Carte / Literatură

Măreața Elvețiană

De Scena9

Publicat pe 13 decembrie 2024

Greta își petrece zilele transcriind ședințe de terapie pentru un sex coach, o slujbă de vis având în vedere că întotdeauna i-a plăcut să descopere secretele oamenilor. Însă viața îi este complet dată peste cap când dezvoltă o fascinație neobișnuită pentru una dintre cliente: o femeie căsătorită inhibată, pe care o numește cu afecțiune Măreața Elvețiană, deoarece e înaltă, stoică și originară din Elveția. Greta e fermecată de atitudinea revigorantă a acesteia în fața traumelor.

Amândouă au istorii întunecate, însă Măreața Elvețiană alege să se desprindă de suferința ei, în timp ce Greta continuă să fie torturată de trecutul său. Îndrăzneață, excentrică și plină de umor și personaje irezistibile, Măreața Elvețiană este atât o poveste despre traumă și obsesie, cât și o cercetare abilă a infidelității, a sănătății mintale, a stereo tipurilor sexuale și a multor altor aspecte, pe care o realizează această scriitoare uimitor de talentată, o voce unică în ficțiunea contemporană. 

 

Autoarea romanului, scriitoarea americană Jen Beagin a făcut un master în scriere creativă la University of California, Irvine, și a fost distinsă cu Whiting Award pentru ficțiune. A colaborat cu mai multe reviste literare, publicând povestiri, printre altele, în Juked și Faultline. Primul ei roman, Pretend I’m Dead (2018), a fost nominalizat pentru Center for Fiction’s First Novel Prize, iar Vacuum in the Dark (2019) a fost selectat pentru Bollinger Everyman Wodehouse Prize, ficțiune comică. Locuiește în Hudson, New York.


Măreața Elvețiană

Jen Beagin, traducere de Elena Marcu
Trei
2024

Până anul trecut, Greta fusese logodită cu Stacy. Majoritatea logodnelor durează un an, poate doi. Deși Greta nu se vedea cu altcineva, era incapabilă să facă planuri chiar și pentru un weekend, darămite pentru nuntă, darămite pentru restul vieții, așa că logodna lor durase zece ani. În acest răstimp, prindea buchetul pe la nunțile altora. I se părea că buchetul nu era niciodată aruncat în sus, ci direct către capul ei, și nu putea decât să-l prindă și-apoi să i-l paseze repede, ca pe-o minge, femeii de lângă ea, care-l scăpa mereu din mână. „Mi-a scăpat!“ striga Greta de fiecare dată. Atunci femeia îl ridica și i-l dădea înapoi Gretei, iar Greta simțea că moare. 

Stacy era cu doisprezece ani mai mare decât Greta și crescuse în Cape Cod. Nu, nu era femeie. Dar, pentru că-l chema Stacy, evident că fusese batjocorit în copilărie, mai ales pentru că purta ochelari cu lentile groase cât fundul de borcan și era puțin bâlbâit. De-aia nu voiai să-l calci pe coadă ca adult, pentru că, știți cum e, furie băgată sub preș etc. Când l-a cunoscut Greta, purta lentile de contact, bâlbâiala îi dispăruse de mult și era plin de mușchi. Nu mușchi enormi, stupizi, dar îți dădeai seama că avea abdomenul ferm și nu doar abdomenul, tot corpul. 

Se întâlniseră în Los Angeles, când Greta era chelneriță la restaurantul Sylvette. Numele venea de la portretul unei franțuzoaice blonde, făcut de Picasso, dar restaurantul nu servea mâncare franțuzească, nici măcar spaniolă, ci mâncare tradițională italiană. Era deținut de o familie, ceea ce era drăguț, dar familia era indiană. Până să se angajeze Greta, pastele erau servite de o femeie obosită, îmbrăcată în sari. Dacă băgai capul în bucătărie, dădeai peste șase indieni îmbrăcați în dhoti. Dar proprietarii locuiseră mulți ani în Roma, așa că mâncarea era autentică și delicioasă, iar restaurantul, deși ascuns într-un centru comercial înconjurat de centre de dezalcoolizare, avea clientelă fidelă, deși majoritar alcoolică. De fapt, cei mai mulți clienți erau pe drum către sau dinspre vreunul dintre acele centre. 

În seara în care s-au cunoscut, Stacy a oprit în parcare, într-o mașină de bunicuță din anii ’70. Greta l-a văzut coborând din mașină și punându-și pe umăr o geantă tip poștaș. Era cu un tip înalt, îmbrăcat într-un tricou cu Red Sox și cu un păr lung până la umeri. Tipul înalt mai degrabă se legăna decât mergea și fața îi era roșie, dar nu de la soare. Avea ceea ce Greta numea bronz de bețiv. 

Stacy, pe de altă parte, avea un bronz normal. Avea treizeci de ani, poate patruzeci, poate mai mult, și era îmbrăcat, impardonabil, în fleece. Hanoracul lui gri părea o uriașă capcană de scame, iar pantalonii aveau tivuri ciudate care atrăgeau atenția către picioarele enorme, îndesate în pantofi negri, de costum. Părea că o să intre în restaurant în pași de step. 

S-au așezat fără să întrebe, ceea ce Greta ura, alegând măsuța de lângă fereastră. Greta le-a adus meniurile.

Bronz-de-bețiv, și-a închipuit ea, se bucura de ultima masă, înainte să urce Puntea către Vindecare, iar Stacy era însoțitorul lui. Sponsorul? Vărul de-al doilea. A întrebat-o dacă îi poate pune geanta în spatele barului. 

— Maș’na mea nu se încuie, i-a explicat el. 

Greta i-a dus geanta la bar și s-a întors la masa lor. Era a unsprezecea ei zi fără tutun și a unsprezecea lună fără sex. Își fumase sentimentele încă de la cincisprezece ani, iar acum, la douăzeci și trei, adevăratul ei sine începea să iasă la iveală. Din păcate, adevăratul ei sine era excitat, ușor de înfuriat și deloc interesat să facă bani. 

Cu puțin efort, Stacy și-a tras hanoracul peste cap și l-a pus pe jos, unde îi era locul. Când i-a văzut tricoul, Greta i-a iertat imediat totul, chiar și pantofii de Gregory Hines. Era un tricou vechi, din turneul trupei ei preferate de post-punk, Birthday Party. 

— Ce tricou drăguț, i-a spus. 

El a părut surprins. 

— Îți place Birthday Pahdee? 

Un accent? O problemă de vorbire? Ce să fie? 

— Sunt mare fan, a spus ea. 

— Tocmai l-am văzut pe Nick Cave în concert, a zis Stacy. 

— Și eu. 

— Ai fost acolo? 

Greta a dat aprobator din cap. 

— Da, la balcon. 

— Noi am stat în față, a răspuns el. 

Bronz-de-bețiv părea gata să izbucnească în lacrimi. Nu era beat, și-a dat seama Greta, mai degrabă proaspăt vindecat de beție. A tușit și a continuat să tușească. La început, Greta a crezut că se preface, dar tușea din tot corpul, inclusiv din brațe și din picioare. Ochii îi ieșeau din orbite și s-a întors, dar ea i-a surprins privirea deznădăjduită. 

— Scuză-mă. Doamne! a spus el. 

— Ești bine? Pot să-ți aduc niște apă caldă cu lămâie, dacă te-ajută. 

Părea insultat, de parcă i-ar fi oferit suc de mere din biberon. 

— Cum te cheamă? a întrebat-o el. 

— Greta, a răspuns. 

— Eu sunt Mahk. El e Stacy. Întrebare scurtă: Cât crezi că ne ia să ajungem în Yosemite? Cu maș’na. 

Bun, deci nu erau proaspăt vindecați de beție, ci niște băieți abia ajunși din New England. Poate transplantați, la fel ca ea. Deși era născută și crescută în Los Angeles, Gretei îi plăcea să le spună oamenilor că era din New Hampshire, pentru că acolo făcuse liceul și pentru că îi era imposibil să zică „E totul bine“, unul dintre cele mai anoste ticuri verbale din California. Cel mult, putea spune: „Ăsta e un lucru bun, presupun“. 

— Cinci–șase ore, le-a răspuns. 

— OK, Stace? Prea departe. Maș’na ta n-o să reziste, a spus Mark. 

— Ba da. Are doar 65 000 km la bord. 

— Dă-mi voie să te-ntreb ceva: Ai ieși cu un tip care conduce maș’na aia? Aia bej, urâtă, i-a zis Mark Gretei, arătând prin geam. 

— E un Plymouth Volare. Din ’79, a spus încet Stacy. 

Probabil că proprietarul inițial fumase Old Gold sau Benson & Hedges 100s. Greta ar fi ucis pentru un Old Gold. S-a întrebat dacă dorința ei era mai puternică decât de obicei pentru că provenea din nostalgie. Nu era nostalgică după mașină, cât după maș’nă. Cumva, auzul i se ascuțise după ce renunțase la fumat sau, cel puțin, sunete care înainte i se păreau supărătoare erau acum eufonice. Elicopterele, de exemplu, papagalii sălbatici care trăiau în palmierii din spatele apartamentului ei, muzica de mariachi, accentele de Massachusetts. 

— Vezi? Făr’ de răspuns, a zis Mark și-a tușit. 

— Da, aș ieși cu tine, a răspuns Greta în cele din urmă. 

Stacy i-a zâmbit încurcat. 

— E politicoasă, atâta tot. N-ai tu parte de sex cu rabla aia, nu aici, nici dacă ai pula d-un metru. 

— Scuze, i-a șoptit Stacy Gretei. 

— Are banchetă și în față? a întrebat Greta. 

— Și-n spate și-n față. 

— Ăsta e un lucru bun. Nu-i așa? 

— Are scaune din burete, poți să verși o cană de cafea și o absoarbe pe toată. 

Mark și-a dat ochii peste cap. 

— Sunteți rude? Sunteți veri, nu? a întrebat Greta. 

— Am crescut în același cartier. El a venit din Boston, în vizită, dar eu stau în aprop’ere. 

— La Limpezimea Minții? 

Stacy a clătinat din cap. 

— O casă albastră, cu tâmplărie albă. 

— Glumeam. 

— Da’ cre’ că tre’ să știi că nu beau, a adăugat Stacy. 

— Nu-i pasă, a spus Mark. 

— Mark e supărat c-am luat maș’na asta pentru excursie. Spera la altceva, a zis Stacy. 

— Nu-j dă silința. Acasă toți cre’ că-i homo. 

Stacy și-a dres glasul. 

— Ce să v-aduc de băut? i-a întrebat Greta.

Stacy a comandat o cafea, de parcă ar fi fost duminică dimineață, deși era luni noapte, cu o oră înainte de închidere. Mark a cerut un Bud. 

— Avem doar Peroni. Budweiserul italienesc. 

— Atunci adu-mi o sticlă de vin roșu. 

— Adu-i un pahar, nu o sticlă, a zis repede Stacy. 

— Chianti. Nu, stai, roză. 

Mark a pronunțat cuvântul la fel ca pe floare. 

— Dar să nu fie din ăla cu suc, a adăugat el. 

— E sec și ușor, a spus Greta. 

Mark a părut mulțumit. Greta s-a îndepărtat câțiva pași, apoi s-a oprit. 

— Are vreunul din voi o țigară? a întrebat. 

— Poftim? 

— O țigară, a repetat Greta. 

— Paiul canșerului? a întrebat Mark. 

— Prefer „paiul fericirii“, a răspuns Greta. 

— Dar eu am canșer. În plămâni. Stadiul trei, a spus Mark. 

— Mahk, nu începe. 

Mark a ridicat din umeri. 

— Eram sincer. 

— Îmi pare rău, a bâiguit Greta. Eu m-am lăsat de fumat săptămâna trecută. Nu contează.

Stânjenită, a trecut pe lângă bar și a intrat în bucătărie, îndreptându-se direct spre cămară. Aici becul se arsese, așa că era beznă și foarte intim. Gretei îi plăcea să-și pună fața în dreptul ventilatorului, care îi strica bretonul, dar era rece și revigorant ca primul fum. În plus, raftul cu deserturi era chiar acolo. 

Fotografie preluată din arhiva Fortepan / Schiffer Pál.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK