Columbiana Ela Minus trasează un arc narativ și compozițional care trece de la introspecție dream-pop la un synthpop abraziv, unul dintre meșterii ambientului, austriacul Fennesz, propune un mozaic cu nostalgii distorsionate, remasterizarea primului album al peruanilor de surf rock Los Belking’s te trimite la plajă, Sharon Van Etten redefinește vulnerabilitatea și introspecția goth printr-un album post-punk, disco și soft rock, iar o casă de discuri din Osaka recuperează sunetele lo-fi ale Japoniei anilor ’90. Așadar, cinci albume pe care le recomand. În fiecare lună (aprox).
Albumul DÍA, de Ela Minus
Prima jumătate a celui de-al doilea album al columbianei Gabriela Jimeno Caldas, aka Ela Minus, e un crescendo contemplativ, cu afecțiuni subtile pentru ambientul leftfield nouăzecist (vezi introul „Abrir Monte” și continuarea acestuia, „Broken”, care îți pot aminti de Future Sound of London), dar și pentru electropopul douămiist (vezi „Idols” și „IDK”, autoreflexii claustrofobe foarte aproape de Fever Ray: „It’s a shame / That it takes pain / To know who we are”), care se autodetonează în synthpop abraziv pe al cincilea track, euforica & apocaliptica „QQQQ”: „Últimamente siento que / Todos estamos de acuerdo / En que esto es / El fin de los tiempos / Y si vamos a dejarnos ir / Yo prefiero que se acabe aquí.” De fapt, în a doua jumătate, DÍA rămâne în această încordare, un amestec între EBM și electroclash, între escapism nocturn despre insecurități și peer pressure („Last night was the last night of that life / Where I pretend that I don't care / I don't have dreams so I can't fail”, pe „Onwards”) sau sarcasm („I'd love to save you / But I've got to save myself first”, pe „Upwards”). Tripul se încheie cu „Combat”, un ambient analgezic & tropical: „Los pájaros nacidos en jaula, no le tenemos miedo a nada / Creyeron que no nos íbamos a acordar de volar.”
Albumul Mosaic, de Fennesz
Au trecut cinci ani de la penultimul album al austriacului Christian Fennesz, unul dintre veteranii ambientului (recomand și Endless Summer, din 2001), iar ritualul său de muncă a rămas același, la fel de strict: se trezește devreme, ia o pauză la prânz, apoi lucrează până seara. Titlul celui de-al optulea album, compus și înregistrat la sfârșitul anului 2023 & finalizat în vara lui 2024, e o metaforă vădită pentru tehnica sa: bucățile sonore – fragmente de chitară procesată (s-a declarat, de altfel, fan The Beach Boys, dar hard rock-ul șaizecist transpiră, oricum, în cam toată discografia sa), tonuri perpetue anxioase și glitch-uri spectrale – sunt agregate în juxtapuneri pe care Fennesz le transformă în impresii fie fragile, aproape sentimentaliste (vezi „Heliconia”), fie intruzive (vezi „Personare”, influențată, zice chiar Fennesz, de muzica pop vest-africană din anii ’80). Mosaic pare o colecție incoerentă de memorii, procesate de mașinării care nu le înțeleg nici sensul, nici melancolia.
Albumul El Sonido De Los Belking’s, de Los Belking’s
Benzile originale ale debutului trupei peruane, apărut în 1967, în timp ce membrii acesteia se pregăteau de admiterea la facultate, au fost digitalizate și remasterizate pentru o relansare la Discos Fantástico!, o casă de discuri din Madrid, preocupată cu psihedelismele tropicale din America Latină – recomand un digging prin toate lansările acesteia, generoase la număr și diversitate. Deși au fost cunoscuți, în principal, în sudul continentului american, Los Belking’s au atras, mai târziu, atenția colecționarilor și pasionaților de muzică vintage la nivel global și au devenit un nume important în scenele de nișă dedicate surf rock-ului și rock-ului psihedelic. Și vei înțelege lesne de ce, pentru că cele 12 cântece au un farmec aparte, datorită amestecului dintre influențele americane și locale, precum cumbia sau huayno.
Albumul Sharon Van Etten & The Attachment Theory, de Sharon Van Etten
Cântăreața americană își reorganizează și aproape chestionează stilul goth-introvertit pe un album experiment, alături de propria trupă, dar al naibii de coerent și omogen: „I know it’s time to clear the air / So let them know that feelings change / Turn it up, turn it down / And shout it / Show them you care / See if they care”, propăvăduiește, cu autoritate și senzualitate, propria transformare pe „I Can’t Imagine”, un disco-post-punk robust, scris și compus în doar o oră, în timpul unei improvizații la studio. Avem, firește, și sondări ale vulnerabilităților și dilemelor personale („All the bubbles that we live in / All the bubbles I want the pin to pop / All the lies we've told ourselves / All the ways that we retell”, pe „Trouble”, un soft rock à la Fleetwood Mac), alienare tehnologică („Everyone on the idiot box / Come on outside, let me hear those thoughts”, pe „Idiot Box”, o poreclă sarcastică pentru smartphone) sau chiar un soi de anti-southern-goth, care se traduce prin anti-conservatorism („The southern life / It’s such a fucking lie”, se încordează pe „Southern Life”). Practic, dacă Siouxsie Sioux și Bruce Springsteen ar fi făcut niște improvizații împreună…
Compilația You Are Leaving My Mind: The «Mariko» and «Dokitto Station!!» Era, de Maple Fyshh
Casa de discuri independentă din Osaka, EM Records, pornită tocmai în 1998 și cu peste 200 de release-uri ale unor muzici dintre cele mai obscure și inedite, a reeditat, într-o compilație proaspătă, 11 cântece ale muzicianului Maple Fyshh, originar din prefectura Miyazaki, ale căror influențe sunt dintre cele mai diverse, de la surf rock, hot rod și pop american șaizecist (pentru proximitate, Phil Spector sau Joe Meek sunt menționați în descrierea compilației), până la mai noul dream pop. Compilația conține cântece lo-fi de pe primele sale două albume, Mariko și Dokitto Station, ambele produse și lansate independent, în 1995, și e o excursie imaginară și nostalgică, pe un tărâm nipon care a îmbrățișat cultura pop americană, doar că Fyshh a reconvertit acel „wall of sound” al lui Spector în frânturi postmoderne minimaliste și introspective.
Fotografie principală: Ela Minus, de Alvaro Ariso.
