Despre Horia Creangă știm, în cel mai bun caz, vreo două lucruri: a fost nepotul scriitorului Ion Creangă și e considerat părintele arhitecturii moderniste în România interbelică. Dincolo de ascendent, de ce mai e important modernismul în Bucureștiul de astăzi, neglijat de autorități, sufocat de mașini și amenințat de marele cutremur?
Ne explică arhitecții și istoricii care semnează volumul recent publicat de Zeppelin, Horia Creangă. O monografie. Modernitatea lui Horia Creangă, născut în 1892 la București și decedat în 1943 la Viena, rămâne un model pentru practicile arhitecturale de astăzi. În puțin peste 50 de ani de viață, arhitectul a semnat peste 70 de proiecte care au redefinit felul în care arată un oraș, aducând Bucureștiul în secolul XX.
Primul blockhaus, adică primul bloc de locuințe din țară, a cărui construcție s-a încheiat în 1931, este proiectul lui. Astăzi îl cunoaștem drept Blocul Patria, care adăpostea cinematograful cu același nume, dar în epocă i se spunea blocul ARO. Nu e exemplar doar pentru că e primul sau pentru că a fost construit cu linii simple și elegante, din cele mai noi materiale ale vremii (structura de rezistență din beton armat era o noutate în epocă). Cu această clădire, în care apartamentele erau gândite în jurul camerei de zi, iar compartimentarea flexibilă, locuirea, așa cum o înțelegeau bucureștenii, avea să se schimbe pentru totdeauna.
Lui Creangă îi datorăm multe clădiri emblematice pentru ultimul secol de București. Halele Obor, clădirile Uzinelor Malaxa (devenite ulterior „23 August” și „Faur”), Teatrul Giulești (astăzi Opera Comică pentru Copii), Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, Restaurantul Pescăruș din Parcul Herăstrău, precum și o grămadă de vile moderniste luminoase, din Dorobanți până în Cotroceni, cu volume moderne și decorațiuni de ultimă modă pentru epoca interbelică. Tot Horia Creangă a semnat și proiectul Hotelului „ARO” din Brașov și pe cel al Palatului Cultural din Cernăuți, plus stadioane, fabrici și școli în toată țara. Dacă vrei să te plimbi virtual prin Bucureștiul lui, am inclus pe harta interactivă de mai jos unele dintre cele mai celebre clădiri pe care le-a semnat.
Monografia lui Creangă, publicată de Zeppelin în 2020 nu încearcă doar să aducă la zi cunoașterea asupra operei arhitectului - să scoată la lumină fotografii de epocă, să-i redeseneze planurile și să reînvie clădiri semnate de el, pe care le-am pierdut în perioadele comunistă și post-decembristă. În deschiderea cărții, editorii Ștefan Ghenciulescu și Diana Mihnea spun că e o carte semnal de alarmă, un îndemn la acțiune. Demersul lor nu este de a recupera un fragment de memorie și-atât, așa că nu s-au limitat „la imaginile frumoase de odinioară”. Au inclus și fotografii cu clădirile lui Creangă astăzi, cele mai multe aflate într-o stare deplorabilă - nu trebuie decât să ne uităm la Blocul Patria, care, din cauza riscului seismic ridicat, zace abandonat, pe principala arteră din centrul orașului. Arhitecții atrag, însă, atenția și asupra unor intervenții care ar distruge, mai mult decât să salveze, patrimoniul modernist lăsat în urmă de primul promotor al curentului în România.
Așadar, de moștenirea modernistă a lui Horia Creangă avem nevoie ca să înțelegem istoria recentă a Bucureștiului și preschimbarea lui în oraș în sensul contemporan al cuvântului. Dar și ca să ne reevaluăm raportarea la patrimoniu și la ce avem de făcut ca să îl păstrăm - și, odată cu el, să ne păstrăm șansele de a salva orașul.
Citiți mai jos câteva fragmente din monografie, ca să vă convingeți. (Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul e-zeppelin.ro și se va găsi în librăriile Cărturești începând de săptămâna viitoare.)
Imobilele ARO - Evoluția unei colaborări și a unei practici
Anca lliescu
În decursul unei perioade de 10 ani, din 1929 până în 1939, Horia Creangă a conceput și realizat trei importante proiecte pentru Societățile „Asigurarea Românească" și „Asigurarea Țărănească", societăți larg cunoscute sub numele colectiv de ARO. Este vorba despre cele două imobile ARO ridicate în București, unul pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 46, celălalt pe Calea Victoriei nr. 91-93. La acestea se va adăuga complexul hotelier ARO din Brașov, realizat în 1937-1939.
Modernitatea ca stare de spirit
Ana Maria Zahariade, Nicolae Lascu
Se spune despre Horia Creangă că este cel mai mare modernist al României interbelice. Afirmaţia a intrat în folclorul profesional cu caracterul unei „axiome de breaslă" - de fapt, o legendă care se sprijină pe renumele şi aprecierea de care Horia Creangă s-a bucurat în rândul contemporanilor săi şi care s-a transmis şi generațiilor care au urmat, în pofida umbrei sub care comunismul a ţinut modernismul interbelic. Argumentul este departe de a fi lipsit de importanță - exprimă totuşi opinia liberă a unei generații cultivate, care ne-a lăsat o arhitectură de calitate dar nici nu poate rezista numai pe această bază. Punând împreună şi comentând pe larg toate proiectele lui Horia Creangă, acest nou volum caută să aducă şi alte argumente, continuând cercetarea din 1992, cu ocazia centenarului Horia Creangă.
Între timp, cercetarea noastră a scos la lumină şi activitatea de arhitect a lui Marcel lancu, contemporanul lui Creangă, activ din 1922 până în 1941, când este nevoit să emigreze. Spre deosebire de ce ne transmisese istoria anterioară, lancu este cel care a construit, înaintea lui Creangă, în 1926, prima casă modernistă din Bucureşti; a făcut apostolat pentru modernism în revista Contimporanul; personalitate histrionică, îl găsim animând cercurile artistice de avangardă. În ce raport se găseşte legenda lui Horia Creangă cu aceste noi evidențe? Chestiunea este cu atât mai acută acum, când multe dintre clădirile lui Creangă - ca şi majoritatea clădirilor interbelice - se găsesc într-o respingătoare condiţie de neîngrijire, după anii de folosire neadecvată şi lipsă de întreținere sub comunism, după cutremure şi după recuperări nepăsătoare faţă de valoarea arhitecturii sau lipsite de mijloace. În acest context, probabil că şi legenda se va stinge.
Azi
Ștefan Ghenciulescu
Am vorbit în textul editorial de la începutul cărții despre primul motiv pentru care am ținut neapărat să avem un capitol cu fotografii contemporane ale clădirilor lui Creangă: am simțit nevoia ca acest volum să nu conţină doar imaginile vechi şi frumoase, ci şi o documentare a stării actuale deplorabile a acestor case. Contrapunerea celor două epoci nu are vreun scop nostalgic, ci vrea să fie un semnal si o chemare la acțiune.
I-am rugat pe Andreea Cel Mare, Sabin Prodan şi Ştefan Tuchilă să ne dea imagini recente (toţi sunt arhitecți și fotografi de arhitectură și s-au ocupat intens de casele lui Creangă în cadrul explorărilor lor urbane) și să realizeze reportaje speciale pentru carte. Nu ne-am gândit însă doar la catastrofa prezentă şi potenţială (cutremurul chiar e un subiect greu de evitat), ci şi la îmbogățirea materialului documentar cu date despre interioarele, detaliile și materialitatea operelor. Sunt aspecte inevitabil mai puțin prezente în lucrări mai vechi sau mai noi, însă care ni s-au părut indispensabile. După cum ni s-a părut indispensabilă şi prezentarea lor color.
Am fost însă surprinși și fermecaţi de „prada” colegilor noştri. Aproape fără să vrem, în selecţia de față, imaginile „frumoase” le-au depășit ca număr pe cele triste. O să vedeți însă că linia de demarcaţie nu e chiar atât de strictă: şi porţiunile prezervate îşi arată vârsta şi suferinţele; pe de altă parte, există o componentă de poezie, de umanitate emoţionantă şi de relevare a lumii de astăzi şi a istoriei şi în imaginile cele mai triste. Ca să nu mai vorbim despre lecţia arhitecturală permanentă și intensă a alegerii materialelor și a detaliului.
Sperăm să vă bucuraţi la fel de mult ca noi de ușile aurii și de tâmplăria metalică filigranată supravieţuind pe alocuri în blocul Burileanu-Malaxa; de gresia galbenă şi neagră de la Palatul ARO de pe Calea Victoriei, dar și de la alte câteva blocuri; de fineţea rebordurilor, decroşurilor și de texturile tencuielilor; de lumina de acvariu și de straturile transparente din scările de bloc; de bogăția spaţială a holurilor sau de scafele care pe atunci erau elemente de design de ultimă oră; dar şi de ironia involuntară a eleganţei elementelor circulare (vizoare, comutatoare, mânere de ușă, lămpi etc.) din opera unui arhitect care, altfel, nu iubea deloc formele curbe. Creangă rămâne și azi cu noi, și nu doar în fotografiile de epocă. Şi depinde de noi toţi să facem ce putem pentru a-i păstra şi regenera opera.
Volumul Horia Creangă. O monografie a fost publicat în parteneriat de către Zeppelin, Editura Universitară „Ion Mincu” şi SG Studio. E semnat de Nicolae Lascu, Ana Maria Zahariade, Anca Iliescu și Florinel Radu, iar editorii sunt Ştefan Ghenciulescu și Diana Mihnea.
De actualizarea cercetărilor de arhivă s-au ocupat Nicolae Lascu și Diana Mihnea.
Planurile lui Creangă au fost redesenate de Daniela Puia, Lucia Abdulea, Nela Andrieş, Monica Iliescu, Georgiana Elena Ivan și Ana Muşetescu.
Fotografiile noi sunt făcute de Andreea Cel Mare, Ștefan Tuchilă, Sabin Prodan, Bogdan Rădulescu și Ştefania Simu, iar designul cărții a fost asigurat de Radu Manelici – Faber Studio.
