Pe lângă pericolul coronavirusului, un studiu din Marea Britanie arată că muncitorii din agricultură sunt printre cei mai expuși la exploatare, abuzuri și uneori, chiar sclavie modernă. Și mai arată că, dintre europeni, românii și bulgarii sunt cei mai vulnerabili la aceste riscuri. „Pandemia creează un climat care sporește riscul de exploatare și sclavie”, spune Paul Coffey, reprezentant al autorității de inspecție a muncii în Marea Britanie, ale cărei controale la ferme au fost îngreunate în ultimele luni de regulile stricte de carantină. Am stat de vorbă cu muncitori, activiști și autorități britanice, ca să înțelegem mai bine prețul real al fructelor de vară și al forței de muncă ieftine din Europa de Est, care le aduce în farfurie.
Sub presiune
La începutul lui aprilie, fermieri și mari producători naționali de alimente din Marea Britanie și Germania și-au convins guvernele să aprobe zboruri speciale pentru transportul lucrătorilor sezonieri români, care culeg recoltele țărilor mai bogate din vestul Europei de mai bine de zece ani. Deși România se afla încă în stare de urgență și carantină strictă, doar în aprilie au plecat din țară mai mult de 16.000 de muncitori sezonieri.
În fiecare an, în Regatul Unit sunt necesari în jur de 90.000 de sezonieri, evaluează experții din agricultura britanică. Deși în perioada Brexit aceștia erau declarați imigranți necalificați, în pandemie Marea Britanie a avut nevoie de avioane speciale încărcate cu muncitori români care să le culeagă fructele și legumele. Iar ca să umple golul lăsat de muncitorii care nu puteau să se deplaseze din cauza carantinei din țările est-europene, a lansat campanii ca „Pick for Britain” („Culege pentru Marea Britanie”) and „Feed the Nation” („Hrănește națiunea”), menite să încurajeze cetățenii britanici să se înscrie pentru munca în agricultură. Pentru a-i motiva pe britanici, campaniile recurg la patriotism și analogii cu Al Doilea Război Mondial, un capitol de istorie preferat în Marea Britanie. Până și prințul Charles a intervenit cu un clip filmat într-un loc idilic din Scoția, prin care își încuraja compatrioții să muncească în agricultură. Marea majoritate a comentariilor îl îndemnau pe Charles să pună el primul mâna la treabă.
Cu toate aceste eforturi și cu toate că pandemia i-a trimis pe mulți în șomaj, britanicii nu par că se înghesuie în agricultură. În 2018, din 10.000 de aplicanți pentru Concordia, cea mai mare agenție de agricultură din Marea Britanie, doar 2 au fost britanici. În aprilie 2020, agenția raporta că s-au înscris 36.000 de aplicanți britanici, dintre care 16% au acceptat să fie intervievați online, 900 au primit slujbe și 112 au acceptat contractele de muncă.
Ion* e din Băile Herculane, are 39 de ani și din 2011 vine ca sezonier câte 9-10 luni pe an, la cules de căpșune la aceeași fermă din Herefordshire, în Anglia. Deși autoritățile române au promis să monitorizeze mai bine transportul muncitorilor sezonieri, Ion îmi povestește la telefon că pe 6 mai, când a zburat cu un charter de pe aeroportul Otopeni, nu s-au păstrat scaune goale între pasageri, deși existau rânduri de locuri libere în spatele avionului. Bărbatul nu crede că există vreun virus: „E o propagandă politică la nivel mondial”. Spune că la bordul avionului nu au primit dezinfectant, mănuși și mască, așa cum promiseseră autoritățile. Li s-a oferit, în schimb, o apă și un sendviș, pentru care se întreba atunci dacă va trebui să plătească.
„Odată ce muncitorii ajung în țară, avem de-a face cu o gaură neagră pentru că nimeni nu știe exact ce se întâmplă la ferme”.
Odată ajuns la fermă, a aflat că va trebui să achite 100 de lire pentru biletul de avion. Tot la fermă i s-a verificat într-un final temperatura, ceea ce nu se întâmplase la aeroporturile din România sau Anglia. La Herefordshire a stat în carantină 7 zile, în loc de 14, cum prevedeau recomandările guvernului, după care a început treaba. Culege căpșune câte 8 ore pe zi, dar e dezamăgit că nu are ocazia să culeagă mai mult. Ion spune că la muncă nu li se amintesc periodic regulile de prevenire a coronavirusului, așa cum recomandă ghidul întocmit pentru fermieri de către guvernul britanic. Pentru cumpărături, au voie să meargă la magazine în orășelul de lângă fermă și sunt sfătuiți să stea departe de alți oameni. Șefii îi îndeamnă pe muncitori să nu se adune seara „la caravane”, la socializare, pentru că riscă răspândirea virusului. Dar, spune Ion, „ei vorbesc, ei aud”.
La începutul pandemiei, guvernul britanic a emis un ghid destinat fermierilor, pentru prevenirea răspândirii virusului. Bev Clarkson, ofițer național al Unite, unul dintre cele mai mari sindicate din Marea Britanie, pune presiune pe guvern pentru a afla dacă zborurile care aduc muncitorii sezonieri respectă într-adevăr regulile de izolare socială, dacă muncitorii care vin sunt testați, dacă li se ia temperatura la aeroport, dacă se autoizolează, dacă locuiesc în condiții care permit distanțarea socială. „Odată ce muncitorii ajung în țară, avem de-a face cu o gaură neagră pentru că nimeni nu știe exact ce se întâmplă la ferme,” e de părere Clarkson.
Vlad* are 27 de ani, e de lângă Craiova și pe 22 mai, a călătorit din București spre ferma de lângă Cambridge, unde în fiecare sezon, din 2015, culege fructe moi (căpșune, zmeură). Spune că regulile de distanțare socială au fost respectate în avion, iar la fermă noii veniți sunt încurajați să stea la distanță. Totuși, nici la ferma lui Vlad nu a fost respectată perioada recomandată de carantină și munca a început de cum a ajuns. În Parlament, Lordul Gardiner Kimble din Camera Lorzilor anunța că muncitorii sezonieri trebuie să stea în carantină 14 zile, dar perioada poate fi scurtată dacă fluxul de aprovizionare din Marea Britanie se află în pericol. În plus, din iunie, muncitorii sezonieri sunt oficial scutiți de orice fel de carantină când ajung în Marea Britanie. Vlad povestește că reușește să termine o lădiță de căpșuni de 4 kg în 4 minute maxim, pentru care sunt plătiți în jur de 1,05 - 1,20 lire. E în top 5 cei mai rapizi culegători ai fermei și îl motivează, pe lângă bani, competiția: „O fac pentru concurență să fiu cât mai sus.” Spune că a ajuns așa productiv din experiență: „De 6 ani m-am obișnuit. Și e frumos să faci concurență 😂😂”. Îl întreb la ce se gândește în timp ce culege: „Oamenii rapizi ne concentrăm pe cules. Cei slabi nu concurează și mai vorbesc.”
Cei care muncesc pentru prima dată în agricultură se adaptează mai greu condițiilor. De exemplu, presiunea s-a întețit odată cu înmulțirea căpșunilor, când muncitorilor li se cerea o productivitate din ce în ce mai sporită. În cazul în care culegătorii nu ajungeau să îndeplinească o anumită normă până la prânz, erau trimiși înapoi la caravane în acea zi, ca pedeapsă. Florina Tudose, de la organizația Centrul de resurse pentru est europeni, încearcă să afle de la avocați dacă astfel de practici sunt legale. Cerințele fermierilor s-au înăsprit și pentru că regulile carantinei în țările din Estul Europei s-au relaxat: Marea Britanie are acum acces la forță de muncă, iar fermierii pot să înlocuiască muncitorii mult mai repede.
Astfel de presiuni erau populare și la ferma de fructe moi din Chichester, Anglia, la care a lucrat Adrian Mareș ca asistent de manager și apoi ca manager de recoltă. Dacă sezonierii nu reușeau să-și îndeplinească norma până la prânz, erau trimiși acasă pe ziua respectivă și primeau un avertisment. La 6 avertismente, riscau concedierea. De aceea, o regulă nescrisă era că cei care culegeau mai mult până la prânz le dădeau celor mai puțini harnici lădițe contra cost. „Under pressure (Sub presiune). Am avut și cazuri de depresie și din astea”, continuă Adrian.
La majoritatea fermelor din UK, muncitorii sunt plătiți pentru cantitatea pe care o culeg. Alexandru Barbacaru, agent de recrutare pentru firma Est-Vest Service, care plasează forță de muncă în Marea Britanie, spune că această practică ar putea fi considerată nedreaptă. Deși are oameni foarte productivi pe care îi numește „combine”, care fac și 1000 de lire pe săptămână, are de-a face și cu oameni cu randament mai scăzut: „M-a sunat un fermier căruia îi trimit de zece ani oameni la cules de narcise. Mi-a spus: Alex, au trecut 10,000 de muncitori pe la mine și n-am văzut așa ceva, om care să colecteze 10 floricele într-o oră… Îi dai omului încă o șansă, un transfer, dar mai și concediezi, că așa funcționează lumea asta”. Mulți dintre românii cu care am vorbit sunt mulțumiți să fie plătiți pentru cantitatea de fructe culese, pentru că în România, pentru o zi în agricultură ar fi plătiți cam 100 de lei pe zi (aproximativ 18,50 lire), sumă pe care la o fermă din Anglia pot să o câștige în cel mult două ore.
Și despre condițiile de la fermele unde muncesc, mulți dintre cei cu care am vorbit s-au declarat mulțumiți. Iulia Racolța a lucrat cinci ani la o fermă de fructe moi din Kent și spune că era bine la ferma lor. Locuiau patru persoane într-o caravană, unde „era cineva care făcea curățenie, îți era mai mare dragul.” Adrian Mareș, fost manager de recoltă în Chichester, confirmă. „Muncitorul are pat, veselă, așternuturi proaspete, transport la magazin, transport de la aeroport, party-uri. Că-i munca grea, munca-i grea. People have a choice (Oamenii au de ales)”.
Giulianela Calina, fost supervisor la o fermă de fructe moi și mere din West Peckham, povestește episoade de toate felurile: „Era si distracție foarte mare, se râdea foarte mult. Erau și zile în care ploua foarte mult și culegeam în cizme de cauciuc. Unele fete făceau piși cu sânge… le era frig la picioare și făceau infecție urinară.” Problema principală, îmi explică Giulia, era lucratul orelor prea lungi în plin sezon. Câteodată, munca începea la 4 dimineața și se termina la 8-9 seara, cu pauze de dormit sub umbra pomilor când era prea cald. Dacă se făcea întuneric, muncitorii se foloseau de farurile de la mașini ca să vadă ce culeg. Giulia spune că le convenea să stea atât de mult peste program, pentru că faceau mulți bani, chiar și 300 de lire pe zi. Din aceste motive, acceptau să mintă atunci când veneau controalele la fermă. Giulia le traducea muncitorilor întrebările inspectorilor: „Vezi că te întreabă câte ore lucrezi pe zi, să răspunzi opt sau zece.” A învățat și bulgară la fermă și îi instruia și pe bulgari ce să răspundă. Ca supervisor, trecea în registru ore de muncă reduse.
„Vin românii să ne salveze”
În 2014, restricțiile pentru muncitorii bulgari și români pe piața muncii în Europa de Vest au fost relaxate, iar aceștia au devenit ținta presei șoc din Marea Britanie, care anunța o invazie de imigranți est-europeni. Tabloidul The Daily Mail scria în ultima zi din 2013 că autobuze și zboruri pline de români se îndreaptă spre Marea Britanie și că unele bilete au costat și 3.000 de lire, cifre și speculații care s-au dovedit a fi neadevărate. Poate cel mai vocal militant politic pro-Brexit, politicianul Nigel Farage și-a clădit întreaga strategie politică pe baza unei retorici împotriva imigranților, prevestind cum românii vor fura slujbele britanicilor și vor profita de ajutoare sociale.
De când însă pandemia a dezechilibrat piața muncitorilor sezonieri, The Sun și The Daily Mail, publicații cunoscute pentru senzaționalismul cu care îi reprezintă pe imigranții români, des asociați cu sărăcie, găști și criminalitate, au mai renunțat la ofense. Românii sunt acum numiți brave Romanians, critical workers („curajoșii români”, „muncitori cheie”) în articole cu titluri ca Romanians to the Rescue („Românii vin să ne salveze”). Florina Tudose de la Centrul de resurse pentru muncitori est-europeni din Marea Britanie confirmă că discursul mediatic s-a schimbat la 180 de grade. „Dar o să se schimbe imediat înapoi după ce se termină toată nebunia asta, pentru că muncitorii imigranți sunt țapii ispășitori pentru problemele acestei țări de ani de zile. Am văzut o creștere în hate crime (infracțiuni motivate de ură) odată cu referendumul, dar după pandemie, când va urma o criză economică majoră, mă aștept la un val de ură și mai mare împotriva imigranților est-europeni”, continuă Florina.
Deși presa i-a făcut leneși pe britanici, pentru că nu au acceptat slujbe în agricultură pe perioada pandemiei, în ziare au apărut și câteva voci britanice care semnalau că s-au înscris pentru a munci în agricultură, dar nu au fost recrutați. Harry Pyrgos are 26 de ani și îmi povestește că toate fermele la care a aplicat i-au răspuns că așteaptă să vadă dacă forța lor de muncă obișnuită din Europa de Est va putea să călătorească. În această vară, Harry plănuia să muncească la festivaluri, ocupându-se de instalatul scenelor și servit la bar. Pentru că toate festivalurile s-au anulat, a sperat să muncească în agricultură, pentru că vrea totuși să-și petreacă vara în aer liber. Are și experiență: anul trecut a muncit la o fermă de măsline din Portugalia. În plus, apelul public care îi chema pe englezi la muncă l-a emoționat; și-ar fi dorit să facă ceva folositor acum, când lumea e în aer. Harry are o rulotă în care ar putea locui la fermă. Pe forumurile destinate pasionaților de rulote, explică Harry, alte persoane care nu și-au găsit de lucru în agricultură în UK sunt de părere că fermierii preferă să apeleze la muncitorii est-europeni nu doar datorită experienței lor, dar și pentru că aceștia sunt nevoiți să locuiască la fermă și să plătească deci, chiria impusă de fermieri, în jur de 50 de lire pe săptămână.
„[O campanie de încurajare a muncii agricole] nu are cum să aibă succes cu localnicii, pentru că ei sunt rupți de realitate,” crede Alexandru Barbacaru, directorul agenției de recrutare Est-Vest. „Așa, povestea e frumoasă, să ajutăm țara ca în Al Doilea Război Mondial. Dar cred că din o sută de localnici care încep munca, la sfârșitul săptămânii dacă rămân doi, e mare lucru,” îmi spune. „Organizații cu care lucrez eu mi-au confirmat. E muncă sub ceea ce cred ei că e demn de un om.” În cei trei ani în care Adrian Mareș a lucrat ca manager de recoltă la o fermă mare din Chichester, a avut de-a face cu un singur muncitor englez, trimis de Oficiul de muncă, care a rezistat o săptămână la fermă. „Englezii nu mai lucrează în ferme. Cu cât muncitorii au rădăcinile mai puternice în țara gazdă, se mută în sectoare mai bine plătite, care necesită mai puțin efort fizic, evaluează Adrian. „Polonezii acuma lucrează-n fabrici. Românii încă-s în ferme,” continuă el.
„Englezul nu e făcut pentru așa ceva. Românul se zbate, românul are de terminat casa de acasă”.
Iulia Racolța și soțul ei au lucrat 5 ani la o fermă din Kent: „Nu erau englezi, doar câteodată, câte unul. Cât culegea englezul la zi, noi culegeam într-o oră, două. Nu-s obișnuiți și nu le place munca de jos, că ei o consideră munca de jos.” Ion, care lucrează la aceeași ferma din Hertfordshire din 2011, e de aceeași părere: Nu rezistă, nu le place, nu știu… Nici măcar la munca la oră n-au stat. ” Vlad, care culege căpșuni lângă Cambridge din 2015, are pentru prima oară 20 de colegi englezi anul acesta. Dar englezii nu culeg căpșune, ci se ocupă de întreținerea fructelor (curăță căpșunii de fructe uscate ș.a.). „La cules este foarte greu și ei nu sunt obișnuiți să muncească repede,” spune Vlad.
„Românii știu că nu stau mai mult de 3-6 luni, așa că muncesc de le sar capacele”, explică fostul manager de recoltă Adrian Mareș. Fost supervisor la o fermă din West Peckham, Giulianela Calina, crede că „englezul nu e făcut pentru așa ceva. Românul se zbate, românul are de terminat casa de acasă.” „Din punctul meu de vedere, cât mai mult să-mi dea de lucru, pentru că de-aia sunt plecat din țară. Dar nu știu, ne stopează,” spune Ion, care lucrează 6-9 luni pe an ca fermier în Marea Britanie.”
Chiar dacă fermierii sunt printre cei care au cea mai mare nevoie de forță de muncă est-europeană, mulți dintre ei au votat Brexit. Vicki Hird, de la alianța britanică pentru agricultură Sustain, îmi spune că în Anglia există o zicală: „Curcanul votează pentru Crăciun” . În variantă românească, curcanului i-ar lua locul porcul.
Situația actuală și lipsa unei bune bucăți din forța de muncă din agricultură stârnește întrebări cu privire la ce se va întâmpla după Brexit, când migrația românilor va fi îngreunată. Deși în Marea Britanie se vorbește de elaborarea unei scheme de vize de sezonieri pentru 10,000 de muncitori din 2021, fermierii sunt îngrijorați că vor avea nevoie de și mai multă forță de muncă din străinătate. Ali Capper, fermieră și unul dintre liderii Uniunii Naționale a Agricultorilor din Marea Britanie (NFU) nu se așteaptă la schimbări majore în domeniul agriculturii, pentru că munca sezonieră e temporară și foarte dificilă, iar Marea Britanie apela la forță de muncă din Europa de Est chiar și când rata de șomaj era mare, 8-10% (în 2013).
Cei mai expuși la riscul de a fi exploatați
Pe lângă faptul că muncitorii români plătesc chirie fermierilor, lucrează „de le sar capacele” și obișnuiesc să revină an de an, est-europenii se plâng mai puțin de condițiile sau orele de muncă. „Muncitorii români nu își cer drepturile, nici nu știu ce drepturi au aici. Sunt mult mai vulnerabili. În primul rând, mulți nu vorbesc limba engleza, cum să-și ceară drepturile?”, explică Florina Tudose de la Centrul de Resurse pentru est-europeni din Marea Britanie. Ion, de pildă, spune că nu și-a citit niciodată contractul, deși merge la muncă la aceeași fermă de 9 ani.
Ca să verifice dacă fermele respectă regulile de bună conduită, Alexandru Barbacaru, directorul agenției Est-vest services, vizitează fermele unde plasează muncitori la fiecare 2 ani. În caz de plângeri, agențiile fac, în principiu, investigații interne, caută soluții, iar dacă e cazul, îl mută pe muncitor la o altă fermă.
„Muncitorii români nu își cer drepturile, nici nu știu ce drepturi au aici”.
În Marea Britanie, toți angajatorii din agricultură trebuie să obțină licența Gangmaster Labour Abuse, care protejează muncitorii de abuzul și exploatarea la locul de muncă, și sunt inspectați anual. Organul public GLAA a fost creat după tragedia din 2004, în urma căreia și-au pierdut viața 23 de imigranți chinezi fără documente legale și angajați ilegal, care s-au înecat în golful Morecambe în Anglia, căutând scoici. Ministerul de Interne englez estima în 2013 că în țară existau 13.000 victime ale sclaviei moderne, majoritatea din Albania, Nigeria, Vietnam și România. În 2015, Marea Britanie a adoptat Legea împotriva sclaviei moderne, care cere firmelor să ia măsuri pentru a se asigura că furnizorii lor nu recurg la personal obligat să muncească în condiţii de sclavie, iar traficanții de muncitori riscă închisoarea pe viață. Un grup de lituanieni care au fost traficaţi în Marea Britanie pentru a munci în ferme în care se produceau ouă pentru mari comercianți naţionali au dat în judecată un plasator de forţă de muncă din Kent și au descris condiţiile inumane şi degradante în care au fost obligaţi să muncească din 2009 până în 2012. Muncitorii au raportat cum li s-au refuzat în repetate rânduri orele de somn şi pauzele de toaletă, fiind obligați să-şi facă nevoile în sticle şi în pungi. Din 2017, GLAA are puteri și responsabilități sporite, funcționând ca un fel de poliție cu ofițeri de specialitate pe probleme legate de exploatarea muncitorilor.
Într-un raport despre sclavia modernă din 2018, GLAA a găsit dovezi de ture de 15 ore, câteodată 7 zile pe săptămână, cu plată sub minimul național, accidente neraportate și condiții proaste de cazare. Raportul semnalează că românii și bulgarii sunt cei mai expuși la riscul de a fi exploatați.
În ciuda acestor concluzii, toate organizațiile cu care am vorbit au remarcat cât de dificil este să-i convingă să vorbească pe muncitorii sezonieri est-europeni, cărora le e frică să nu-și pună în pericol slujba. Bev Clarkson de la sindicatul UNITE declară: „Noi suntem vocea celor vulnerabili, dar e greu să ne facem treaba și să arătăm condițiile de muncă uneori proaste ale acestor muncitori, mai ales în această perioadă, dacă lor le e prea frică să vorbească cu noi.” Abuzurile sunt greu de semnalat dacă muncitorii nu vor să le raporteze. Paul Coffey de la GLAA spune că muncitorii au o decizie de luat atunci când raportează abuzuri: „Dacă te gândești: Am reușit să ajung în Marea Britanie, am de lucru, fac mai mulți bani decât în România, dar probabil sunt exploatat. Atunci când intervenim noi sau poliția și oprim abuzul, privim intervenția ca fiind un succes, dar poate românul se trezește fără slujbă. Majoritatea cred că dacă semnalează problemele cu care se confruntă la fermă, vor trebui să meargă înapoi acasă, unde probabil nu au o situație prea bună.”
O altă problemă e că majoritatea românilor nu vorbesc limba engleză și, prin urmare, nu își cunosc mereu drepturile. GLAA au creat în februarie un anunț fals pe Facebook de slujbe în agricultură. Când lumea apăsa pe linkul fals, încercând să aplice pentru slujbe, erau trimiși la o pagină care îi informa pe români că așa arată un anunț creat de angajatori care cel mai probabil îi vor exploata. Pagina a avut mare succes, cu peste un milion de vizualizări. De atunci a existat și o creștere în raportarea abuzurilor, dar tot nu la o rată la fel de ridicată pe cât și-ar dori GLAA. Florina Tudose de la Centrul pentru est-europeni din Marea Britanie spune că e sigură că există abuzuri în agricultură și în Marea Britanie: „Știm foarte bine de ani de zile, muncind cu muncitori est-europeni, că în agricultură exploatarea există și sclavia modernă este un fenomen foarte des întâlnit în această industrie.”
Totuși, cele mai frecvente abuzuri, crede Florina, sunt cele la scară mică, exploatarea mai puțin evidentă: „Aud povești de genul muncesc 60-70 ore pe săptămână, nu mai pot. Nu mă lasă să-mi iau zi liberă. Deși sunt plătiți pentru orele suplimentare, e o presiune constantă; dacă nu-ți convine, pleci acasă.” Sezonierii cu care am vorbit nu sunt siguri ce scrie în contract, dacă ar trebui să li se plătească pauzele sau transportul între câmpuri, la câte pauze au dreptul, cât concediu au.
„Informăm guvernul și muncitorii că pandemia creează un climat care sporește riscul de exploatare și sclavie”.
Secretarul General Kristjan Bragason al Federaţiei Europene a Sindicatelor din Alimentaţie, Agricultură şi Turism ( EFFAT) spune că s-a lovit și de cazuri în care muncitorii sunt plătiți sub minimul pe economie, atât în Anglia cât și în Germania. Chiria este o altă problemă pe care o semnalează Bragason, pentru că nu există o legislație care să reglementeze cât poate fi dedus din salariile muncitorilor pentru costuri de locuire.
Reguli există în Marea Britanie, dar Vicki Hird de la alianța britanică pentru agricultură Sustain crede că nu se aplică destul, din cauza tăierii de fonduri în acest sector. Același lucru îl semnalează Emily Kenway de la ONG-ul Focus on Labour Exploitation: „Aș spune că nu știm întotdeauna când abuzurile există, pentru că rata de controale este mică. Probabil o mare parte dintre probleme sunt abuzuri la nivel mic. Dar pandemia schimbă acest lucru. Ne e frică, pentru că avem o grămadă de lume în Marea Britanie care va fi disperată pentru un venit și vor accepta orice condiții”.
Secretarul General al Federaţiei Europene a Sindicatelor din Alimentaţie, Agricultură şi Turism (EFFAT) Kristjan Bragason pune presiune pe Comisia Europeană pentru a se asigura că se efectuează controale în agricultură și că măsurile de prevenire a coronavirusului sunt luate în serios. Răspunsul primit la începutul perioadei de carantină de la reprezentanții guvernelor din Germania și Marea Britanie a fost că inspectorii de muncă nu puteau să efectueze controale din cauza carantinei, o contradicție enormă: „Ne îngrijorăm pentru că am auzit de cazuri oribile, inclusiv în Marea Britanie, condiții proaste de igienă, containere mici, unde distanțarea socială nu se poate respecta”, completează Bragason. Gangmasters and Labour Abuse Authority a declarat de atunci că și-a reînceput inspecțiile de muncă în agricultură, păstrând în același timp regulile de distanțare socială.
La începutul perioadei de carantină, GLAA a grăbit procesul de verificare a fermelor prin emiterea unor licențe temporare, pentru a se asigura că aprovizionarea din magazine nu stagnează, dar această întrerupere a protocolului naște întrebări cu privire la siguranța muncitorilor sezonieri. La telefon, Paul Coffey de la GLAA spune: „Informăm guvernul și muncitorii că pandemia creează un climat care sporește riscul de exploatare și sclavie. Când ai o creștere de cerere-ofertă, când supermarketurile cer producătorilor să-și sporească producția, dar ei nu au destui muncitori, ce se întâmplă? Când lipsește forța de muncă, urmează exploatarea forței de muncă existente.”
Agricultura e considerată un sector de mare risc pentru exploatare, pentru că muncitorii sunt dependenți de angajatori pentru cazare, transport la magazine, muncă. Sezonierii nu fac parte din sindicate, nu vorbesc limba țării gazdă, și nu au acces la suportul comunităților locale, locuind izolat în zone rurale. Muncitorii vin, muncesc și pleacă. Această dependență față de angajator va crește semnificativ din ianuarie 2021, odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, când libera circulație va fi îngreunată, iar viza muncitorilor sezonieri în Marea Britanie va fi dependentă de angajator. Dacă acum muncitorii pot să plece de la fermă și să-și caute de lucru în alte orașe datorită statutului de cetățean european, după ieșirea Marii Britanii din UE, viza sezonierilor va depinde de locul de muncă iar frica de a raporta abuzuri va fi eclipsată de frica de a rămâne fără serviciu.
Costul prețurilor mici
Odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, conservatorii promiteau mai puțini imigranți necalificați în Marea Britanie. Întrebat în Parlament dacă Marea Britanie are destulă forță de muncă locală pentru industria ospitalieră și pentru agricultură, conservatorul Kevin Foster insista că noul sistemul de imigrație, bazat pe un sistem de puncte, va aduce „cei mai buni și deștepți imigranți în Marea Britanie” și că economia Marii Britanii nu se va mai sprijini pe „mână de lucru ieftină din Europa.” Panica din perioada pandemiei demonstrează însă cât de vitali sunt acești muncitori pentru agricultura din Marea Britanie. Martin Ward de la Uniunea Națională a Agricultorilor din Marea Britanie (NFU) spune că fermierii sunt îngrijorați că nu vor mai avea acces la forța de muncă din Europa de Est după Brexit.
„Prețuri mici în magazine înseamnă de multe ori exploatarea muncitorilor”.
Agricultura din Marea Britanie e constant criticată și pentru că nu e sustenabilă, pentru că distruge solul și afectează pânza freatică. Apoi, toate asociațiile din lumea agriculturii britanice se plâng de puterea enormă pe care o au supermarketurile în lanțul de aprovizionare cu alimente. Consumatorii sunt obișnuiți să găsească aceleași fructe și legume pe rafturile magazinelor pe tot parcursul anului (sistemul just in time), iar marile lanțuri de magazine impun standarde riguroase (dimensiune, aspect) pentru alimente. În plus, supermarketurile dețin control cu privire la prețul pe care sunt dispuși să-l plătească fermierilor, care de multe ori e sub costul producției. Din aceste cauze, fermierii se află sub o constantă presiune financiară și reduc singurele costuri asupra cărora au control: salariile sezonierilor și condițiile în care aceștia muncesc.
În situații extreme, panica fermierilor în fața modelului economic din care fac parte rezultă în abuzuri și exploatare. „Prețuri mici în magazine înseamnă de multe ori exploatarea muncitorilor”, explică secretarul General al Federaţiei Europene a Sindicatelor din Alimentaţie, Agricultură şi Turism (EFFAT) Kristjan Bragason. „Sistemul de aprovizionare e clădit pe promisiunea unei forțe de muncă ieftine, iar dacă fermierii nu găsesc forță de muncă ieftină locală, recurg la muncitori din Europa de Est, iar dacă muncitorii nu vor mai veni nici de acolo, se va găsi mână de lucru și mai ieftină din țări ca Ucraina, Belarus, Thailanda, Philipine, China,” continuă Bragason. „În UE se vorbește despre noi directive cu privire la practici de muncă juste și o controlare mai atentă a sistemului de supermarketuri și a marilor producători de alimente.”
Vicki Hird de la asociația Sustain reamintește că schimbările necesare în lanțul de aprovizionare nu ar însemna neapărat prețuri mai mari, ci un traseu mai simplu și direct către fermieri, pentru ca aceștia să își poată trata fermele și muncitorii mai bine. Deocamdată, despre agricultura și sistemul de aprovizionare din Marea Britanie concluzionează: „Rău pentru mediu, rău pentru muncitori, rău pentru toată lumea.”
*Doi dintre muncitorii români cu care am stat de vorbă au dorit să rămână anonimi. Numele folosite în articol sunt fictive.
Foto main: Muncitori români, în așteptare pe aeroportul din Cluj, pe timpul carantinei. Autor: Raul Ștef / INQUAM Photos
