Carte / Aventuri

Incest, aventuri maritime și comori

De Mihai Iovănel

Publicat pe 23 noiembrie 2020

Mark Haddon, Marsuinul

Rating Scena9: ****

Englezul Mark Haddon și-a câștigat faima în 2003 prin romanul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții (trad. Constantin Dumitru-Palcus, Editura Trei). Titlul făcea trimiterea la una dintre povestirile cu Sherlock Holmes, The Adventure of Silver Blaze. Romanul lui Haddon avea ca narator un adolescent cu Asperger care încearcă să rezolve misterul morții unui câine din vecini, în timp ce își gestionează problemele familiale. Cartea, un roman de voce, a devenit între timp clasică.

Marsuinul (publicat în 2019 și tradus în colecția Anansi a lui Bogdan-Alexandru Stănescu) este la rândul său o mostră de literatură derivată. De această dată genul sursă nu mai este cel detectivist, ci literatura de aventuri. Mai precis o piesă de mâna a treia, Pericle, scrisă de Shakespeare la sfârșitul carierei în colaborare cu un cârciumar londonez pe nume George Wilkins (scrierea este disponibilă în română într-o traducere recentă realizată de George Volceanov). La rândul său, povestea din Pericle era șterpelită de la poetul John Gower, care și el se inspira din povestea antică a lui Apollonius din Tir. Nu mai intru în detalii, pentru că la sfârșitul romanului găsiți o întreagă bibliografie. Și, oricum, cartea lui Haddon poate fi citită foarte bine și fără aceste surse.

Marsuinul

De Mark Haddon, traducere de Andrei Covaciu
PandoraM
2020

Marsuinul este un roman despre gestionarea suferinței în urma pierderii unor persoane iubite. Această temă este supusă unui tratament postmodern intensiv. Pe de o parte, cartea e scrisă ca un roman de aventuri, neslăbind de la început până la sfârșit ritmul. Pe de altă parte, aventurile sunt distribuite de-a lungul unui joc de oglinzi, în care mai multe planuri temporale și de realitate se amestecă și comunică într-o buclă paradoxală.

Romanul începe cu un accident de avion. Singura supraviețuitoare este o fetiță care se naște în urma accidentului, după ce mama ei moare. Va fi crescută de tată, un colecționar de artă cu o avere imensă. Bărbatul nu reușește să depășească trauma provocată de moartea soției și intră într-un tunel al alienării mentale la capătul căruia se află incestul. Din această poveste contemporană Marsuinul intră fără preaviz în alt plan temporal, povestea prințului Pericle, care trece printr-o serie de peripeții maritime și care se va confrunta la rândul său cu pierderea soției. Legătura dintre cele două planuri – care se reflectă unul în altul cu varii diferențe – se complică prin apariția ca personaj a lui Shakespeare, care ghidează spectrul cârciumarul Wilkins după ce acesta moare abject într-un lupanar. 

Romanul lui Haddon reprezintă un tur de forță narativă. Este o carte care ia ochii și care poate părea neobișnuită celor ce au uitat cum arăta literatura postmodernă de acum 30-40 de ani. Este fundamental o jucărie sofisticată, dar o jucărie în care bate totuși o inimă. 

Legături de sânge

De Michel Bussi, traducere de Alexandra Cozmolici
Polirom
2020

Michel Bussi, Legături de sânge

Rating Scena9: ****

Felul în care era scris romanul lui Haddon m-a trimis cu gândul la stilul unui prozator francez contemporan. Michel Bussi chiar este un scriitor francez contemporan. Romanul său Fetița cu ochi albaștri (tradus la Polirom în 2015 de Mădălin Roșioru) începea de asemenea cu un accident aviatic în urma căruia supraviețuiește o fetiță (dar coincidențele cu Marsuinul se opresc acolo).

Legături de sânge este un omagiu adus lui Robert Louis Stevenson și romanului său Comoara din insulă. Ne găsim pe insula normandă Mornesey (o insulă imaginară), o veche colonie penitenciară în jurul căreia circulă legende privind o fabuloasă comoară a cardinalului Mazarin. Colin, un adolescent de 16 ani, și-a pierdut aici amândoi părinții, arheologi aflați în căutarea acelei comori, în împrejurări rămase neclare. Colin se întoarce pe insulă în cadrul unei tabere pentru pasionații de sporturi nautice. Și chiar atunci se întâmplă să evadeze din închisoarea adăpostită pe insulă doi deținuți periculoși. Colin va trebui să navigheze între apele trecutului și cele ale prezentului, care formează împreună o bulboană ce-l poate trage în adâncuri. Și, nu în ultimul rând, să descopere, pornind de la o hartă moștenită de la tatăl său, comoara lui Mazarin. 

Legături de sânge este o carte de aventuri și de mistere care mizează pe suspans, pe atmosferă și pe reminiscențele melancolice ale celor care aspiră să recitească la infinit Comoara din insulă. Surpriza dinspre final poate fi anticipată cu mult înainte, iar romanul ar fi putut fi mai scurt – dar se califică totuși cu brio pentru rolul de fantezie evazionistă, bună pentru serile și nopțile lungi de iarnă.


Imagine principală: J.M.W. Turner, „Venice: Looking across the Lagoon at Sunset”, 1840 (detaliu).

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK