După un meci foarte bun făcut contra gazdelor, care i-a atras echipei noastre laudele a mii de iubitori ai fotbalului, Anghel Iordănescu a făcut ceea ce numai un antrenor cu flerul său ar fi putut face în această situație: a schimbat patru jucători din echipa care a ținut piept cu dârzenie Franței, printre care și cel mai bun „tricolor” al ultimilor șase meciuri jucate, Nicușor Stanciu.
În schimb, i-a titularizat pe Prepeliță și Keșeru, dând ușoare indicii despre cine l-ar fi putut pârî pe Alibec că fumează în vestiar. „Să nu-l mâniem pe Dumnezeu”, și-o fi spus Tata Puiu (aflat la meciul 100 la națională), când a văzut că elvețienii au ditamai crucea pe steag, făcând astfel redundantă purtarea iconițelor în sacoul antrenorului. După acceleratorul de particule, ciocolată, brânză, ceasuri și bricege, elvețienii ne dau peste nas, iată!, cu avansul lor tehnologic și pe tărâm teologic.
În ciuda faptului că UEFA ne-a bătut apropo-uri subtile încă de la programarea partidelor tot mai aproape de casă, de la Vest la Est - Franța, Elveția, pentru ca ultimul meci să-l jucăm chiar la noi în bătătură, în Balcani -, „tricolorii” au refuzat să se lase doborâți de echipa a doua a Albaniei, nedorind, probabil, să strice plăcerea „shqiptari”-lor veritabili, duminică.
A tăbărî înseamnă, în limba română, atât a se repezi, a da asaltul, cât și a cantona, adică a pune tabăra, a poposi, conform unui sens aproape ieșit din uz. Probabil din această confuzie, Generalul Nea Puiu a încurcat comanda în meciul împotriva - ce ironie! - Țării Cantoanelor.
Românii au început avântat, cu o centrare în careul advers în primul minut, dar mingea lui Torje a fost pradă ușoară pentru Djourou, elvețianul născut la Abidjan, o suburbie a Bernei.
Shaqiri (3) și Seferovic (6) răspund imediat obrăzniciei rezervei lui Osmanlispor și decid să se răzbune pe unul pe măsura lor: Ciprian Tătărușanu. Cel de-al doilea, mai ales, a ținut să arate că nu a intrat în primul 11 pe pile, în ciuda faptului că e singurul din echipă care vorbește cu antrenorul Petkovic în bosniacă. Șutul lui Haris trece, din fericire, pe lângă poartă, iar Grande Tătă scapă nepedepsit.
După 18 minute în care am reușit să fim mai neutri - culmea! - decât elvețienii, Chipciu rătăcește cumva drumul și ajunge, paradoxal, în careul advers, atât spre surprinderea sa, cât și a lui Lichtsteiner, care în lipsa unei explicații, îl faultează pe stelist. „Motanul” repetă ritualul de la meciul cu Franța, așază mingea pe punctul cu var și trimite, sigur, în colțul opus celui ales de Sommer, reducând la tăcere iodlerii din tribune. Ironic, Stancu devine în acel moment golgheterul turneului, cu două goluri, ambele de la 11 metri, ambele „dăruite” de jucători ai lui Juventus. Iar România, eterna „neinvitată la masa bogaților” și veșnic „nedreptățita” arbitrajelor, este singura echipă de la Euro 2016 care a înscris din penalty. De două ori chiar.
Elvețienii, căliți în atâtea și atâtea bătălii în care au preferat să nu se bage, nu au acuzat șocul. Schar (20) inventează o „ștachie” care-l întinde serios pe Tătărușanu, portarul Fiorentinei depunându-și candidatura la titlul de jucătorul român al meciului.
Urmează tradiționalele cartonașe galbene ale „tricolorilor” care vor să-și justifice diurna la Paris, Prepeliță (22) și Chipciu (23), urmând ca jocul de fotbal să fie reluat ulterior. Extrema Stelei profită apoi de ascendentul moral asupra lui Lichtsteiner și îl driblează elegant, numai pentru a trimite pe lângă poarta lui Sommer (25). Trei minute mai târziu, Săpunaru și-a luat rolul de lider în serios și a plecat în careul elvețian să-l caute pe Keșeru, dat dispărut încă de la intonarea imnurilor. Cu un drum, fostul jucător al lui Porto a trimis și un șut în bară, bifând căsuța „ocazie mare în prima repriză” de pe agenda cu obiective a domnului Iordănescu. Pentru restul primei părți, „tricolorii” decid să-l lase pe Tătărușanu să-și consolideze poziția 1 în sondaje la ocaziile lui Ricardo Rodriguez (33) și Dzemaili (39).
Cu o posesie de 32% și doar 65% pase corecte, reușim să intrăm pentru prima dată în avantaj la vestiare în toată istoria participărilor noastre la Campionatele Europene. Prilej pentru Tata Puiu să mai bifeze o căsuță în agendă.
Pentru Iordănescu, pauza n-a fost un sfetnic bun, pentru că în loc să-l înlocuiască pe Keșeru - încetinitorul nostru de particule -, îl scoate pe Pintilii, deci România intră tot cu un om în minus și în repriza a doua. Hoban, proaspăt intrat, dovedește că încă nu s-a adaptat la jocul echipei și îndrăznește un șut la poartă (46), puțin pe lângă poarta elvețienilor. Pe parcurs, avea să înțeleagă că a greșit și nu va mai repeta eroarea.
Trecem cu bine și peste minutul 52, când Djourou era să și-o bage în propria poartă și ajungem în fatidicul minut 57, când se înregistrează, cu precizie elvețiană (sic!), reușita lui Mehmedi, undeva în vinclul porții lui Tătărușanu, condamnat să primească doar goluri de generic.
Alertat de isprava compatrioților lui Heidi, Iordănescu mai face o schimbare. Din păcate, nici acum pe cea corectă, întrucât Keșeru rămâne în teren. Shaqiri (75) și Mehmedi (77) ne mai dau câțiva fiori, iar Nea Puiu sesizează profesionist nevoia unei noi mutări. Nu, nici acum nu-l scoate pe Keșeru și pierdem și ultima șansă de a juca în 11 până la sfârșitul meciului.
Restul partidei ne bariadăm eroic în marginea propriului careu, ținând cu ambele mâini de punctul din tolbă. Centralul rus ne curmă suferința după doar trei minute de prelungire, moment în care Keșeru are o primă zvâcnire de orgoliu. E primul ”tricolor” care dă mâna cu brigada de arbitri. Asta, probabil, și pentru că era cel mai odihnit dintre toți.
Un filosof german (pe cuvânt că nu mai știu care) spunea că nimicul este un cuțit fără lamă căruia-i lipsește mânerul. Așa a părut și România aseară, în duelul cu făuritorii de bricege. Un briceag dotat doar cu un tirbușon. Acceleratorului de particule, Iordănescu i-a contrapus încetinitorul de particule. Cu un punct după două meciuri și două goluri marcate din penalty, păstrăm totuși șanse de calificare în optimi. În ultimul meci, de duminică, vom înfrunta Albania, la Balcaniadă, într-o reeditare a celebrei întâlniri a ”hoțului cu prostul”. Cum și noi, și albanezii, ne bucurăm de o oarecare reputație internațională, rămâne de văzut dacă va fi Bucureștiul sau Tirana locul unde se va răsturna carul. Mirupafshim!
Foto main: FRF.ro
