În vremea pandemiei, pentru cei mai privilegiați dintre noi, munca se mută în propriile sufragerii sau în dormitoare. Dar, deși la prima vedere poate părea un scenariu ideal să poți lucra în pijamale, ne e mereu bine când muncim de acasă? Câți dintre noi își permit asta?
Chiar dacă pe timpul pandemiei Ministerul Muncii le-a recomandat companiilor private și instituțiilor publice să-și trimită angajații să lucreze din propriile case, unele dintre ele i-au băgat în șomaj tehnic sau estimează concedieri de sute de mii de oameni în următoarea perioadă. Alți muncitori au fost trimiși la lucru fără protecție încă din prima zi a stării de urgență. În timp ce scriu textul ăsta, de la adăpostul sufrageriei mele, medicii, asistentele, cei care lucrează la casieriile magazinelor și la serviciile de salubrizare, se expun, la locul de muncă, pericolului de îmbolnăvire.
Puțini sunt cei care își pot muta biroul în spațiul privat și pot continua să lucreze și pe timpul crizei. România e pe ultimele locuri din Europa la capitolul ăsta. În 2017, doar 0,4% dintre români lucrau de acasă, față de media de peste 5% din celelalte țări europene. Aceeași medie era, în 2017, în State, unde 5,2% dintre angajați (opt milioane de oameni) nu-și mai petreceau diminețile pe drum spre un birou pentru a munci.
La prima vedere, lucratul de acasă poate părea că aduce numai avantaje. Studiile arată că oamenii se concentrează mai bine și lucrează mai mult dacă nu sunt nevoiți să piardă ore bune până ajung la serviciu sau cu conflictele din echipă. Se îmbolnăvesc mai rar și își iau mai puține pauze. Acasă, ne simțim corpurile mai libere și putem lucra din poziții pe care nu le putem încerca la masa de lucru de la serviciu. Disciplina muncii e, dintr-odată, în mâinile noastre. Dar responsabilitatea pentru propria disciplină poate deveni o povară dacă suntem obișnuiți să ne facă altcineva programul. Confortul de care ne bucurăm la început ne înfometează nevoile care nu-și găsesc împlinirea între pereții caselor noastre, cum ar fi socializarea.
Cum își gestionează timpul românii care lucrează de acasă? Ce neajunsuri găsesc în ritmul lor de lucru și cu ce sfaturi ne pot ajuta? Am întrebat șase angajați care au deja experiență în munca din sufragerie sau încearcă asta pentru prima oară, în vremea pandemiei.
„Mă umple de fericire libertatea de a-mi organiza ziua”
Iulia Gorzo, 39 de ani, traducătoare
De 15 ani, de când sunt traducătoare, biroul meu e acasă (deși casele și birourile s-au tot schimbat; cel mai simpatic birou a fost o masă cam șchioapă la care lucram verile în grădină, în Belgia; cel mai urât a fost un maldăr șubred de bucăți de placaj pe care l-am găsit într-o garsonieră bucureșteană închiriată la disperare; dar pe urâțelul ăla am tradus Watchmen, deci și lui îi port amintiri duioase). N-am simțit niciodată nevoia de alte aranjamente. Personal, disciplina autoimpusă mi se potrivește mănușă. Mă umple de fericire libertatea de a-mi organiza ziua și de a salva un timp care altfel ar muri în chinuri (cum ar fi timpul necesar transportării făpturii mele sprintene spre ipoteticul birou). Timpul ăsta e prețios și mi-l fac cât mai frumos – nu puține sunt diminețile care încep cu muzică și dans. Mai puțin bine e că te poți sălbătici până la a deveni nefrecventabil/ă. Sau că, fiind mereu în centrul propriei tale lumi minuscule, poți uita că lumea e, de fapt, puțintel mai mare. Enumăr câteva evidente, cu tot cu soluțiile mele: sălbăticirea mai sus pomenită (se contracarează prin exersarea mușchilor prieteniei și compasiunii), procrastinarea (se rezolvă prin fixarea unor porții de lucru zilnice), înțepenirea în scaun (se recomandă un program de exerciții fizice și plimbări), împijămălirea acută (de asta n-am suferit niciodată, dar se combate ușor prin înlocuirea pijamalei, în timpul orelor de „birou”, cu haine de zi/seară, o mărgică, un boa din pene, ce are fiecare prin casă).
Dacă ne fixăm un program de lucru care să nu depășească 7-8 ore (pentru vampiri sau vârcolaci, orele astea pot fi și nocturne), dacă ne obișnuim prietenii și rudele că lucrul de acasă e tot lucru, deci nu e cazul să se abată asupră-ne oricând și pentru te miri ce, dar avem grijă să ne contectăm și la ceilalți, ca să nu devenim niște dihănii de peșteră, dar mai ales dacă ne place ce facem, ar trebui să ne descurcăm.
„Biroul” profesorului sau elevului poate fi oriunde!
Marian Cîrlig, 55 de ani, învățător
Prin natura școlii tradiționale, învățarea școlară se desfășoară în sala de clasă. Asta spun teoriile învechite pornite de la o societate care demult a apus. Deși resursele free există din belșug pe foarte multe site-uri, deși societatea în care trăim este una puternic globalizată, în care problemele legate de spațiu și timp nu ar trebui să mai existe, a fost nevoie de o situație de criză ca să realizăm că tehnologia este cea care poate să ne ajute la rezolvarea unor probleme din educație.
Elevii sunt digital-nativi, așa că învățarea online se mulează perfect pe o generație care vrea informația în format multimedia la un click distanță. Cam 90% din ceea ce se realiza în clasa clasică, se poate realiza în clasa virtuală folosind diferite softuri si platforme de învățare. Folosind Google Meet ne vedem în timp real și vorbim unii cu ceilalți, în Google Classroom, avem materialele care susțin învățarea, prezentări, link-uri către resurse de pe net, chestionare, forum de discuții. Atunci când perechea elev-cadru didactic lucrează în mediul online de acasă, dispare formalismul impus de regulamente. Demersul didactic are ca suport energetic libertatea pe care o dăm elevului asupra programului său, asupra faptului că nu mai este nevoit să stea așezat într-un anumit fel, asupra modului în care se îmbracă etc. Simplul fapt că este în spațiul confortabil de acasă, este un mare atu și îl fac pe elev să nu mai simtă rigorile impuse de școală. „Biroul” profesorului sau elevului poate fi oriunde! Chiar și în vizită la bunici sau, de ce nu, la cofetărie la o prăjitură!
Prin natura funcției de cadru didactic, nu m-am gândit niciodată că voi lucra de acasă. Am testat conferințele video pentru consultații cu elevii, pregătire suplimentară, lectorate cu părinții, dar niciodată nu m-am gândit că voi fi nevoit să construiesc tot demersul didactic pe acest schelet oferit de Google. Așa am constatat și micile capcane care au venit la pachet cu avantajele. „Georgică, citește cum ai rezolvat sarcina X” sau „Ionela, citește fragmentul care ...” Georgică sau Ionela nu răspund. De ce? Ieșiseră puțin să bea apă sau să mănânce. Vedem privirea elevului nostru? Putem să vedem întotdeauna ceea ce lucrează? Putem interveni imediat când ceva este însușit și aplicat în mod greșit? Poate suplini întâlnirea elevilor în mediul online întâlnirea fizică din sala de clasă? Din punctul meu de vedere, răspunsul este nu. Este în regulă să folosim acest mod de derulare a procesului didactic numai în combinație cu sala de clasă clasică sau ca o soluție de rezervă pentru o anumită perioadă de timp. Și mai este ceva: câte cadre didactice sunt pregătite și dispuse să facă așa ceva în condițiile în care unele cadre didactice își desfășoară activitatea la nivel de supraviețuire?
Ca profesor, nu te raporta la ceea ce știi să faci tu în mediul online, raportează-te la nivelul minim pe care îl are colectivul cu care lucrezi; numai așa vei fi sigur că toți elevii tăi vor folosi resursele online pe care le pui la dispoziție. Folosește resurse software pe care le-ai verificat în prealabil în clasă sau în mod online cu alte ocazii. Negociază cu elevii tăi programul de lucru de la o zi la alta și durata unei ore de curs în mod online. Asigură-te că îmbini în mod corect activitatea directă cu cea independentă. În felul acesta, te asiguri că elevul nu va sta foarte mult timp cu ochii în calculator/tabletă/telefon.
Învățarea online de acasă este eficientă pentru o perioada de timp și poate asigura o variantă pentru situații de criză. Dar la baza ei stau tehnologia și conexiunea la internet. Ce facem dacă nu avem conexiune la internet? Ce facem dacă „crapă” calculatorul nostru? Clasa virtuală nu mai există!
„Acasă poate fi oriunde”
Ioana Cîrlig, 32 de ani, fotojurnalistă
Eu am avut doar câteva săptămâni de muncă la birou în toată viața și știu sigur că nu mi se potrivește deloc. Când eram angajată făceam în așa fel încât să nu trebuiască să merg la redacție decât din când în când. Pentru mine e mult mai eficient lucratul de acasă, mă concentrez foarte bine, fac sport la prânz, după care am câteva ore de super-eficiență, nu pierd timp pe drum, e mai ieftin (cumpăr mai puține lucruri din oraș- mâncare, cafea etc). Și, poate cel mai important lucru pentru mine, acasă poate fi oriunde: poți călători mai mult, poți locui în diferite orașe, țări, dacă lucrezi remote full-time.
Uneori, simt nevoia să mă sfătuiesc cu oamenii în care am încredere, și atunci mă întâlnesc cu ei, la birou sau la o cafea undeva. Dar când fotografiez, petrec mult timp comunicând cu oamenii, așa că mă simt ok ca munca de birou să o fac în pijama, cu căștile în urechi.
Singura problemă e că în unele perioade am ajuns să lucrez tot timpul, și am rar o zi întreagă în care nu lucrez deloc. Ești responsabil pentru propriul program și propria disciplină. Dar pentru mine e ok așa, dacă mi se impune un program, să stau între anumite ore într-o încăpere neapărat, îmi pierd energia și sensul. Lucrez de 9 ani de acasă și nu am simțit niciodată nevoia să-mi mut activitatea într-un birou. Câteva sfaturi: să-ți organizezi bine resursele. Să faci pauze. Să faci sport afară. Pentru freelanceri: să ai bani puși deoparte. Să nu lucrezi pe gratis, nici măcar pentru prieteni. Să-ți iei concediu.
„Trebuie să te ții de volumul de muncă pe care îl ai de făcut”
Mihai Ilioaia, 30 de ani, copywriter
N-am mai lucrat la birou de ani de zile. Țin minte cât de absurd mi se părea să mă trezesc dis-de-dimineață doar ca să petrec o oră pe drum până în fața unui calculator care se mișca mai greu ca ăla de acasă. Acasă mă trezesc când vreau, ajung „la birou” în câteva secunde și pisicile mele sunt doar puțin mai enervante decât colegii umani. Faptul că nu trebuie să îmi pierd două ore pe zi frecând metroul sau autobuzele din București probabil mi-a adăugat ani de zile la speranța de viață. Pe de altă parte, ies mult mai rar din casă decât atunci când lucram de la birou. Mai mereu rămâneam pe undeva prin oraș câteva ore după muncă, pe când acum ieșirile s-au transformat în ceva planificat cu mult timp înainte. Nu sunt o persoană foarte organizată și e brutal prima oară când îți dai seama că uraaa îți faci singur programul, dar asta înseamnă că chiar trebuie să ÎȚI FACI SINGUR PROGRAMUL. Trebuie să te ții de volumul de muncă pe care îl ai de făcut și dacă ai chef să stai jumate de zi sau o zi întreagă să te joci Civilization IV poți, dar o să te urăști pentru decizia asta zilele următoare, când va trebui să recuperezi.
Sfat: Nu începe să bei până în ultimul sfert al zilei de muncă, chiar dacă ai genul de job la care o bere sau un pahar de vin nu o să-ți afecteze randamentul. Paharul ăla de vin te-ar putea face să îți dai seama că de fapt în viață contează și alte lucruri în afară de muncă și că ai putea să-ți bagi picioarele. Și nu o să fie pe lângă tine niciun șef sau coleg care să-ți spună că nu e adevărat.
„Bucătăria e gaura neagră a muncii de acasă”
Bogdan Timofti, 40 de ani, avocat
Când lucrezi de acasă nu mai există conceptul de procrastinare … dacă ai copii. Ajungi să prețuiești și 3 minute de liniște deplină, ca să te concentrezi pe ceva ce ai de terminat. Dar, când ai de studiat/analizat o problemă mai complexă, care necesită timp (a se citi câteva ore), acest lucru îl poți face fie dimineața devreme, fie seara târziu, deci în afara orelor de lucru.
Ca persoană care este mai productivă în condiții de stres, munca de acasă mă face mai eficient, pentru că știu că reprizele de liniște sunt mici și trebuie să profit de ele. E ca în fotbal: șansele se răzbună. Asta ar fi singura parte bună, pentru că nu pot considera că dacă stai toată ziua cu „crocodilii” (a se citi copiii) și nu prea îi bagi în seamă, poate fi ceva bun. Ești un părinte absent, or asta e cea mai mare temere a mea.
Cu siguranță pentru mine lucrul de acasă nu e cazul ideal (nici măcar nu pot spune că e ceva confortabil), în primul rând pentru că nu ai logistica necesară și apoi pentru că apar alte variabile, pe care nu le-ai calculat. De exemplu, clienții consideră că ești tot timpul la birou, așa că sună și în afara orelor de program și în weekend. Apoi, nu mai există probleme de birou și de acasă. Acum toate problemele se amestecă într-un mod nedorit și nesănătos (pe termen lung).
Când ai copii, ideal e să te trezești cu ceva timp înaintea lor și să lucrezi în liniște. Cumva trebuie să-ți stabilești un program atipic și să-ți propui niște sarcini (mai puține decât la birou) pe care să le și finalizezi până la sfârșitul zilei. Și mai e ceva ce am observat (la mine cel puțin) și aș recomanda: nu lucra în hainele de casă și stai cât mai departe de bucătărie. Bucătăria e gaura neagră a muncii de acasă.
„Mă bucur că scutesc timp cu drumul între pat și birou”
Vera Ularu, 39 de ani, specialist comunicare
Pentru mine, munca de acasă e un prilej să mă concentrez mai bine pe ce am de făcut. E liniște, nu sunt întreruptă, nu pierd timp pe drum. În rest, prefer munca la birou, unde mă întâlnesc cu colegii. Deși nu sunt foarte extrovertă, îmi place să interacționez cu lumea. Măcar să stau acolo printre ei. Îmi dă așa, o energie bună.
Lucratul de acasă, în contextul ultimelor două săptămâni, este cu totul altceva. Mi-am schimbat aproape toate rutinele, sar de la un lucru la altul și sunt mai puțin concentrată. Sigur, e o stare de anxietate generală, din ce citesc în articolele psihologilor și pe rețelele sociale, deci e mai puțin vorba de faptul că lucrăm de acasă, cât faptul că am fost luați pe nepusă masă, fără să avem timp să planificăm sau să ne obișnuim, la care se adaugă și alte temeri (de îmbolnăvire, sau „ce va fi cu job-ul meu”, etc). Nu găsim locul potrivit în care să lucrăm – eu am lucrat două zile din pat, iar în nopțile respective am dormit mai agitat și mai puțin. Mi-am făcut apoi loc ca găina la biroul meu mic, pe care stăteau strânse tot felul de lucruri și la care am stat doar de câteva ori de când l-am cumpărat (sunt cam patru ani de atunci). Mă bucur că scutesc timp cu drumul între pat și birou, însă pe termen lung am nevoie de soluții ca să înlocuiesc nevoia de a mă detașa de lucru, mai mult decât mersul în baie și bucătărie, unde fac excursii organizate de câteva ori pe zi. De regulă, prefer mai mult să scriu decât să vorbesc, și la birou îl bodogăneam uneori pe colegul meu care mă întrerupea ca să mă întrebe ceva sau să facă o glumă. Ei, uite că acum mi-e dor de glumele lui și sunt sătulă puțin de scris mailuri și mesaje.
Un lucru pe care l-am învățat dintr-un webinar despre lucrul de acasă, la care am participat zilele trecute: să ne schimbăm în haine de birou. Mi-a schimbat starea și parcă intru în energia de lucru mai bine. Eu pun și cercei și mă dau cu parfum. Apoi spațiul de lucru cred că e important. Să ne detașăm de locul în care dormim. În rest, pe mine mă ajută lista de task-uri și rutinele, însă în ultimele zile am început să uit să mai scriu pe listă și rutinele sunt cam în aer. În situația asta cred că e important să avem răbdare cu noi și să fim înțelegători, pentru că e un context destul de stresant și avem nevoie de acomodare.
PS: Dacă ai nevoie de sfaturi de la specialiști despre cum să supraviețuiești lucratului de acasă în perioada asta, poți răsfoi jurnale și articole sau să participi la discuții pe NO.MAD Talks.
Cover credits: Pixabay
