Am stat de vorbă cu organizatorii unui weekend de scurtmetraje și distracții la Grădina Botanică despre cinci chestii mișto pe care le poți vedea, asculta și testa acolo.
Picnic. Sună a genul ăla de idee bună – în principiu. (Să nu plouă, să nu fie țânțari, să nu uităm păturica, Ăh! Nu mai bine făceam noi un grătar cinstit?) Sună retro-chic – adică simpatic, dar și supralicitat de campaniile publicitare ale ultimilor ani, care pedalează pe mecanismul afectiv eficient al nostalgiei. Sună bine – dacă n-ai reușit să fugi din București și nu prea știi ce să faci cu banii și weekend-ul tău.
Marele Picnic ShortsUP, în schimb, sună foarte bine. Spun asta în cunoștință de cauză. E presărat cu tot ce și-ar dori inimioara ta hip, de la burgeri și beri artizanale, la concerte și ateliere, la tot felul jocuri și ghidușii care să te-ajute să-l obosești pe ăla micu’ (ca să poți să te bucuri după aia în liniște de berea artizanală). Dar n-o să încerc să te conving să te duci la Marele Picnic doar pentru că eu n-am ratat niciuna dintre precedentele trei ediții ale acestui eveniment. Am argumente mai solide de-atât. Anul ăsta, am făcut rost și de rețeta secretă a weekendului cu filme scurte, în decor de vegetație luxuriantă la Grădina Botanică. Am vorbit cu organizatorii Marelui Picnic ShortsUP și m-au lăsat să-ți dezvălui cinci ingrediente de neratat sâmbătă și duminică.
1. Pâine, sare și pomeni: 237 de ani (r. Ioana Mischie, 2016)
Știi placa aia cu românii de valoare, dar care sunt mai apreciați în afară decât pe la noi pe-aici? Tânăra regizoare a acestui film, care va fi proiectat la Marele Picnic, se încadrează perfect într-o astfel de discuție. Înainte să se știe ceva despre filmul ei în România, Ioana Mischie dădea interviuri despre el prestigioasei reviste Variety. 237 de ani a avut premiera la Festivalul Internațional de Scurtmetraje de la Palm Springs, în 2016. Scenariul, care a pornit de la proiectul de licență al Ioanei, a fost lucrat la Script Station, la Berlinale.
Știi cealaltă placă, despre statul asistențial, pe care-l căpușează o grămadă de români? Scurtmetrajul de 23 de minute al Ioanei Mischie pornește de la premisa că într-un sat românesc ficțional toată lumea s-a declarat invalidă, ca să primească bani de la stat. Statul le trimite sătenilor pe cap un control, iar de-acolo intri pe teritoriul Revizorului de Gogol – dar într-o versiune de 2016, regizată de Emir Kusturica și Wes Anderson.
În fine, știi cum se spune că filmele românești contemporane sunt gri, deprimante, făcute pentru export și festivaluri? N-am nicio îndoială că filmul Ioanei poate să bifeze cu succes și recunoașterea internațională, dar și-o doză zdravănă de râs auto-critic pe plaiurile mioritice care l-au produs.
2. Miere și melancolii: Ana Dubyk Quartet
În recent lansatul documentar al lui Andrei Dăscălescu, Planeta Petrila, există o secvență de noapte, ilustrată sonor de o voce pe care, dacă mă străduiesc, pot s-o aud limpede și acum. Nu știu cum să spun altfel, decât că vocea aia este întunericul traversat de mașini peste care cântă. E vocea aparte a tinerei soliste de jazz, Ana Dubyk, care cântă în film o compoziție proprie – Silence in Petrila.
Ana s-a născut în apropiere de Petrila, la Petroșani, în 1993. E membră a unui grup a cappella, The Twisters. Până la cei 24 de ani pe care îi are azi, a bifat marile festivaluri de jazz ale țării (printre care JazzTM, unde a fost invitată să cânte pe scenă alături de legendara Dee Dee Bridgewater). După ce a studiat la Conservatorul din București, cu Mircea Tiberian și Nadia Trohin, a plecat la master la Prins Claus Conservatorium, la Groningen.
La ShortsUP cântă jazz și funk, chiar la începerea evenimentului, sâmbătă de la ora 19, alături de saxofonistul Mihai Iordache, Toma Dimitriu la clape și Răzvan Cojanu la bas. Nu pot decât să sper decât că o să cânte și piesa de mai jos, cu care-am rămas de-acum două luni, când am văzut-o în Planeta Petrila.
3. Farfurie (zburătoare). Ultimate Frisbee
O farfurie de plastic, care zboară prin aer ca să o prindă un câine sau un copil mic, care abia se deprinde cu alergatul. Activitate light, numai bună de picnic, dar nu foarte competitivă. Probabil asta îți spui când auzi de frisbee. Echipa română de Ultimate Frisbee, în schimb, vrea să-ți spună că ceea ce fac ei - și vei putea face și tu la Marele Picnic ShortsUP - e un sport cât se poate de „pe bune”. Există echipe de ultimate frisbee în peste 50 de țări și un milion de jucători în întreaga lume.
Am jucat ultimate frisbee anul trecut la Picnic, după care a trebuit să mă odihnesc o vreme. Sportul ăsta inedit te aleargă bine și are și reguli foarte exacte (deși se joacă fără arbitru), îmi spune Alina Ciotârnel de la Asociația Română de Frisbee. Când o rog să-mi explice ce-i atât de mișto la activitatea pe care o practică, îmi înșiră însuflețită toate avantajele ei – de la socializare și mișcare, la faptul că necesită o investiție minimă, fără echipament scump. Îmi povestește că a fost cu echipa română la o grămadă de competiții din străinătate și că jocul ăstă stă la fel de bine din punct de vedere al competitivității, dar și al socializării, ca și oricare altul.
Ba poate e chiar mai orientat către fair play decât majoritatea sporturilor de echipă: una dintre cele mai interesante diferențe specifice la ultimate frisbee e că se poate juca mixt, cu echipe formate din bărbați și femei laolaltă. „Asta, pentru mine ca fată, a fost foarte interesant”, îmi explică Alina, „pentru că mi-a fost ușor să practic un sport alături de băieți. Îi vezi pe băieții din jur cum aleargă și vrei și tu să alergi un pic mai bine, să fii mai puternică – te implici altfel.” La una dintre edițiile trecute ale Marelui Picnic am văzut-o pe Alina demonstrând jocul. Nu vrei să te pui cu ea, dacă viteza nu e punctul tău forte.
4. Vegetale. Tururi ghidate printre secretele Grădinii Botanice
Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București a fost înființată acum mai bine de 120 de ani. E ușor de ajuns acolo, biletul are un preț accesibil, Grădina e umbroasă vara și se colorează superb în toamnă și primăvară. Cu toate astea, rămâne unul dintre cele mai bine păzite secrete ale orașului, neinclus în niciunul dintre circuitele turistice concepute să-i împrietenească pe turiști cu Bucureștiul. Așa că o plimbare printre „secretele Grădinii” la ShortsUP e o ocazie numai bună să fii la rândul tău turist în propriul oraș.
Anca Anton de la TeamWork, organizația care se ocupă de tururile ghidate din weekendul ăsta, îmi spune că plimbările n-o să-ți împuie capul cu denumiri științifice și familii de plante. Dar e bine să ai un ghid când începi să cunoști Grădina, în care altminteri ai putea să rătăcești cu orele. Dintre secretele care te-așteaptă la „Dimitrie Brândză”: niște protuberanțe numite pneumatofore, pe care poți să le vezi pe scoarța copacilor din zona mlăștinoasă de cascade din Grădină. Sunt, după cum sugerează și numele, o adaptare a rădăcinilor copacilor care cresc parțial scufundați în apă – niște plămâni mobili, care ies „pe uscat” ca să asigure oxigenul necesar arborelui. Asta-i tot ce a vrut să-mi dezvăluie Anca, dar a promis că fiecare zonă are mica ei minune și că ghizii TeamWork o să ți le prezinte pe fiecare pe-ndelete.
TeamWork e un ONG care încurajează tinerii să învețe abilități de care o să aibă nevoie pe bune, odată ce se-apucă să vâneze joburi. Pe limba corporateză, îi familiarizează cu noțiuni de management de proiect. Dincolo de scopurile pragmatice, însă, organizația e o gașcă de voluntari înnoită periodic, care schimbă fața Grădinii Botanice din 2011 încoace. Organizează igienizări ale Grădinii, au amenajat o grădiniță de legume, pomi și plante aromatice și medicinale și, din când în când, cheamă copiii din București să vâneze comori prin parcul lui Dimitrie Brândză. Dacă nici ei nu știu toate secretele Grădinii Botanice, nu cred că le știe nimeni.
5. Eye Candy. Pictură cu lumină pe copaci
Sună a ceva dintr-un basm cu zâne din era digitală. Rezultatul aproape magic, în care copacii par să danseze și se colorează sub ochii tăi, fascinează garantat sute de copii la Marele Picnic. (Nu cred c-aș fi putut să-i văd mai uluiți anul trecut, decât dacă arborii protejați din Grădina Botanică ar fi început să le și vorbească.) Mecanismul, în schimb, e simplu și se numește pe scurt video mapping. Un artist desenează pe o tabletă grafică, iar imaginile se proiectează pe orice tip de suprafață în timp real, mi-a explicat Daniel Petrariu de la On Screen, studioul de producție video, care animă copacii weekendul ăsta la Grădina Botanică.
Prin tehnologii similare, On Screen produc tot felul de tripuri „miraculoase”, care iau ochii: panouri pe care poveștile prind viață la atingere, un tort digital animat, cărți ilustrate care-ți cântă și-ți spun povești, un montagne-russe în realitate virtuală, sunet perimetral care se activează când pășești pe anumite zone din podea. Sunt doar trucuri de marketing pentru adulți, dar aș minți dacă n-aș recunoaște că am rămas țintuită 20 de minute să mă uit la live painting proiectat, când am avut ocazia. De ce fascinează? „Una e când vezi un obiect, o clădire, un copac, așa cum îl știi – și apoi îl vezi cum se transformă. Curiozitatea, pe scurt”, spune Daniel Petrariu.
Fotografii de Iulian Popa pentru ShortsUP
