Am invitat un locuitor al Timișoarei să țină un jurnal subiectiv din orașul care va deveni Capitală Culturală Europeană în 2023.
În centrul Timișoarei, în Piața Libertății, a avut loc la sfârșitul anului trecut expoziția Tolerance 2020, cu scopul de-a promova mesaje de incluziune și toleranță. Când a început postul Crăciunului, Mihail Neamțu, membru al Partidului Mișcarea Populară, aflându-se în Piața Libertății, a văzut un prapure care avea culorile curcubeului. Prapurele, pentru cei care nu știu, este un steag bisericesc pe care de obicei dansează îngerii în timpul procesiunilor religioase creștine. Însă prapurele în culorile curcubeului nu avea niciun înger pe el; deasupra sa, într-un chenar, trona apocaliptic și definitiv, cu litere aurite, cuvântul Toleranță. Lucrarea făcea parte din expoziție și îi aparținea artistului Levente Benedek, care încingea spiritele conservatoare și acum mai bine de zece ani, cu o hartă a României pe care trona un vagin.
Eu tocmai urmăream pe Facebook cum Mihail Neamțu postase pe profilul său clipul Manifest pentru Inocență, o chemare la luptă dreaptă și creștină a Binelui, a Frumosului și a Adevărului împotriva prezentului desacralizat, format din bărbați în rochii, femei fără pudoare, persoane care nu citesc Eminescu și curcubeie. Îl puteam vedea live cum respiră aerul greu al toleranței în Piața Libertății. Este posibil ca Mihail Neamțu să fie genul de român care nu poate respira normal decât în preajma tricolorului sau a simbolurilor creștine. Motiv pentru care de obicei apare în public înfășurat în tricolor sau cu câte un stilou tricolor în buzunarul cămășii sau purtând diverse insigne tricolore sau cruciulițe cu Maica Domnului. Dar de data aceasta obiectele tricolore și creștine din posesia sa nu au putut face față sacrilegiului reprezentat de prapurele curcubean.
Ce caută cuvântul toleranță pe prapure? s-a întrebat Mihail Neamțu. Nu-i venea să creadă că prapurele creștin a fost pângărit cu acest cuvânt anti-creștin. Acesta nu este un prapure! a strigat Mihail Neamțu în Piața Libertății. Precum Magritte în ultima parte a vieții, când copiii din vecini îi arătau pipele bunicilor lor și îl tachinau spunându-i - Moșule, nu vrei o pipă? -, iar el le arunca o privire fulgerătoare strigând ACESTEA NU SUNT PIPE, așa și Mihail Neamțu. Măcar să fi scris pe el Sfântul Gheorghe sau Arhanghelul Gavril. Și care era faza cu culorile curcubeului? A încercat să le numere, dar nu reușea.
O veche legendă creștină vorbește despre un sfânt căruia i s-a arătat un curcubeu și când a încercat să-i numere culorile, nu s-a putut opri din numărat, până când un înger al Domnului a pogorât din cer și i-a zis DESTUL, NUMĂRÂND CULORILE CURCUBEULUI GRĂBEȘTI SFÂRȘITUL LUMII. Poate de aceea s-a oprit din numărat culorile curcubeului Mihail Neamțu, nu voia să grăbească Apocalipsa, dar era prea târziu, pentru că lângă prapurele care nu era prapure se afla portretul unui bărbat care nu era bărbat. Pentru că avea buzele date cu ruj. Bărbatul era artistul israelian David Tartakover. Iată, în Piața Libertății din Timișoara, avem portretul unui bărbat cu buzele rujate, dar nu și portretul lui Gheorghe Țițeica, marele matematician, nici portretul lui Eugeniu De Savoia, care a spulberat Imperiul Otoman. Nici măcar portretul marei scriitoare Herta Müller, care totuși poartă ruj. A urmat un moment Mihail Neamțu, când acesta a cerut trecătorilor ruj, ca să-și dea și el buzele cu ruj, dar nimeni nu avea ruj. M-am uitat și eu în jurul meu după un ruj, dar nu am putut găsi. În momentul în care n-am găsit rujul, m-am simțit în siguranță. M-am simțit mai creștin și mai român decât cu câteva momente înainte, când îmi căutam rujul.
În apropierea lui Mihail Neamțu, se aflau o mamă îngrijorată și copiii săi, care au avut parte de educație creștină. Mama, fiica pastorului Petru Dugulescu, unul din oamenii importanți ai momentului revoluționar de la Timișoara, se simțea insultată de expoziție și considera că ne-am îndepărtat de valorile pentru care am luptat în '89, pentru că, nu-i așa, la Revoluție s-a murit pentru Libertate, nu pentru Toleranță. Sau curcubeie. Trebuie avut grijă mai ales la curcubeie. Când acestea apar deasupra Timișoarei, oamenii tind să devină mai puțin creștini și să-și uite valorile străbune. Ovidiu, fiul cel mare al doamnei Dugulescu, se întreba de ce nu avem în Piața Libertății portretul lui Iancu de Hunedoara sau al lui Matei Corvin sau al lui Badea Cârțan. Sau, intervine entuziasmat Mihail Neamțu, cu masca anti-covid sub bărbie, ca să se vadă că nu are buzele profanate cu ruj, al lui Aleksandr Soljenițîn.
La câteva zile după ce Manifestul pentru inocență adunase peste o mie de distribuiri pe Facebook, expoziția a fost atacată de persoane care voiau să mute toleranța în alt loc. Se știe despre Toleranță că, dacă stă prea mult timp în același loc, există pericolul să se metamorfozeze în Acceptare sau Egalitate. Iar Egalitatea va fi folosită, de exemplu, pentru a pune semnul egal între sărutul dintre doi bărbați și sărutul dintre bărbat și femeie, ceea ce va face să dispară sărutul dintre bărbat și femeie. Și chiar nu putem avea o viitoare capitală culturală fără sărutul dintre bărbat și femeie.
Foto: Typopassages TM
