În 1968, când Europa era străbătută de fiorul eliberării sexuale, greve studențești și alte manifestații anti-autoritariste și anti-tradiționaliste, Amza Pellea, Florin Piersic, Ilarion Ciobanu și Antonella Lualdi s-au întâlnit pe plaiurile românești. Dar nu pentru a ticlui un plan secret de eliberare a românilor printr-o revoluție fulger, ci pentru a filma, sub bagheta lui Mircea Drăgan, Columna. Filmul, aflat pe locul 7 în topul celor mai vizionate filme românești, propus în ‘69 la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin dar refuzat de americani, se încheie apoteotic cu Gerula, care îi povestește fiului lui Decebal: „pentru că va trebui să ne batem, tu, copiii tăi, copiii copiilor tăi, pentru acest pământ bun și frumos”. Ușor de înțeles de ce, într-o țară care își reclamă cu mândrie un trecut triumfal inexistent, filmul lui Mircea Drăgan s-a păstrat într-un top al vizionărilor.
Totuși, în România artistică actuală, fenomenul revoluției din '68 încă e nimic pe lângă filmul Columna. Astfel că Aurel Tar, artist vizual declarat post-pop (ufff, deci există viață și după pop art), a încercat o comemorare a marelui eveniment cinematografic prin expoziția care îi împrumută numele: Brigada Columna, găzduită de galeria Galateca. Plecând de la filmul lui Drăgan, Aurel Tar a dorit să comprime istoria în „brigăzi” pe care să le prindă într-o columnă imaginată de el. Întreaga miză a expoziției, de fapt, este surprinderea și fixarea unei mici secvențe din mersul etern al istoriei, formată din narațiuni locale și globale. Sună ca un curs avansat de filosofia istoriei, însă lucrurile nu sunt chiar așa de întortocheate.
De exemplu, în Brigada Presidencial_2014, artistul îi aduce laolaltă pe toți președinții țării, unul mai simpatic ca altul, într-o serie de portrete de tipul Andy Warhol sepia. Toți zâmbitori, „vremelnici și eterni” în același timp, formează, după Tar, o brigadă, adică un decupaj istoric. Steluțele de pe gulerele foștilor și actualului conducător al țării indică numărul de mandate. Deși este prezentată pe larg în textul curatorial, lucrarea nu face parte din expoziție (dar am reușit s-o găsesc pe net).
Însă adevăratul omagiu al filmului (și, totodată, ceea ce constituie, de fapt, toată expoziția) este adus printr-un poliptic în acril pe pânză, care se constituie dintr-un soi de portrete print screen ale principalilor actori ai filmului. Printre Amza Pellea, Florin Piersic, Ilarion Ciobanu, Antonella Lualdi și Richard Johnson se află și Chewbacca, cu blana lui de invidiat din Războiul Stelelor, care m-am gândit c-o fi vreo sugestie să terminăm cu fanteziile cu dacii liberi și frumoși și, implicit, cu tot ce încurajează fanatismul ăsta și să începem să ne uităm la SF-uri. Sau poate că și dacii și fantasma de peliculă a lui Drăgan și asistentul lui Han Solo prin galaxii sunt, la urma urmei, din aceeași materie primă a ficțiunii. Cu toate replicile din film care răsunau clar și distinct din boxe, nu mi-am elucidat nicio interpretare. Practic, te imersezi într-o cutie negară, camera Black Cube a galeriei Galateca, unde are loc expoziția, un loc în care poți contempla à l’aise portretele unor mari actori sau mari daci (depinde cum vrei să vezi lucrurile), în timp ce asculți replici triumfale despre tăria și curajul vechilor daci. De ce filmul Columna trebuie comemorat și unde sunt decupajul istoric, brigada și „emoția” care se anunța să îmi fie stârnită (în textul curatorial), au fost întrebări fără răspuns cu care am plecat de la vernisaj.
Vernisajul Columna. Brigada Columna a avut loc miercuri, 15 iunie, la galeria Galateca și va putea fi vizitat până pe 17 septembrie. Este a treia expoziție din cadrul BLACK CUBE, o serie de evenimente inițiate de către cei de la Galateca care au ca scop schimbarea relației dintre artă și privitor. În ce sens se schimbă, puteți afla numai vizitând spațiul expozițional.
