Cum mai arată munca în pandemie

Publicat pe 11 februarie 2022

Cum mai muncim, după doi ani de pandemie? Ce vulnerabilități deja existente a săpat și mai adânc criza sanitară prin care trecem? Am citit cele mai recente statistici și rapoarte și am stat de vorbă cu sociologa Laura Tufă și profesorul în psihologia muncii Dragoș Iliescu, ca să înțeleg mai bine cum s-a schimbat relația noastră cu munca.

Joburile dorite

În cel de-al doilea an de pandemie, vaccinul ne-a redat parțial libertatea de a ne mișca și de a ne întoarce la un stil de viață cât de cât apropiat de cel dinainte, așa că oferta joburilor din industriile blocate sau oprite cu un an în urmă și-a mai revenit. La nivel european, domeniile cele mai afectate în 2020 și care și-au revenit gradual, pe parcursul anului următor, au fost cele care cer prezență fizică: HoReCa își redusese activitatea în primul an de pandemie cu peste 50%, transportul aerian — cu aproape jumătate, construcțiile — cu 15%.

Potrivit unui raport realizat de platforma online de recrutare eJobs, în România, cele mai multe joburi care au apărut anul trecut pe site au fost în domeniile retail, prestări servicii, transporturi, industria alimentară și IT-Telecom. În fiecare dintre aceste sectoare au apărut peste 35.000 de locuri de-a lungul anului trecut. Salariile oferite sunt însă mici: 2.749 lei e salariul mediu net într-un call center, 2.800 lei — în HoReCa; 2.000 de lei poate să primească în mână un chelner, o menajeră, un casier sau un muncitor necalificat.

Pe de altă parte, cele mai căutate joburi de către români pe eJobs au fost în vânzări, relații cu clienții, logistică, secretariat și contabilitate.

Cât și cum mai lucrăm în regim de telemuncă?

Cei care au început să lucreze în regim de telemuncă în perioada stării de urgență s-au împărțit ulterior între munca de acasă și cea la birou. Deși noile variante ale virusului și cifrele bolii au împins guvernele lumii către noi restricții, numărul celor care și-au mutat biroul acasă a fost mai mic în cel de-al doilea an al pandemiei față de primul. A crescut, în schimb, apetitul pentru munca la domiciliu. De pildă, la nivelul Uniunii Europene, numărul celor care și-au făcut treaba de acasă și voiau să facă asta în continuare a evoluat din vara anului 2020 până-n primăvara lui 2021 de la 62% la 73%.

Pandemia pare să lase urme pe termen lung asupra felului în care lucrăm. În viitorul post-pandemic, 31% dintre angajații europeni vor să lucreze câteva zile pe săptămână din spațiul privat, pe când 24% nu vor să mai muncească de acasă. Tinerii sub 30 de ani de pe piața muncii din Europa își doresc flexibilitate în ceea ce privește timpul și spațiul de lucru (60% din 9.000 de respondenți), iar numai 11% dintre ei s-ar mai întoarce la o viață profesională petrecută numai la birou.

Oferta joburilor remote pe piața din România a crescut gradual din 2019. Acum doi ani, procentul lor era de 1,3%, iar în 2020 a ajuns la 4,8%. Anul trecut, 6,3% dintre joburile postate pe platforma online eJobs erau remote. Dar deocamdată, angajatorii nu par să încurajeze munca de-acasă. Potrivit unui studiu european, în timp ce în țările nordice procentul celor care pot să lucreze de acasă sau de la distanță ajunge la aproape 50%, în România această libertate e disponibilă numai pentru 27% din populația ocupată.

Un format de lucru hibrid, care să le permită angajaților să lucreze din mai multe locuri, le-ar fi util mai ales femeilor, care au dus greul muncii în gospodărie și în pandemie, explică sociologa Laura Tufă, de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române. „Pandemia a arătat că presiunea pe femei din toate clasele sociale a fost mai mare, mai ales pe cele care nu puteau să-și externalizeze treburile casnice. Voit sau nu, munca hibridă adresează această inegalitate de gen. Dar instrumentul ăsta e bun atâta timp cât nu e de fapt o strategie de reducere a salariilor sau de recrutare și plasare a angajatului pe poziții subcalificate”, explică cercetătoarea.

Cum ne afectează munca în pandemie?

Dincolo de efectele sociale și economice, pandemia a lăsat urme și asupra psihicului nostru. Pentru cei care au lucrat în regim de telemuncă, tulburarea sănătății mintale este a doua cea mai raportată problemă, după afecțiuni ale mușchilor și ale coloanei vertebrale. 31% din 1.000 de angajați români au avut frecvent stări de anxietate cât timp au lucrat de acasă, arată un studiu de la finalul primului an de pandemie. Lipsa sprijinului emoțional și social al echipei și comunicarea proastă cu colegii în izolare au încurajat stările de depresie și anxietate.

Fie că oamenii au muncit de acasă sau de la birou, una dintre afecțiunile agravate de criza sanitară este burnout-ul. În 2019, Organizația Mondială a Sănătății definea burnout-ul drept un „fenomen ocupațional”, care apare atunci când stresul la locul de muncă nu e tratat și devine cronic. „Impactul locului de muncă asupra sănătății mintale e în special în zona stresului ocupațional, iar sănătatea mintală e o consecință a stresului respectiv”, explică profesorul specializat în psihologia muncii Dragoș Iliescu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. „Timp de 80 de ani, burnout-ul a fost considerat doar un sindrom. Acum își face loc în nomenclatoarele psihiatrice, e un trend global aș zice, care e mai puternic resimțit în țările dezvoltate”. Un volum mare de muncă, lipsa limitelor între viața personală și cea profesională, presiunea (interioară sau exterioară) de a fi constant la dispoziția șefului ne împing către epuizare. Pentru unii dintre noi, munca de la domiciliu a creat mediul potrivit pentru această afecțiune. După primul an de pandemie, 29,9% din 1.000 de angajați români declarau că încep să lucreze mai devreme în telemuncă, iar aproape 40% dintre ei încheie ziua de lucru mai târziu decât ar face-o la birou. Anul trecut, nivelul stresului a crescut pentru 58% dintre femei și 45% dintre bărbați din 2.000 de lucrători români.

Un efect al burnout-ului e și fenomenul „marea demisie”, care se resimte, pe alocuri, și în România. Cel mai mare val de demisii din pandemie a fost înregistrat în primul an, când peste 45.000 de angajați au părăsit locul de muncă lunar în septembrie și octombrie 2020. În 2021, cel mai mare număr de demisii a fost în septembrie — 45.404, însă 40.000 de români au renunțat la joburi în fiecare lună din vară.

Un pas pe care statul îl poate face pentru bunăstarea mentală a forței sale de muncă e să oblige organizațiile să țină un audit de stres anual, apoi să se asigure că angajatorii pun în practică recomandările specialiștilor, mai spune profesorul Dragoș Iliescu. Până să ajungem la o asemenea transformare însă, fiecare se descurcă cum poate. De pildă, unele companii din domeniile IT și publicitate au scurtat programul de lucru la 4 zile din 5, iar statul portughez amendează șefii care își contactează angajații după orele de lucru.

Unii angajatori au început să dea vouchere pentru consiliere psihologică, spune raportul eJobs. 29% dintre ei oferă sume între 200 și 400 de lei. Însă sociologa Laura Tufă crede că bunăstarea mentală e un ideal destul de exotic pentru România. „Avem niște bule mai conștiente de riscuri, dar cred că asta poate fi o nouă sursă de inegalitate între diverse tipuri de lucrători. Deși cei care au contracte temporare sau condiții fizice grele de muncă pot suferi de depresii, nu cred că își permit astfel de probleme”.

În timp ce companiile, sindicatele și guvernele dezbat viitorul muncii noastre, cei mai afectați de modul în care muncim în pandemie rămân cei care și-au pierdut jobul, mai ales tinerii. De-a lungul celor doi ani de pandemie, procentul tinerilor care au rămas fără muncă a tot crescut. În primăvara anului trecut a ajuns la 17% pentru cei cu vârste între 18 și 29 de ani, față de 9% pentru angajații peste 30 de ani. Tot în acea perioadă, două treimi dintre tinerii adulți europeni cu vârste între 18 și 34 de ani erau în pragul depresiei. Tendința tot mai mare de a ne (auto)identifica cu jobul pe care îl avem și (auto)obiectificarea noastră ca mașinării sunt și ele părți ale problemei. Schimbarea percepției toxice pe care o avem despre muncă în viața noastră poate fi primul pas spre bunăstarea mentală.