Cu câteva zile înainte de Ziua Îndrăgostiților, gânditorul creștin Mihai Neamțu a conferențiat despre mai multe feluri de iubire, dar a ajuns să vorbească și despre Donald Trump.
Religia și iubirea se îmbină astă-seară în mod miraculos undeva prin Rahova. Sala de nunți și botezuri în care va conferenția despre iubire gânditorul Mihai Neamțu are candelabre generoase, de biserică. Printre fâșiile de pânză care atârnă voluptuos deasupra capetelor plutește o lumină mov, ce nu-i de natură divină, dar se potrivește măcar într-o anumită măsură cu tema serii: mai multe feluri de iubire. Cât lumea se așază pe scaune, din boxe se aud piese pop despre puterea lui Dumnezeu, precum „Till Your Kingdom Comes” sau „Shake the World” (slavă Shazam-ului!). Înaintea lui Neamțu, formația Filadelfia Band oferă celor câteva sute de spectatori un moment artistic, iar saxofoanele din dotare emit o muzică romantică. Nu sunt cuvinte încă, dar o să vină destule acuși.
Introducerea făcută de Neamțu cât își desface hârtiile la pupitru e un fel de stand-up trivia. Pornește de la numele formației dinainte pentru a zice că Philadelphia „e pe-o axă a civilizației occidentale”, că acolo s-a scris o declarație de independență în care s-au vărsat toate darurile Europei, că „e orașul iubirii fraterne”. S-a bucurat să-i audă pe toboșar și pe saxofonist și ne anunță că „dacă ești saxofonist în America, poți să ai și-o carieră politică”.
Dar nu despre asta o să povestească astă-seară, ci despre joc, intimitate și făgăduință, concentrate într-o poveste de iubire, precum și „despre iubirea virtuală și cea întrupată”. Vorbește repede, cuvintele par că așteaptă cuminți într-un șir și se împing fără greutate spre microfon la momentul cuvenit. Își rotește privirea prin sală și pentru asta îi trebuie ceva efort: în fața lui se întinde o încăpere lungă și întunecată, cu multe rânduri de scaune ocupate.
Neamțu poartă un costum negru cu o cravată în carouri roșii. E sobru, dar și puțin romantic, după cum momentul o cere. Aflasem despre el înainte să urce pe scenă, de la o reprezentantă a organizatorilor - Biserica baptistă Bunavestire -, că a scris mai mult de zece cărți, „câteva dintre ele fiind bestseller” și „a beneficiat de mentoratul spiritual oferit de poetul Ioan Alexandru, filosoful Andrew Louth și filosoful Andrei Pleșu”. Dincolo de asta, e un personaj acuzat în trecut de simpatii legionare, fondator al unui partid trecut fulgerător pe scena politică românească acum vreo cinci-șase ani și primit vara trecută în PNL, chiar în ziua în care președintele partidului, Ludovic Orban, era prezent la lansarea cărții lui Neamțu despre Trump.
„O să vă spun o poveste despre o lume care a apus”, promite Neamțu și ne lasă deocamdată în ceață. „Voi vorbi despre o istorie formidabilă. Dacă la judecata popoarelor nu avem multe de adus, cu siguranță vom putea aduce niște istorie. Vom vorbi despre cum se întâmplă miraculoasele întâmplări. Între imposibil și posibil există o legătură, se pare că prin iubire. (...) Despre primăvara iubirilor noastre merită să vorbim în această seară, despre joc, despre intimitate, dar și despre făgăduință, despre felul în care se fac legăminte și despre felul în care există poate o tensiune între Instalove - iubirea virtuală și iubirea întrupată”. E vorba despre povestea de dragoste dintre criticul și scriitorul Dinu Pillat și soția sa, Nelli. A scris despre ei și o carte intitulată „Vârstele iubirii”, cu o inimă pe copertă, despre care jurnalistul Grigore Cartianu spune că e „o bucurie a lecturii”, „o carte pentru inimă, suflet și minte”, iar criticul Alex Ștefănescu - că „ne invită la o regândire a vieții oamenilor”.
„Neamțu este precum apa de Borsec: marcă deja înregistrată și cu numeroase recunoașteri interne și externe.” - Lajos Notaros, Revista Familia, în introducerea cărții Vârstele iubirii
Vremea iubirii dintre Dinu și Nelli Pillat era una a războiului, apoi a temnițelor comuniste. Era altfel dragostea pe-atunci, desigur. Ne întreabă câți avem Facebook. Dar Instagram? Dar Snapchat? După aia, ne întreabă la ce folosim Facebook. Participăm la o revoluție a pixelilor, ne anunță omul de pe scenă: „pixelii contează azi mai mult decât întâlnirile nemijlocite”. Folosim filtre pentru că nu suntem mulțumiți de realitate. E păcat de noi, dar Neamțu nu ne-o zice direct. Părinții și bunicii noștri n-aveau Instagram și e greu să ne imaginăm cum și-ar fi făcut un selfie în fața bisericii, după slujbă, „deși sunt sigur că straiele țărănești, mai ales ia, s-ar fi pretat, pentru că erau lucruri minunate, care exprimau un soi de geniu al manualității pe care azi nu-l mai descoperim. Astăzi manualitatea înseamnă întâlnirea cu tastatura și mai puțin cu textura unei cămăși țărănești”. N-au avut ei prea multe, dar aveau statornicie. Statisticile arată că nu prea se divorța pe vremea aceea, și asta i se pare „foarte interesant”.
Ce făceau Dinu și Nelli Pillat în lipsă de Facebook și Instagram? Compuneau scrisori din care Neamțu ne citește acum cu nesaț, la fel cum citează din ele și în paginile cărții. După una trimisă de Dinu le întreabă pe doamnele și domnișoarele de față câte au primit o asemenea scrisoare. „Ce v-a plăcut?” „Seamănă cu Cântarea Cântărilor”, se aude de undeva. „Felul în care reușea să picteze”, zice o altă voce. Lumea de astăzi suferă de o instabilitate afectivă, ne anunță Neamțu.
„Astăzi manualitatea înseamnă întâlnirea cu tastatura și mai puțin cu textura unei cămăși țărănești.” - Mihai Neamțu
După prezentare vin întrebările din sală. E o domnișoară timidă care se interesează mai întâi dacă e voie cu lucruri despre care n-a fost vorba până aici. Puteți pune orice întrebare, absolut orice întrebare, o încurajează vorbitorul. Fata își ia avânt: „Voiam să întreb dacă iubirea noastră carnală, între oameni, ne poate spune ceva și învăța ceva despre dragostea lui Dumnezeu”. În cuvinte multe, Neamțu îi explică mai întâi că dragostea carnală nu poate fi savurată oricum, ci după o făgăduință. În lipsa ei, e rău de-a binelea, avertizează el: „Foarte des, oamenii de toate sexele, de ambele sexe - deocamdată sunt doar două în România - spun că au simțit o trădare după ce experiența maximei intimități a avut loc. Și trădarea a avut loc pentru că nu a existat un follow-up, n-a existat o asumare a acelei relații. Și atunci trebuie să fii foarte atent. Răspunsul scurt ar fi să dai totul celui care a dat totul și să fii conștient de ambivalența structurală a naturii umane.”
O altă întrebare, despre care-i locul superficialității într-o relație, e prilej pentru o discuție despre unicitate. N-o să mai fie niciun alt Mihai Neamțu pe lume vreodată, ne spune el, cum nici altcineva din cei prezenți n-o să se mai repete. Așa că am face bine să luăm aminte și să nu ne purtăm unii cu alții ca și cum am fi obiecte.
La următoarea întrebare, primită ca sms de moderator, teologul se inflamează nițel. Cineva vrea să știe cum se împacă „filosofia «Grab her by the pussy»” a președintelui american Donald Trump - elogiat de el în cartea scoasă anul trecut - cu genul de romantism despre care ne-a vorbit el în seara asta.
Zice, întâi de toate, că Trump, „un ins vulgar, al lumii din care el provine”, nu-i maestrul său spiritual, la fel cum nici marinarul Băsescu n-a fost. Se întâmplă doar să se întâlnească în lumea ideilor legate de politică și economie. În carte însă, Neamțu acuzase ipocrizia unei părți a lumii față de scandalurile sexuale în care fostul magnat și actualul lider al SUA a fost implicat: „Ca alpha male, Donald Trump n-a ascuns niciodată faptul că, de-a lungul unei vieți tumultoase, a iubit mai multe femei. Tinerețea magnatului a fost marcată de revoluția Playboy. Standardele conversației publice au scăzut dramatic. (...) O lume întreagă a descoperit banalitatea corpului nud în căutarea orgasmului rapid.”
Miza e oricum mult mai mare, ne explică Neamțu: „În lumea americană s-au structurat două culturi politice: una republicană axată pe ideea de libertate, și cea a Partidului Democrat, axată pe ideea de egalitate. Eu nu cred în egalitate. Eu nu cred că ne-am născut egali decât în fața lui Dumnezeu, altminteri darurile fiecăruia sunt unice. Când spun că fiecare dintre noi este unic, la asta mă refer. Și nu vreau să vină cineva, eventual statul, și să aplice asupra mea o operațiune de nivelare, de pasteurizare a identității mele. Nu, vreau să fiu eu însumi.”
La sfârșit de tot, după mulțumiri, Neamțu ne mărturisește că n-a vrut să vorbească despre el, ci despre o poveste de iubire într-o lume care nu mai este. După aceea se duce să strângă mâini și să dea autografe, după cum s-a anunțat. Vizavi de locul ăsta e Piața de Flori, așa că avem ocazia să lăsăm telefoanele deoparte, să achiziționăm câte-o plantă pentru persoana iubită și să mai înviem romantismul tipic altor vremuri, dacă e.
„În casa lui Dumnezeu am aflat de ce goliciunea e semnul căderii adamice - și o reflectare oblică a puținătății lăuntrice. (...) Fie că eram la Râmeț, Rohia sau Hodoș-Bodrog, descopeream pedagogia pudorii din vechi vetre de spiritualitate: ochiul curățit care privește cu blândețe către aproapele.” - Mihai Neamțu, în cartea Vârstele iubirii
