Zilele acestea ajunge în librării o carte importantă, apărută la Editura ART: „Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013”, volumul lui Mihail Radu Solcan, filosof  și profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București, encicloped și gânditor umanist. L-am invitat pe Constantin Vică, lector la aceeași facultate și autor al unei lucrări de doctorat coordonate de profesorul Solcan, să selecteze câteva fragmente din acest jurnal, la publicarea căruia a și contribuit, de alfel, alături de filosoful Mircea Flonta. Dar, înainte de toate, l-am rugat pe Constantin Vică să ni-l prezinte pe Mihail Radu Solcan, despre care publicul știe nedrept de puțin. 

Mihail Radu Solcan (1953-2013) a fost un filosof român, profesor la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. Extrem de discret, nu a fost cunoscut publicului larg, dar a fost unul dintre cei mai iubiți profesori și respectați cercetători în interiorul comunității filosofice, nu doar în România. Și motivele sunt nenumărate. A fost poliglot și polimat, știind un număr impresionant de limbi străine, inclusiv orientale. Nu a fost doar profesor de filosofie, ci și informatician, programator, creator de programe de calculator. Și un foarte bun tâmplar și meșter, „bricoleur”, cum îi plăcea să-și zică. A fost cel care a tradus pentru prima dată în română fragmente din lucrările unor mari filosofi, precum Ludwig Wittgenstein, Gilbert Ryle, John Rawls sau John Searle, încă din anii 1980. S-a preocupat, în articole filosofice, dar și practic, de Inteligența Artificială, tot din aceeași perioadă. Ca redactor la Humanitas, la începutul anilor ’90, a îngrijit primele cărți de filosofie politică de orientare liberală apărute în noua noastră democrație. A fost un „prieten al libertății”, considerându-se uneori aproape anarhist. A fost, probabil, și cel mai competent cunoscător din România al operei lui Karl Marx, fiind capabil să regăsească orice în textele acestuia, la pagină și paragraf. Cursurile pe care le-a predat erau speciale atât prin diversitatea lor, cât, mai ales, prin originalitatea metodei și subiectelor, care se schimbau în fiecare an. De la filosofia științelor umane și sociale, trecând prin filosofia politică și socială, teoria instituțiilor, până la etică aplicată, etica noilor tehnologii și filosofia minții, fără a neglija cursurile practice de redactare computerizată și scriere de cod, timp de peste 20 de ani, Radu Solcan a reprezentat, pentru studenți, panorama vie, dinamică, a cunoașterii umane. 

A ținut jurnal de la începutul anilor ’80. Fragmentele de față fac parte dintr-un jurnal ținut din 2007 până în ultimele zile de viață din 2013. Are peste 1000 de pagini din care, împreună cu profesorul și academicianul Mircea Flonta, am selectat o parte. Din ele răzbate un profil intelectual unic. Și o invitație într-un fermecător univers al gândirii. Jurnalul este un laborator al reflecției sale filosofice și sensibilității sale morale, o zonă de descoperire și clarificare. Cititor avid și colecționar împătimit de carte, Radu Solcan este un călător în timp, din antichitate în epoca internetului. Iar în această călătorie de argonaut- hermeneut, se deschid teritorii nesfârșite ale spiritului. N-a fost un credincios, dar a cercetat computațional variantele Bibliei. Nu i-a plăcut partea escapistă și polemică a vieții online, dar a contribuit captivant la Wikipedia. Privește critic, rece, cultura română monocromă, cu tente naționaliste, preferând un model multicultural, o cultură a intersecțiilor, în care se întâlnesc firele mai multor limbi, pe lângă română, și mai multor tradiții. A fost filosemit și un critic atât al legionarismului, cât și al comunismului. Filosofia este activitate, nu un sistem de cunoștințe, facem filosofie pentru a dobândi autonomie în gândire, nu pentru a epata.

Mihail Radu Solcan a fost un om de-o bunătate rar întâlnită; pe lângă însemnările din jurnal, stau mărturie cei care l-au cunoscut. Sensibilitatea sa morală era dublată de un phronesis, un simț sau fler al dreptății și adecvării. „Prieten al libertății”, puterea i-a fost repugnantă, mai ales în variantele sale dominatoare și exploatatoare. A dorit să aibă un „low profile”, tocmai pentru a-și conserva independența în gândire și acțiune. Fragmentele de mai jos sunt dovada unei împliniri, ascunse, a unui destin excepțional. Iar astăzi avem șansa de a-l descoperi și, sperăm, recunoaște deplin. (Constantin Vică)

27 august 2007

Mi-a scris și mie o fostă studentă, revenită de la un stagiu în străinătate. Are o formulă interesantă în scrisoare: „îmi ispășesc decizia de a mă fi întors în țară“. În răspunsul meu încerc să dezvolt o idee cu privire la filosofie, viață și carieră: „Filosofia nu este, ea ca atare, o trambulină către cariere formidabile. Dar este o cale de a afla cât de important e felul CUM îți trăiești viața. E mai degrabă un mod de a trăi viața. În sensul acesta, sper să-ți fie de folos.“

Când eram mai tânăr, mă pasiona tâmplăria. Acum computerul. Am fost tare fericit când am reușit aseară târziu să scriu codul pentru conversia unui text LATEX cu imagini într-unul rtf cu imagini. Formatul rtf este văzut cu arhipopularul Word. Producerea unui fișier văzut de Word fără a folosi un Word sau ceva echivalent mi-a dat o mare satisfacție. Cred că sunt precum oamenii care merg pe bicicletă mari distanțe, care ar putea fi lesne parcurse cu automobilul.

7 septembrie 2007

Principalul eveniment: invitația fostului meu student, Ionuț Sterpan, de a lua cuvântul la o dezbatere pe tema proprietății intelectuale. N-am un punct de vedere articulat în chestiunea aceasta. Dar cine are?

Invitația a fost și un prilej de a încerca să-mi clarific o strategie de viață. Iată ce scria domnul Sterpan: „M-am gândit că locul cel mai potrivit și mai izolat de publicitate ar fi un workshop cu o temă mai mult teoretică decât de thinktank, cu atât mai puțin politică: Intellectual Property Rights.“ Răspunsul meu: „Cred că ai interpretat un pic eronat «regula mea de aur». Nu este vorba atât de «low profile», cât de o altă reținere. Vreau să fiu liber să gândesc într-o chestiune, nu să fiu prins într-o mașinărie propagandistică (de stat sau privată). «Low profile» este doar mijlocul de a trăi independent. Cine-și bate capul să exercite presiuni asupra cuiva low profile? Vrei să fii high profile, trebuie să cauți să prinzi melodia unei propagande care-ți aduce influență.“ 

10 septembrie 2007

Ca întotdeauna, o idee nouă te face tare bucuros. Până descoperi că le-a venit altora – sub o formă nu tare diferită. Sau că nu este prea grozavă.

Am descoperit însă că există și un alt mod decât propaganda pentru a lupta pentru ideile tale. Să le rafinezi în așa fel încât să se distingă prin ceva de orice ar putea fi comparat cu ele. Să se distingă. Nu tare, pentru că este practic imposibil să faci acest lucru. Trebuie să le cauți un loc al lor, cât de mic, dar al lor. 

27 septembrie 2007 

Eu privesc cu scepticism politica în sine. Oamenii vor ca un politician să aibă convingeri. Eu n-am convingeri, liberale sau comuniste.

Privirea critică are prioritate față de convingeri.

2 noiembrie 2007

Am achiziționat de la fostul meu student A.P., păstor acum al anticariatului „Sigma“, două cărți care mă fac să mă simt mai mult colecționar decât cititor de cărți. Prima este un volum în limba germană cu scrierile filosofice ale lui Moses Mendelssohn (o ediție din 1784). Cealaltă este o ediție din 1833 a dicționarului lui Gesenius.

Cartea din 1784 este cea mai veche carte achiziționată de mine vreodată. Iar ambele cărți le aveam deja în format pdf (de pe site-urile Gallica și Google Books). Și sunt foarte fericit. De aceea mă tem de boala colecției de cărți.

Am fost azi dimineață prin cinci anticariate. Am mai luat o ciudățenie. O traducere în japoneză din J.K. Galbraith.

Nu înseamnă că nu mi-au ajuns banii și pentru mâncare. Am venit cu două sacoșe pline cu alimente. La ce renunț totuși? Cred că la automobil. N-am mașină. Circul cu metroul. Și mă simt bine în metrou.

Se potrivesc gusturile mele cu cele ale unui liberal? Ale unui om care gândește cu buzunarele? Nu prea. Dar nu mă simt nici conservator, nici socialist și, cu atât mai puțin, atras de cine știe ce idee de dictatură. Anarhist? Privesc cu scepticism anarhia; nu văd ce șanse practice are. Bandele și în special acea bandă cu pretenții de monopol numită stat sunt parte a vieții umane.

Să dai în mod voluntar dovadă de bunăvoință. Asta mi se pare important. Dar voluntar! Cadrul însă este cel al unui drept de a cultiva propriile interese. Un drept care nu este o sărbătoare, dar care are rostul său. Au aceste lucruri un nume? […] Încerc să mă desprind de identificările facile, politice sau filosofice. De ce să fiu libertarian sau analitic? Vreau să am măcar satisfacția de a fi încercat să gândesc până la capăt cu propriul meu cap.

19 noiembrie 2007

Împlinesc cincizeci și patru de ani. Mult.

Planuri de viață? Să scriu. Să trec peste rețineri, peste obișnuința scrisului birocratic-academic, bun doar ca să ai o listă de publicații la promovare. […]

M-am chinuit doi ani ca să traduc cartea lui Schnädelbach. Cred c-a meritat. Ceva am învățat de la filosoful german: că este nevoie de un efort pentru a naviga între Scylla fenomenologiei de factură heideggeriană și Charibda filosofiei analitice.

28 noiembrie 2007

Unii își propun să se lase de fumat. Alții de obiceiul de a bea alcool. Eu de obiceiul de a cumpăra cărți.

Eu am fost azi cel cu cumpărăturile și am găsit astfel și o ocazie de a hoinări prin oraș.

Oficial, ca să zic așa, m-am dus ca să caut traducerea lui Ștefan Augustin Doinaș din Hölderlin apărută pe vremuri în BPT. De Hölderlin n-am dat, dar am luat două „piese grele“: Limba elenă de Marinescu-Himu și Vanț-Ștef (apărută la București în 1965) și un dicționar urdu pentru cei care știu engleza (cu transcripții ale grafiei arabe), apărut înainte ca India să se despartă de Pakistan. 

27 decembrie 2007

Achiziție importantă: volumul al doilea din Letopisețele Moldovei, editate de Kogălniceanu.

Mă îndrăgostesc de cărți cum alții se îndrăgostesc de femei.

4 ianuarie 2008

Am fost până la Facultate. La intrare stăteau cei trei câini comunitari ai Facultății. Le-am cumpărat de mâncare la supermarket. Astea sunt zile când au efectiv nevoie de un ajutor.

5 ianuarie 2008

Urmăresc o discuție despre filmele cu gangsteri americani. Îmi amintesc cum demult, la „Ștefan Gheorghiu“, am văzut Nașul, iar colega P. a observat cât de asemănătoare este psihologia gangsterilor cu aceea a activiștilor Partidului Comunist. Remarca mi se pare că stă în picioare. Ceea ce văd la televizor sună ca o explicație plauzibilă pentru relațiile din birourile politice comuniste.

Erau însă partidele comuniste niște simple organizații mafiote? Într-un fel, da. Pe de altă parte, aveau pretenții intelectuale indubitabile. Cercetători precum Sebag Montefiore par și ei frapați de natura dublă, de gangster și intelectual, a unui Stalin.

Va trece mult timp și organizațiile comuniste vor continua să intrige. Marx era în mod cert mai mult un intelectual și în mică măsură un gangster. La Lenin gangsterul ia proporții. La Stalin, pare să acopere cu totul intelectualul. Combinația este însă în continuare una reală, justificată desigur de cei amintiți prin referiri la caracterul drept al revoluției.

17 ianuarie 2008

Am primit un mesaj de la un doctorand din Aberdeen care folosește soluția mea de scriere în greaca veche pe calculator. Am gustat astfel și eu din satisfacția pe care o au cei care scriu programe cu sursă deschisă. Este foarte interesant să simți câtă plăcere îți poate face o scrisoare de mulțumire.

Am reușit să termin fișele de lectură a celor trei scrisori dintre Ion Ianoși și Gabriel Liiceanu incluse în Epistolar. Acum lucrurile îmi sunt limpezi. Am și instrumentul (fișele de lectură electronice) cu care să corelez elementele unui schimb de replici între doi oameni extrem de diferiți.

Problema care mă frământă este una nediscutată de Ianoși și Liiceanu. Ei pun accentul pe dialog. Dacă am vedea însă lucrurile prin prisma pieței ideilor? Nu mi-e foarte limpede acest concept de „piață a ideilor“.

4 mai 2008

Mania de colecționar este devoratoare. Nu mă pot opri din căutarea de diverse surse de informare. Îmi satisfac în special hobby-ul studierii limbilor străine.

3 iunie 2008

Am reflectat la strategiile supraviețuirii sub Stalin. Era oare credința în valorile comunismului cea mai bună strategie? Oricât ar părea de ciudat, răspunsul este negativ. Au supraviețuit exact cei care tratau cu mai mult sau mai puțin cinism valorile comunismului. Or, asta este chiar rețeta prăbușirii.

S-ar putea ca rețeta de mai sus să fie cea a surpării oricărei revoluții. Dacă revoluția este precum Saturn (și-și devorează copiii), atunci ea produce suficienți oportuniști cinici care s-o distrugă mai devreme sau mai târziu.

17 iulie 2008

Am constatat cu oroare că ești prins, ca om mărunt, între monopoluri: o firmă are monopol asupra cablului din bloc, alta asupra sistemului de operare. Monopolul asupra sistemului de operare îl ocolesc folosind Linux. Pe cel asupra cablului este mai greu să-l evit. Culmea, firma mai mică, dar stăpână pe bucățica ei de piață, pare chiar mai obtuză. De pildă, când mi-au instalat conexiunea au refuzat să acorde sprijin pentru Linux.

1 august 2008

Ada și Șarolta mi-au adus de la Iași două cărți despre Creangă. Așa că m-am apucat să văd cum și-a trăit Creangă viața de preot. Și cum arăta bojdeuca lui.

Bojdeuca, din ce se vede în cărți, dar și din spusele Șaroltei, este o casă țărănească. O casă țărănească într-un oraș. O filosofie a simplității – cum se sugerează într-una din cărți.

Creangă este cel mai puțin băgat în seamă din trioul Creangă, Eminescu și Caragiale. S-ar putea să fie însă și cel mai interesant. Este întruparea idealului existenței tihnite. Tihna este definitorie, după mine, pentru modul românesc de viață, iar Creangă o ilustrează cum nu se poate mai bine. Trăiește într-o casă simplă, cu mâțele sale, dar și mănâncă bine, se bucură de viață cumpătat. Excesele? N-a fost oare excesiv în gesturile sale care i-au adus excluderea din rândurile clerului? Depinde cum vedem lucrurile. O doză de nesupunere la reguli face cumva parte din tihnă, altfel ești chinuit de nevoia de a le respecta.

3 august 2008

Am revenit la tema pogromului din 1941. Observatorul cultural are un număr excelent despre acele zile din iunie 1941. Citind amintirile lui Iosif Chiva, m-a străfulgerat un gând: pogromul a fost un moment revelator, un moment în care direcția în care o luaseră România și cultura română, cu antisemitismul ei visceral, s-a angajat într-un hău. Un hău fără fund. Niciodată n-am fost așa de îngrozit. Nu pare să rămână nici un reper, nimic fundamental.

Poți bagateliza iunie 1941? Cum să nu! Efortul de a uita și de a bagateliza aproape că reușise. Intelectualilor români le strica tihna orice meditație serioasă pe această temă. Așa că nici nu s-au mai gândit la ce semnificație profundă ar putea avea iunie 1941.

1 septembrie 2008

Google Books este o bibliotecă formidabilă, dar este o bibliotecă fără bibliotecare sau bibliotecari. Din această pricină arată ca un depozit uriaș, prin care informaticienii au iluzia că vor găsi orice cu mașinile lor de căutat.

11 septembrie 2008

În sfârșit, am scris textul despre Lévi-Strauss și bricolaj. Am depășit un moment de descumpănire, atât de frecvent când descoperi că o formulă magică, precum aceea a „bricolajului intelectual“, a fost descoperită de alt vrăjitor, cu mulți ani înainte.

Descumpănire, ciudă sau care o fi sentimentul, tot nu aveam ce face și trebuia să-l discut pe Lévi-Strauss. Cred că am câștigat însă mult din acest contact cu textul antropologului francez.

Eu am ajuns la „bricolaj“ pentru că doream să discut despre hacking-ul programelor de computer, evitând totodată termenul de hacker, care a căpătat conotații negative. Am înlocuit hacker cu bricoleur și, cum am o pasiune pentru bricolaj, am deschis o discuție despre mașini, inginerie și bricolaj. O simplă căutare, operată din prudență, pe Internet, mi-a semnalat folosirea conceptului de bricolaj de către Lévi-Strauss.

Restul poveștii este cu adevărat interesant, pentru că traducerea românească a Gândirii sălbatice redă bricoleur prin meșter. Deci, cu textul românesc în față, n-aș fi avut mari șanse să-mi dau seama că este vorba despre bricolaj. Doar într-un punct al textului a supraviețuit verbul franțuzesc bricoler. Asta spune ceva despre motivele pentru care traducerile nu sunt deloc recomandabile atunci când faci cercetare.

Este traducerea românească a Gândirii sălbatice eronată? După mine, nu. Folosirea lui „meșter“ este reușită și dă fluență textului. Și mi s-ar părea absurd să spui că-l face ininteligibil. Iar în momentul când s-a făcut traducerea nu exista nici urmă de magazin de bricolaj în România. Poate de aceea traducerile trebuie refăcute, din când în când, pentru a vorbi pe înțelesul noilor generații. 

2 octombrie 2008

Am început să țin cursul despre libertate. Sunt decis să-l fac nu ca pe un curs de trecere în revistă a unei literaturi, ci ca pe un curs original. Este un curs pentru anul al treilea. Ce rost mai are să le povestești ce a zis cutare sau cutare filosof? Cum ar putea învăța să gândească independent de la un om care nu gândește el independent?

24 octombrie 2008

Ultimele reglaje ale programului Perseus le-am făcut abia azi. În sfârșit, totul merge în condiții acceptabile. Am răsfoit cu mare plăcere Iliada în grecește, ținând pe genunchi traducerea lui Radu Hâncu.

Perseus este un program magnific pentru un umanist. Nucleul său este format din textele majore ale Antichității greco-latine (în original și traduceri). Biblioteca mai conține și o sumedenie de alte surse prețioase, cum ar fi, de pildă, piesele lui Shakespeare, dar și dicționare, gramatici, comentarii.

2 noiembrie 2008

În ultimul deceniu mi s-a schimbat complet atitudinea față de animale. Azi sunt cât se poate de sigur. M-a convins o scenă de la supermarket: un pește, încă viu, scăpase din cutia în care era ținut; un client l-a apucat, peștele se zbătea, podeaua s-a umplut de sânge. O scenă sălbatică. Groaznice erau și exclamațiile clienților, brutalitatea cu care suprimau o viață, pe care puseseră stăpânire cu forța și căreia îi puneau capăt într-un mod chinuitor.

16 noiembrie 2008

Azi este duminică. Și m-am decis să mă relaxez. Nu mi-am mai bătut capul cu prelegeri și comunicări. Citesc Agatha Christie în neogreacă. Nu prea înțeleg mare lucru; mă ajut mult cu textul englezesc, dar experiența acestei lecturi este incitantă.

25 noiembrie 2008

După mine, liberalismul nu este o ideologie. Ca să mă autocitez, „Liberalismul nu este o ideologie, o pledoarie pentru o formă de viață, ci un mod de a trata formele de viață posibile. Orice forme de viață, inclusiv cele colectiviste, sunt admisibile…“.

Am prezentat în prelegerea de azi cartea doamnei Naomi Klein. Am strâns întrebări. Data viitoare construiesc o prelegere pornind de la întrebările studentelor și studenților.

16 decembrie 2008

Azi am ținut prelegerea-cheie (după mine, desigur) a cursului de „Libertate și mentalități“. În ea, libertatea este prezentată ca o chestiune de mentalitate. Libertatea este arbitrariul bine temperat. Cum fiecare dintre noi are tendința să se comporte arbitrar, temperarea începe de la limitarea expansiunii comportamentului arbitrar al indivizilor asupra altor indivizi. Limitarea arbitrariului autorităților este un corolar al acestei temperări a arbitrariului. 

23 februarie 2009

M-am apucat să învăț și eu C și algoritmică, după manualul lui Alexander Șen.

La curs am vorbit despre peștera lui Platon și legătura dintre ea și lumea algoritmilor.

30 mai 2009

Altă problemă este ceea ce eu aș numi vorbăria (ca să nu folosesc un termen mai dur) despre universitatea antreprenorială, despre o universitate condusă de manageri.

Unde este absurditatea? Pe de o parte, sunt invocate criteriile pieței. Ai sau nu ai desfacere (adică studenți). Aceasta ar fi fața „capitalistă“ a universității conduse „managerial“. Pe de altă parte, sunt o serie de strategii la nivelul marii politici și de structuri ale universității care se bat cap în cap cu criteriile pieței.

Nici un manager – oricât ar fi de isteț – nu se poate descurca dacă prin decizii ale statului se fixează nivelul salariilor. Nu contează dacă este vorba de un nivel mare sau mic. Contează că el nu poate fi corelat cu încasările.

De asemenea, ce manager capitalist este acela care nu poate da selectiv afară? Fără să dai afară partea neproductivă a salariaților, n-ai cum rentabiliza nici o întreprindere.

A mai apărut apoi și un sistem extrem de birocratic al „asigurării calității“. Nu piața ar trebui să ne spună ce are și ce nu are calitate? Ce se cumpără! Ei bine, nu. Ne spun structuri birocratice, care evaluează programele de studiu. Asta face ca serviciile oferite să devină inflexibile, învechite.

Să nu uităm, de asemenea, că managerii nu au nici un fel de puteri de manageri. Ei sunt aleși în urma unor campanii politice interne în Universitate. Ca orice politicieni, trebuie să ofere beneficii pe termen scurt celor care i-au ales. Iar nici ei, nici cei care i-au ales n-au nici un interes să-și bată capul ca întreprinderea să funcționeze eficient.

În rezumat, aș numi acest sistem „capitalism ipocrit“. În genere, ideea de a insufla un spirit capitalist unor agenții de stat pare sortită eșecului.

Eșecul de care vorbesc cred că se vede din plin în măsurile preconizate de Universitate. Se revine la ceea ce este tipic pentru o slujbă la stat: salarii foarte mici, posturile (de prof și conf) pe cote (cât mai mici), servicii proaste pentru clienți (formațiuni mari de lucru), un control birocratic al activității.

27 iunie 2009

Am scris în sfârșit articolul pentru Dilema veche. Nu este chiar o apărare a pirateriei pe Internet, cum i-am sugerat inițial lui Alex. Leo Șerban. Încerc să atrag atenția doar asupra felului în care metaforele pirateriei ne atrag pe o pantă alunecoasă: de la pirați ca tâlhari ai mărilor la tipograful burtos care reproduce un text fără a-l plăti pe autor până la vecinul care-și copiază în calculatorul de apartament cărți electronice.

28 iunie 2009

De ani de zile caut o ediție bună din Grigore Ureche. Azi am dat peste două ediții interesante.

25 august 2009

Biroul administrației blocului este literalmente pe acoperiș. Camerele respective erau probabil destinate să fie o uscătorie comună. Nimeni nu usucă însă acolo rufe, așa că s-a ajuns până la urmă să li se dea această utilizare. Pe ferestre se vede un peisaj halucinant: doar vârfuri de blocuri; ziduri cenușii cât vezi ochii. Din această poziție traseul străzilor se ghicește cu greu, iar de verdeață nici nu poate fi vorba. Mizerie? Într-un fel da, dar pentru atâția oameni acestea sunt locuințe. Părinții sau bunicii, veniți de la țară, au căutat în ele electricitate, gaz și apă curentă.

Satele s-au golit și nucleele de civilizație s-au strâns ca niște găuri cenușii în marile orașe. Mișcarea inversă încă nu se schițează la nivelul celor din clasa de mijloc. Doar cei bogați fug către vile și verdeață. Cu toate că în București sunt mai multe automobile decât familii, tentația este să fii aproape de centru, de metrou, de teatre, librării, anticariate, târguri de antichități, muzee, școli.

Sunt convins că voi muri în această gaură cenușie, dar sentimentul acesta nu mă aduce la disperare. Omul are nevoie de stoicism. Scăparea este în cultură. Nu în sensul de a-ți face un nume care să rămână în cultură, ci în căutarea de a trăi fiecare clipă în chipul cel mai interesant din punct de vedere intelectual.

30 august 2009

Am întrebat și de un manual de tinichigerie. Mi-au zis că au avut așa ceva. Mă bate gândul să scriu o introducere în filosofie ca „tinichigerie intelectuală“. Nu este vorba doar despre intenția de a-l ironiza pe președintele Băsescu. Este ceva de-a dreptul serios. „Tinichigiu“ ar avea un sens mai larg decât în nomenclatorul de meserii; în engleză aș folosi „tinker“. Filosoful este deci o persoană care meșterește concepte și legături între concepte.

---

 

Mihail Radu Solcan, „Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007–2013”. Selecție, introducere și note de Mircea Flonta și Constantin Vică. Editura Art, 2019, 279 pagini.