Într-o perioadă în care democrația în România se confruntă cu o profundă criză, amplificată și de vulnerabilizarea democrației la nivel internațional, discursul agresiv și misogin al unor politicieni contribuie decisiv la degradarea spațiului de dialog. În loc de contract social, avem un spectacol al dominației; în loc de reprezentare, un simulacru cinic care slăbește normele democratice din interior. Ce înseamnă reprezentare politică când politicianul jignește, instigă și denigrează? Dacă deputatul AUR Mihail Neamțu reprezintă cetățenele și cetățenii, ce valori și interese reflectă acest tip de reprezentare? Ce fel de contract social se creează între el și alegători?
Mihail Neamțu, în prezent președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, a devenit recent protagonistul unor derapaje verbale violente și misogine, care ridică întrebări fundamentale despre calitatea reprezentării politice, limitele discursului democratic și responsabilitatea instituțională. De la jigniri obscene adresate celor care îl critică până la insultarea publică a unor lidere europene, discursul lui Mihail Neamțu nu este doar inacceptabil. El arată dispreț față de normele civilității și demnitatea femeilor. Este profund dăunător pentru democrația noastră.
Misoginia ca intervenție politică și ipocrizia „pro-familie”
Ieșirile lui Mihail Neamțu nu sunt excepții. Ele sunt simptome ale unui model politic în care discursul misogin, vulgar și agresiv funcționează ca strategie deliberată de (de)legitimare. Când un politician își încurajează susținătorii să răspundă criticilor cu expresii de tipul „dacă eu sunt putinist, mă-ta-i curvă”, nu asistăm la o scăpare de moment, la o simplă ieșire nervoasă, ci la o cultivare programatică a umilirii și a bădărăniei.
Alegerea deputatului Neamțu este paradoxală. AUR și alte partide ultraconservatoare pretind că sacralizează, protejează și onorează figura mamei. În realitate, aceste partide și acești politicieni „pro-familie” nu ezită nicio clipă să instrumentalizeze și apoi să umilească femeile atunci când acestea devin ținte simbolice utile în lupta politică. Discursul lui Mihail Neamțu nu este doar vulgar, ci profund contradictoriu și ipocrit — pentru că exact acele figuri ale femeilor pe care declară că le protejează sunt cele pe care le supune explicit violenței simbolice în public.
Dar Mihail Neamțu folosește același limbaj degradant pentru a caracteriza și trei femei care ocupă poziții de putere: președinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde, președinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen și vicepreședinta CE Kaja Kallas.
Sexismul ca semnal ideologic
Insulta adresată acestor femei — „Three witches. Or bitches” — nu este doar o expresie misogină, ci are și o funcție propagandistică. Alegerea acestor figuri nu este deloc întâmplătoare. În logica discursului iliberal, aceste femei devin simboluri ale „dușmanului”, ale Occidentului degenerat, ale „dictaturii de la Bruxelles”. Din acest motiv, atacul la adresa lor nu se rezumă la o formă de „sexism banal”, ci capătă și o dimensiune politică relevantă pentru criza democratică pe care o traversăm — femeile sunt folosite ca pretext pentru a discredita ordinea democratică pe care o întruchipează.
Ceea ce spun aici e menit să atragă atenția asupra felului în care criticăm norme, decizii ale instituțiilor europene, internaționale, figuri politice — intervenții, de altfel, perfect legitime și acceptate într-o democrație. Așadar, nu susțin că acestea nu pot fi criticate, dar că e relevant cum o facem. Limbajul ales spune ceva esențial despre valorile pe care le susținem: folosirea insultelor sexiste nu e o formă de opoziție, ci una de regres democratic. Nu e libertate de exprimare, ci act de umilire și de consolidare a unei poziții anti-democratice în care respectul față de demnitatea femeilor nu mai contează.
Reprezentare politică sau mimarea ei?
Gravitatea acestor derapaje este amplificată de poziția pe care Neamțu o ocupă. El este deputat și președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților. Mă întreb ce fel de cultură promovează un lider politic care își învață publicul cum să jignească femei și numește lidere europene „bitches”?
Reprezentare politică sau mimarea ei? Un parlamentar este, în teorie, un reprezentant al cetățenelor și cetățenilor. Dar ce fel de reprezentare este aceasta când limbajul politicianului denigrează, în loc să includă, când transformă opoziția în dușman, iar cetățenii în partizani ai unei bătălii simbolice permanente? Discursul lui Mihail Neamțu reflectă o formă de reprezentare deturnată: nu mai este vorba despre reprezentarea intereselor cetățenelor și cetățenilor, ci despre mobilizarea unui electorat radicalizat, căruia îi oferă un spectacol constant al disprețului și al forței. În loc de solidaritate socială, avem competiție pentru cine jignește mai tare. În loc de responsabilitate, avem cinism politic și misoginism.
Democrația și limitele discursului politic
Libertatea de exprimare este un pilon al democrației. Dar când discursul devine insultător, sexist și incitator, el încetează să mai fie opinie și devine violență simbolică. Când un lider politic își folosește platforma publică pentru a instiga la replici agresive și pentru a jigni în mod direct, limitele libertății de exprimare sunt depășite.
Democrația nu este doar despre vot și pluralism, ci și despre reguli ale decenței, ale respectului față de celălalt. Îmi place mult noțiunea de rezonabilitate în relație cu actul deliberării așa cum o dezvoltă cercetătoarea americană Iris Marion Young. Deliberarea are la bază credința că am disponibilitatea și deschiderea de a-i asculta pe ceilalți, chiar dacă nu voi renunța automat la punctul meu de vedere. Desigur că zgomotul sexist făcut de Neamțu nu are legătură cu deliberarea sau dialogul, dar în acest contexte devin nostalgică în raport cu anumite practici care să reflecte rațiunea, argumentarea și dialogul. Mi se pare important să ne reamintim de decență, dialog. Chiar și să fim nostalgici. Altfel, riscăm ca discursul public să fie dominat de cei mai zgomotoși, mai agresivi și mai lipsiți de scrupule.
Cum vorbim despre derapaje fără să jucăm în jocul lor?
Este una dintre dilemelele etice pe care le am atunci când scriu despre discursul diferiților actori ai dreptei radicale și ai extremei drepte, de la politicieni la presă specifică. Cum analizez critic fără să alimentez acest „spectacol”? Controversele nu sunt un accident, ci o resursă publică și politică pentru acești politicieni. Avem o literatură bogată în științe politice și științe ale comunicării care examinează cum accentulul pe segmentele extreme și scandaloase ale politicii, conturează scena perfectă pentru figuri populiste și extremiste. Mihail Neamțu — ca și alți politicieni populiști și extremiști — se hrănește din scandal, din reacție, din viralizare. El nu urmărește consensul, ci ruptura; nu dialogul, ci conflictul. În această logică politică și de comunicare, vizibilitatea e o resursă, iar controversele nu sunt accidente, ci instrumente. Cu cât iese mai mult din limitele acceptabilului, cu atât mai bine — pentru că fiecare reacție îi întărește legitimitatea în fața celor care „vor să vadă sistemul ars”.
În fața unui derapaj public atât de flagrant precum cel al lui Mihail Neamțu, prima reacție firească este indignarea. Dar indignarea este doar începutul. Pentru ca un astfel de discurs să fie dezamorsat, nu e suficient să îl condamnăm — trebuie să îl înțelegem, să îi arătăm miza politică și să-i contestăm eficiența simbolică.
Nu doar „Neamțu a zis ceva oribil”, ci „Neamțu folosește un limbaj sexist și vulgar ca instrument politic pentru a radicaliza discursul public și pentru a consolida o bază electorală construită pe resentiment și dispreț față de norme democratice”.
Poate cel mai îngrijorător aspect pentru mine este tăcerea. Cred că e relevant să analizăm, să contextualizăm și să înțelegem tipul de societate pe care o produce un astfel de discurs. Cred că este relevant să arătăm că ceea ce pare un „live nervos”, dar cu un limbaj care ar face un moderator TV să închidă microfonul unui invitat este, în fapt, un atac frontal la adresa demnității umane, a femeilor în acest caz, un atac la adresa democrației.
Ce vor face colegii parlamentari ai lui Mihail Neamțu, partidul politic al cărui membru este sau chiar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării vom vedea în zilele următoare. Sau nu.
