Ce-ar mai avea de zis Marin Preda azi, 5 august 2022, la 100 de ani de la nașterea lui? Scriitorul Bogdan Răileanu, autorul abia apărutei biografii romanțate Preda. Adevărul ca o pradă (Polirom, 2022 - puteți citi un fragment în avanpremieră aici), l-a convocat la un dialog imaginar.

Sunt multe întrebări care își caută răspunsul în ce-l privește pe marele romancier Marin Preda. Ce mai înseamnă el astăzi? Pentru cine? Cum a murit Marin Preda? Toate aceste întrebări se aud parcă mai tare zilele acestea în sala în care se află toate întrebările despre Marin Preda. Ce să mai discutăm despre cum a murit Marin Preda?, întreabă unii plictisiți. Alții, mai nou sosiți în încăpere, parcă ar vrea să știe dacă a fost sau nu crimă. A fost o conspirație? A fost pe pizda mă-sii, își spun unii în barbă. E legendă, ce să mai. Și omul, și moartea lui, ambii sunt în legendă. A fost comunist? A fost rău? A fost bun? A fost afemeiat? Alcoolic? Incult? Sunt multe voci. Fiecare întreabă câte ceva. Poate de aceea în spiritul proaspetei biografii romanțate care a apărut de curând la Editura Polirom, Preda. Adevărul ca o pradă, am realizat un interviu imaginar cu marele nostru romancier Marin Preda.

Reporter: Domnule Marin Preda, au trecut mulți ani de la ultimul interviu pe care l-ați acordat, credeți că lumea v-a uitat?

Marin Preda: Sper că nu am fost uitat și că încă mai sunt relevant pentru copiii ăștia din școală care aproape că sunt obligați să citească Moromeții pentru Bacalaureat (râde). Cât despre oamenii care au terminat facultatea și care ar mai cumpăra o carte scrisă de mine acum 40-50 de ani, nici nu cred că poate fi vorba. Acuma există această categorie socială - corporatiștii, care sunt printre cei mai fideli cititori din România, dar nu cred că îi încântă să dea ochii cu niște țărani din câmpia Dunării care se confruntă cu probleme ce pot părea derizorii astăzi. Mă tot gândesc cum ar proceda și ce ar face urmașii lui Ilie Moromete sau ai lui Niculae ajunși corporatiști la București sau la Cluj. Am încercat să surprind ceva din aceste destine ale fiilor de țărani ajunși la oras în romanul Risipitorii, dar în continuare îmi vine să îl rescriu pentru că nu mi se pare că am limpezime. Ce să mai discutăm, cred că Marin Preda a rămas un scriitor care îi întâmpină pe elevii de liceu pe un câmp din Siliștea Gumești și mai mult îi plictisește pentru că Niculae citește cărți, nu ascultă trap, nu are cont de Tik Tok sau de Whatsapp. 

Reporter: Dumneavoastră nu ați făcut facultatea...

Marin Preda: Asta e o aluzie la ceva? Sau ce e? Mulți s-au lovit de chestiunea aceasta, că Marin Preda nu a făcut facultatea, că nu știe cum e în mediul academic. Am auzit discuțiile astea imediat după apariția romanului Cel mai iubit dintre pământeni. Înainte de asta erau unii care ziceau că nu am lecturi. Niște prostii. Faptul că nu am facultate nu mi se pare interesant din niciun punct de vedere. Pentru mine cititul și prietenii au constituit singura facultate de care am avut nevoie. Am învățat tot ce a trebuit din cărțile pe care le-am citit, am dobândit o structură interioară datorită lecturilor și exercițiului neîntrerupt în ce privește scrisul. Există acum o serie de personalități în lume, Bill Gates, Elon Musk, Mark Zuckerberg, care au renunțat la școală și care sunt foarte admirați pentru că au reușit să strângă avere, în pofida faptului că nu și-au terminat studiile. Sau, din contră, tocmai datorită faptului că nu au făcut facultate și și-au dedicat timpul integral proiectelor lor. Ca să clarific această chestiune, pentru mine școala a fost importantă, dar am trăit vremuri grele și, dacă aș fi persistat în ideea aceasta de a termina neapărat o facultate, probabil că aș fi fost dărâmat ca autor. Eu nu aveam ce mânca și cu ce mă îmbrăca prin 41 la terminarea școlii normale de la București. Aveam nevoie de un loc de muncă, nu de o facultate.

Reporter: Credeți că acest lucru v-a făcut mai dezirabil în rândul comuniștilor?

Marin Preda: Ce înseamnă dezirabil? Că m-au tolerat și că mi-au dat o editură pe mână când aveam 48 de ani? Sau că nu am fost considerat elitist din cauza caracterului meu mai puțin cizelat și asta m-a făcut mai dezirabil? Aici e o discuție mai lungă. Eu nu am vrut mult timp să amestec treburile de partid cu ocupația mea de scriitor, iar partidul nu s-a sinchisit să mă evalueze prin niște cadre care să reprezinte o autoritate. Tot timpul când s-a pus problema intrării mele în partid mi s-a spus că o să fiu evaluat de organizația de partid de la Uniunea Scriitorilor, iar acolo nu știu dacă știți ce fel de bețivi și haimanale își dădeau cu părerea. Nu, mulțumesc. Din acest motiv am vrut să fac organizație de partid la editura Cartea Românească ca să pot accepta mai ușor evaluarea asta. Îl aveam acolo pe Mihai Gafița, aveam un colectiv de oameni pe care îi apreciam. Revenind la întrebare, nu cred că eram mai dezirabil. Da, poate caracterul meu de țăran îl făcea pe unul ca Ceaușeșcu să mă tolereze. Cred că putea să mă trimită de multe ori la pușcărie pentru unele lucruri pe care le-am spus sau făcut. Dar eu aveam ceva în comun cu Ceaușescu, amândoi eram destul de naționaliști.

Reporter: Și de ce credeți că Securitatea nu v-a arestat în 67-68 când încercați să publicați cărți la Paris fără acordul lor?

Marin Preda: Nu știu. Eta (Wexler, soția lui de atunci, n.red.) mă presa cu chestia asta, să fugim din țară. Ea oricum stătea mai mult pe la Paris unde avea rude. Eta era foarte hotărâtă să plece din țară și asta i-o băgaseră în cap evreii ei. M-a afectat și pe mine foarte mult, pentru că mi s-a pus foarte clar în vedere de către organele de partid să o las mai moale. Știau, aveau rapoarte despre ce făceam, despre ce pregătiri făcuse Eta la Paris. Dar nu a mers bine. Ăștia în străinătate nu erau interesați de țăranii mei. Îi interesa comunismul și ce se întâmpla în țară. Un roman despre abuzuri, despre închisori. Nu eram eu pregătit atunci pentru chestia asta.

Reporter: Sunteți comunist, domnule Marin Preda?

Marin Preda: Am fost comunist, bineînțeles, am fost chiar și membru în Marea Adunare Națională, nu? Asta nu se poate fără să fii comunist. Dar eu nu am vrut să fiu comunist și să scriu într-un fel în care să mulțumesc partidul. Asta nu mi-a plăcut. Că era la impuse. Eu după ce au apărut tezele lui Ceaușescu din 71 am renunțat la a mai scrie materiale pentru presă. Trebuia să faci mereu ideologie și nu am mai vrut. Pentru că ne obligau practic să facem asta și în literatură, iar noi oricum lucram cu personaje care făceau parte din acest univers al societății, literatura era ancorată în contextul politic al vremii, de ce să forțezi scriitorul să introducă și realism-socialism? O prostie.

Reporter: I-ați spus sau nu lui Ceaușescu că vă sinucideți dacă reintroduce realism-socialismul?

Marin Preda (râde): Întrebați-l pe Adrian Păunescu asta.

Reporter: Adrian Păunescu nu a putut fi contactat pentru acest interviu.

Marin Preda: Ei, atunci, cum ar spune un profesor de liceu care predă fizică, celebru în România zilelor dumneavoastră: ghinion!

Reporter: Ați fost perceput de mulți dintre cei care v-au cunoscut ca un om morocănos și neplăcut. Sunteți neplăcut?

Marin Preda: Domnule, să știi că nici pe dumneata nu te plac foarte mult, pentru că te suspectez că ești pus doar să mă zgândări ba cu facultatea, ba cu comuniștii. Nu pot să spun că am fost cel mai amabil scriitor de pe pământ, dar nici lichea nu am fost. Mie îmi plac oamenii muncitori care își văd de treabă, nu îmi plac băgăcioșii, știi, care caută nod în papură. E plină lumea de ăștia și am impresia că vor ajunge să o și conducă. Și am întâlnit oameni de acest fel începând de la cei din sat, care au vrut drepturi de autor pentru că le-a apărut numele în Moromeții până la academicieni și profesori universitari. Uite spre exemplu Nicolae Manolescu, văd că a ajuns Președintele Uniunii Scriitorilor și s-a cățărat pe funcția asta ca și când te-ai cățăra pe un maldăr de cărți, păi, Manolescu întotdeauna mi-a căutat nod în papură. Orice scriam el venea și găsea ceva de care se lega. Păi, cum aș putea să fiu eu un tip plăcut cu cineva de acest fel? Și să îți mai spun ceva, atmosfera din anii 70 se degradase mult. Era plin de turnători și de urechi care ascultau și dădeau mai departe la Securitate. Păi cum să fii agreabil când se discutau numai banalități la întâlnirile cu scriitorii? Normal că eram neplăcut pentru că sigur era și un șobolan infiltrat pe acolo. Eram neplăcut în mod preventiv ca să zic așa.

Reporter: Vom reveni și la turnători, dar acum să discutăm despre cealaltă parte a dumneavoastră. Despre cel plăcut și iubit. Vă considerați un om norocos că ați fost iubit de atâtea femei?

Marin Preda (râde în barbă și își așază ochelarii mai bine pe nas): dacă dragoste nu e nimic nu e. Aici nu pot să comentez prea multe. Am avut partea mea de aventură. Am iubit tot ce mi-a plăcut. Am luat cât am putut de la ce mi s-a oferit. Am ajuns și la depresie, dar și la extaz. Nu pentru asta e viața? Să trăiești cât mai mult, să afli cât mai mult. Dacă stăteam închis între patru pereți eram mai bogat sufletește? Scriam eu oare atâtea cărți dacă mă îngropam într-o carieră de profesor universitar sau de funcționar? Mă îndoiesc.

Mă uit la scriitorii din zilele de astăzi, ce vieți fără amplitudine duc, blocați în credite la bancă și locuri de muncă în care totul se repetă la infinit. Știu că sună arogant, dar în perioada comunistă scriitorul era mai fericit ca acum, chiar dacă poate libertatea era mai restrânsă.

Reporter: Pe de altă parte populația spre finalul anilor 70 începuse să o ducă din ce în ce mai rău. Apăruseră cozile la alimente? Cum vă simțeați știind că sunteți privilegiat, un scriitor plătit regește pentru cărțile lui despre țărani, în timp ce țăranii o duceau tot mai rău?

Marin Preda: Scriitorii erau privilegiați, într-adevăr. Exista preocupare pentru scriitori. Bineînțeles că mulți dintre ei erau tributari sistemului. Eu însumi am scris texte și articole care miros a comunism, despre asta se discuta peste tot, nu mă lăsau pe mine să scriu despre proza americană sau mai știu eu ce lucruri exotice din lumea capitalistă. Exista o cenzură, exista un sistem care nu te lăsa să o iei pe arătură.

Reporter: Dar ce simțeați față de țăranii oprimați? Știați de rezistența țăranilor din anumite zone?

Marin Preda: Da, erau legionari în marea lor majoritate, nu? Așa spuneau, că sunt legionari.

Reporter: Deci naționaliști, ca dvs. și Nicolae Ceaușescu. Dar nu ați suspectat că ar putea fi români care pur și simplu nu erau de acord cu regimul? V-ați pus în pielea lor?

Marin Preda: Nu am apucat.

Reporter: Pentru unii asta a însemnat că ați tăcut în fața crimelor comuniștilor.

Marin Preda: Nu sunt de acord cu crima în niciun context. Nici măcar crima lui Raskolnikov nu are o justificare. Dar ce puteam să fac? Majoritatea scriitorilor care nu fugeau din țară erau de cealaltă parte a baricadei. Iar cei care nu erau, ajungeau la închisoare. Era greu să spui, să vorbești. A existat această breșă cu obsedantul deceniu, primii ani de după instaurarea comunismului în România când Dej a băgat la închisoare și a omorât oameni nevinovați, iar stalinismul era politică de stat. Ei, mulți scriitori au lucrat subversiv și au găsit în obsedantul deceniu al lui Gheorghiu-Dej o scăpare, un paravan în spatele căruia puteau să scrie despre realitățile comunismului, pentru că Ceaușescu nu era de acord cu stalinismul și cu Dej. Până la un punct, când a început și el s-o ia razna. Dar nici acolo nu se putea spune totul, ne mințeam singuri. Obsedantul deceniu a fost o găselniță bună. Ce ne-am fi făcut dacă nu ar fi existat Dej? Nu ar mai fi existat Cel mai iubit dintre pământeni.

Reporter: Știați că sunteți turnat la Securitate?

Marin Preda: Bănuiam că sunt mulți care turnau. Eu am și zis la un moment dat, înțeleg să scrii o declarație că îți cere organul de stat, dar să vii de bunăvoie și să dai detalii despre cineva, să faci rapoarte, să îți dai silința să pui pe cineva într-o lumină negativă - asta mi se pare greu de ținut pe conștiință. Nu știam exact cine erau cei care mă turnau, dar iată că istoria ne-a arătat că acolo unde credeai că ai un prieten era de fapt un dușman. Mă refer aici la Ion Caraion evident. Poate că așa mi-a plătit pentru faptul că am folosit o serie din experiențele lui atunci când am scris Cel mai iubit dintre pământeni. 

Reporter: Oamenii știu despre Marin Preda că a avut o moarte controversată. Unii spun că a fost ucis, alții că a fost un accident nefericit. Cum a murit Marin Preda?

Marin Preda: Ce pot să spun cu siguranță e că nu aveam probleme cu băutura cum au tot spus. Mai beam și eu, dar nu mai mult ca alții. Eu eram un om anxios. Pentru anxioși băutura este ceva foarte afurisit și mai ales mahmureala. La mahmureală totul se amplifică. Nu îmi plăcea să fiu mahmur. Evident că aveam și eu perioadele mele în care mai beam, după ce terminam o carte complicată sau aveam un succes, mai deschideam o sticlă. Dar nu aveam o problemă cum s-a spus. Aveam o grămadă de alte probleme, pentru care luam și pastile. Despre moartea asta, tot ce pot să spun este că m-am îmbătat, am ajuns în camera mea și am adormit și iată acum după atâția ani unde suntem. Ne întrebăm ce mai înseamnă Preda în ziua de astăzi.

Reporter: Și ce mai înseamnă Marin Preda în ziua de azi?

Marin Preda: depinde cine mă întreabă. Pentru majoritatea oamenilor cred că însemn apariția lui Moromete pe lumea asta. Problema este însă mai complicată pentru că în România nu se mai citește. Pe vremea comuniștilor oamenii citeau. Cărțile erau așteptate. Imaginează-ți un tiraj de 100.000 de exemplare astăzi. O sută de mii de români care citesc. Nu mai există suta asta de mii. Așa că într-un mediu în care oricum cititul de literatură pare pe moarte ce așteptări să mai ai ca lumea să pună mâna pe Delirul sau Moromeții? 

Reporter: Care ar fi singura carte pe care ați lansa-o dacă ați fi în viață pentru încă o zi?

Marin Preda: Ei uite ăsta ar fi un motiv care poate chiar ar face lumea să mai pună mâna pe o carte. Să învie din morți Marin Preda. Îmi și imaginez cozile, patriarhul Daniel, televiziunile, creștinii, dacii, comuniștii bătrâni, scriitorii și scriitoarele, hai că poate scriitoarele n-or să vină toate că acum e feminismul și probabil că vor protesta undeva ca să învie și Sofia Nădejde sau o altă reprezentantă ca să fie egalitate. În fine, cred că ar trebui să fac lansarea pe un stadion undeva. Iar cartea cu siguranță ar fi Cel mai iubit dintre pământeni pentru că este cea mai reușită incursiune literară a mea pe tărâmul iubirii și al deznădejdii. Singura mea tristețe în acea zi ar fi că iată, după ce am învins moartea și m-am întors pe pământ dau peste aceleași probleme cu rușii. Rusia continuă să fie o țară agresivă și periculoasă care ocupă teritorii și schimbă destine de oameni nevinovați.