin, dacă până acum au ieșit doar tramvaiele la protest, o să iasă și tancurile… Și nu îi batem cu poșeta”) și altul al unei fete care insista să voteze cu Georgescu și în turul al doilea („În primul tur m-am luat după turma de oi și am votat Călin Georgescu. După ce m-am informat, în turul al doilea voi vota, și mai convinsă, tot Călin Georgescu”). Recunosc, m-aș fi așteptat la mai multe sample-uri Subcarpați folosite în scop politic, având în vedere tenta naționalistă din muzica trupei – dar, probabil, e doar un naționalism care votează „în tăcere” și o trupă relevantă mai degrabă pentru fanteziile ecoturistice ale aceluiași middle class local (majoritatea clipurilor care folosesc cântece de la Subcarpați idealizează obiceiurile, tradițiile și peisajele de poveste românești sau „încălzesc” cu biopatriotism rețetele de „pâine caldă, de casă”), decât pentru diaspora plecată la „munca de jos”.
Alte sample-uri folosite stângaci au fost și „România” și „Un 2 și trei de 0”, ale celor de la BUG Mafia, în câteva tiktok-uri, de asemenea, contradictorii, fie pro Georgescu, fie pro Lasconi. BUG Mafia rămâne, totuși, o himeră urbană împotriva întregii clase politice și a corupției. De altfel, într-un interviu din 2010, în timpul emisiunii Vorbele grele de la Antena 2, Tataee electrocuta hip-hopul românesc, în bună parte, de dreapta: „Sunt comunist”. În același an, același Tataee intuia soluția la toxicitatea inutilă a partinismului: „Dacă în fața Guvernului și a Parlamentului ar fi, în fiecare zi, câte 200.000 de oameni, trei, patru luni de zile, cred că atitudinea politicienilor s-ar schimba (...) Politica e o curvă.” Cum să folosești, așadar, sample-urile lor ca unealtă de simpatizare a unui candidat politic? Am râs.
În schimb, virale au fost două cântece ale aceluiași Puya. Deloc întâmplător. În vreme ce trapul turboconsumist, machist și porno a devenit genul apreciat de majoritatea adolescenților, în vreme ce BUG Mafia se complace, cam după 2010 încoace, în specularea nostalgiei nouăzeciste, în vreme ce Paraziții au rămas acri, aroganți și supărați pe toată lumea („Băncile ne vor datornici, biserica darnici / Ne intoxică cu predici şi ne ţine din bici”, pe „Adevărul doare”, din 2016), în vreme ce Deliric și DOC evită pe cât posibil implicarea ideologică, Puya și Sișu, la pachet cu câțiva colaboratori mai vechi, ca Vlad Dobrescu, Cabron sau Cedr2k, au semănat, an de an, rapul conservator care amestecă antiprogresism („Am zis: familia-i normală cu-n baiat şi-o fată / Ce v-a supărat, mă, tată? / Nu-mi pasă ce fac unii în dormitor / Rămâne doar treaba lor / Nu vreau să impun vreo idee, vere / Da’ nici să pretind acum că merele sunt pere”, pe „Political correct”), anticorupție („De mici, l-am aplaudat pe Ceaușescu / L-am urât pe Iliescu și am râs de Constantinescu / Am mai sperat un pic în restu’ / Până când am renunțat, atunci când toți au picat testu'”, pe „Portret de politician”) sau anticapitalism („Nu pot să pricep cum unii cheltuiesc / 40 de milioane dolari pe un tablou... înnebunesc / Parcă nu-i firesc, negrii din Africa sărăcesc / Se îmbolnăvesc, războaie se pornesc pentru libertate / Sărăcia e tot o închisoare, frate!”, pe „Totu’ pentru bani”). Puya, de altfel, foarte productiv și astăzi, s-a transformat într-un soi de vedetă tricoloră: cele două cântece care au încins TikTok-ul între cele două tururi au fost „Americandrim” și „Vestul sălbatic”, printre cele mai populare și izbutite, cât și printre cele mai nuanțate ale sale.
Foarte important de notat e că aceste două single-uri au fost lansate tocmai în 2011, când, printre altele, Traian Băsescu era președinte, Emil Boc era prim-ministru, aproape cinci milioane de români se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), gigantul retailer fast fashion H&M deschidea primul magazin în România, Muammar Gaddafi și Osama bin Laden erau uciși, „Primăvara arabă” izbucnea în Egipt cu înlăturarea președintelui Hosni Mubarak, iar Londra și alte orașe mari din Anglia se confruntau cu o răzmeriță generală, provocată de moartea unui bărbat de culoare din cartierul Tottenham, care a fost împușcat mortal de poliție, în luna august. La începutul lui 2012, românii ieșeau și ei în stradă, la cele mai violente proteste de la mineriade, împotriva măsurilor de austeritate – scânteia care a aprins revolta a fost o nouă lege a sănătății, care, printre altele, liberaliza serviciul medical de urgență. Anticomunismul s-a fetișizat și atunci. Într-un editorial intitulat „Opoziția socialistă a trecut în sfârșit la fapte”, Teodor Baconschi se temea că protestele erau expresia unei „democrații de macadam”: „A început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii. Opoziția și-a activat în sfârșit întreg arsenalul moștenit de la Ana Pauker, Teo, Luca și Dej – derbedei înarmați, dezinformare, propaganda urii.”
În acest context complex, Puya radiografia destul de precis câteva dintre frustrările și apucăturile noastre socio-culturale: trebuie să profităm cât mai mult de capitalismul vestic, până nu ne trimit înapoi acasă sau până nu se alege prafu’ („Atât de puşi pe făcut bani / Ca arabii puşi pe făcut bombe pentru americani” și „După atâta stres şi mult travaliu / Vreau să vin la anu în ţară, acasă cu Merţanu”, pe „Vestul sălbatic”), dar să fim vigilenți în țară, să nu ne păcălească tocmai capitalismul bazat pe mâna ieftină de muncă pe care îl îndură mulți dintre noi „afară”: „O ardem VIP, dar totul este gri / Când ne mai fac o vizită frații din FMI / Un fel de MAI și cât mai suntem vii / Noi mergem să muncim, să scoatem toți banii”, pe „Americandrim”. Forma asta de solidaritate de clasă socială e una specială, transideologică, iar asta s-a văzut recent în cazul viralului cu muncitorii nepalezi în noaptea de Revelion, care, practic, au „ocupat” stația de metrou Titan. Majoritatea reacțiilor au fost departe de xenofobie și mult mai aproape de simpatie: și ei sunt imigranți, ca și noi. Din acest unghi, al celor care caută „o viață mai bună” în Occident, aceste două cântece au fost „sechestrate” de votanții Elenei Lasconi și folosite sarcastic împotriva izolaționismului, homofobiei sau pornirilor războinice. Așadar, încă un paradox. Uniunea Europeană înseamnă lucruri diferite, pentru mulți dintre noi, dar măcar dintr-un punct de vedere suntem cu toții de acord: „N-avem nevoie de viză, ca să cucerim Vestu’”.
PS-uri:
M-a distrat acest slide, pe cântecul lui Mark Benes, în care sunt trei fotografii ale unor cupluri „dictatoriale”: Elena și Nicolae Ceașescu, Cristela și Călin Georgescu și Smaranda Știrbu și Andrei Șelaru. Îți aduci aminte, probabil, de glumele cu „Selly, dictatorul” din timpul recentului festival de trap Beach Please, unde festivalierii au fost nemulțumiți sau critici cu privire la mai multe aspecte, precum campania sa antidrog (alături de Agenţia Naţională Antidrog), prețurile scumpe, cozile la cișmelele cu apă sau aglomerația din parcarea amenajată.
De altfel, glumele cu Beach Please au fost punct ochit, punct lovit, pentru că au ironizat totalitarismul rusesc sau nord-coreean.
Pe 1 decembrie, Deliric urca pe TikTok un sample din cântecul „Uite”, care are o vârstă de câțiva ani buni. Pasajul: „De unde frică de dezbatere? / Are altă opinie fratele, de ce-i întorci spatele? / Ce mai contează faptele când totul se reduce / Doar la personaj și la puterea de-a seduce / Am sperat trecutu' să ne educe / Greșeala să ne-nvețe dar nu pare să apuce / Că timpul curge, istoria ți-e străină / Erorile se repetă, încercăm să-mpărțim vină / Și uite-ne aici, ce caraghios / Am ajuns să vedem iar conflictul de folos? / Democrația pare să fi fost un vis frumos / Dar am luat-o ca atare, ni se pare de prisos / Și uite-ne aici, ce caraghios / Am ajuns să credem iar că cenzura-i de folos / Și să-i pui p-alții la colț c-ar putea să ne ajute? / Nu căutăm soluții doar semnalizăm virtute!” Comentariile „Votăm X” sau „Votăm Y” nu mi s-au părut în alte locuri la fel de deprimante. Ascultăm, dar nu înțelegem.
Rapperul Bruss, relativ obscur, a devenit viral, în apropierea alegerilor, cu reinterpretarea sa la celebrul cântec de cătănie „Frunzuliță mușețel”. După primul tur, alt sample dintr-un alt cântec al său, „Dulce Românie”, a fost folosit pentru susținerea protestelor antifa despre care am pomenit în text. Iată cât de ușor se pot intersecta emoțiile naționaliste și antitotalitarismul.
Am râs la două glume care țin loc de concluzie: una în care un băiat zice că TikTok ne-a păcalit, anul trecut, cu două lucruri, „ciocolata Dubai și Georgescu”, și alt băiat care dansează pe o sârbă – „S-a făcut o românească la rusească.” Două exemple de calm și ironie care m-au mai dezlipit de vria generală. Până la urmă, vorba lui Octavian Paler, „politica nu are principii, doar interese.”
M-a luat o vagă emoție la acest slide. După acel 3-0 cu Ucraina, de la Euro 2024, nu mai conta cine e de stânga sau de dreapta, cine e gay sau straight, cine e manelist sau rocker și așa mai departe. Păcat că s-a folosit cântecul unui alt egocentrist mesianic, aș fi preferat o manea sau un rompop din vremea comunismului, ha!
Imagine principală: Captură de ecran din videoclipul piesei „Generalul Nicolae Ciucă” de Dani Mocanu.
