În ultima lună de vară, un colegiu silvic ca un Hogwarts de România și un fost castel princiar care se zbate în brațele ruinei, la marginea unui parc dendrologic plin de viață, au devenit teren de joacă, gândire și experiment. S-au întâlnit acolo adolescenți care studiază artele la școală sau pe cont propriu, și unii dintre cei mai percutanți artiști români și maghiari. Împreună, au explorat multe drumuri și limbaje pe care școlile de artă de la noi, cu programe din care lipsesc capitolele contemporane, nu le străbat împreună cu elevii lor: de la performance și instalații, până la design vestimentar și de carte, ateliere de docu-ficțiune și artă video. Toate astea s-au întâmplat la Minitremu Art Camp, singura tabără de artă contemporană din România unde elevii pot participa gratuit. Tabăra, ajunsă la a ediția a patra, e un exercițiu aproape utopic, în care artiști relevanți și curajoși lucrează de la egal la egal cu adolescenți care, cel puțin în această perioadă a vieții lor, se gândesc să devină la rândul lor artiști. (Despre Minitremu, brainchild-ul Laurei Borotea și al lui Gabi Boldiș, duo neobosit de artiști din Târgu Mureș, am scris pe larg aici.)
Fotograful Andrei Becheru a fost la Colegiul Silvic și la Castelul Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu, unde a avut loc anul ăsta tabăra Minitremu, și a documentat atmosfera de la câteva dintre atelierele organizate de artiști pentru elevii-artiști. În tot acest timp, a încercat să înțeleagă mai bine care sunt opțiunile acestor adolescenți atunci când vine vorba de studiat artele în licee, facultăți și prin oferta culturală a orașelor lor. Așa că, între un workshop de creat haine cu personalitate (coordonat de Andrei Dinu), un workshop de coregrafie și performance (coordonat de Manuel Pelmuș), și unul de explorat scenarii distopice prin instalații conceptuale (coordonat de Raluca Voinea și Edi Constantin), a stat de vorbă cu elevii. Despre unde se află acum și spre ce vor să se îndrepte. (Andra Matzal)
La ce liceu ești și cum vi se pare atmosfera de acolo? Care ar fi o problemă de care vă loviți la voi în școală?
La Tonitza mă așteptam să fie altfel, cu totul și cu totul altfel. Tu pleci cu multe culori, intri în liceul ăsta foarte colorat, și profesorii vor să te scoată gri și vor să te scoată fix pe aceeași linie ca ei, nu te lasă să te exprimi cum vrei. Adică dacă tu faci o linie așa, nu îmi place linia aia, fă-o cum vreau eu pentru că așa stiu eu să fac, nu cum știi tu să faci, și nu îți explică să înțelegi de ce e greșit. Nu toți profesorii, dar sunt profesori care asta fac. Aș vrea ca profesorii să ne lase să ne dezvoltăm un stil al nostru și să se pună mai mult accent pe practică. Nu zic că nu desenăm, doar că de multe ori suntem lăsați așa de capul nostru, faceți ce vreți, și apoi eventual să tipe la noi că a, nu îmi place. Deci cam asta, să ne lase să ne dezvoltăm, să ne îndrume, da, dar să nu ne facă să fim că ei. (Ruxandra, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București, secția arte grafice, clasa a XII-a)
Sunt la Spiru Haret din Chișinău, la profilul umanist în clasa a 11-a. Părinții mei nu au vrut să mă ducă la o școală de artă, pentru că au vrut să merg într-o direcție mai profesională. (Marius, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Chişinău, clasa a XI-a)
Desenam de mic, făceam multe schițe și am vrut să dau la Tonitza. La liceu mi se pare că e o atmosferă super tare, care parcă te face să te implici în mai multe chestii. De când sunt la Tonitza, dacă văd o expoziție pe net sau cum a fost cu tabăra asta de artă, mi-a venit instant să mă înscriu, chiar dacă eu consider că nu am un portofoliu așa de bun. Am zis de ce să nu încerc, mă înscriu cu ce am și poate că lumea o să aprecieze. Deci da, te inspiră să te bagi în chestii. Altfel, mă deranjează uneori ignoranța profesorilor, de exemplu la orele de desen, când ne mai pregătim și pentru olimpiadă. Nu prea te ajută, nu îți spun ce ai greșit, îți zic că e bine și ce să mai modifici, dar nu ceva concret. Din punctul ăsta de vedere, sunt cam neserioși. (Matei, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București, clasa a XII-a)
Avem și profesori care sunt chiar super OK, cu care chiar poți să vorbești și te încurajează. Dar avem și profesori care te demoralizează uneori, dar mă rog, te cam obișnuiești cu ei. Adică nu îți oferă feedback. Faci o lucrare și te aștepți să primești un feedback, și vezi că nimeni nu vine, măcar să se uite, și nu ești băgat absolut deloc în seamă. Nu vreau să zic că profesorul trebuie să vină din 5 în 5 minute să-mi zică cum să trag o linie, dar, de exemplu, la desen, când sunt în faza de construcție, ar putea să-mi zică vezi că ceva nu e ok. Dacă nu sunt sigură pe mine cu ceva anume, merg și întreb de obicei, dar mi-ar plăcea să ne întâlnim undeva la mijloc cu profesorii, să nu simtă că depindem de ei tot timpul. (Iulia, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București, clasa a XII-a)
La Coșbuc avem educație vizuală, dar nu o facem, se trece cu vederea. O săptămână avem muzică și o săptămână educație plastică. (Viviana, Colegiul Național „George Coșbuc”, clasa a XII-a)
În liceu nu avem pe tavă un tip de resurse, dar dacă cerem anumite lucruri, ele deja sunt acolo. Legat de de film, departamentul artistic pe care l-am înființat a pornit de la clubul de film One World (pe care îl avem printr-un parteneriat între liceu și festivalul de film documentar One World), pe care acum l-am extins într-un club mai mare de film unde am adăugat o secție de fotografie și unde vom avea și o revistă. Problema la noi în liceu e că nu prea se promovează lucrurile și aflăm ba din întâmplare, ba de pe Facebook - mă refer la festivalurile de film și inițiativele altor licee. Profesorii, în general, au grijă doar să predea materia și să nu mai vină cu ceva pe lângă. Bine, avem noroc și cu unii profesori, de exemplu la educație vizuală am auzit de festivalul de film, Super, unde am și participat. (Vlad, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București, clasa a XII-a)
Eu sunt în zona de sculptură și desen, dar învăț la un liceu teoretic. Pentru că îmi plac prea multe lucruri acum, am ales un liceu teoretic. Poți fi artist dacă ești la un liceu teoretic, pe când dacă mergi la un liceu de artă, nu ai atât de multe opțiuni. (Sharolt, Liceul „Bolyai Farkas”, Târgu Mureș, clasa a IX-a)
Mereu mi-a plăcut să desenez, încă de la grădiniță, profesoarele mi-au spus că am talent. Când am dat admitere la liceu, 140 de copii s-au înscris pe 50 de locuri. A fost o competiție foarte mare. A fost cea mai high generație atunci. (...) Eu sunt foarte dezamăgită. Nu de liceu, pentru că programa e în regulă. Doar că pe unii profesori i-aș schimba cu totul. Lucrurile bune din Tonitza mi se par normale, dar lucrurile care nu sunt bune mi se par absurde. (Andreea, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București, clasa a XI-a)
Eu voiam la arte de când eram mică. Părinții mereu au fost pe ideea fă ce vrei, că noi nu am putut când eram de vârsta ta. E perfect, să zic așa. Perfecțiunea aia limitată, că niciunde nu e perfect cu totul. Chestia asta cu fotografia ar fi fain să se introducă pentru că avem mulți pasionați și i-ar ajuta. Un procent de 30% din clasă sunt pasionați de fotografie. Să zicem că avem sculptură. O facem toți, dar nu cred că tuturor le place. (Bianca, Liceul vocațional de artă, Târgu Mureș)
După liceu, la ce facultate vei merge și de ce? Care sunt așteptările tale vizavi de o școală de arte?
Aș vrea să fac economie sau drept la facultate, pentru că părinții nu ar fi de acord dacă aș face artă. La noi este ideea asta, că din artă nu poți face bani și nu poți avea success. Eu nu sunt de acord cu asta, așa că mă gândeam să fac două facultăți, să mulțumesc două tabere, părinții mei și pe mine. Ce așteptări aș avea de la o școală de arte?! Mă aștept să întâlnesc o groază de oameni interesanți, din domenii variate, în care aș vrea eu să funcționez. Deci da, cam asta, oameni interesanți. (Marius, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Chişinău, clasa a XI-a)
La facultate vreau să merg la Cluj, la grafică, am auzit că se face ca lumea școală acolo. Și aș vrea să mă implic mai mult pe partea de animație și ilustrație de carte. La facultate sper să pot ieși din zona de confort, asta îmi doresc foarte mult, și cred nu prea reușesc să fac asta în liceu. (Bogdana, Liceul de arte „Sabin Drăgoi”, Arad, clasa a XII-a)
Pentru facultate, prima opțiune ar fi UNARTE, ar fi și mai convenabil eu fiind din București și aș putea să mă focusez mai mult pe treaba mea. Probabil că, dacă aș merge în afară, ar trebui să îmi iau un job și nu aș mai avea timp suficient. (Matei, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, clasa a XII-a)
Eu sunt în zona fotografie-video și vreau să dau la regie de film la Cluj. Nu mă regăsesc în București, e aglomerația, e aerul, sunt oamenii. Când am plecat din Slatina și am ajuns la liceu la București, parcă mi s-a luat așa un văl de pe ochi, aveam atât de multe lucruri de făcut, m-am dezvoltat și m-a ajutat foarte mult. Mai mă gândesc și la o a doua facultate, să dau la filosofie, la Timișoara. (Viviana, Colegiul Național „George Coșbuc”, București, clasa a XII-a)
Sincer, mă gândesc de ceva timp la asta, și oscilez între UNARTE și UNATC. Și mai mă gândesc la Danemarca, pentru că acolo e învățământul gratuit, facultățile sunt gratis, și, de exemplu, dacă ești student și lucrezi, ai asigurat 500 de euro pe lângă salariul pe care îl ai. (Iulia, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, clasa a XII-a)
Mie îmi place foarte mult să desenez și aș vrea să fac animație, dar momentan fac benzi desenate care aș vrea să devină animații. La facultate, mai departe, știu că au animație la UNATC, dar și prin alte părți. Oricum, țelul meu este să nu plătesc pentru facultate pentru că e prea scumpă. Până atunci, oricum vreau să îmi iau un an sabatic. Adică aș vrea să am un an în care să fac voluntariate și să fac tot felul de chestii, să văd cum mă descurc, să caut să nu cheltui mult, pentru că oricum văd că suntem învățați să cheltuim așa pe degeaba. (Ada, Colegiul Național „George Coșbuc”, București)
Mai departe aș vrea să dau la grafică la Cluj. În fiecare vară sunt tabere care simulează primul an de facultate și vreau să merg să văd cum e. Am ales la Cluj pentru că toată lumea cu care am vorbit sau care deja urmează facultatea mi-au zis că e cel mai ok, și m-am uitat pe site-ul și pe pagina lor de Facebook și văd că au activitate, și proiectele pe care le au mi se par destul de faine. Mama a fost ok cu ideea că voi face un liceu de arte, pentru că s-a gândit că o să fac ceva special. Tatăl meu se gândea că nu o să fac absolut nimic cu liceul ăsta și că-l fac degeaba, dar și-a schimbat percepția între timp și e ok cu amândoi, sunt încântaţi de ce fac. (Teo, Liceul de artă din Brașov, Comarnic, clasa a XI-a)
La facultate mi-ar plăcea să dau în Anglia. Asta ar fi prima opțiune, dar încă nu m-am hotărât la ce facultate și nu exclud Germania sau Italia. În România mi se pare sistemul cam învechit, la fel și modalitățile de admitere, faptul că sunt foarte puține locuri la admitere, și nici admiterea nu e foarte corectă întotdeauna. (Vlad, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București, clasa a XII-a)
Tot pe grafică m-aș duce. Încerc să lucrez din vara asta la o bandă desenată și poate după ce termin liceul sau mai târziu o să public. (...) Vreau să dau la Cluj sau în altă țară. M-am gândit la Rotterdam, pentru că două colege au fost acolo la workshop și mi-au spus lucruri de bine. Le dădeau să facă lucruri practice și, din ce am înțeles, colegii erau foarte de treaba și profesorii explicau bine. (Andreea, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, clasa a XI-a)
Asta e întrebarea care mă doare capul de la ea - la ce facultate să dau. Eu acum sunt în căutarea direcției mele. (...) Mă gândeam la arhitectură. Eu vreau să studiez arhitectura mai mult din practică, dintr-un oraș în care pot vedea arhitectura. La noi în Chișinău arhitectura este foarte slabă, arhitectura sovietică sau în centru case mai vechi. Vreau un oraș în care să pot vedea arhitectură, unde o pot învață din practică, unde să văd clădiri. Mă gândeam la Sankt Petersburg. Acolo arhitectura e foarte tare. Am găsit chiar și o academie de artă. Este și facultatea de arhitectură dar e foarte greu să nimeresc acolo. Concursul foarte mare. Părinții mei nu pot plăti taxa. Acolo e predare în limba rusă, eu sunt la scoală în limba română. Trebuie să scrii eseu în limba rusă. (Andreea, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Chișinău, clasa a XII-a)
Eu vreau să merg pe istoria artei, la curatoriat. În același timp, e o ocazie bună să vezi cum gândesc artiștii de acum, și m-am gândit că e oportunitate să văd artiști, la noi nu prea vin, în afară de profesori care sunt câțiva artiști. Aș merge la Cluj. Nu sunt sigură de ceea ce o să fie. (Deborah, Liceul de artă „Sabin Drăgoi”, Arad)
Cum este scena artistică în orașul unde locuiești?
Dacă ar fi să vorbim general despre scena artistică din Chișinău, este foarte slab dezvoltată. Adică avem generația asta nouă de artiști, avem potențial, dar lumea nu rămâne pe loc și pleacă, deja nu mai dai de ei. Oamenii care rămân sunt așa mai mediocri. Ideea e că toată lumea pleacă, toți ținerii și artiștii au plecat și a rămas nimic și nimeni. Cam asta e situația. Marius, Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Chișinău, clasa a XI-a
Din punctul meu de vedere, sunt două tabere, cu artiști mai în vârstă care expun în galeriile Uniunii Artiștilor Plastici, unde vezi un anumit tip de lucrări, și sunt galeriile astea mai noi, și artiști mai tineri care expun la MNAC, de exemplu. Dar eu merg să văd ambele unghiuri, vechi și nou. (Matei, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, clasa a XII-a)
În Brașov avem o galerie unde e destul de aiurea, pentru că acolo au lucrări care sunt destul de vechi pentru generația mea, e mai greu să mergi acolo și să apreciezi pe bune ce găsești. Mai avem și Universitatea Transilvania unde se fac și acolo workshopuri și expoziții. (Teo, Liceul de artă din Brașov, clasa a XI-a)
Scena artistică mi se pare destul de vibrantă, are viață, dar e insuficient promovată, și nu în școli. Cultura artistică la noi se formează acasă, în niciun caz în școli și doar așa prin noroc să mai fie vreun profesor. (Vlad, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București, clasa a XII-a)
Sunt foarte puține localuri. Avem, de exepmplu, Kinema Ikon și o parte a muzeului de artă în care o să avem o expoziție în august. Cam asta e zona în care se mișcă lucrurile la noi în Arad. Aș vrea să găsesc mai multă implicare față de artă, nu prea sunt programe sau oameni care să miște lucrurile în Arad. Sunt doar grupulețe de artiști. De exemplu, la noi la scoală încercăm cât de cât, dar nu prea funcționează. Nu e chiar omogen tot ce se întâmplă și probabil de asta. (Deborah, Liceul de artă „Sabin Drăgoi”, Arad)
Proiectul „Artists in Progress” este realizat de Scena9 și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
