La începutul lui 2021, scriam despre Atelierele Malmaison, un proiect creat la inițiativa unui grup multidisciplinar de artiști și lucrători culturali, care voiau să transforme clădirea unei foste închisori într-o rețea de spații de lucru și galerii. La începutul lui 2024, artistele și artiștii de la Malmaison protestează împotriva creșterii substanțiale a chiriilor și cer ajutor din partea statului pentru a nu pierde comunitatea pe care au construit-o, cu efort și multe resurse.
Clădirea care adăpostește Atelierele Malmaison a adunat o istorie amplă în cei 180 de ani ai săi. Spațiul care găzduiește astăzi comunitatea de 46 de artiste și artiști, respectiv 11 spații de proiecte și galerii a fost, pe rând, cazarmă militară, școală militară de ofițeri, tribunal militar, închisoare, centru de anchetă și detenție al Securității. Apoi a trecut în proprietatea Iprochim, un institut de inginerie chimică înființat în 1948, iar începând cu anii ‘90, mare parte a spațiului a fost închiriat către diverse firme.
„Comunitatea Atelierelor Malmaison s-a constituit în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiste și artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. Ca arta să aibă un loc sigur în societate, creația artistică necesită susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și ca amplasare,” arată o scrisoare deschisă pe care artiștii și artistele au trimis-o de curând mai multor autorități, de la Ministrul Culturii și cel al Economiei, la administrații locale.
Acum patru ani, când a început acest proiect de organizare artistică, chiria era mică, iar posibilitățile de amenajare și renovare, deși ambițioase, existau. Conducerea Iprochim nu a sărit să-i ajute pe artiști nici în 2020, însă în final s-au înțeles, iar stabilitatea apărută cu timpul a făcut ca lucrurile să poată evolua. Spațiile s-au ocupat rapid, fapt ce demonstrează încă o dată că nu vorbim despre un caz izolat, ci despre nevoia mare a artiștilor de a avea ateliere de lucru și spații de expunere la prețuri accesibile, despre nevoia de vizibilitate și existență a comunității artistice.
Malmaison a devenit în acești câțiva ani un centru relevant pe harta artelor din București, a găzduit nu doar expoziții și inițiative de schimb cultural, cât și evenimente de educație artistică și dezbateri legate de munca artiștilor în România și provocările pe care le întâmpină.
Și dacă până în 2022, foștii directori ai Iprochim se arătaseră interesați și entuziasmați de amplasamentul din Calea Plevnei, susținându-i uneori pe artiști cu idei de folosire a spațiului sau a curții, sau prin simpla existență a unei comunicări, cu noua conducere a institutului nu a existat aceeași deschidere. Schimbările pe care aceasta le-a impus au fost dramatice, iar asta i-a speriat pe artiști. Una dintre aceste schimbări a vizat chiar regimul chiriei.
Ca să clarifice situația incertă privind reînnoirea contractelor anuale de închiriere, artiștii de la Malmaison au încercat pe toată durata anului 2023 să creeze un dialog cu echipa administrativă Iprochim, care deține clădirea. Aceștia însă nu le-au răspuns la niciun mail sau la cererile de participare la audiențe. Mijlocul lunii ianuarie al anului 2024 i-a găsit pe artiști în plin proces de renegociere cu Iprochim, al cărei acționar majoritar este Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Dar statului nu-i pasă de resursele considerabile de timp și de bani investite în ultimii ani în spațiile din clădire, spun vocal artiștii din comunitate. Iar condițiile impuse de cei de la conducere nu par să prioritizeze deloc cultura sau nevoia de organizare colectivă a artiștilor, care se simt nereprezentați în fața autorităților.
Aceeași scrisoare deschisă trimisă de artiști și artiste aduce în atenția autorităților „importanța recunoașterii și susținerii concrete a unei inițiative artistice care hrănește dezvoltarea culturală a orașului și revitalizează comunități”. În cazul celor de la Malmaison, „susținerea înseamnă o soluție stabilă, pe termen lung – fie de a rămâne în spațiul actual în condiții sigure, fie de identificare a unei clădiri adecvate de către Ministerul Culturii sau Primărie (dintre cele existente în portofoliul primăriilor de sector sau aflate în subordinea Ministerului Culturii) și darea în folosință a acesteia sau închirierea la un preț modic plafonat pe durata contractului.”
Am făcut o vizită la Atelierele Malmaison, pentru a înțelege mai bine cum s-a ajuns aici și ce nevoi au cei din comunitatea care a lansat de curând și o petiție, pentru a-și face vocile auzite.
Încă de la intrarea în clădire puteam simți atmosfera tensionată care se adunase de curând între pereții atelierelor. Am trecut pe lângă o ușă misterioasă de la parter, pe care scria „Societatea Națională a Apelor Minerale”. Am aflat că și dincolo de această ușă fuseseră inițial găzduiți artiști, dar au fost evacuați în august 2023, după o decizie a conducerii Iprochim de schimbare a destinației parterului. Am intrat în atelierul lui Michelle Cîrjan, lucrătoare culturală, care se afla în plin proces de mutare. Michelle îmi spune că, de-a lungul anului trecut, presiunile din partea proprietarului au început să se întețească. Administratorii „începuseră să devină din ce în ce mai restrictivi legați de curte, de parcare, de tot felul de mici detalii,” povestește Cîrjan.
„Eu, de exemplu, plantasem un salcâm în curte,” îmi spune Miruna Radovici, artistă vizuală pe care am cunoscut-o în atelierul lui Michelle. „L-am găsit smuls din pământ.” O altă colegă și-a găsit lucrarea de artă aruncată pe jos și distrusă.
Lipsa unor discuții cu conducerea companiei care deține clădirea, zvonurile constante și situația incertă legată de statutul clădirii și de condițiile de chirie i-au destabilizat treptat pe artiști. În decembrie 2023, înainte de petrecerea de Crăciun de la Malmaison, apăruse un zvon cum că la începutul anului conducerea va reînnoi contractul pe care îl semnau pe trei ani, îmi spune Michelle. Însă pe 10 ianuarie li s-a comunicat celor rămași în ateliere că, de atunci încolo, vor încheia contracte pe o perioadă mai scurtă și că vor trebui să suporte majorarea chiriilor cu un procent de 30% - 40%, dacă vor să rămână în adresa din Calea Plevnei. De atunci, proprietarii nu le-au transmis nimic oficial în legătură cu ce se va întâmpla sau cu scrisoarea deschisă pe care au scris-o la câteva zile după primirea veștii și pe care au făcut-o publică de Ziua Culturii Naționale. „Pentru mulți artiști este foarte important ca nivelul chiriei să rămână la fel”, explică Michelle, „și să avem contracte mai stabile”.
Cîrjan spune că, tot din zvonuri, a aflat că scrisoarea publică a artiștilor va intra într-o viitoare adunare generală a Iprochim și vor primi un răspuns. „Însă deja este o lună de când nu mai avem contract și termenul pe care ni-l dăduseră ca să acceptăm sau nu oferta lor a expirat pe 16 ianuarie”. De asemenea, de la începutul anului, taxa de parcare, pe care artiștii nu o plăteau până acum, în baza contractului, s-a majorat la 15 lei pe oră.
O parte dintre artiști își vor duce lucrurile într-un depozit comun, în timp ce alții, care își permit să plătească chiriile la prețul cel nou, vor rămâne în spații, însă mulți cred că etajul 1 va avea aceeași soartă ca parterul. Artiștii se tem că toată clădirea va ajunge să aparțină instituțiilor afiliate Ministerului Economiei, iar investițiile lor în timp, energie și bani, pentru a avea spații de lucru și expunere, vor rămâne în urmă.
În momentul de față, situația Atelierelor Malmaison se rezumă la zvonuri. Un artist nu ar trebui să se simtă vulnerabil și descoperit, în special atunci când are proiecte în desfășurare sau când caută să expună. Propunerile autorităților privind majorarea chiriilor cu un procent de 30% - 40% și revizuirea contractelor la intervale mai scurte ar destabiliza semnificativ programul expozițional al galeriilor, care nu și-ar permite o activitate constantă din cauza „regimului hotelier” la care ar fi supuși, îmi spun artistele. Michelle și Miruna subliniază și lipsa discuțiilor publice despre nevoile unui artist. Cele două vorbesc despre concurența care divizează breasla artiștilor și lucrătorilor culturali și despre lupta pentru supraviețuire. În muzeele de artă contemporană, artiștii tineri au o reprezentare minimală, iar „oamenilor le e teamă să intre în galerii”, spune Michelle, care susține că fără cultură vizuală nu suntem conștienți de problemele sociale despre care vorbește arta contemporană.
„Suntem o tagmă care se luptă încontinuu pentru normalitatea practicării meseriei,” îmi transmite și artista Lea Rasovszky, implicată în viața comunității Malmaison. „Spațiile sunt un simbol pentru precaritatea și lupta inegală care înseamnă cultura în România. Focusul nostru este pe situația ongoing a lipsei de oportunități și de respect profesional.” „Eu sincer m-am săturat de statutul ăsta”, spune și Miruna. „Nouă în facultate ni s-a spus că nu o să facem meseria asta. M-am săturat să aud discursul ăsta venind de la instituțiile de cultură din România. Păi bine, hai să facem să nu mai fie greu! Astea sunt job-urile noastre și trebuie să existe!”
În cazul în care autoritățile nu vor accepta o negociere a chiriilor pentru artiștii de la Malmaison, cel mai probabil aceștia vor fi nevoiți să își părăsească atelierele și galeriile i și să se orienteze către alte variante. Michelle îmi spune că este tristă să-și părăsească atelierul, deoarece abia începuse să se simtă ca o casă. Miruna îmi mărturisește că ea este un caz mai privilegiat. Pentru următoarea perioadă se va muta într-unul din spațiile Atelierelor Scânteia, o inițiativă a SwitchLab, găzduită de către Casa Presei Libere și dezvoltată în parteneriat cu Galeria Posibilă. Nu-și permite ca acum, în plină desfășurare a proiectelor personale, să rămână pe drumuri.
Se vehiculează o posibilitate ca artiștii să mai poată rămâne trei luni la adresa din Calea Plevnei, pentru a-și strânge lucrurile, dar și un scenariu în care aceștia pot fi aruncați în stradă imediat. Cert este că nu au primit un preaviz oficial până acum și nici nu se cunoaște ce se va întâmpla dacă Atelierele Malmaison nu reușesc să-și păstreze casa.
Artiștii de la Atelierele Malmaison fac apel și către alte instituții care ar putea să se implice, să caute soluții viabile pe termen cât mai lung pentru problema spațiilor de lucru pentru artiștii din România. „În acest moment, putem să sperăm doar la o minune”, îmi mărturisește Michelle Cîrjan și zâmbește slab. Îmi iau rămas bun de la cele două artiste, îmi strâng notițele și ies ușor deprimată din clădire. Mă uit în spate la fațada prăfuită și la norii cenușii din fundal. Mă gândesc la articolul Ioanei Pelehatăi din 2021, apoi la ultimul lucru pe care mi l-a spus Michelle și încerc să caut soarele care cândva strălucea peste ateliere.
UPDATE: În prezent, artiștii Atelierelor Malmaison au fost invitați de către Ministrul Culturii, Raluca Turcan, la o discuție pentru a li se asculta nevoile, și au primit o vizită de la Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Reprezentanții artiștilor au intrat în legătură și cu Ministerul Economiei, însă nu pot oferi mai multe detalii încă.
Foto: Béla Zoltán, via Malmaison
