Muncă / Protest

„Muzeul nu aparține unui om”. Angajați ai Muzeului Național de Artă al României îl acuză pe director de hărțuire morală

De Oana Filip, Ilustrații de Dan Perjovschi

Publicat pe 29 august 2024

Mai mulți angajați ai Muzeului Național de Artă al României (MNAR) îl acuză pe directorul Călin Stegerean de abuzuri de putere, de transformarea locului de muncă într-un spațiu toxic plin de țipete, umiliri, atacuri la persoană și manipulare. Un alt motiv de nemulțumire este faptul că directorul nu le respectă dreptul legal la timp liber și folosește concediul de odihnă ca monedă de șantaj. Expozițiile din ultimii ani, spun angajații, sunt organizate haotic, „din mers”, iar lipsa predictibilității vine cu mult stres. 

Întrebat de Scena9 cum comentează aceste acuzații, directorul Călin Stegerean spune că e vorba de „strategia” unui grup de angajați  care vor să-l compromită  public. 

Ca să înțelegem acest conflict care mocnește de mulți ani într-unul dintre cele mai mari muzee din țară, am vorbit cu persoane care au decis să critice public conducerea lui Stegerean. O parte dintre ele nu au vrut să-și dezvăluie identitatea pentru că se tem că ar putea urma represalii la muncă. Cu toții au confirmat însă că directorul are un comportament abuziv și că, drept urmare, muzeul și patrimoniul au de suferit.

Update 5 septembrie 2024: În urma publicării acestui articol, Călin Stegerean a trimis redacției Scena9 o solicitare pentru publicarea unui drept la replică. Acesta se regăsește la finalul textului. 


 

„Unii profesioniștii din muzeu sunt reduși la tăcere. Iar eu am refuzat să fac chestia asta”, spune Ana Negoiță, referent de specialitate la Muzeului Național de Artă al României din București. Îmi povestește apoi despre certuri, urlete, concedii de odihnă neacordate, toate întâmplate pe parcursul celor peste trei ani de când s-a angajat la MNAR, unul dintre cele mai importante muzee din România. Nu este singura angajată a muzeului care îmi va spune o astfel de poveste. Toate îl au în comun pe directorul general al muzeului, Călin Stegerean.

Am ajuns să vorbesc cu Ana Negoiță după ce, alături de alți șase colegi, a făcut publică situația de la MNAR. Grupul de angajați, majoritatea de la secția de Educație, Comunicare și Proiecte Culturale, spune că încearcă de mult să schimbe situația de la locul de muncă și, după ce a epuizat toate căile interne, în aprilie a trimis șapte memorii către Ministerul Culturii. Semnatarii detaliau în ele abuzurile de putere și comportamentul nepotrivit al directorului Călin Stegerean și cereau rezolvarea situației. Problemele lor nu s-au rezolvat, astfel că s-au adresat cancelariei premierului Marcel Ciolacu unde, în final, au și fost chemați la o discuție în urma cărora li s-a promis că situația de la muzeu va fi monitorizată. 

Deși au devenit publice de curând, aceste probleme clocotesc de mulți ani în interiorul Muzeului Național de Artă al României. 

Hărțuirea morală 

Ana Negoiță s-a angajat la MNAR în 2021, ca referent de specialitate pentru educație. Asta înseamnă că ea concepe și se ocupă de programele de educație ale muzeului, cu copii, școli și adulți, gândește și ține ghidaje în muzeu, dar face și muncă administrativă. „Într-o primă fază mi s-a părut că [directorul muzeului n. red.] are nevoie de niște oameni care au experiență, eu fiind un om cu experiență în zona de curatoriat și programe educative.” Spune că interacțiunile conflictuale cu Stegerean au început la scurt timp după sosirea ei acolo, când ea nu i-a mai urmat ordinele fără să crâcnească. „Mi s-a părut că dumnealui are nevoie de niște secretare trase la indigo, de niște executanți cu care nu are dialog.”

După spusele ei, directorul i-a cerut să facă ore suplimentare și a început să-i reproșeze că e venită prin transfer, ca și cum i-ar fi făcut o favoare că a acceptat-o la muzeu. În timp, interacțiunile dintre cei doi au devenit tot mai „abrupte și agresive”. Cererile la muncă veneau de pe o zi pe alta, spune Ana, și uneori erau contradictorii, fără să fie aplicate pe fișa postului, care, spune ea, are clauze abuzive, care presupun că directorul poate să-i ceară orice oricând.

Specialista povestește, de exemplu, cum la un eveniment cu public, directorul i-a cerut să aducă apă pentru invitați. „Nefiind chelner, nu știu cum se pune apa pe masă. Și a început să țipe de față cu toți că nu m-a dus capul să pun apă la fiecare invitat, lângă scaun.”

Femeia spune că a început să fie mutată în diverse birouri, din diferite clădiri ale Muzeului. MNAR reunește mai multe muzee și clădiri, unele dintre ele la câțiva kilometri distanță unele de altele. Astfel, Ana a ajuns să facă slalom între aceste adrese, fiind mutată de patru ori în trei ani, deși în munca ei are nevoie să fie aproape de secretariat și să aibă interacțiuni directe cu restul echipei ei – ambele aflate în clădirea fostului palat regal. 

În cele din urmă, Ana a dat în judecată Muzeul. După ce a refuzat să se mute într-un birou în care erau 40 de grade și mirosea a mucegai, a primit un avertisment disciplinar. A contestat în justiție acest avertisment și a avut câștig de cauză. „Aceste avertismente nu sunt inocente. La trei avertismente, legea permite desfacerea contractului de muncă. Ce urmărea el era ca, prin lipsa mea de reacție, să ducă la aceste trei avertismente, ca să-mi poată fi desfăcut contractul de muncă.”

În 2023, Ana Negoiță, împreună cu un grup de colegi au înființat Sindicatului Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României. Pe parcurs, li s-au alăturat și alții, iar sindicatul numără în prezent în jur de 100 de membri. 

De atunci, spune femeia, directorul „s-a speriat” și a pus și mai multă presiune pe ea. „Îmi dădea note că fac activități sindicale în timpul programului, ceea ce nu e adevărat. Faptul că scriu un mesaj pe un grup – asta pot să fac în cele 10 minute de pauză pe care le-am am din două în două ore.” Asta arată o atitudine hărțuitoare, spune Ana. „Eu primeam și print screen-uri de la el, că am răspuns eu la 13:33 în loc de 13:30. Unii dintre colegii mei au fost somați să iasă din sindicat, invocând situații de incompatibilitate nelegale.” (Directorul neagă că ar fi făcut presiuni asupra membrilor din sindicat.)

De când vorbim despre hărțuire morală

În 2019, la Conferința Internațională a Muncii s-a adoptat Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii. Este pentru prima dată în dreptul internațional când se recunoaște în mod specific dreptul oricărei persoane la o lume a muncii fără violență și hărțuire, inclusiv obligația de a respecta, promova și pune în practică acest drept. Spre deosebire de alte tipuri de hărțuire, precum cea psihologică sau sexuală, hărțuirea morală nu poate apărea decât în relațiile de muncă. În acest articol găsești ce poți să faci dacă ești hărțuit la muncă. 

Ce descrie Ana Negoiță se numește hărțuire morală, un termen relativ nou în legislația românească, dar care denotă un comportament vechi, cu care poate că mulți dintre noi ne-am întâlnit în relațiile profesionale. Conform ghidului practic elaborat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei și Institutul Român pentru Drepturile Omului, hărțuirea morală la locul de muncă se referă la orice tip de comportament neadecvat exercitat asupra unui angajat de către un alt angajat, fie superior ierarhic, fie coleg, fie subaltern. Asta include țipat, comportament ostil sau neadecvat, bullying, umilire în public, suprasolicitare și crearea de situații stresante.

Toate sunt comportamente pe care angajații Muzeului Național de Artă al României cu care am vorbit spun că le-au trăit pe pielea lor din partea directorului sau că le-au observat în interacțiunea alți colegi. 

Nu au existat injurii directe, ca prost, idiot sau tâmpit, dar, spune Ana Negoiță, doar pentru că nu s-au folosit efectiv cuvintele nu înseamnă că intenția nu era acolo. „În momentul în care îi spui unei colege, de față cu alți colegi, că «nu vă duce capul» sau colegei mele, care era șefă de secție, «dumneavoastră pricepeți foarte, foarte greu», e aceeași chestie.”

Manipulare, control și amenințări

Radu* e angajat al MNAR și spune că relația lui cu directorul a fost tensionată încă din 2016, când Stegerean și-a început mandatul. „Fără a-și fi luat timpul necesar pentru a cunoaște structura instituțională (secții, laboratoare, depozite etc.), personalul și modul în care funcționase până atunci MNAR, domnul Stegerean și-a impus propriul stil de management, caracterizat prin opacitate și confuzie decizională, comportament discreționar și abuziv, permanentă antagonizare a personalului, amplificarea birocrației și tergiversarea actului executiv (amânarea semnării documentelor care asigură funcționarea curentă a MNAR, uneori mai bine de o lună).”

Radu vorbește și de „folosirea condicii de prezență ca instrument de represiune discriminatorie” – spune că directorul îi sancționează pentru întârzieri pe angajații cu care se află în conflict. Specialistul mai critică și birocratizarea exagerată, „o solicitare excesivă de «note justificative», rapoarte, «situații», «planificări» etc., dublată eventual de respingeri și/sau solicitări suplimentare, fie prin tergiversarea semnării referatelor sau chiar refuzul de a aproba solicitări legitime, precum zile de concediu restante.” Despre aceste comportamente vorbește și Ana – și despre cum nu i s-au acordat recuperări pentru orele suplimentare efectuate, dar mai ales despre neacordarea zilelor de concediu. 

„​​E un tip de șantaj pe care îl folosește cu concediile”, spune Ana. 

Conform legii, concediile de odihnă se iau în baza unei programări stabilite împreună de angajator și angajat. Angajații spun însă că directorul a cerut de mai multe ori această programare și că de fiecare dată a adăugat alte cerințe legate de concedii și a întârziat cu răspunsul. În plus, ar refuza să le aprobe cererile de concediu celor cu care se află în conflict. 

Cristina* nu lucrează în departamentul de educație și comunicare al MNAR și spune că nu a avut vreun conflict deschis cu Stegerean. Nu are prea multe să-i reproșeze în privința relației profesionale dintre ei, dar afirmă că și ea a văzut comportamente nepotrivite ale directorului față de alți colegi. „Am sesizat schimbări de atitudine, comportament brutal.”

Ce subliniază ea este lipsa unei planificări expoziționale, clare și din timp, care să pună în valoare patrimoniul muzeului și să fie comunicată și angajaților a căror activitate depinde de această programare. „Lipsa predictibilității presupune stres. Odată ce tu știi ce ai de lucru, tu știi să-ți organizezi timpul de lucru.” În teorie, muzeul ar trebui să aibă un plan anual al expozițiilor. Secțiile care au în grijă patrimoniul vin cu propuneri de expoziții, spun ce obiecte din patrimoniu ar folosi, care ar fi conceptul, etc.. Propunerile sunt analizate de un consiliu științific, apoi de unul administrativ, iar la final directorul aprobă expozițiile. Abia odată expoziția aprobată curatorii și restauratorii pregătesc obiectele și începe organizarea.

„În ultimii trei ani, expozițiile sunt impuse haotic, din mers, exclusiv de directorul general, cu sau fără prezentarea unui proiect curatorial”, spune și Radu. „Spre exemplu, pentru expoziții precum cele monografice, dedicate lui M. H. Maxy, Victor Brauner sau Nicolae Grigorescu au existat, într-o formă oarecare, proiecte de expoziție, modificate însă din mers, netransparent.” Întrebat cum comentează aceste critici și acuzații, Călin Stegerean le consideră nefondate și susține că la mijloc este din nou reaua credință a angajaților.

Angajații cu care am vorbit spun că propunerile de expoziții primesc sau nu aprobare de la director fără o motivație clară, în funcție de simpatiile sale. În plus, susțin ei, Stegerean planifică expoziții și se așteaptă să fie organizate într-un timp foarte scurt, ceea ce pune presiune pe echipa muzeală.  

„Unele expoziții sunt introduse în consiliul științific, cum e procedura, dar și acolo există o presiune să spui da la ce spune directorul”, spune Delia Popa, care a participat la aceste consilii când era șefă interimară a secției Educație, Comunicare și Proiecte Culturale și apoi locțiitoare.

„Activitatea noastră este limitată și prin simplul fapt că trebuie să se aprobe absolut tot ce facem. Noi nu putem să propunem proiecte, pentru că ele vor fi fie negate, fie modificate până la a nu fi recunoscute. Directorul își însușește respectivul proiect și îl face strict al lui”, afirmă Delia Popa.  

Delia s-a angajat la muzeu în funcția de referent de educație în august 2022. În luna noiembrie a aceluiași an a fost numită șef interimar al secției Educație, Comunicare și Proiecte Culturale, poziție pe care a ocupat-o timp de un an. La început, spune că a auzit că directorul ar avea un comportament dificil, dar a ascultat și versiunea acestuia – că oamenii nu ar fi competenți și nu ar vrea să muncească. „Am zis că hai să încerc pe pielea mea, că poate într-adevăr oamenii nu sunt profesioniști și nu muncesc. Și eu am crezut o vreme în această variantă.” Relația cu superiorul a mers bine o vreme, cu laude și promisiuni de viitoare proiecte pentru muzeu. „Are un fel de discurs motivator și un mod convingător de a te face să crezi că este un lider competent și în care poți să ai încredere și că dacă se întâmplă ceva el te va susține”, explică Popa.

Apoi, încetul cu încetul, Stegerean a început să-i minimizeze și contracareze orice inițiativă, propunere sau opinie, afirmă Delia. Directorul a ajuns să-i judece până și mimica, spune ea, acuzând-o că zâmbește prea mult în ședințe. Lucra weekend de weekend și spune că uneori era pusă intenționat să facă muncă în zadar – ca atunci când i s-a cerut să facă un comunicat de presă, deși o altă colegă primise exact aceeași sarcină. Nu li s-a spus, însă, uneia de cealaltă și nu au știut nici că fiecare primise informații diferite despre același eveniment. „Ăsta e un mod de a menține puterea: să nu informezi oamenii, ei să fie total dezorientați și apoi să zici: «A, da’ cum n-ai știut? N-ai făcut, n-ai…» Reproșuri ni s-au făcut amândurora, că nu e bine ce am scris și că trebuie refăcut.” 

Altădată spune că era să se trezească cu o sancțiune de serviciu pentru că nu a împodobit corect bradul de Crăciun expus anual în holul Muzeului. „Am pus niște globuri făcute de colegii noștri și [directorul] a venit să urle și să țipe și a făcut un scandal monstruos, că noi nu înțelegem că acela e un concept de brad. A urlat că de ce există nu-știu-ce glob, când el a zis să fie numai roșii.” 

Delia și colegii ei vorbesc despre manipularea prin care directorul încerca să-i întoarcă unul împotriva altuia. „Mie îmi spunea când mă chema la birou că Ana nu muncește și că nu își face treaba bine.” De cealaltă parte, și Ana spune că atunci când Delia era șefă interimară, directorul îi submina autoritatea și îi chestiona competențele profesionale de față cu ceilalți colegi de secție, în absența ei. 

Răzbunări și perdafuri

Despre același tip de manipulare vorbește și Teodora*, o altă angajată a secției de comunicare. Prima dată, a lucrat în această secție în perioada 2010-2016, pe post de colaboratoare. S-a întors în septembrie 2023 și spune că muzeul era schimbat. „Am  observat o atmosferă total tensionată și schimbată, niște oameni efectiv deprimați. Este ceva normal să vezi sedative pe birourile angajaților supărați, excedați de câte lucruri au de făcut.”
 
La început, în septembrie, povestește ea, directorul era foarte prietenos. „Îmi spunea: vai, ce bună sunt eu, cât de bine pregătită sunt, ce adiție foarte bună în cadrul echipei sunt și apoi, ușor-ușor începea să îmi spună: «Aaa, sunt nemulțumit de colegii tăi, pentru că nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele».” Teodora nu mai cunoștea pe nimeni din secția unde lucrase cu ani în urmă, pentru că foștii ei colegi plecaseră, mulți dintre ei demisionând în mandatul lui Stegerean. „Am tins să-i dau dreptate prima dată, pentru că el poate să fie un om extrem de șarmant, diplomat și politicos.”
 
Însă, pe parcursul lunilor, părerea ei s-a schimbat când a văzut cum lucrează directorul cu subalternii. Teodora trebuia să lucreze și în weekend, să răspundă la mesaje, să posteze pe Facebook, iar când Stegerean venea să-i spună ceva legat de munca ei, tindea să-i încalce spațiul personal, să se așeze foarte aproape de scaunul ei, să-i ia mouse-ul din mână ca să corecteze ceva ce-l nemulțumea în ce scria ea pentru muncă. De asemenea, o întreba lucruri despre statul ei marital sugerând că, dacă nu are copii, poate lucra mai mult. Teodora a încercat să-i comunice politicos să se îndepărteze și să nu mai intervină peste ea în timp ce scrie, dar acesta n-a luat-o în seamă.

În tot acest context, directorul i-a dat o banană într-un plic negru, gest pe care Teodora l-a interpretat ca fiind complet nepotrivit, din moment ce ea tot încerca să impună limite. „Gluma mi s-a părut de prost gust. Poți să cumperi niște banane de la Mega Image, le lași într-o pungă.” Gestul acesta a fost menționat într-unul dintre memoriile către Ministerul Culturii, iar presa generalistă l-a tabloidizat, ignorând un întreg climat toxic de muncă. Răspunsul directorului: a fost un „un schimb de alimente”

Teodora a devenit tot mai nemulțumită de această situație și, la începutul lui 2024, i-a cerut ferm lui Călin Stegerean să-i respecte spațiul personal. Atunci spune că directorul s-a înfuriat și a început să țipe la ea, apoi l-a chemat în birou pe tatăl ei, și el angajat al muzeului. „L-a amenințat și i-a spus că am venit prin transfer aici și că ar trebui să fiu recunoscătoare și mulțumită și că, dacă nu-mi convine, să plec.” După incident spune că și ea și tatăl ei au început să aibă parte de șicane la muncă. Tatăl ei a început să se trezească cu mailuri de la director în care i se cereau note și referate de care nu fusese nevoie până atunci. 

La scurtă vreme, Teodora, care era atunci locțiitoarea șefei de secție, a fost înlocuită din funcție. După ce în primăvara acestui an a participat la organizarea grevei japoneze prin care angajații din muzeu au cerut finanțarea mai bună a culturii, alături de lucrători ai muzeelor din toată țara, angajata spune că a primit din senin de la director mai multe atribuții. A fost pusă să se ocupe singură de pagina de Facebook a muzeului și să facă trei postări pe zi, chiar și în weekend, pe lângă alte sarcini – scrierea comunicatelor de presă, menținerea relației cu instituțiile media etc. (Directorul spune că a sprijinit demersul acestora de a atrage atenția asupra problemelor specifice angajaților din muzee.) După ce colega ei și-a dat demisia, postul ei nu a mai fost scos la concurs, și acum Teodora se ocupă singură de comunicare.   
 
„Dânsul știe foarte bine că suntem excedați de câte lucruri avem de făcut. Nu este normal ca un muzeu de importanță națională să aibă o echipă atât de restrânsă și un singur om de comunicare. Și asta înseamnă hărțuire morală la locul de muncă, supraîncărcarea cu sarcini.”
 
Când a făcut o greșeală într-o postare de Facebook, în care a scris 20 în loc de 30, Teodora spune că Stegerean a cerut să i se facă sancțiune disciplinară. În schimb, când ea și colegii ei i-au semnalat directorului greșelile pe care acesta le făcuse pe pagina muzeului, lucrurile au mers diferit. „Ne-a chemat de urgență în sala de consiliu ca să ne dea un perdaf, să ne spună că suntem niște obraznici, că a fost prea blând cu noi și cum îndrăznim să îl tratăm așa.”

Și Teodora spune că după greva din aprilie cererile ei de concediu au început să fie respinse pe diferite motive.  

Angajați de „rea credință”

Întrebat de Scena9 cum comentează acuzele de hărțuire morală și comportamente agresive față de angajații săi, Călin Stegerean spune că e vorba de „strategia” unui grup de angajați care vor să-l compromită public. „Atitudinea lor este incompatibilă cu valorile morale ale societății noastre în general, fiind profund de rea credință. Astfel, devine evident odată cu trecerea timpului că intenția acestora nu este aceea de a rezolva problemele apărute, ci de a le muta în spațiul public, uzând metode de dezinformare, de inducere în eroare a opiniei publice.”

Potrivit directorului, acțiunile sale respectă legea și sunt legitime în relația cu angajatul, respectiv „supravegherea directă a angajaților, inclusiv stabilind așteptările de performanță, ia măsuri pentru a corecta deficiențele de performanță, ia măsuri disciplinare rezonabile, dă directive legate de atribuții, cum și când ar trebui făcută activitatea, solicită actualizări și rapoarte, aprobă sau refuză solicitările de timp liber”.

Aceste acțiuni ar fi fost necesare, spune Stegerean, pentru că în cadrul secției Educație și Comunicare „au fost înregistrate o serie de deficiențe în organizarea activității, întocmirea deficitară a unor rapoarte, prezentarea de informații eronate în spațiul public, nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă și a Regulamentului intern etc.”

De asemenea, neagă că ar fi existat situații de neacordare a zilelor libere legale,  și că le-ar fi cerut angajaților să rămână peste program. „Nu numai că nu au fost suprasolicitați, dar situația pe care condica de prezență o reflectă atestă faptul că programul de lucru nu a fost respectat de către aceștia, fiind realizat după bunul lor plac.”

Memorii, memorii și iar memorii

„A fost un moment în care cu toții din secția mea am vorbit și am conștientizat faptul că încearcă să ne întărâte, să ne facă să luptăm unul împotriva celuilalt”, explică Delia Popa cum s-a umplut paharul pentru cei de la secția de Educație, Comunicare și Proiecte Culturale. „Și atunci ne-am dat seama că suntem toți în aceeași situație și că e mai bine să lucrăm împreună, nu să hrănim această animozitate pe care el o creează.”

„Noi am funcționat foarte instituțional, n-am sărit nicio etapă, în nicio structură ierarhică. Am adresat consilierul de etică al muzeului, care și-a declinat în scris competența”, spune și Ana Negoiță. S-au adresat și Inspectoratul Teritorial de muncă București (ITM) privind neacordarea repausului săptămânal și neacordarea concediului anual de odihna. În prima situație, ITM a conchis că angajatorul poate dispune, după bunul plac, în privința timpului de muncă și de odihnă, iar în a doua că nu poate interveni, îndrumându-i să se adreseze instanței competente. 

Astfel, în aprilie 2024, Ana, Delia și alți trei colegi, toți din secția Educație, Comunicare și Proiecte Culturale, alături de alți doi din alte departamente, au trimis către Ministerul Culturii șapte memorii în care detaliau situații de hărțuire morală din partea lui Călin Stegerean. „Memoriile sunt rezultatul final al unui cumul de lucru de niște luni, ani, într-un mediu extrem de toxic, care nu funcționa sub nicio formă instituțional. Noi am încercat să semnalăm chestiile acestea în diferite momente, dar lucrurile nu s-au remediat”, spune Ana.

Memoriile conțin relatări despre umilire publică, despre faptul că li se cerea angajaților să-și ia telefoanele cu ei la baie ca să nu rateze comunicările directorului, despre cum erau întrebați cât timp au petrecut acolo, despre amenințări cu sancțiuni pentru întârzieri de câteva minute sau greșeli mărunte, ușor rezolvabile (ca eroarea Teodorei cu 20 în loc de 30).

Ministerul Culturii spune că i-a cerut directorului un punct de vedere despre această situație, însă angajații afirmă că nu au fost notificați de acest lucru la momentul respectiv. 

Cam în aceeași perioadă, consilierul de etică a muzeului a cerut o întâlnire între angajații nemulțumiți și conducere. „Noi am cerut să fim reprezentați de avocatul federației [Federația Națională a Sindicatelor din Cultură CulturMedia, la care este afiliat Sindicatului Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României n.red.]. Știam că fără avocat ar fi fost o nouă sesiune de bullying”, explică Ana Negoiță. Întâlnirea, spun ambele femei, a fost tensionată, dar după aceea au primit un proces verbal de conciliere care propunea limitarea contactului direct între director și angajații secției și monitorizarea situației. În urma memoriilor, la muzeu a fost înființată comisia pentru hărțuire, un organism către care angajații să poată sesiza situațiile de hărțuire și care să le reglementeze. 

Delia Popa și Ana Negoiță spun că medierea a limitat hărțuirea pentru câteva săptămâni, dar nu a rezolvat-o. Stegerean a început să vină din nou în biroul lor și să încalce noile reguli de conduită. 

Potrivit Deliei Popa, directorul a criticat-o de față cu colegii că a făcut publice problemele muzeului și că ar fi încercat să supună la vot o modificare a regulamentului intern, pentru ca angajații să nu se mai poată adresa forurilor externe. Modificarea nu a trecut la vot. 

Directorul spune că a prezentat situația legată de memoriile depuse și a semnalat faptul că în interiorul instituției „există salariați care nu doresc rezolvarea problemelor interne, ci mutarea lor în spațiul public în vederea discreditării conducerii muzeului, cu consecințe asupra climatului general  de muncă, a relațiilor muzeului cu partenerii și colaboratorii săi, cu felul în care MNAR este perceput în societate” și ca „a insistat pentru respectarea Contractului colectiv de muncă la nivel de instituție MNAR, prin care părțile «se obligă să se consulte și să se informeze reciproc cu privire în toate situațiile referitoare la relațiile de muncă »”. 

După ce au întârziat să apară răspunsuri la problemele semnalate, angajații nemulțumiți de la MNAR s-au hotărât să se adreseze premierului Marcel Ciolacu, scriindu-i acestuia un nou memoriu prin care detaliau situația. Ana spune că cei de la Cancelaria premierului au răspuns prompt și i-au chemat la o discuție despre situație. Oficialii le-au transmis atunci că așteaptă raportul corpului de control care trebuie trimis de ministerul de resort, Ministerul Culturii.

În paralel, conflictul a ajuns în presă, ceea ce a dus la dezmințiri și acuze din partea directorului, că unele publicații ar fi prezentat greșit faptele (cei șapte angajați au devenit șapte angajate, iar acuzațiile de hărțuire morală au devenit acuzații de hărțuire sexuală). Un comunicat transmis de muzeu și semnat de directorul Călin Stegerean spune că, din punctul de vedere al directorului general, faptele reclamate de colegii săi ca hărțuire sunt de fapt „legitime în relația cu angajatul”. 

La sfârșitul lunii august, Ministerul Culturii a trimis corpul de control la Muzeu, pentru a analiza situația, urmând să realizeze un raport cât de curând. 

Un lung istoric de tensiuni

Nu este prima dată când directorul MNAR e implicat într-o controversă. 

Călin Stegerean, fost director al Muzeului de Artă Cluj-Napoca în perioada 2009-2014, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj-Napoca, la secţia de grafică, în anul 1985, şi are un masterat în management cultural la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca. În 2016 a câștigat postul de director al Muzeului de Artă din București. A vorbit atunci în presă despre planurile de viitor pe care le are cu muzeul, care trebuia să treacă printr-o „reorganizare instituţională, o reconsiderare a felului în care sînt realizate funcţiile muzeului.” Al doilea obiectiv al său era creșterea vizibilității muzeului, iar al treilea „angajarea unor proiecte de mare anvergură, care să aducă expoziţii aşa cum vedem în marile muzee din Occident.” Muzeul urma să aibă și o cafenea. 

Un an mai târziu, directorul a primit calificativul „nesatisfăcător” într-o primă evaluare, calificativ repetat și după contestația pe care a făcut-o. A apărut atunci o scrisoare publică de susținere pentru Stegerean, semnată de intelectuali precum criticul literar și istoricul Sorin Alexandrescu, scriitorul Horia Roman Patapievici, criticul și istoricul de artă Marius Porumb și istoricul de artă Erwin Kessler. Ei acuzau Ministerul că nu lasă Muzeul să aibă un suflu nou, mai apropiat de contemporaneitate, pe care l-ar fi adus noul director, și că, prin evaluări și dorința de a-l demite, destabilizează instituția. 

La scurt timp după această scrisoare publică, angajații din MNAR au ieșit public cu propria declarație împotriva directorului alături de care lucrau zi de zi. Spuneau atunci că niciun angajat al muzeului nu a semnat pentru susținerea lui Stegerean, că ei consideră evaluarea corectă, că expozițiile lăudate în public și în scrisoarea de susținere pentru director s-au întâmplat în mandatul lui, dar au fost concepute în mandatul trecut, de oameni care au plecat între timp din echipă, tocmai din cauza directorului. Și în această luare de poziție din 2017 angajații vorbeau despre tensiuni în relația cu conducerea. 

În 2017, Stegerean a fost demis de Ministerul Culturii  în urma evaluărilor. A contestat decizia în instanță, iar în 2021 a fost repus în funcție. 

Facebook vs. patrimoniu

„Nu este în niciun fel o discriminare sau o atitudine personală față de nimeni dintre noi [cei de la secția de Educație, Comunicare și Proiecte Culturale, n.r.].”, explică Delia Popa, când o întreb de ce crede că majoritatea memoriilor vin din această secție, pe care ea a și condus-o într-o perioadă. „Este o atitudine în general față de oameni, dar la noi se vede mai mult și este mult mai greu de suportat, pentru că noi suntem secția pe care o interacționează cel mai mult, secția de comunicare, cea care se vede din exterior”. Această atitudine ostilă față de cei de la comunicare mi-a fost confirmată de toți angajații muzeului cu care am vorbit. 

„Îl interesează ce se scrie pe Facebook, ce se scrie unde, el aprobă planul de postări, comunicatele de presă. Uneori le face și ni le dă nouă și nu contează că îi spunem că nu e bine așa”, spune Ana Negoiță. Teodora confirmă și ea asta și spune că uneori directorul șterge comentarii nefavorabile la postări. Aceasta este o mare problemă, spun angajații:  în timp ce energia directorului merge înspre monitorizarea paginii de Facebook, alte probleme mai grave sunt ignorate. 


Muzeul Național de Artă găzduiește unele dintre cele mai reprezentative și importante opere și obiecte din patrimoniu de artă medievală și modernă românească, dar și lucrări din arta universală care ne ajută să înțelegem, să păstrăm și să învățăm din povestea artei românești. Aici sunt expuse tablouri de Nicolae Grigorescu, Cornel Baba, Nicolae Tonitza, Magdalena Rădulescu sau Lucia Dem(etriade) Bălăcescu, dar și El Greco, Rembrandt sau Rubens. Conservarea, îngrijirea și cercetarea acestui patrimoniu nu sunt doar o responsabilitate legală, ci și una socială. 

Cea mai presantă problemă, menționată atât de cei cu care am vorbit, cât și în memoriile către Ministerul Culturii, a fost sistemul de climatizare, nepotrivit pentru nevoile Muzeului. Acesta a funcționat defectuos timp de trei ani, fiind repus în funcțiune abia la sfârșitul acestei luni. Asta înseamnă că, în zilele caniculare tot mai dese, în MNAR existau temperaturi de peste 30 de grade. Pe de-o parte, asta face munca angajaților extrem de dificilă, dar dăunează și operelor de artă, care necesită menținerea unei temperaturi și umidității constante, temperatură care să nu depășească 22 de grade și umiditate care să fie cuprinsă în general trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Efectele variațiilor bruște de temperatură sunt diverse, de la erodarea unor soluții folosite în procesul de restaurare la accentuarea unor procese de degradare. 

Când Delia Popa i-a atras atenția directorului asupra acestei probleme, spune că acesta i-a răspuns că nu e de competența ei să sesizeze că este cald în galerii. 

Costurile de sănătate mintală

Toți angajații cu care am vorbit au adus în discuție pasiunea și dorința lor de a munci pentru muzeu. De asta spun că au făcut ore suplimentare și au venit la muncă în weekend, de asta nu și-au dat demisia – deși mai mulți recunosc că s-au gândit la asta. 

Ana Negoiță, referent de specialitate în educație, povestește că avea stări de anxietate când venea la muncă. „Era o reacție a organismului la stres. Țin minte că anul trecut, când m-am hotărât să-l dau în judecată, veneam la muncă și îmi era frică să deschid mailul.” Își amintește și că a avut colege pe care directorul le suna la 7-8 dimineața în weekend, ca să le certe sau să le pună să scrie postări de Facebook. Unui alt coleg i s-a acordat un concediu medical pe motiv de stres. 

Nu o bucură gândul că a dat în judecată muzeul după ce a fost sancționată că a refuzat să se mute într-un birou impropriu, pentru că, spune ea, în final instituția a ajuns să plătească pentru greșeala directorului. Dar dacă situația nu se rezolvă, o va face din nou. Și colegii ei sunt hotărâți să facă tot posibilul să schimbe situația. Să meargă din nou la Minister, la premier, la presă. Spun că o fac pentru bine muzeului, dar și pentru demnitatea lor și pentru un spațiu de muncă mai sănătos. 

„Este, în primul rând, o necesitate personală”, explică Delia Popa, colega ei de departament. „În felul acesta îți protejezi sănătatea mintală, respectul de sine și capacitatea de muncă. Sunt lucruri absolut de bază, fără de care nu poți să funcționezi bine. Trebuie să impui limite și arăți că te respecți pe tine, de fapt.”

„Consider că muzeul nu aparține unui om”, spune și Ana Negoiță. „E o perioadă, e cineva la cârma lui, dar muzeul în sine, instituția este fabuloasă. Și colegii mei sunt la fel. Sunt colegi cu mare experiență în educație muzeală, în comunicare, în patrimoniu. Nu putem să plecăm toți. Și nu contează dacă ești la public sau privat, orice mediu toxic trebuie sancționat.”

Zoom out

Decizia angajaților MNAR de a-și face publice acuzațiile față de directorul Călin Stegerean și de a căuta o rezolvare la probleme de muncă adânc înrădăcinate se petrece într-un context nou, în care numeroși lucrători ai instituțiilor culturale din România au devenit vocali în a-și cere drepturile. 

După un șir de greve japoneze organizate în primăvară în muzee și biblioteci, pe 18 mai, de Noaptea Muzeelor, sute de angajați din muzeele din București și din țară au intrat în grevă și au protestat în fața Guvernului Român. Aceștia sunt nemulțumiți de salariile mici, de lipsa de personal, de condițiile rele de muncă, de plecarea angajaților din domeniu și, în general, de o cronică subfinanțare a culturii de după 1989 încoace. La începutul verii, am publicat pe Scena9 o documentare amplă despre problemele grave de care suferă și restauratorii în munca lor din laboratoarele muzeelor. Tot în prima parte a anului, zeci de artiști ai Filarmonicii din Sibiu au organizat zilnic proteste și greve, acuzându-l pe directorul instituției de abuzuri, hărțuiri și comportament dictatorial.

Primele știri despre cazurile de hărțuire morală de la MNAR au apărut la câteva zile după ce în spațiul public a explodat un scandal de hărțuire sexuală la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde profesor a abuzat studente ani de zile. Unii dintre angajații Muzeului cu care am vorbit cred că acesta a fost unul dintre motivele pentru care presa generală a preluat povestea lor, deși mai apăruseră și în trecut informații despre comportamentul directorului.

Contextul cultural mai larg e important, pentru că indică o dată un climat stresant, cu probleme complicate, pe care angajații și conducerea instituției trebuie să-l navigheze cu ajutor minimal din partea statului. Angajații de la MNAR cu care am vorbit știu că nu „tot ce merge prost în muzeu e vina directorului”. Ce spun ei, însă, este că într-o societate în care oricum cultura e subfinanțată, e cu atât mai important ca oamenii care se ocupă de ea să o facă responsabil și respectuos, într-un mediu sănătos. Mai spun și că, deși cazurile de hărțuire morală sau psihologică există în instituții, ele nu primesc încă atenția meritată și devin subiecte pe agenda publică doar în anumite condiții. Ele rămân de cele mai multe ori nesoluționate, în vreme ce sute de angajați și patrimonii valoroase au de suferit. 


Simbolul * folosit alături nume în articol indică faptul că acele nume au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor.

Update 5 septembrie 2024: În urma publicării acestui articol, Călin Stegerean a trimis redacției Scena9 o solicitare pentru publicarea unui drept la replică. Acesta se regăsește mai jos. 

Erată, 30 august 2024

În prima versiune a textului, publicată pe 29 august 2024, în declarația lui Radu apărea informația eronată că expozițiile dedicate lui M. H. Maxy, Victor Brauner sau Nicolae Grigorescu au fost trecute prin forurile instituționale (Consiliul Științific și Consiliul de Administrație) fără prezentarea unor proiecte, ulterior fiind organizate prin pură improvizație. Informația a fost corectată. 

29 august 2024, Publicat în Lumea noastră / Muncă /

Text de

  • Oana FilipOana Filip

    Reporter pasionat de lumea satului, pisici și întrebări existențiale. Îi poți scrie oricând la oana@scena9.ro.

    Mai multe despre Oana, aici.

Ilustrații de

  • Dan PerjovschiDan Perjovschi

    Unul din cei mai activi artiști români contemporani români, ale cărui lucrări, care vorbesc despre temele sociale importante ale prezentului, au fost expuse în mai toate colțurile lumii. 


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK