Deși nu pare a fi un timp potrivit pentru sărbătoare, oamenii au nevoie totuși de dinamica ritualică, predictibilă a tradiției, chiar dacă asta înseamnă mesele în familie, mersul la biserică, întâlnirile cu prietenii – pentru unii – sau – pentru alții, aflați în mijlocul contextului istoric tragic pe care îl traversează parte din estul Europei – doar un gând și un gest pios.
Muzica este parte din acest ritual. Cu ocazia Paștelui, propun o scurtă selecție de momente muzicale dedicate acestei sărbători, toate compuse în secolul 20 și vizând perspective creative, stilistice și spirituale diferite.
În cap de listă aș plasa miniatura vocală a compozitorului contemporan John Tavener – „As one who has slept”. El devine apreciat și recunoscut internațional în urma scrierii lucrării „Song for Athene”, compoziție ce a însoțit unul dintre cele mai tragice, dar și ultra-mediatizate momente din istoria Angliei – înmormântarea prințesei de Wales, Diana. O altă piesă, „The lamb”, devine, în 2013, parte din soundtrack-ul peliculei La grande bellezza, semnată de regizorul Paolo Sorrentino. Muzicianul a fost prolific în genurile religioase, în special în creația corală cu tematică biblică, inspirat de unele lucrări ale lui Igor Stravinski și Olivier Messiaen. Odată cu convertirea compozitorului la cultul ortodox, dar și cu abordarea culturilor grecească și rusă ca surse de inspirație, Tavener își fundamentează un crez artistic sacru ce pare să-i guverneze o parte semnificativă din creație.
Scurtul moment muzical propus, „As one who has slept” – trimitere la moartea lui Isus din Nazaret, survenită în urma crucificării acestuia – este conceput pentru sărbătoarea Paștelui, mai precis, pentru liturghia din Sâmbăta Mare. Versurile „Precum cel ce a adormit, Domnul a înviat/ Și ridicându-se, El ne-a mântuit. Aleluia.”, indicația compozitorului de a se cânta cu evlavie, cu un sentiment crescând de pace interioară și cântul vocal a cappella conturează spiritul solemn, misterios al expectativei momentului proclamării resurecției hristice.
În România anilor ’40, compozitorul Paul Constantinescu definitiva „Oratoriul bizantin de Paști – Patimile și Învierea Domnului”. Legat profund de cultura românească (în special de folclor), de tradiția muzicii psaltice, dar și de capodoperele vocal-simfonice ale lui Johann Sebastian Bach – Patimile după Ioan și după Matei –, compozitorul concepe o partitură ce unifică muzica bizantină cu cea clasică.
Oratoriul este un gen muzical asemănător operei: ambele sunt interpretate de soliști, cor și orchestră și sunt structurate din arii (momente muzicale virtuoze, destinate soliștilor), recitative (fragmente solo în care tehnica vocală se apropie de maniera/intonația vorbirii, de discursul declamativ) și coruri (interpretate de ansamblul vocal). Opera este, în general, pusă în scenă (putând fi uneori prezentată și „în concert"), iar oratoriul se interpretează doar în concert. Fiind un gen aproape exclusiv religios, acesta se mulează crezului compozitorului român, acela de a transpune texte bizantine din secolul al-13-lea, având la bază scrierile celor patru evangheliști (Matei, Marcu, Luca și Ioan), într-o partitură-premieră în istoria muzicii românești. Lucrarea preia elemente muzicale din cultura răsăriteană și spiritul protestantismului apusean al „Patimilor” lui Bach și le tratează într-o manieră modernă, în pagini ce surprind suferința, jertfa, miracolul.
Mult mai complexă se prezintă lucrarea polonezului Krzysztof Penderecki – „Utrenja”. Ea este structurată în două tablouri muzicale în care sunt surprinse momentele definitorii ce stau la baza sărbătorii de Paște: moartea și învierea lui Hristos. Deși Penderecki debutase în lumea muzicală poloneză ca reprezentant al avangardei componistice, el abordează în creația sa, cu precădere în anii ‘60-’70, o poziție estetică nouă, o direcție stilistică guvernată de dimensiunea sacră (catolică). Așa iau naștere lucrările „Stabat Mater”, „Patimile după Sfântul Luca”, „Dies Irae”, „Agnus Dei”, „Recviemul polonez”, etc.
„Utrenjia” (în română – utrenie), compusă între anii 1969 și 1971, poartă o dublă simbolistică: pe de-o parte, este o transpunere sonoră a slujbei ortodoxe ce are loc în zorii zilei, un ritual dedicat mulțumirii și recunoștinței îndreptate către Dumnezeu, pe de alta, referire la Învierea lui Isus. În ambele tablouri, Penderecki creează un mix echilibrat între elementele tradiționale și cele moderne.
În primul dintre acestea, tradiția creștină este sugerată prin evocarea muzicii bisericești slavone (folosirea textelor în limba slavă și a genurilor muzicale bizantin-imnice: tropar, irmos, cântece de laudă, canon). Deși Penderecki recurge la datinile ecleziastice ca impuls creativ, el folosește un limbaj componistic modern: clustere (efect sonor realizat prin cântarea simultană a unor sunete alăturate), aglomerări sonore, efecte instrumentale inedite (coarde și percuție interpretate într-o manieră ce amintește de muzica electronică), incertitudine tonală, cânt vocal într-o paletă expresivă diversă (de la isonuri bărbătești tenebroase la declamații pline de angoasă). În „Resurecția lui Hristos” – al doilea tablou – coexistă filonul tradițional (împărțirea discursului în cântece bisericești: canoane, psalm, condac, intervenții vocale ritualice) cu spiritul avangardist (efecte sonore ce sugerează bătăi de clopote, alarme, țipete și șoapte).
Cele două tablouri ale lui Krzysztof Penderecki, cu orchestra și corul filarmonicii Varșovia:
În cultura muzicală contemporană chineză, Tan Dun este un nume esențial; el a devenit cunoscut odată cu scrierea coloanei sonore a filmului Crouching Tiger, Hidden Dragon (regizat de Ang Lee), pentru care a primit distincții importante – un Oscar și un Grammy. Studiile academice în Beijing și New York i-au oferit deschideri și perspective noi, fapt ce poate fi resimțit în compozițiile sale: el îmbină influențele asiatice cu cele vest-europene și americane.
Anul 2000 reprezintă împlinirea a 250 de ani de la moartea lui Bach dar și borna bimileniului creștin, evenimente cărora Tan Dun le-a dedicat o lucrare specială – „Water Passion”, după evanghelia Sfântului Matei. Fiind un element definitoriu în creația sa, apa are aici o dublă semnificație: pe de-o parte, ea evocă spațiul familiar al copilăriei compozitorului – provincia Hunan și râul ca parte esențială din viața comunitară (curățatul hainelor, spălatul legumelor, prepararea orezului, etc.) și evocarea ceremoniilor șamanice guvernate de muzică (instrumente realizate din materiale organice) –, pe de alta, ca o trimitere la semnificații creștine, apa simbolizează purificarea, renașterea, miracolul (ritualul botezului, mersul pe apă, transformarea acesteia în vin, etc.).
Lucrarea invită la o experiență originală, multiculturală: ea este interpretată de soliști, cor și orchestră într-un mod particular, un mix ce aduce laolaltă influențele muzicii vest-europene, opera chineză, teatrul instrumental, cântul mongol, instrumentele tradiționale tibetane (tingsha) și chinezești (xun). Ea este, mai degrabă, o „muzică organică”, un fel de ceremonie creștin-budist/taoistă: de la cântul ritualic, la jocul hipnotic cu apa din pocale.
Ultima propunere muzicală este o trimitere la cultura nord-americană, la muzica plină de virtuozitate și de vivacitate ritmică a lui Oscar Peterson. În ciuda situației financiare precare din familia lui și a discriminării rasiale de care a avut parte, el și-a dezvoltat abilitățile pianistice încă din copilărie, urmând să devină unul dintre cei mai venerați și premiați artiști din istoria jazz-ului – i s-au înmânat nu mai puțin de opt premii Grammy. Prin notorietatea dobândită a reușit să facă auzite ideile Mișcării americane pentru drepturile civile, mărturie stând lucrări precum „Hymn to freedom”, un adevărat manifest și una dintre cele mai cunoscute și relevante piese ale lui. Compoziția este o odă adusă libertății, egalității și speranței, interpretată într-o manieră ce amintește de cântările sacre din bisericile afro-americanilor.
„Suita de Paște” a lui Oscar Peterson aduce laolaltă nouă scene ce urmăresc povestea evanghelică. În muzica creștină afro-americană, subiectele religioase sunt, de obicei, asociate genului gospel, fiind, mai degrabă, o raritate conceptuală în muzica de jazz. Comandată pentru a fi televizată în Vinerea Mare din anul 1984, lucrarea conduce ascultătorul printr-o suită de stări generate de evenimente muzicale cu valențe epic-narative, deși niciun cuvânt nu este menționat.
foto cover: pexels.com
