În afara bulei / Spiritualitate

„Probabil nu o voi mai vedea vreodată”. O mamă povestește cum și-a pierdut fiica în secta Copiii Soarelui

De Delia Marinescu, Fotografii de Bogdan Dincă

Publicat pe 9 iunie 2022

Un lider de sectă activă de 25 de ani în România a fost arestat pe 26 mai 2022. Ardelean Farcaș, cunoscut ca Adi de la Brad, liderul comunității „Copiii Soarelui”, pe care am documentat-o pe larg aici și aici, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la o lună după ce am publicat mărturiile de abuz a unor cinci foști membri. Bărbatul este anchetat pentru viol, șantaj, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu al copiilor din comunitate şi exercitarea fără drept a unei profesii. Comunitatea atrăgea în fiecare an aproximativ 1000 de români și străini, care veneau pentru un curs de zece zile de meditație Vipassana. Farcaș nu este profesor autorizat de Vipassana și preda o adaptare proprie a acestei tehnici, în care includea abuz și teorii ale conspirației. În urma cursurilor, unii dintre oameni renunțau la viața din societate și se mutau în comunitate.

Pe 2 iunie, în urma contestației formulate de Farcaș, liderul a fost eliberat și pus sub control judiciar timp de 60 de zile. Acesta a invocat probleme de sănătate grave care i-ar pune în pericol viața și s-a plâns de condițiile de detenție din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Hunedoara – Deva.

Părinții copiilor minori din comunitate sunt suspectați de săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și împiedicarea accesului la învățământul obligatoriu, potrivit unor surse din anchetă. După începerea cercetărilor, aceștia au făcut demersuri pentru a-i înscrie pe cei mici la medic și la școală, adaugă aceleași sursele.

În comunitatea Copiii Soarelui (împărțită între Dumbrava de Sus și Țebea, județul Hunedoara) în care locuiau 60 de oameni, autoritățile au găsit în timpul perchezițiilor inițiale 23 de minori. Ulterior, mamele au plecat de acolo cu copiii, de teamă ca aceștia să nu le fie luați de Protecția Copilului. Adi de la Brad are șapte copii cu cinci partenere din comunitate și îl așteaptă pe al optulea.

O membră a comunității a declarat pentru Antena3 că cei mici fac homeschooling (fac cursuri acasă) și sunt înscriși la West River Academy, o școală americană de tip umbrelă unde se înscriu copii din întreaga lume educați în acest fel. Puștii din comunitate le-au spus însă psihologilor la percheziții că nu participă la niciun fel de curs. Am întrebat reprezentanții școlii dacă sunt copii din comunitate înscriși la ei, câți anume și de cât timp. „La acest moment pot spune doar că elevi de la Dumbrava de Sus au fost înscriși la West River Academy mai mulți ani la rând și au beneficiat de o educație bună”, mi-a răspuns prin email directoarea școlii, Peggy Webb. Înscrierea la West River Academy se poate face în orice perioadă din an. Taxa de școlarizare este de 375$ pe an de elev, iar pentru fiecare copil din aceeași familie se mai plătesc 50$. 

Ioan Faur, primarul comunei Ribița de care aparține satul Dumbrava de Sus, a declarat inițial după arestarea lui Farcaș că nu avea mult acces acolo. După ce au apărut fotografii la televiziuni cu el alături de membrii comunității la petrecerile organizate la Dumbrava de Sus, acesta a recunoscut că a participat pentru că l-au invitat, însă susține că nu i-a „avantajat sau protejat cu nimic”.

Site-ul energetik.ro, pe care se vindeau „produsele plasmatice” inventate în comunitate ale căror prețuri ajungeau la 4000 RON, nu mai este activ. Printr-un email trimis foștilor cursanți, comunitatea face apel la donațiile acestora. „Comunitatea Copiii Soarelui de la Dumbrava de Sus cere sprijin tuturor celor care ne pot oferi donații pentru angajarea avocatului membrilor comunității, precum și pentru a acoperi plata utilitatilor de la centru în aceste momente dificile.” Majoritatea actualilor membri sunt alături de liderul lor, în vreme ce foști membri ai comunității îl acuză de abuz sexual, abuz emoțional, exploatare prin muncă, izolarea de propriile familii, constrângerea de a nu merge la medic, de a trece copiii pe numele lui și a nu-i trimite la școală.


O mamă a unei actuale membre de la Copiii Soarelui vorbește despre cum s-a schimbat fiica ei de când s-a mutat la Dumbrava de Sus în urmă cu aproape șapte ani, despre cum s-a distanțat de familie și de prieteni, dar și ce i-a spus Adi de la Brad că se va întâmpla dacă va avea un nepot. 

Adi de la Brad

Femeia dorește să vorbească sub anonimat, pentru că-i e greu să povestească asumat despre situația în care se află acum fiica ei, care avea o carieră și o viață promițătoare. În plus, mama este persoană publică. E însă de acord să menționăm că e de naționalitate străină. Ultima dată când a comunicat cu fiica ei a fost în urmă cu o lună, prin email. La telefon nu și-au mai vorbit de prin martie. Nu știa despre arestarea preventivă sau de punerea lui Adi de la Brad sub control judiciar. La aflarea veștii, s-a îngrijorat și mai mult pentru fata ei, care se află printre părinții suspectați de săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În urmă cu mai mulți ani, Alina* a vizitat România și s-a îndrăgostit iremediabil de viața de la noi, așa că s-a hotărât să se mute aici. Avea propria companie și locuia într-o casă frumoasă cu grădină și pomi fructiferi, alături de iubitul ei. „Părea că merge bine, dar s-a întâmplat ceva dramatic și niciodată nu am aflat ce”, oftează mama. 

Drept urmare, tânăra a renunțat la viața de la oraș și s-a mutat într-o comunitate alternativă din sudul țării împreună cu o prietenă, unde se ocupa de permacultură. Mama spune că ea însăși a fost mereu deschisă la stiluri alternative de trăit, așa că și-a vizitat fiica acolo și s-a bucurat că trăia sustenabil în mijlocul naturii.

După un timp, prietena fiicei ei a anunțat-o că Alina a părăsit acea comunitate, s-a mutat în alta și a întrerupt orice legătură cu ea. Se dusese la Copiii Soarelui, la Dumbrava de Sus, să mediteze, să îi ajute și pe alții să mediteze și să contribuie la crearea unei lumi mai bune.

Alina a început să comunice din ce în ce mai rar cu mama ei la telefon, iar atunci când o făcea, femeia nu-și mai recunoștea fiica. Fiecare apel era scurt și ciudat, își amintește aceasta. „Nu aveam voie să o întreb unde e, îmi spunea că pot să mă uit pe un site. Nu puteai să ai o conversație normală. Era ca și cum vorbeai cu un robot. Nu aveam voie să întreb nimic.” Din frânturi lipite din mai multe conversații a înțeles că fiica locuiește într-o comunitate pe care o consideră minunată, că își cultivă singuri o bună parte din hrană și că au sute de capre de la care mănâncă brânză. În plus, se numără printre cei „iluminați”, care ajută la crearea unor obiecte experimentale bazate pe „plasmă”. 

Interior „Modul Plasmatic”

Distanțarea


Mama, care se consideră deschisă la minte, a încercat inițial să înțeleagă noua realitate a fiicei. Recunoaște că și ea are o latură spirituală, așa că la început a numit noul loc în care locuia fiica ei o „comunitate închisă”, spre deosebire de soțul ei care i-a spus „sectă”. 

Când încerca să-și explice alegerea fetei, se gândea că poate s-a întâmplat ceva în viața ei profesională, o criză care a determinat-o să găsească „ceea ce ea crede că este pacea”.

Însă și ei i se părea ciudat că fiica nu le spune numele celor din comunitate, că nu le dă alte informații despre ei, că nu le zice câți oameni locuiesc acolo și că vorbește într-un mod misterios despre tot ce se întâmplă. I-a spus că liderul comunității se trage dintr-un neam cu o încărcătură istorică și că are o cultură foarte bogată. Adi pretinde că se trage ba din neam de cneji, ba din neam de agatârși, printre multe alte istorii pe care le inventează.

N-a mai avut nicio îndoială că ceva e în neregulă atunci când fiica ei a anunțat-o că dacă dorește să o viziteze la Copiii Soarelui trebuie mai întâi să facă un curs de meditație de zece de zile. Este o condiție pe care Adi a impus-o părinților multor membri de la Copiii Soarelui. Unii dintre ei, care erau în vârstă, au făcut eforturi uriașe să stea zece ore pe zi în poziție de meditație timp de zece zile și au trebuit să mintă la serviciu că sunt în concediu sau că au o problemă medicală, pentru că le era rușine să spună adevărul. Alții nu și-au văzut copiii cu anii din acest motiv.

Femeia i-a spus Alinei să  înțeleagă că are o vârstă înaintată, că are multe probleme de sănătate și că nu va rezista fizic să mediteze timp de zece zile. În plus, aflase că în timpul cursurilor va dormi la comun, cu mai mulți oameni în cameră, pe un pat de lemn fără saltea. 

S-a consolat cu faptul că Alina o suna sau îi scria din când în când pe Messenger sau email și îi mai trimitea câte o fotografie cu ea în care părea fericită. Femeia îi transfera lunar în jur de 20 euro ca să-și încarce cartela și, când aceasta își schimba telefonul, îi trimitea telefonul ei vechi. „A fost singurul mod prin care am încercat să păstrez legătura cu ea.” Pe lângă banii de cartelă pe care i-i dădea, fiica îi cerea ocazional bani și îi mai trimitea uneori, însă spune că nu erau sume considerabile. De câteva ori pe an, îi trimitea prin poștă pachete de câte zece kilograme cu haine și alte obiecte de uz personal, pe care fata le împărțea și cu ceilalți membri ai comunității. 

Deși Alina muncea de dimineața până în seara în agricultură și în laboratorul unde se creau „produsele plasmatice”, vândute pe sume cuprinse între 70 lei și 4000 lei, aceasta nu avea niciun venit, la fel ca ceilalți membri ai comunității, și era dependentă financiar de Adi de la Brad. Cu toate astea, îi spunea mamei că vrea să rămână acolo.

„Mi-a tot spus că nu se va mai întoarce acasă. Am acceptat de ceva vreme că probabil nu o voi mai vedea niciodată. Am acceptat, a trebuit, a fost un mecanism de coping foarte intens pe care a trebuit să îl adopt. A fost modul meu de a face față unei situații foarte traumatizante”, povestește mama. Aceasta adaugă că nu cunoaște lume care trece prin același lucru și îi este greu să vorbească 

„Îmi tot spun că nu poți controla viețile altora. Aduci copii pe lume și în cele din urmă îi împarți cu lumea și trebuie să le dai drumul”.

Copiii Soarelui, Dumbrava de Sus

Dacă fiica ei va avea un copil, el va fi al familiei Farcaș

În urmă cu trei-patru ani, femeia a primit un telefon de la fiica ei, care i-a spus că se află în oraș și a întrebat-o dacă vrea să o întâlnească într-o cafenea. 

Când a ajuns acolo, Alina era la o masă alături de Adi de la Brad și un alt cuplu de români. Când l-a văzut pe bărbatul mic de statură, dar corpolent, care stătea „ca Buddha”, mamei i-a venit inițial să râdă, însă profesia pe care o avusese a învățat-o să reacționeze cu diplomație. După doar câteva secunde, în timp ce fata ei a mers să ia o cafea, Adi i-a dat o veste în română, pe care celălalt bărbat a tradus-o în engleză. „Mi-a spus că dacă fiica mea va avea vreodată copii, aceștia nu vor avea nimic de-a face cu mine, ei vor fi ai familiei lui, nu ai familiei noastre. Am fost șocată”, povestește mama cu indignare. 

Cum a ajuns fiica ei, o femeie hotărâtă și independentă, să fie influențată de un om care-și permite astfel de afirmații după ce abia o cunoscuse?, se întreba terifiată. „Primul meu gând a fost: A fost hipnotizată.” Și-a controlat reacția, pentru că n-a vrut să-i dea impresia lui Adi că are putere asupra ei, însă fierbea pe dinăuntru.

Apoi a mers cu fiica ei la bancomat, ca să scoată 100 euro pe care aceasta i-i ceruse. Pe drum, mama i-a spus ce aflase de la Adi, iar Alina nu i-a părut surprinsă. „Nu cred că mi-a dat vreo speranță că ar fi diferit față de ceea ce spusese el. Sentimentul meu a fost că ceea ce a zis el va fi adevărat.” Nu a vrut să aibă vreo reacție vehementă, pentru că a realizat că ar putea-o îndepărta pe tânără și mai mult de ea. Prin urmare, a încercat să păstreze legătura așa acum a putut și să spere că fata ei își va reveni.  

Copilul

În preajma Crăciunului, fiica a anunțat-o la telefon că va avea un copil cu partenerul ei din comunitate, al cărui prenume i l-a spus, în sfârșit, pentru prima oară. Alina îi trimisese fotografii cu bărbatul, însă nu-i zisese niciodată numele. Mama s-a bucurat și a început să spere că, după ce fiica ei va deveni mamă, va empatiza mai mult cu părinții ei, care îi duc grija.

Apoi i-a cerut vreo 7000 de euro pentru a-și construi o cabană la Copiii Soarelui în care să locuiască împreună cu partenerul ei și copilul lor. Mamei nu i s-a părut normală o astfel de cerință și a refuzat-o. E convinsă că a fost împinsă de la Adi de la Brad să ceară acești bani, pentru că spune că reacția ei a fost extrem de nepoliticoasă la auzul refuzului. La scurt timp după ce a născut, Alina i-a mai cerut 1000 de euro ca să plătească un medic care ar ajuta-o să-și alăpteze copilul. Ea nu i-a dat, însă crede că tatăl Alinei i-a trimis o parte.  

Despre nepotul ei, femeia știe doar că este un băiețel și îi cunoaște prenumele - fiica i-a spus că nu are voie să îi facă poze. „Nu avem voie să vedem fotografii cu el, nu avem voie să știm data lui de naștere, nici măcar nu știm numele întreg”. Se gândește cu îngrijorare la viitorul lui. Deși este deschisă la ideea de homeschooling, o îngrozește ideea că nepotul ei s-ar putea să nu poată pleca de acolo dacă va vrea. 

Acum două luni, Alina a întrebat-o din senin pe mama ei, printr-un email, dacă nu vrea să vină la Copiii Soarelui, să o ajute să aibă grijă de cel mic. În plus, i-a spus că membrii comunității abia așteaptă să o cunoască. Femeii, căreia Adi îi spusese că dacă fata ei va avea copii, ei vor aparține familiei lui, i s-a părut ciudat că dintr-o dată e binevenită fără o cură de meditație înainte. Plănuia inițial să meargă acolo la sfârșitul verii, însă nu știe ce va urma acum de la începerea anchetei penale. 

Dacă ar avea-o acum pe fiica ei în față, mama i-ar spune că o iubește și că își dorește să aibă o relație firească, în care să o cunoască mai bine pe ea și pe noua ei familie. „Vreau să fiu o bunică normală”.

Când o întreb dacă ar face ceva diferit ca părinte atunci când se uită în urmă, îmi spune: „E greu să fii obiectivă ca mamă. Cum îmi schimb personalitatea? Ești părinte pentru prima dată, nu este o repetiție, este o piesă în toată regula și nu știi cum o să iasă la final. Faci tot ce poți, încerci să faci ceea ce crezi că este mai bine”.


*Alina este un pseudonim, pentru a proteja identitatea membrei comunității și a mamei ei.

*În fotografia de cover nu este mama Alinei, ci o memberă a comunității. 

9 iunie 2022, Publicat în Lumea noastră / În afara bulei /

Text de

  • Delia MarinescuDelia Marinescu

    Reporter pe teme sociale. Se simte privilegiată că oamenii o lasă să le descopere viețile.

Fotografii de

  • Bogdan DincăBogdan Dincă

    Fotojurnalist independent, membru fondator al Documentaria, comunitate de fotografie documentară. Îl interesează în special subiectele sociale și în ultimii 15 ani a fotografiat în comunități vulnerabile. 


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK