„A-i cunoaște povestea vieții înseamnă să te întrebi ce mama naibii ai făcut tu pe lume și, simultan, să te bucuri că n-a trebuit să treci nici prin jumătate din ce-a trecut ea”, scria Gary Younge în The Guardian, în 2009, despre Maya Angelou. Și cam așa e. Scriitoare și activistă, cunoscută în primul rând pentru elanul vital și melodicitatea frustă a poemelor ei, Angelou a scris șapte autobiografii, mai multe volume de eseuri, a publicat titluri de poezie, a scris scenarii și texte dramatice. Ce să și scrii în șapte cărți despre tine?, te întrebi? Păi, până să împlinească 40 de ani, scriitoarea fusese bucătăreasă, lucrătoare sexuală, dansatoare în club, performer pe scenă și activistă pentru drepturi civile și trăise în Egipt și Ghana în timpul decolonizării Africii. A susținut zeci de conferințe, a primit sute de premii și mai bine de 50 de instituții de învățământ superior i-au oferit diplome onorifice. Din toate interviurile cu ea transpare o figură feminină ca o forță a naturii, iar s-o auzi recitându-și poemele (cum vă invităm să faceți mai jos) e o experiență cvasispirituală.

Anul acesta, Editura Vellant publică Și tot mă ridic (în original And Still I Rise, prima ediție apărută în 1978 la Random House, New York), în traducerea multipremiatei scriitoare și traducătoare Diana Geacăr. Este o apariție eveniment din toate punctele de vedere. Iar noi, la Scena9, vă aducem în avanpremieră absolută trei dintre poeziile incluse în volum. O să regăsiți în ele temele predilecte ale autoarei și cele care i-au transformat vocea în una dintre cele mai sonore ale mișcărilor feministe și de emancipare a afroamericanilor. Printre versuri se plimbă femeia fenomenală, bărbații de culoare, peisajul arid și încărcat de violență istorică al ruralului american. Maya Angelou te poartă de mână printre toate; își ține capul sus și îți șoptește să faci și tu la fel, mereu și mereu.

Citiți, așadar, cele trei poeme de mai jos – și, cel mai bine, citiți-le cu voce tare, dacă vreți ca glasul răzbătător al Mayei Angelou să răsune și aici, acum, prin voi. 

---

O femeie fenomenală

Femei frumoase se-ntreabă care e secretul meu.
Nu-s drăguţă, nici făcută pe măsuri de fotomodel,
Iar când încep să le povestesc,
Ele cred că le-amăgesc.
Le spun,
E-n atingerea braţelor,
În lăţimea coapselor,
În pasul hotărât,
În forma buzelor.
Sunt fenomenal de
Femeie.
Femeie fenomenală,
Asta sunt eu.

Pășesc într-o cameră
Cât mă vedeți de calmă,
Apoi spre un bărbat,
Băieții se ridică sau
În genunchi cad.
Se-nghesuie în jurul meu
Un roi de albine.
Le spun,
E focul din privire,
Sclipirea dinţilor,
Legănarea taliei
Şi veselia tălpilor.
Sunt fenomenal de
Femeie.
Femeie fenomenală, 
Asta sunt eu.

Chiar şi bărbaţii s-au întrebat
Oare ce-au văzut la mine.
Atât de mult se chinuie,
Dar nu pot atinge
Misterul din mine.
Iar când încerc să le-arăt,
Ei zic că tot nu-nţeleg.
Le spun,
E-n curbura spatelui,
În lumina zâmbetului,
În culmile sânilor,
În eleganța stilului.
Sunt fenomenal de
Femeie.
Femeie fenomenală,
Asta sunt eu.

Acum înţelegeți
De ce nu-mi plec fruntea.
Nu ţip, nu m-agit,
Nici nu ridic vocea.
Când mă vedeţi trecând,
Să fiți mândre-ar trebui.
Vă spun,
E-n ţăcănitul tocurilor,
În buclele părului,
În palmele mâinilor,
În nevoia lor de a primi atenția mea.
Căci sunt fenomenal de
Femeie.
Femeie fenomenală,
Asta sunt eu.

Al meu Arkansas

E o amărăciune profundă
în Arkansas.
Crime vechi atârnă ca mușchiul
de plopi.
Țărâna ursuză
e mult prea roșie
pentru-a oferi alinare.

Răsăritul pare că ezită,
și-n acea clipă
își pierde
scopul incandescent,
iar amurgul n-aduce mai multe umbre
ca miezul zilei.
Trecutul luminează încă puternic.

Vrajbe vechi și
dantelă antebelică, închiriate,
dar niciodată lepădate.
Ziua de astăzi nu a ajuns încă
în Arkansas. Se zbate. Se zbate în groaznice
valuri de-amărăciune.

Nu-s ei tari?

Dansând funky chicken
Mâncând costițe și minuturi
Ascultând cele mai noi muzici
Și sorbind din ginuri.

Dându-mi jos baticul
Ce părul afro mi-l ținea,
Înfășurându-mă în culoarea mea neagră,
Scânteiez și radiez, nu-i așa?

Ascultând Stevie Wonder,
Gătind fasole și orez,
Mergând la operă
S-o văd pe Leontyne Price.

Dă-i drumul, Jesse Jackson,
Dansează, Alvin Ailey,
Vorbește, domnișoară Barbara Jordan,
Distrează-te, domnișoară Pearlie Bailey.

Păi nu-s ei tari?
Și nu-s ei Negri?
Și nu-s ei Negri?
Și nu-s ei Tari?
Și nu-s ei tari?
Și nu-s ei Negri?
Și nu-s ei grozavi?

Negri ca orele nopții,
Când iubirea ta se rotește și ți se unduiește-n jur,
Negri ca țărâna care-a dat naștere
Națiunilor, și care va dăinui când totul a dispărut.

Tari ca furtuna ce se năpustește din cer urlând,
Aducând binevenita ploaie,
Tari ca soarele fierbinte și portocaliu la prânz,
Ridicând iar ape.

Arthur Ashe pe terenul de tenis,
Mohammed Ali în ring,
André Watts și Andrew Young,
Bărbați negri făcând ce știu.

Exotici ca romul și Cola,
Îmbrăcați în mov, roz și verde,
Trăindu-ne viața cu stil și pompă,
Nu suntem noi plini de culoare?

Păi nu suntem noi tari?
Și nu suntem noi Negri?
Și nu suntem noi Negri?
Și nu suntem noi tari?
Și nu suntem noi tari?
Și nu suntem noi Negri?
Și nu suntem noi grozavi?