Seria Noii cititori, coordonată de scriitoarea Adina Rosetti și ilustrată de Oana Ispir, aduce lună de lună recenzii la cărți pentru copii, scrise de copii. În fiecare lună copiii citesc o carte, o comentează împreună și apoi scriu propria recenzie, totul sub îngrijirea Adinei, care vine de fiecare dată și cu extra context.
Tinerii sunt împărțiți în trei grupe, după vârste: 10-12 ani, 12-13 ani și 14+ ani. Luna asta grupă mică își face prieteni imaginari.
Seria Noii cititori este susținută de editura Arthur.
Orice copil a avut cândva măcar un prieten imaginar? Eu, cel puțin, am avut mai mulți în copilărie – un urs roșu cu sabie, cu rol justițiar, un cuplu pe nume Dudu & Dilan, un Zmeu cam bleg și foarte încurcă-lume – și-aș zice că încă mai am, sub forma personajelor care se plimbă prin cărțile mele.
Povestea imaginată de autoarea americană Michelle Cuevas în Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier (Ed. Arthur, cu ilustrațiile autoarei, traducere de Laura Sandu) este înduioșătoare și plină de umor & candoare. După cum însăși autoarea declară, pe site-ul personal, îi place să-și construiască poveștile în jurul căutării de sine a personajelor, fie ele animale, imaginarea sau… găuri negre, iar Jacques Papier, pe care n-ai cum să nu-l îndrăgești, caută și el același lucru: să se găsească pe sine. M-am gândit că volumul va stârni o discuție aprinsă în care micii cronicari îi vor invita și pe prietenii lor imaginari. Dar surpriză, nici Ana, nici Sara, Luca, Dumitru sau Andrei nu au avut asemenea tovarăși fictivi, de aceea provocarea mea pentru ei a fost să-și inventeze unul cu această ocazie. A ieșit o galerie tare simpatică!
🔳 🔳 🔳
Confesiunile unui prieten imaginar este o carte care te face să te întrebi, la fiecare pagină, dacă magia poate exista cu adevărat. Pentru Fleur, o fetiță de opt ani, imaginația îi oferă răspunsul la această întrebare prin crearea lui Jacques Papier – sprijinul ei la supărare, admiratorul ei la bucurie și, mai presus de toate, prietenul ei cel mai bun.
Totul decurge bine pentru Jacques Papier până într-o zi, când lucrurile iau o întorsătură neașteptată: ar putea el să fie doar un prieten imaginar? Adevărul îi este revelat în momentul în care o întâlnește pe Văcărița Patinatoare, cea care pare să aibă răspunsuri la toate întrebările lui.
De-a lungul cărții, Jacques vizitează mai mulți copii, fiecare imaginându-l în felul său, iar el îi face pe toți fericiți. Însă niciunul nu se compară cu Fleur, fetița cu ochii precum un iaz, albastru cu verde și străluciri aurii de soare.
După o lungă călătorie, fiind imaginat de Felice, surioara mai mică a lui Fleur, Jacques descoperă în sfârșit că a ajuns acasă. Copacul unde erau scrijelite două litere – J și F – îi amintește cine fusese el înainte: nu un personaj din povești, nu un șoricar, nici un profesor imaginar. Fusese pur și simplu Jacques Papier, prietenul cel mai bun al unei fete pe nume Fleur. Recomand această carte tuturor copiilor, indiferent dacă au sau nu prieteni imaginari.
Dacă aș avea un prieten imaginar, ar fi o fetiță – o atletă, pe nume Ambiție. Ar avea părul bălai prins într-o codiță în vârful capului și ochi căprui. La fiecare pas al meu, în ritmul bătăilor inimii, mi-ar șopti:
POT.
ÎMI DORESC.
SUNT.
(Ana Argatu, 13 ani, Videle)
🔳 🔳 🔳
Mi-a plăcut Confesiunile unui prieten imaginar foarte mult, din mai multe motive. Am apreciat modul în care autorea a descris fiecare personaj și cât de detaliată a fost cartea în sine. Întâmplările au fost amuzante, dar aici apare singura problema a cărții: acțiunea se desfășoară uneori mai lent decât mi-ar fi plăcut. Întotdeauna am preferat ca într-o carte întâmplările să aibă loc într-un ritm rapid decât să ocupe mai multe pagini. Nu spun însă că povestea este plictisitoare sub nicio formă! Sunt multe amănunte importante care fac această carte diferită de altele, într-un mod bun.
Mi se mai pare interesant și cât de diferite au fost personajele și ce trăsături neobișnuite aveau. Cu toate acestea, tot s-au format niște prietenii interesante.
Eu nu am avut niciodată un prieten imaginar, dar mi s-a părut amuzant faptul că s-a scris o carte despre aceștia. Dacă aș avea un prieten imaginar, însă, cred că ar fi o carioca pe care să o iau cu mine la școală și care mi-ar da sfaturi și mi-ar corecta greșelile.
Cred că această carte merită 100% citită, deoarece povestea este foarte captivantă. (Andrei Gogioiu, 12 ani, Târgoviște)
🔳 🔳 🔳
Jacques Papier se consideră cel mai obișnuit băiețel, dar totuși observă ceva ciudat. Sora sa, Fleur, este singura care îi conștientizează existența. Cel mai mare secret a lui Jaques ieste treptat la iveală și ne permite să îl însoțim în călătoria sa de descoperire.
Confesiunile unui prieten imaginar de Michelle de Cuevas spune o poveste care reușește să fie în același timp distractivă și profundă și pune în prim-plan valori și aspecte prezente frecvent în viața noastră. Temele filosofice și perspectiva unică de a povesti m-au impresionat și m-au purtat cu gândul la alte cărți citite de-a lungul timpului, deoarece întâmplările preiau câte puțin din temele și ideile deja expuse în texte consacrate. Povestea lui Jaques scoate la iveală probleme prezente în viața copiilor și a tinerilor: diferențele dintre oameni, singurătatea, acceptarea de sine, nevoia de prietenie.
Autoarea subliniază ideea de a te simți invizibil, într-o lume în continuă mișcare. Cu ajutorul acestei lecturi consistente și prețioase, am reușit să înțeleg cum să privesc profund în adâncul sufletului unei persoane, să mă înțeleg mai bine pe mine însămi.
Relația dintre Jacques și prietenii săi și cunoașterea cu care se înzestrează pe parcursul călătoriei sale lasă o impresie puternică. Romanul acesta e o ușă spre autocunoaștere, pe care dacă o deschizi, poți descoperi o mulțime de trăsături pe care nici nu știai că le ai și vei deveni o altă persoană față de cea care a răsfoit pentru prima dată paginile cărții.
Cartea mi-a lăsat o urmă adâncă în suflet și mi-a stârnit dorința de a-mi explora sinele. O recomand tuturor celor care au suflet de copil și celor deschiși spre autocunoaștere.
Și pentru că romanul acesta deschide porțile imaginației vă fac cunoștință cu Charlotte Bright, potențiala mea prietenă imaginară, o creatură schimbătoare de formă, născută în aceeași zi de duminică, la aceeași oră ca și mine. Ar fi o prietenă curajoasă, creativă și săritoare, care, în funcție de nevoile mele sau de situație, ar căpăta diverse forme. Principala formă ar fi însă cea umană. Părul de culoarea scoarței de stejar și ochii chihlimbarii ar sublinia nasul mic, ușor alungit și luminița jucăușă din priviri.
Deși ar fi foarte diferită de Jacques Papier, scopul ei ar fi același, să îmi fie mereu alături. Am călători în jurul lumii, am face jocuri de rol și ne-am întinde pe iarbă să descoperim modelul norilor. Fiecare zi ar fi un nou început. (Sara Sima, 10 ani, Piatra Neamț)
🔳 🔳 🔳
Confesiunile unui prieten imaginar a ajuns să-mi fie una dintre cărțile preferate. Cumva, vorbește despre prieteni și prietenie într-un mod serios și comic în același timp, iar prietenia este un subiect important pentru mine.
Jacques Papier e un tip inteligent, interesant și cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat (de exemplu, spune despre Maurice că e „atât de batrân încât lumânările de pe tortul de ziua lui costau mai mult decât tortul”). Acesta ajunge să le fie companion apropiat câtorva copii cu care are relații speciale. Cea mai legată de sufletul său e Fleur, o fetiță cu care trăiește o viață ca de poveste, deși șoricarul ei îl scoate din minți. Am admirat felul în care se înțelegeau de-adevăratelea unul pe celălalt, în care împărțeau totul și aveau împreună o lume pe care o puteau vedea doar ei.
Totuși se întâmplă ceva (veți descoperi voi ce!) și Jacques se desparte de Fleur pentru a porni în căutarea a ceva ce părea foarte important pentru el: libertatea. Ajunge să întâlnească alți copii deosebiți, dar și câțiva dintre membrii clubului Imaginarii Anonimi cu nume trăznite (Văcărița Patinatoare, Șoseta Împuțită, Domnul Pomană).
Peripețiile amuzante prin care trece alături de cei care îi ies în cale, îl ajută să găsească și răspunsurile la întrebările filosofice care îl frământă. Una care mi-a plăcut mult e „cum știi care e diferența între a fi real pentru cineva sau a fi real cu adevărat?”
Recomand cartea oricui își pune astfel de întrebari și altele asemenea. Pentru mine a fost o carte-oglindă.
Dacă aș avea un prieten imaginar, l-aș numi Luca. Ar fi un băiat de 12 ani cu ochelari, nici scund, nici înalt, cu părul mare și cărlionțat. Am discuta chestiuni legate de istorie și geografie pe care nu le pot vorbi cu colegii mei, ne-am uita la filme și ne-am plimba cu bicicletele. Ar fi mult mai îndrăzneț și mai sociabil decat mine și ar ști să mă antreneze să scap de timiditate și să ies din invizibilitate. (Luca Selegean, 12 ani, Arad)
🔳 🔳 🔳
Cartea mi-a plăcut pentru că nu seamănă cu celalte cărți pentru copii, iar structura este mai altfel, pentru că este scrisă sub forma unui jurnal personal al unei persoane imaginare.
Personajul principal, Jacques Papier, nu prea există… adică nu la modul real… el este prietenul imaginar al unei fetițe, și în carte ea este sora lui. Jacques nu este vizibil decât pentru persoanele care cred în existența lui sau pentru alți imaginari (persoane sau obiecte care există în lumea ființelor imaginare – un fir de praf, un câine, un monstru făcut din haine). La început, el crede că toți îl urăsc, deoarece nimeni nu vorbește cu el, nimeni nu îl ascultă și nu îi lasă și lui un loc la masă.
Jacques își dorește să fie real, și la sfatul lui Bau-bau (un alt personaj imaginar) o roagă pe sora lui să-l elibereze. Prietenii imaginari care nu mai aparțin cuiva ajung la un birou special unde completează un formular de repartizare. N-am înțeles prea bine cum funcționează acest formular, dar mi-a plăcut că Jaques trece pe la mai mulți copii, care sunt foarte diferiți și uneori chiar ciudați.
Pe alocuri, pare că autorul își încalcă propriile reguli despre prietenii imaginari. Când paznicul întinde mana și îl ia în palmă pe Jaques Papier, asta contrazice regulilor cărții, pentru că paznicul nu poate să-l vadă pe Jaques, el fiind vizibil doar pentru alte ființe imaginare și pentru copilul la care a fost repartizat.
Dacă ar fi să am un prieten imaginar, acesta ar fi o minge de fotbal, verde cu negru ori albastru cu roșu și foarte umflată. Prima dată ne-am întâlnit pe un stadion, când ea a sărit la mine din teren, în urma unui duel intens dintre doi jucători. Ea mă ajută la strategii, planuri și scheme. (Dumitru Ungureanu, 10 ani, București)
