„Știi faza aia cu femeia de serviciu care-a făcut curat într-o galerie de artă și-a aruncat la gunoi niște lucrări? Ei, fix asta ni s-a întâmplat și nouă”, mi-a zis Paul Popescu, la vernisajul expoziției Magi*k. Cu o zi în urmă, montase la MNAC-Dalles aproape toate instalațiile concepute de Modulab, mai puțin câteva benzi lungi și albe, care urmau să fie asamblate într-o lucrare gândită ca o vizualizare a undelor din câmpul electromagnetic. Între timp însă, benzile-astea, obiecte abstracte, pe care nu prea știi cum să le înțelegi dacă nu le vezi „la lucru”, ajunseseră grijuliu la tomberon. Așa că artiștii care au realizat o bună parte din lucrările expoziției (pe care o puteți vizita până pe 15 noiembrie) au trebuit să găsească pe ultima sută de metri o alternativă. Acum, la sala proaspăt redeschisă de Muzeul Național de Artă Contemporană pe Bulevardul Magheru, e expusă o altă versiune a instalației Lambda (λ), care n-ar fi fost posibilă fără intervenția personalului de curățenie.
Întâmplarea asta vorbește, pe de o parte, despre felul în care navigăm prin arsenalul cu care artele contemporane aduc un concept la viață, dar pe de altă parte, scoate involuntar la lumină o constantă pe care o întoarce pe multe părți expoziția Magi*k – o tehno-arheologie a orașului București, de la radio la internet. Formele și mijloacele prin care informația își găsește drumul către noi, rețelele nevăzute de unde, semnale și radiații și rețelele văzute ale antenelor și cablurilor pe care le traversează abia dacă intră în câmpul atenției noastre. Deși ne hrănim cu informație transmisă prin dispozitive din ce în ce mai greu de numărat, aproape niciodată nu ne punem problema cum se întâmplă schimburile astea. Puși în fața unui procesor de smartphone, mulți dintre noi am fi exact ca Bjork, care, atunci când se uită la circuitele din interiorul unui televizor, vede orășele miniaturale, care prin cine știe ce magie ajung să transmită imaginea pe ecran. Or expoziția organizată curatoriată de Ioana Calen, Constantin Goagea și Cosmina Goagea tocmai asta încearcă să elucideze: cum arată și cum sună căile prin care se transmite informația, fără ca ochiul să le poată vedea și urechea să le poată auzi.
Magi*k se sprijină pe o muncă de documentare ce are ca punct de pornire Bucureștiul interbelic, atunci când aparatele de radio și-au făcut intrarea în casele românilor. Expoziția începe de la reclamele vechi la radiouri, care promiteau cumpărătorului nu doar faptul-de-a-fi-la-curent-cu-lumea-și-în-pas-cu-vremurile, ci și marca unui statut, astfel încât se spune că unii locuitori ai orașului arborau antene, chiar dacă nu aveau radio. Trece apoi prin perioada comunistă, unde relația oamenilor cu informația capătă o încărcătură foarte puternică, atâta vreme cât informația promitea să întredeschidă ușa spre libertate. Bucureștiul comunist a însemnat în același timp Bucureștiul blocurilor gata să capteze posturi TV prin antene improvizate, montate pe terasele clădirilor, desenând un relief abstract, străin azi generației conectate la wi-fi. Estalgic TV, una din lucrările realizate de Modulab pentru expoziție, reconstituie o scurtă istorie a experienței televizate în România anilor ’80 și începutul anilor ‘90, când primele reclame stângace dădeau startul unei vârste de aur a TV-odiseei made in Ro. Practic, lucrarea constă într-un televizor simulat, căruia îi poți schimba posturile mișcându-i antena – gest care poate părea azi straniu și absurd în ochii generațiilor care navighează prin lume doar cu atingerea unui deget. Iar dacă ai apucat măcar un pic frenezia informațională post-revoluție, când libertatea însemna și fascinația pentru imagini mișcătoare colorate, pentru vești din afară și divertisment în afara liniei de partid, o să rămâi minute bune pironit la Estalgic TV, cu puricii și imaginea lui tremurată, aproape de neconceput pentru privitorii de HD. De la radiouri și antene improvizate, expoziția ajunge în „copilăria” internetului, a primelor rețele de cartier, a tonurilor de dial-up și-a ghemurilor din ce în ce mai groase de cabluri care-au făcut stâlpii să se încline.
Între toate aceste etape s-ar putea strecura capitole întregi despre decodoarele HBO, dispozitive la mare preț la finalul anilor '90, când erau vândute la negru pe străzi, despre centrele de închiriere a casetelor video, care ridică probleme cât se poate de interesante despre transformarea relației cu copyright-ul, despre tarabele cu CD-uri „piratate” care au ținut la curent o generație întreagă, în absența unei infrastructuri culturale updatate, despre programele de filesharing din protoistoria Internetului, care țineau în priză căminele studențești. Aceste fenomene nu au lăsat urme în arhitectura orașului - iar Magi*k are o importantă componentă arhitecturală, via Zeppelin, care a organizat expoziția -, dar au lăsat urme în comportamentele și atitudinile noastre de consumatori și productători de informație. La urma urmei, e nevoie doar de un cadru pentru o discuție și o arheologie despre transformările și rolul tehnologiilor de comunicare într-o societate ca a noastră, iar expoziția care îmbină arta interactivă cu documentarea reușește foarte bine să-l creeze.
În momentul ăsta, când atenția și timpul nostru au devenit o monedă prețioasă pentru emițătorii, mediatorii și difuzorii de content (cum l-au botezat participanții la economia cunoașterii), Magi*k e ocazia numai bună să amânăm un pic uitarea ce vine la pachet cu viteza și confortul accesului la informație. Să ne aducem aminte sau să aflăm pentru prima oară cum am ajuns să avem „superputerea” banalizată de a scrolla, a butona și a browsa prin sutele de exabaiți de date de care dispunem în acest moment (în 2009, se estima că volumul total de date al planetei ajungea la 800 de exabaiți, iar un exabait este echivalentul a un miliard de gigabaiți). Să ne uităm prin muzeul ăsta mereu în construcție al relației noastre cu informația, care înghite cu fiecare nouă etapă tehnologică artefacte, obiecte și gesturi. Mai mult, expoziția al cărei titlu anunță că face o „tehno-arheologie” ilustrează felul în care oamenii au captat informația într-o societate mereu în schimbare, care a travesat regimuri politice și ideologice extrem de diferite. Pentru locuitorii Bucureștiului și, prin extensie, pentru toți locuitorii acestui colț de lume, informația a fost, pe rând, simbol al statutului social, putere (în raport cu statul opresiv) și amenințare (percepută de stat), armă, libertate, emancipare, escapism.
Nu în ultimul rând, expoziția asta reușește să traducă în forme vizuale și în obiecte artistice interactive câteva elemente și principiile cele mai greu de internalizat pentru un consumator obișnuit de internet, radio & TV, tocmai fiindcă sunt așa de abstracte, încât tehnologiile care le folosesc pentru a capta și transmite informație seamănă, în ochii profanilor, cu magia. După vernisaj, m-am oprit în fața unei instalații fără să citesc explicațiile și-am încercat să mă dumiresc singură la ce asistam. În fața mea, pe luciul unui ochi de apă închisă la culoare (fiindcă era amestecată cu cerneală, după cum aveam să aflu), apăreau ca din senin mici „împunsături”; ca și când cineva sau ceva ar fi aruncat în apă cu pietricele microscopice. „A, păi astea sunt radiații de la stele”, mi-a eplicat Paul Popescu, pe un ton degajat, de parcă mi-ar fi vorbit de niște obiecte oarecare, găsite în vreo debara. Când a deschis cutia cu fire și senzori atașată ochiului de apă, mi-am dat seama că la mijloc nu era nicio metaforă. Într-un fel pe care nu l-am înțeles pe deplin, ci pe care mai degrabă l-am acceptat, așa cum accept teorii despre quarci și găuri negre când mă uit la vreun documentar despre știință, instalația Cosmic Soup reușește să capteze radiații din cele mai îndepărtate colțuri ale galaxiei și să le facă vizibile. O altă lucrare, SF intitulată RF278, creează vizualizări ale undelor emise de smartphone-urile și tabletele pe care le purtăm după noi - dacă te apropii de ecranul cu senzori de lumină și, să zicem, îți sună telefonul, vezi o intensificare a emisiei de unde care, altminteri, ar fi fost doar unul din infinitele spectacole invizibile pe care legile fizicii le dictează subtil în jurul nostru. În plină ascensiune a lui homo conectatus, e necesar să înțelegem cum și la ce suntem conectați, ce rol performăm cu fiecare clic și cum contribuim în felul ăsta la uriașa rețea globală, devenind noduri. Iar pentru neinițiați într-ale științei, așa ca mine, arta poate fi un mediu foarte bun ca să facă vizibile, dacă nu explicite, unele întâmplări din realitatea (i)mediată.
Înainte ca telefoanele nou-nouțe pe care le aveți în buzunar să fie depășite de următoarele lor generații, mergeți să vizitați „Magi*k”. Expoziția, deschisă la MNAC Dalles până pe 15 noiembrie, face parte din proiectul Suedia Creativă #3, organizat de Ambasada Suediei și Asociația Zeppelin.
Foto: Bogdan Dincă, prin amabilitatea Zeppelin
