Agresiunile sexuale, intimidările, umilințele și durerea fizică sunt instrumente de „educare” obișnuite în mai multe școli de teatru de la noi. Continuăm seria mărturiilor unor foști și actuali studenți.
Mărturiile despre abuzurile în universitățile vocaționale și în relațiile de muncă din teatru și cinema, dar și din alte domenii, au luat amploare în ultima vreme. După articolul despre cazurile de hărțuire și intimidare din Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), parte din proiectul Reactorului de Creație și Experiment Cluj, Zonă de siguranță, care documentează abuzurile în facultăți cu profil artistic și include o campanie de informare din perspective psihologică, etică și juridică, cele două instituții au luat public poziție împotriva abuzurilor (le poți citi aici și aici). De asemenea, am primit mai multe mesaje de la tineri artiști care vor să-și spună experiențele prin care au trecut în școală și pe care le prezentăm mai jos.
Am păstrat regula anonimatului din mai multe motive. Cazurile din acest text sunt doar vârful aisbergului din ceea ce pare a fi un comportament abuziv (hărțuire, umilire, agresare, intimidare) răspândit și tolerat în universitățile de artă/e de la noi. Relațiile dintre student și profesor au de multe ori, dar nu întotdeauna, componente abuzive - mărturiile conțin și declarații despre profesori care au susținut studenții împotriva abuzurilor. Nu vrem să concentrăm atenția pe situații punctuale și să creăm falsa idee că sunt incidente singulare, pentru că în realitate este vorba despre tipologii comportamentale abuzive care se regăsesc în întreg sistemul de învățământ și care trebuie identificate și corectate. Pentru asta, este nevoie ca mărturiile să devină publice și să determine universitățile să-și revizuiască relațiile cu studenții (ca parteneri în procesul de educație), codurile etice, procedurile de evaluare și sancționare a abuzurilor etc.
Sperăm ca asta să ducă la dispariția unei culturi toxice a tăcerii care a dominat școlile vocaționale, teatrul și industria cinematografică, domenii în care lucrul direct cu studentul / artistul și cu corpul acestuia a facilitat apariția umilirii, intimidării și a hărțuirii sexuale mai mult decât în alte domenii. Nu dorim să expunem victimele unor noi presiuni sau hărțuiri. Nu vânăm agresori. Dar nici ascunderea realității și mușamalizarea abuzurilor nu mai sunt posibile astăzi.
Cazurile din acest articol provin din Universitatea „Babeș - Bolyai” Cluj-Napoca, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.
„Când eram elevă în clasa I, am avut o educatoare foarte violentă, cu un mod de predare terorist, ne umilea și lovea. (...) S-a îndreptat către mine să mă lovească în cap, m-am speriat și m-am dat la o parte. Mi-a poruncit să stau locului; am închis ochii și am așteptat lovitura. Ei bine, după această lovitură zdravănă peste cap mi-am pierdut vederea câteva secunde, am văzut negru în fața ochilor și au apărut stele colorate. Nu știam că desenele animate cu stele colorate sunt adevărate... Din păcate, directorii nu i-au făcut nimic doamnei învățătoare, deși se știe de practicile dânsei și până în ziua de azi are „permisiunea” de a distruge copii nevinovați. Tot ce s-a putut face a fost mutarea mea într-o altă școală, pentru că părinții mei nu m-au lăsat să mai merg la această doamnă oribilă; și așa am putut să îmi continui viața liniștită până să ajung la facultate și să retrăiesc bullying-ul, atât fizic cât și psihic.” - F.
Corpul, prima frontieră
„La momentul respectiv, o spun cu regret, credeam că cine nu rezistă nu are ce căuta în lumea asta”, zice G. despre perioada în care a studiat actorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Body shaming-ul a făcut constant parte din discursul profesorilor, de la asistenta care recomanda diete de slăbire cu legume albe — „a fost prima dată când mi s-a spus că sunt grasă și imobilă. Nu eram, lucru pe care îl observ din pozele de la admitere” — până la profesor care „mi-a spus, în fața colegilor: „Colegele tale o să se mai descurce cumva, că mai dau din gene, tu ești urâtă ca un buhai de baltă, semeni cu Magda Catone. Dacă vrei să reușești în teatru trebuie să înveți să te f..i bine”. Mi-a dat ca exemplu o actriță despre care mi-a spus la fel, că e urâtă, dar a reușit pentru că îi f...a pe toți și mi-a spus că asta e șansa mea”. G. și-a retras dosarul după primul semestru și a intrat la Actorie la Cluj. „Din păcate, în timp, am ajuns să internalizez ideea că sunt mai urâtă decât colegele mele și asta m-a afectat atât profesional, cât și în relațiile pe care le-am avut cu colegii și profesorii”.
Și H. confirmă cazurile de body shaming în universitatea sibiană. „Fetele erau «măsurate» din priviri de către profesori și mereu se făceau remarci «iar te-ai îngrășat? Pune-te și slăbește, tu, fată». Unele fete se înfometau sau mâncau doar crudități pentru a fi sigure că vor fi acceptate de către profesori. Asta trebuie să faci ca să devii actriță, nu? Dar băieții de ce nu erau «cântăriți» la fel? Tulburările de alimentație sunt încă un tabu, mai ales într-un mediu atât de toxic care se bazează foarte mult pe superficialitate și pe imagine, dar cunosc cel puțin două cazuri de fete care au dezvoltat tulburări de alimentație din cauza presiunii din facultate de «a nu fi grasă». O studentă a fost înlăturată dintr-un spectacol al teatrului pentru că ar fi pus «5 kg» peste vară și era prea grasă pentru spectacol.”
„În anul III aveam câteva kilograme în plus față de anul I, lucru care i-a dat șansa profesorului să-mi atragă atenția că am făcut fund mare și m-am lățit în șolduri. Întrebându-l ce tip de exerciții ar ajuta să slăbesc doar în zona respectivă, mi-a spus că sexul. Și a ținut să puncteze că se vede că n-am mai făcut sex de mult, căci dacă făceam, nu mai arătam așa.” povestește I., care a studiat actoria tot la Sibiu. „Cu altă ocazie, m-a ținut după curs să-mi spună că m-am îngrășat. În perioada respectivă eram imediat după o anemie cronică și tratamentul aferent, și da, pusesem câteva kilograme. M-a anunțat că niciun bărbat nu se va mai uita la mine, pentru că nu arăt deloc atrăgător cu toată grăsimea care se scurge pe mine, sunt scârboasă și provoc greață la vedere. I-am repetat în cel mai politicos mod că în sfârșit sunt sănătoasă și că nu mă deranjează cum arăt, atâta vreme cât nu mai fac vizite regulate la urgențe pentru perfuzii ori pentru că leșin. A insistat că ar trebui să nu mai mănânc deloc, să beau doar apă pentru că nu pot arăta așa și să fiu actriță. Menționez că aveam 55 de kilograme și 1,67 înălțime și da, intrasem cu 48 kg la facultate.”
Sexul ca „antrenament” pentru teatru este semnalat și în mărturiile de la UBB Cluj-Napoca și UNATC București și pare să fie o recomandare răspândită, cel puțin la clasele de actorie. Dar nici prea mult sex nu e bun, fiindcă strică stereotipul de personaj. „Cum să joci Julieta? Câți ani ai? Ți-ai început viața sexuală? Nu ai 14 ani și nu mai ești nici virgină, deci nu poți juca Julieta”, i-a spus profesorul lui H. înainte de examen, când trebuia să pregătească un monolog.
Munca îl face pe om până îl epuizează
Granița între lucrul intensiv și abuzul prin muncă devine fluidă în școala de teatru. „Ce m-a șocat de la început a fost că aveam ore sâmbăta și duminica. Atunci când am întrebat dacă nu putem face în așa fel încât să avem măcar o zi liberă pe săptămână, mi s-a spus că meseria asta se învață cu sacrificii și că actorii mari joacă și cu mortu’ pe masă. În timp, a ajuns să mi se pară normal să stau câte 14 ore pe zi în facultate” spune G., susținută de H. „Programul studenților de la Actorie este lung, de dimineața până seara, câteodată cu pauze scurte, chiar și în weekend. Au existat repetiții și de 10-15 ore când nu s-au dat pauze studenților. De apă, de toaletă, de mâncare. Fugeam toți pe furiș la baie când știam că se poate fugi 30 de secunde și nu ne văd profii… Niciunul nu-și permitea să ceară pauză. „Păi dacă eu pot să stau aici toată ziua, poți si tu”, spunea profesorul de pe scaun, înconjurat de biscuiți, apă și dulciuri, după ce a urlat la tine vreo oră și jumătate că nu-ți ieșea scena. Anxietatea creștea, într-o liniște morbidă, colegii evitau contactul vizual cu profesorul”.
Practicile de lucru și metodele de predare sunt puse la îndoială. „Ca student, nu am simțit niciodată că am libertate de exprimare sau de explorare”, spune H. „Vă mai aduceți aminte «Legendele Olimpului»? Știați că au loc și în prezentul zilelor noastre pe tărâm sibian? Zeus are alături doi acoliți cu care formează Sfânta Treime. Cutia Pandorei este cea care schimbă distribuțiile regizorilor peste noapte, care sabotează studenții și actorii, care stârnește la bârfă pentru a da raportul, fiind profesoara care-și preda lecțiile – când le preda – dictând fraze incoerente pe care abia le citea, copy-paste de pe internet. Cel de-al doilea, Cerber, este doar în aparență un om blând, dar care dictează ordinea teatrală”, zice I. „Zeus l-a lăsat pe Ares să predea. Ares, care pleca cu lunile în țări exotice și care-și muncea discipolii. Colegii care i-au fost studenți lui Ares ne povesteau cum unii îi plimbau câinele, alții îi făceau curățenie în casă sau curte, alții îi erau șoferi, alții îi găteau, iar la final, toți vibrau pe cele mai înalte unde dionisiace. În urma conflictelor dintre Zeus și Ares, Ares a fost izgonit în mod umilitor de la cârmă, printr-un examen în care a fost înjosit nu doar el, ci și studenții lui, fiind acuzați că n-au învățat nimic. Unii au luat cuvântul, apărându-și profesorul, dar au fost reduși la tăcere imediat.
Când anul III a început, Zeus a venit la prima întâlnire cu acei studenți, interzicând orice legătură cu fostul lor profesor, invocând motivul sclavagismului și al muncilor josnice la care au fost supuși. Cineva, totuși, a avut curajul să scrie o poezie despre experiența în Sibiu, lucru care a atras consecințe. Atunci Zeus, mânios, i-a spus că e un student frustrat care nu va fi în stare să facă nimic și nu va ajunge nicăieri, deși nu ar avea motive, având în vedere câte i-a oferit Sibiul și cum nimeni în țară nu e capabil să ofere asemenea șanse și să fie atât de implicat în demersul educațional”. „Cât oferă Sibiul” este o expresie cu diferite înțelesuri, depinde cine o rostește. I. povestește cum o figurație în Faust, plătită la vremea respectivă cu 25 lei / reprezentație, nu putea fi refuzată, nici dacă studentul avea un alt proiect. „Dacă studenții refuză să devină șobolani (n.red. roluri de grup în Faust) – ceea ce ei, desigur, numeau ca fiind marea șansă – au fost avertizați că nu vor mai intra în niciun teatru din țara asta, căci Zeus are relații peste tot, iar studentul își va încheia cariera de actor în acel moment”.
H recunoaște că „unul dintre beneficiile pe care le avem la Sibiu este că studenții au acces la castingurile teatrului și putem fi distribuiți în spectacolele de pe scena mare. De cele mai multe ori însă, jocurile sunt făcute, distribuția este stabilită și se întâmplă ca regizorului să îi fie prezentată distribuția înaintea castingului”. H. spune că deși se prezintă la casting și este ales de regizor, un student poate rata participarea la spectacol dacă nu este preferatul lui Zeus pentru că acesta nu îl anunță că a luat castingul, iar regizorului îi spune că studentul e indisponibil și își impune favoritul. „Legenda mai spune că Zeus își are câte un Hermes în fiecare generație. Este studentul care în urma datelor livrate și a mesajelor cu privire la ceilalți colegi, la ce fac și spun cadrele didactice, la ce se întâmplă la ore și ce se discută în pauzele de țigară, va obține ulterior recompense prin colaborări în spectacole. O afacere de tip win-win, nu?”.
De altfel, Sibiu pare un spațiu cu multe probleme de etică. „Unul dintre profesori a fost dat afară pentru că a fost găsit filmând scene pornografice cu studenții. Alt profesor a fost suspendat pentru 6 luni pentru că ar fi violat o studentă, dar după acea perioadă s-a întors în facultate. Nu a fost o surpriză să aud asta despre respectivul profesor. Cunosc studente care au povestit că respectivul ar fi încercat să le sărute sau că le-a atins pe fund sau pe alte zone intime”, spune H.
Decanul Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Dragoș Varga, spune că, de când a preluat conducerea instituției, nu a primit vreo plângere sau reclamație referitoare la eventuale cazuri de comportament inadecvat din partea unor cadre didactice ale Departamentului de Artă Teatrală, care funcționează în cadrul facultății. „În conformitate cu Codul său de Etică și Deontologie Universitară, Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu nu tolerează nicio formă de hărțuire sau de comportament insultător în mediul academic”, a mai precizat decanul. „Pentru a combate asemenea manifestări, ULBS are la dispoziție o serie de mecanisme procedurale. De exemplu, există un model de reclamație scrisă prin care toate persoanele care se consideră prejudiciate pot reclama Comisiei de Etică faptele pe care le consideră neconforme cu spiritul academic. La rândul ei, Comisia de Etică are dreptul să aplice sancțiuni care pot merge până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.”
Serial bullying
„Facultatea pe care am absolvit-o e clădită din multe secrete, pe care unii le speculează, alții le cunosc, dar toți aleg să nu reacționeze. De la bullying-ul care e transformat în normalitate și împotriva căruia nu se ia atitudine, la manipularea prin frică și la hărțuire, toate fac parte din meniu”, zice I. „Anul meu a fost cobaiul unui profesor de mișcare (lupte scenice și acrobații). Dincolo de suprasolicitarea fizică la care am fost expuși, lacrimi, durere, țipete, colegi care vomitau sau care au întâmpinat fel de fel de probleme fizice, ne învăța că durerea înseamnă plăcere și că dacă doare, înseamnă că ești viu și mușchiul respectiv funcționează.”
După primul curs a avut entorsă, după primul semestru — fractură a mușchiului inghinal, dintr-o cădere și-a blocat spatele, iar durerile și genunchii care se blochează au devenit o constantă. „Pe toate le-am înțeles”, spune I. „Slujeam artei și ne transformam corpul într-un templu. Totuși, personajul foarte apreciat în facultate aplica pedepse, mai în glumă, mai în serios. Câte o lovitură în spate cu palma sau cu bețele pe care le foloseam în lupte, ne călca pe picioare dacă nu eram concentrați sau nu executam corect, începând să aplice pussy slap [lovitură peste organul genital] — viral pe TikTok în perioada respectivă. Ultimul, doar cu mine. Pentru că aveam probleme și dureri de spate, se oferea să-mi facă masaj, având o facultate în domeniu care-l recomanda. Naivă, credeam că e bunătate și i-am spus că nu sunt singura cu dureri și înainte sau după curs ne-ar putea ajuta. Aici lucrurile au luat o cu totul altă turnură, existând apropieri mult prea intime, transformate în explicații ale exercițiilor, apeluri seara și noaptea — nu știu cum a făcut rost de numărul meu —, chemând-mă noaptea la el acasă și cerându-mi confidențialitate. Apoi au apărut mesajele nepotrivite cu invitația de a înnopta (la el, n.red. ), și nu doar o dată.”
După cursuri mai rămânea cu câte un student la discuții, iar lui I i s-a cerut și ei să rămână. „Mi-a spus că am foarte multe zone tensionate în corp și că el m-ar putea ajuta. Să merg noaptea la el, cu ulei, și să fiu epilată pe tot corpul, dar mai ales, să nu spun nimănui”. I. a refuzat politicos de fiecare dată. „Până după un examen când ne-a dat tuturor note mici, iar semestrul următor, la prima discuție, motiva că noi nu suntem implicați, că el are cele mai bune intenții și că se declară curat în fața lui Dumnezeu pentru că tot ce a făcut a fost pentru noi. Am ripostat pe un ton apăsat, invocând nedreptățile examenului și am părăsit sala trântind ușa. Atunci a fost momentul când am mărturisit. Au aflat 3 profesoare și câțiva colegi. Și tot atunci am aflat că n-am fost singura”. Dar lucrurile s-au oprit aici, iar I. a fost acuzată că exagerează. „Mi-am anunțat părinții și eram pregătită să merg la rectorat cu dovezi. Am fost oprită de două profesoare. Mi s-a spus că e o lume a bărbaților și că celor cărora mă voi adresa sunt tot bărbați care au făcut la fel. Și că nu e recomandat pentru o actriță tânără să iasă în față cu un astfel de scandal. Ceva totuși s-a întâmplat, pentru că invitațiile nu au mai existat, dar nu am idee ce. (...) În urma atingerilor și apropierilor nedorite am dezvoltat o reticență față de bărbați și de apropieri — lucru care a durat aproape doi ani și pe care am reușit să îl depășesc doar prin cursuri despre traume”. I. a fost susținută de doi profesori „și nu pot decât să le rămân datoare și să le mulțumesc pentru ce au făcut pentru mine.”
F. a studiat actorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, unde „pot spune că am trecut prin iad. Am intrat la o clasă cu o profă despre care s-a știut că are practici dure. Pe lângă antrenamentele fizice grele pe care le făcea cu noi, primeam la fiecare greșeală ca pedeapsă 10 flotări. Am ajuns să fiu foarte fit, ceea ce nu mă deranja. Dar când am căzut și nu m-am putut ridica din cauza durerilor, iar ea mi-a spus „10 flotări pentru că nu te-ai dus pe scenă când ți-am spus”, mi s-a părut absurd. Toate orele ținute de dânsa au fost deprimante, am avut colegi care au intrat în depresie, iar unul din ei, care avea și alte probleme, a vrut să se sinucidă”.
Profesoara i-a ținut „la respect cu frica. Și mai scandalos era că ea s-a mândrit cu faptul că e diabolică, strictă și schizofrenică. Cred că e destul de grav când un pedagog se mândrește cu asemenea lucruri. Și considera că adevărații artiști sunt schizofrenici și săraci. Când intra în clasă, dădea cu piciorul în ușă - așa deschidea ea ușa — nervoasă, evident nu ne saluta, arăta spre mine și zicea: „Din cauza ta nu am putut dormi toată noaptea!” și asta pentru că nu știu cum am zis eu o replică pe scenă. Ce vreau să subliniez este faptul că în această clasă nu mi s-a explicat, arătat sau predat ceva, că ăsta e rolul profesorului, ci am fost toți certați și umiliți”.
Invectivele și stimularea prin jignire - „cârpă te fac!” - au făcut parte din metodele de predare. Dar lucrurile nu s-au oprit la vorbe. „Un alt incident ieșit din comun a fost când după un spectacol, ne-am adunat într-un local să sărbătorim și profa ne-a mușcat pe toți, a vrut să ne demonstreze că durerea nu există. Am simțit o durere atât de mare încât era să fac pe mine. Brațul meu a fost atât de tare mușcat încât mi s-a sfâșiat carnea. Am avut jumătate de braț negru și umflat. Când am mers la facultate, cum era cald, stăteam în maieuri și ceilalți profi au fost șocați că avem cu toții vânătăi pe braț. Eu am fost sinceră și am spus că ne-a mușcat profa. A fost trist că toți colegii mei s-au supărat pe mine și m-au certat, că de ce o divulg pe profa. Dacă asta li s-a părut normal, să ținem așa ceva secret, pentru că le este frică de dânsa... este absurd când studenții nu își cunosc drepturile și se lasă călcați în picioare”.
F. a fost afectată de stresul de la școală, a făcut tensiune, îi amorțeau buzele și gura, avea crize de plâns noaptea, uneori devenea chiar incoerentă. „Părinții mei s-au speriat, nu m-au auzit așa niciodată. Ca urmare, nu mi-au mai permis să merg la facultate, au spus că nu vor să ies de acolo cu sechele. De disperare că nu pot să îmi termin studiile am cerut ajutorul unei persoane cu un statut superior în facultate. Din păcate, când am povestit ce mi s-a întâmplat, mi s-a spus că probabil nu sunt destul de talentată. Și dacă sunt sensibilă, să mă las de facultate. Am fost șocată de acest răspuns. Dar când i-am arătat o poză cu brațul meu mușcat, a fost uimit și a zis că va discuta cu dânsa despre asta. Ca urmare mi-am înghețat un an și am ajuns într-un loc și mai interesant”. F s-a mutat la o altă clasă, pentru care a dat examen și unde i s-a spus din nou că „e prea sensibilă pentru meseria asta”.
La noua clasă, „proful m-a prezentat colegilor în felul următor: „Ea este colega voastră nouă, trebuie să o iau, n-am ce face, așa mi s-a spus de la secretariat”. Această atitudine a avut consecințe dure. Un profesor ca dânsul are o influență mare la clasă. Studenții sunt în stadiul de imitare, proful fiind un idol al lor, ei au fost siguri că tot ce spune și face dânsul este corect. Așa că de data asta, bullying-ul a fost și din partea studenților. Nu am fost primită bine de către colegi. Unul din ei m-a atenționat: „Ai grijă… ăștia o să-ți vâneze greșelile”. Nu aveam voie nici să respir, pentru că se legau de mine. Dacă mi-am permis să mă apăr, sărea toată lumea împotriva mea. Nu aveam dreptul la nimic, motivele erau de-a dreptul hilare: «Tu nu ai atâtea ore la domnul profesor, câte avem noi. Nu ești la nivelul nostru.» Având părul mai închis la culoare, mă făceau țigancă. (..) Sau alte replici: «Dacă vrei să te integrezi, trebuie să te culci cu noi», «Hai să ne f...m!», «Până la sfârșitul anului ori te f.t, ori te bat». Prima parte nu s-a întâmplat, doar a doua: la un exercițiu pe scenă, colegul s-a „ascuns” în spatele personajului, m-a luat de gât, nu am avut aer câteva secunde și m-a trântit de pământ de m-am lovit la coate și genunchi. Nu mi-am permis să merg iar să fac plângere, că atunci toată lumea ar fi spus că am avut antecedente și la mine e problema. Au vrut să intervină părinții, prietenii, dar am ales să duc singură până la capăt acest război.”
F. a ajuns să creadă că orice intervenție exterioară ar fi înrăutățit lucrurile. A avut însă o profesoară care a observat că ceilalți se comportă nedrept cu ea și a rugat-o să apeleze la la codul etic „Nu știam până atunci că există cod etic în facultate. A fost singurul cadru didactic care a observat că nu sunt bine sau cel puțin singura persoană care a vrut să observe așa ceva, iar la orele individuale, în loc să își țină ora în mod normal, a fost psiholoaga mea. M-a ajutat și îi datorez multe. Dar toate astea m-au costat sufletește”.
Lucrurile s-au schimbat la ultimul spectacol lucrat în școală, cu un regizor din afara instituției. „Am devenit preferata lui, m-am deschis actoricește pe scenă, am fost mult mai bună decât până atunci și asta pentru că am reușit să lucrez în condiții plăcute. Abia atunci s-au schimbat prejudecățile. (...) Pe urmă au venit câțiva colegi să își ceară scuze că s-au comportat urât cu mine. Îmi pare rău când aud că sunt atât de mulți elevi și studenți care trăiesc bullying-ul, nu merită niciun om să fie umilit. Nimeni nu are niciun drept asupra ta. Sunt șocată de faptul că profesorii tac sau chiar ei inițiază bullying-ul. Iar atunci când tac, ei cred că nu este treaba lor sau pur și simplu nu le pasă. Au trecut aproape doi ani până să îmi revin și să fiu în sfârșit eu însămi. Am avut nevoie de timp și iubire să îmi revin.”
Prodecanul Facultății de Teatru și Film din UBB, Claudiu Turcuș, spune că au fost cazuri în care „studenți și studente au sesizat unele fapte inadecvate în context academic sau chiar abuzuri”. El mai precizează că, în asemenea situații, Decanatul și Consiliul Facultății de Teatru și Film au acționat, de fiecare dată, în conformitate cu regulamentul de etică, prevederile din Carta UBB și alte documente administrative interne: „Cazurile de abuz, hărțuire sexuală, bullying sau violență sunt de competența Comisiei de etică a UBB. Abaterile disciplinare au fost analizate de comisii de disciplină, constituite special. Acestea au propus soluții și sancțiuni implementate de Consiliul Facultății. În UBB funcționează mai multe modalități de sesizare a oricărui tip de derapaje, inclusiv prin intermediul ombudsman-ului universității, un organism modern ce asigură protecția și confidențialitatea oricărei sesizări. Facultatea de Teatru și Film a conceput și a aplicat un chestionar de măsurare a gradului de satisfacție a studenților. Prin astfel de mecanisme, studenții și studentele au posibilitatea să sesizeze disfuncționalități instituționale, comportamente toxice, abuzuri și să facă recomandări și sugestii. Încurajăm constant studenții să ne informeze prin toate canalele de comunicare despre orice abatere de la integritatea academică care le afectează parcursul de formare.”
În prezent, în cadrul facultății funcționează un grup de lucru format din cadre didactice, studenți, alumni, dar și din specialiști în consiliere psihologică, reprezentanți ai unor ONG-uri și asociații de profil, ce lucrează la „eficientizarea cadrului prin care abuzurile să fie scoase la iveală, documentate și sancționate”. Între măsurile luate în considerare se află:
- „Realizarea periodică a unui audit intern de etică și integritate a procesului didactic în cadrul FTF;
- Identificarea de oportunități pentru consilierea psihologică gratuită și permanentă acordată membrilor comunității noastre.
- Redactarea și implementarea unui cod de etică și deontologie, adaptat problemelor specifice învățământului vocațional.
- Propunerea unor măsuri conexe în urma consultării la nivelul comunității academice și a specialiștilor cu privire la eficientizarea sesizării abuzurilor, respectiv a unei monitorizări constante a integrității la nivelul facultății.”
„Corpul meu este proprietate privată”
La Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, F. a fost atenționată să se îmbrace „foarte decent”, pentru că profesorul o să se dea la ea. „Am ascultat de acest sfat, dar fără succes. Înainte de examen m-a întrebat:
El: Ce vrei de la mine?
Eu: Nimic.
El: Dar ce vreau eu de la tine?
Eu: Tot nimic.
Am încercat să-l evit glumind, să mă grăbesc și să ies din sală cât se poate de repede. Politețea nu a ajutat la nimic, deoarece lucrurile s-au agravat și a început să îmi arate „cum trebuie să cânt și să respir”, s-a ajuns la pipăiri, a început să îmi mângâie bustul, fundul, m-am dat la o parte și i-am zis să termine, a vrut să mă sărute, efectiv am țipat și i-am spus să înceteze. Parcă se mai trezea din când în când, dar imediat uita și o lua de la capăt. A fost greu să evit cursurile cu dânsul, pentru că era profesorul meu de clasă, plus că orele de canto au fost individuale. Un alt incident a fost atunci când m-a trântit la perete și a început să mă tragă de bluză și și-a pus degetul în buricul meu, m-am dat la o parte, a venit în fața mea și a început să își mângâie organul genital. Am plecat repede și apoi am lipsit de la cursurile dânsului.”
„I-am spus mereu să mă lase în pace, s-a enervat și mi-a spus: «Oricum am să te sărut». Din câte am înțeles, cu unele studente i-a ieșit acest joc murdar și le-a «atins». Am avut o colegă care a fost directă și i-a spus: «Nu mă atingeți, corpul meu este proprietate privată». Profesorul s-a supărat și i-a dat notă mică la cântat, deși era talentată și bine pregătită.”
Rezolvarea pe care a găsit-o a fost să facă ore de canto pe ascuns cu o altă profesoară care i-a spus să nu zică nimănui, nici măcar părinților. „M-am pregătit și am mers strict la examene (la această materie). Nu i-am putut face plângere pentru că în acea perioadă avea o funcție mare. Plus că m-am înțeles foarte bine cu copiii dânsului și mi-a fost rușine de rușinea lui. Am zis că, dacă reușesc să rezolv lucrurile într-un mod pașnic, atunci asta este, vreau să termin facultatea. Nu m-a afectat niciodată la note, deși de multe ori a vrut să mă sărute. I-am spus mereu să mă lase în pace, s-a enervat și mi-a spus: «Oricum am să te sărut». Din câte am înțeles, cu unele studente i-a ieșit acest joc murdar și le-a «atins». Am avut o colegă care a fost directă și i-a spus: «Nu mă atingeți, corpul meu este proprietate privată». Profesorul s-a supărat și i-a dat notă mică la cântat, deși era talentată și bine pregătită. Domnul profesor este la pensie acum și nu a fost niciodată sancționat, exact cum se întâmplă de obicei.”
După ce-am cerut un punct de vedere din partea Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, prorectorul instituției, Iulia Stanciu, ne-a transmis că „nu au fost semnalate în scris situații de hărțuire sexuală, intimidare sau comportament inadecvat al cadrelor didactice”, iar dacă acestea există, ele sunt gestionate de o comisie de etică. „Corpul profesoral al universității noastre se bucură și s-a bucurat dintotdeauna de respectul și aprecierea studenților noștri. Ei sunt încurajați, în cadrul întâlnirilor cu îndrumătorii de an, sau în cadrul structurilor de conducere din care fac parte, să își exprime liber nemulțumirile, doleanțele sau observațiile.”
Există solidaritate?
„S-a râs”, zic mulți când îi întreb cu au reacționat ceilalți când au fost martori sau au aflat despre abuz. „Majoritatea eram nemulțumiți de sistem, dar nu aveam curaj să le spunem în față profesorilor ce ne nemulțumește. Existau și studenți care preluau remarci umilitoare făcute de profesori și le repetau, astfel creând un „loop” în jurul victimei”, remarcă H.
În cazul lui F., bullying-ul orchestrat de profesor împotriva ei a antrenat toată clasa. Una dintre caracteristicile abuzului este că el este parte din conduita cotidiană a profesorilor și este internalizat de studenți, care îl reproduc și îl aplică la rândul lor altora. Abuzul devine o normă care se transmite de la o generație la alta.
Efectele abuzului
Anxietate, depresie, pierderea stimei de sine, neîncredere în capacitățile profesionale, renunțarea sau dorința de a renunța la studii și peste toate, frica.
„Frica. Niciodată nu am avut curajul să spun nimic sau să mă opun abuzurilor. Îți e frică. Facultatea are sprijinul necondiționat al teatrului, iar faptul că ți se oferă ocazia să joci în spectacolele teatrului e o mare oportunitate. Apoi, îți e frică de influența pe care o au Departamentul de Teatru și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Nu le e greu să te pună pe o listă neagră și ajuns acolo, nu cred că mai ai cum să ieși. Iar lumea e mică și toți vorbesc. E frica, marea frică de manipulare, de jocuri, de vorbele și bârfa uzuale sau de această interzicere, adăugare pe lista neagră pe care Sibiul o practică cu mulți (foști) colaboratori. Încă sufăr din cauza asta. Îmi e greu să fiu în Sibiu, fug de ei și de mediul ăla toxic. Mi-a fost greu să intru într-o sală de repetiții fără frică. Mi-a fost frică să îi spun unui regizor că mi-ar plăcea să fac personajul în alt fel, că am sugestii, că vreau să încerc lucruri noi. Am avut norocul să lucrez cu oameni care au venit în sprijinul meu și care mi-au permis asta. Dar frica o resimt și acum. Mișcarea care se întâmplă acum este foarte importantă. Și cu frica atât de bine instalată în oase vin și spun lucrurile astea. Pentru că trebuie spuse, pentru că e cazul ca profesorii să nu mai îi considere pe studenți niște bucăți de carne care trebuie să arate frumos și să spună bine poezia. Trebuie să vorbim. Toți. Iar cei care au un statut (alți profesori) să își asume și ei responsabilitatea și să nu mai accepte aceste abuzuri.” - H.
Cum se poate îmbunătăți etica universitară?
- „Trebuie reformat sistemul. De asemenea, reprezentanții studenților în Senatul facultății ar trebui instruiți mai bine în vederea observațiilor pe care le fac și a feedback-ului pe care îl transmit” - H „În primul rând, cred că este mare nevoie de o testare psihologică a profesorilor. Studenților trebuie să li se ofere consiliere psihologică.” - G.
- „Prin înlăturarea persoanelor de felul ăsta din funcțiile de conducere. Prin instaurarea unei comisii de etică permanentă care să supravegheze demersul educațional. Și mai ales, prin educație. Prin educația noilor generații. Mi-ar plăcea să știu că cei ce ne urmează au curajul, încrederea și determinarea să nu mai stea cu capul în pământ, ci să-și apere drepturile, să militeze pentru ele și pentru integritatea lor. Să nu facă la fel ca noi. Să fie mai puternici.” - I.
- Cât despre codurile etice ale facultăților – regulamente interioare cu valoare de lege și care stipulează comportamentul în interiorul instituției – nimeni nu pare să fi știut de ele când era student.
- „Nu cred că ni s-a menționat niciodată asta și nu am simțit vreodată că aș avea parte de sprijinul vreunui profesor din facultate.” - H
- „Nu știu nimic legat de acest subiect. Probabil, informații se găsesc pe site, dar noi nu am fost înștiințați și pregătiți pentru asta.” - I.
- „Când am făcut facultatea nu cred că mi-a trecut prin minte că ce se întâmplă e un abuz sau că aș putea face ceva în legătură cu asta. Mereu m-am gândit că eu sunt cea care are o problemă și că nu sunt făcută pentru meseria asta” – G
- „Abia acum am aflat că trebuie să faci o declarație în scris ca să se ia măsuri, eu degeaba am povestit pentru că nu s-a făcut nimic. Dar am aflat că acum s-au luat măsuri și mă bucur pentru asta. Un profesor de la noi, care a fost dat afară, mi-a furat recuzita, nu era prima dată când făcea așa ceva. Am avut o prietenă care a renunțat să meargă la admitere din cauza lui, pentru că înainte de examen i-a zis că, dacă nu iese cu el la o cafea, atunci ea nu o să intre la facultate. În concluzie, trebuie să se ia măsuri, altfel toată lumea își permite orice. Profesorii ar trebui să fie mult mai atenți cu studenții, rolul pedagogului este să ajute studenții și să scoată din ei tot ce este mai bun. Dacă profesorul face mai mult rău decât bine, atunci să fie concediat.” - F.
