La începutul lui aprilie, Fundația9 a lansat Artists Rooms, un program de susținere a artiștilor independenți afectați de pandemie. Dintre cele peste 500 de proiecte înscrise, au primit finanțare aproape 40. Pe Scena9 vă invităm în laboratorul câtorva dintre proiectele câștigătoare, să stăm de vorbă cu artiștii care le-au conceput.  Aici pot fi explorate toate proiectele care au primit finanțare, de la literatură, la muzică și fotografie.

Cum arăta călătoria unui țăran care a plecat dintr-un sat din nordul țării până-n America, la începutul secolului trecut? Ce greutăți întâmpina un emigrant în locul care încă de pe-atunci era privit ca tărâmul tuturor posibilităților? 

Regizoarea Ioana Trifu a reconstituit viața stră-străbunicului ei și a transformat-o într-un fragment de istorie interactivă, care te ajută să înțelegi mai bine fenomenul migrației prin poezie, cărți poștale, sunetul valurilor și zgomotul vagoanelor de tren.

În timp ce parcurgi paginile virtuale ale proiectului „Străinătatea unui om ca mine”, îți dai seama că Vasile nu a fost doar un om curajos, care a înfruntat teama de necunoscut și a plecat din mica lui comunitate agrară în orașele puternic industrializate de peste ocean, dar și un bun povestitor, care și-a documentat experiența migrației într-un jurnal în versuri. Peste un secol mai târziu, Ioana pune cap la cap acest episod din istoria familiei și îi dă o voce lui Vasile, voce care ne ajută să înțelegem mai bine fenomenul migrației.

„America-i lăcomie
Pleacă omul și nu știe
Face bani ori sărăcie,
Ori mai multă datorie.
Că prin fabrici plătesc bine,
Că-ți vine suta la lună,
Dară-s fabrici blestemate,
Ce-ți mănâncă din sănătate,
Și-s fabrici periculoase
Ce te ard până la oase.”

Ca să aflu mai multe despre Vasile și călătoria lui, am stat de vorbă cu stră-nepoata lui, regizoarea Ioana Trifu. Dacă vrei să afli mai multe despre românii care plecau la muncă în America la începutul secolului trecut, ascultă și podcastul Americanii.

Povestește-mi puțin cum a apărut ideea proiectului. Ce aduce nou o perspectivă interactivă asupra trecutului?

Jurnalul stră-străbunicului meu îl am de aproape cinci ani, și încă de atunci, din momentul în care mi l-a dat, am început să mă documentez pe subiectul emigrărilor în America. Având material și informații culese în cercetările mele din ultimii ani, alături de jurnalul fotografiat pagină cu pagină pentru a mă asigura că nu se pierde conținutul lui, am decis să spun și lumii această poveste a țăranului Vasile, ajuns muncitor în fabricile din America. Prin platforma online, am încercat să o aduc cât mai aproape de public, să fie cât mai accesibilă, dar în același timp am vrut să creez o experiență prin care cel din fața ecranului nu este un privitor pasiv în fața unei povești despre trecut, ci interacționează cu conținutul, este activ și angrenat în descoperirea treptată a poveștii, în propriul său ritm.

Ai transformat într-o lucrare artistică un fragment din istoria familiei tale. Cum te ajută pe tine, personal, demersul ăsta?

Când vine vorba de subiecte de familie, de care ești foarte apropiat, e dificil în special pentru că e greu să te detașezi ca să ai acea perspectivă obiectivă atât de necesară. Practic, am pendulat între rolul de regizoare și stră-strănepoată. Chiar dacă personajul principal este din familie, totuși stră-străbunicul era un străin pentru mine, un om pe care nu l-am cunoscut și de care nu auzisem nimic până acum câțiva ani. Dar în procesul de cercetare, și ulterior în cel creativ, prin jurnalul lui și reconstituirea călătoriei l-am cunoscut și am început să îl înțeleg tot mai bine, să îl simt tot mai aproape. Tot în acest proces am cunoscut-o și pe fiica lui, Verona, care mă fascinează și pe care continui să o descopăr prin cercetările mele. Ea va deveni un personaj important în a doua parte a proiectului.

Ce speri că veți stârni în cei care-l vor vedea? Se leagă în vreun fel proiectul interactiv de perioada de izolare socială în care ai lucrat la el?

Cred că această poveste personală a unui țăran dintr-un sătuc Transilvănean care a trăit acum 100 de ani oferă, prin jurnal, o perspectivă intimă asupra unui fenomen pe care îl percepem foarte îndepărtat, sau despre care știm puțin. Totuși, emigrarea pentru muncă este o realitate și a zilelor noastre, iar subiectul a fost foarte dezbătut în mass media ultimelor luni. Sper ca prin această poveste măcar o parte din cei care vor vedea proiectul să devină mai empatici față de oamenii din spatele statisticilor, titlurilor senzaționaliste și  să se privească dincolo de preconcepții.
 
Ideile pe care le aveam pentru acest proiect, documentarea, materialele de arhivă stăteau toate într-un „sertar” și așteptau momentul în care voi avea timp să fac ceva cu ele. Această perioadă de lockdown în care proiectele pe care le aveam s-au pus pe pauză parțial sau chiar total mi-a oferit timpul necesar, dar și imboldul creativ să mă apuc de treabă. Mi-am dat seama destul de devreme că acum e momentul ca proiectul să se materializeze și să treacă mai departe de perioada de documentare în producția efectivă.

 Cu ce probleme te-ai confruntat ca artistă, în perioada carantinei?

Multe din proiectele la care lucram s-au pus pe pauză, inclusiv filmările pentru filmul meu de debut în lungmetraj documentar au fost reprogramate. Asta mi-a creat o anxietate față de ce va urma și cum se vor schimba lucrurile. Însă am încercat să folosesc acest timp în mod productiv, lucrând la mici proiecte de montaj răsfirate (lucrez și ca editor video), la acest proiect care m-a activat creativ foarte mult, să mă gândesc la viitoare proiecte și să scriu pentru film.

Ce planuri ai pentru următoarea perioadă?

În ceea ce privește acest proiect, urmează al doilea capitol al poveștii, care continuă cu experiența stră-străbunicului în America, dar urmărește și viața celor rămași acasă, a familiei. În același timp, am primit multe mesaje de la oameni care au amintiri, fotografii sau chiar scrieri a unor strămoși români care au emigrat în America la începutul secolului trecut. Mă gândesc să creez un cadru în care aceste mici fragmente de istorie individuală să se întâlnească într-o formă sau alta a unei memorii colective.

Pentru următoarele luni, plănuiesc să continui dar și să încep noi colaborări pe partea de editare video, și să reluăm filmările la documentarul de lungmetraj, atunci când vom putea face asta în siguranță, în primul rând pentru protagoniști, dar și pentru echipa de producție.

Poți vedea primul episod din călătoria lui Vasile în America aici.

Foto cover: captură din filele proiectului