E clar! În căsnicia meciului inaugural de la Euro 2016 a cântat cocoșul. Partida dintre Franța și România a avut mai mult ritm decât cântecele lui David Guetta la festivitatea de deschidere. Statutul de ratați apriori le priește tricolorilor lui Père Poulet. În rarele momente când am fost favoriți de-a lungul istoriei, ne-am luat cele mai răsunătoare bătăi. Așadar, rolul de miel dus la tăiere, atât de perfect țesut pe fibra mioritică românească, ne-a servit din nou ca panaceu. Sau de Egocin. Nu căutați pe google, e un medicament pentru găini stresate.
Iordănescu nici n-a apucat să-și aranjeze în ordine alfabetică pachetul de sfinte icoane, când Stancu ratează ocazia meciului, șutând în Lloris din doi pași, după o centrare excelentă a lui Stanciu, din corner. Surprinzător, chiar cei doi jucători al căror nume se „conjugă” din verbul „a sta” și-au luat primii viteză. Era minutul 3 și telespectatorii neutri nu apucaseră decât să remarce că nu avem nici un „-escu” în echipă, pe când în 1998, tot în Franța, aveam vreo șapte. Și blonzi.
Semi-reușita „Motanului” le dă curaj tricolorilor, care sunt tot mai obraznici în ofensivă. Franța nu reușește să-și calibreze jocul său de favorită plenipotențiară. În tribuna VIP, Dacian Cioloș îi zâmbește șmecherește lui Valls. Am avut prima ocazie. Adevărul e că, atunci când joci în deschidere ai șanse mari să fii primul la multe capitole. Prima ocazie, primul corner, primul cartonaș galben - Bravo, Chiricheș! - și primul „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor!”. Zice-se că sunt 15.000 de români în tribună, fără antemenționatul Cioloș. Puțini, dar dârji. Domină fondul sonor, încurajați de tupeul băieților în galben. Oaspeți ireverențioși. Restul de 60.000 de francezi de pe Saint-Denis n-au aplombul alor noștri. Sunt nemâncați, că sunt în plin Ramadan, o sărbătoare tradițională franceză. Și n-au voie nici să gândească necurat cu privire la mamele noastre. E haram.
Bară! Minutul 13. Un număr care ne-a purtat mereu ghinion nouă, creștinilor. Griezmann trimite cu capul în stâlpul stâng al porții lui Tătărușanu. Doamne-ajută!, se crucește Iordănescu pe bancă, scuipând în sân. Îl imită și Popa. Adi Popa. Francezii încep, încet-încet, să ne smulgă frâiele jocului din mâini. Timp de cinci minute ne presează ferm, dar sterp. Apoi, jocul se domolește. Minutul 38. Spaniolul Andone e faultat în careul gazdelor de polonezul Koscielny, dar ungurul Kassai nu pleacă urechea la lamentările alor noștri. Drept răzbunare, Raț îl faultează șapte minute mai târziu pe Giroud și vede și el cartonașul galben. Pauză. Un 0-0 previzibil. Cinci din ultimele șase dueluri România-Franța au ajuns cu acest scor la jumătatea meciului.
Cifrele după prima repriză ne dau speranțe. Posesia a fost a francezilor, 63%, dar singurul șut pe poartă ne-a aparținut. Allez les bleus-jaunes-rouges! Nu se știe cu ce i-a împărtășit Tata Puiu pe ai săi la cabine, dar românii încep repriza a doua cu și mai mult neastâmpăr. Urmează câteva minute de presiune din partea tricolorilor, culminate cu o nouă mare ratare marca Bogdan Stancu (48), care trimite puțin pe lângă poartă. Apoi, două ocazii importante ale francezilor: Giroud șutează slab (51), iar Pogba îl ia la țintă pe Tătărușanu (56). Apoi, peste un minut, de nicăieri, vine golul. Centrare Payet, reluare cu capul Giroud, de lângă Tătărușanu, ieșit neinspirat. Se cere fault în atac, dar cu jumătate de gură. Și, oricum, singurul „ tricolor” care vorbește limba lui Kassai, Claudiu Keșeru, e pe banca de rezerve. Mergem mai departe. Generalul Iordănescu reordonează iconițele și sună adunarea. Să nu ne pierdem cu firea! Mă rog, să nu ne pierdem cumpătul, că la Euro nu facem politică. Nea Puiu umblă prin cuibar și schimbă rapid. Andone, out! Intră Alibec.
Fără nicio legătură cu inspirata mutare a lui Iordănescu, Evra îl faultează imediat după pe Stanciu în careu și Kassai arată cu mâna tremurândă punctul cu var. Penalty pentru România! Koszonom szepen, Viktor bacsi! E minutul 64. „Motanul” Stancu toarce la derută și îl învinge pe Lloris! Gooooooooooooool!!! Liberté, fraternité, pénalité, égalité!! Schimbare la francezi. Iese Griezmann, intră Coman. Superman, Spiderman și Batman își continuă încălzirea. Schimbare și la noi. Iese Stanciu, intră Chipciu! Încercând să pronunțe cele două nume, comentatorului francez îi ies două strănuturi, cu tonalități ușor diferite. Santé! Pardon, e Kanté! Ce mai N'Golo și-ncoace, mijlocașul campioanei Angliei, Leicester, reușește a nici nu mai știe câta recuperare pentru ai săi.
Intră Martial, de la Manchester United, intră și Torje, de la Osmanlispor, dar meciul pare să se îndrepte imperturbabil spre un binemeritat și justificat egal. Se opune Payet, însă. Dimitri, jucător la West Ham, „ciocănar”, lovește chiar așa, cu ciocanul, mingea, care se duce direct în vinclul porții lui Tătărușanu. E minutul 89. Liberté, fraternité, pénalité, égalité, Dimitri Payet! Primul jucător care pasează decisiv și înscrie într-un meci de deschidere la Euro din 1976 încoace. Fostul coleg al lui Keșeru de la Nantes, care, în urmă cu zece ani împăturea pulovere într-un magazin de haine, izbucnește în plâns de bucurie și de emoție. Pentru câteva minute, uiți și să-l urăști pe cel care ți-a băgat necazul în casă cu stângul ăla al lui frumos şi minunat şi nenorocit şi caraghios... E gata! Kassai fluieră finalul. S-a terminat 2-1 pentru gazde, parțial previzibil, parțial nemeritat. Rămânem cu senzația ciudată și plăcută că e bine, că se poate, că Elveția și Albania nu vor scăpa așa ușor din ghearele puilor lui Père Poulet. Și că, cel puțin deocamdată, suntem în grafic, ne-am îndeplinit eternul obiectiv „să facem o impresie plăcută”. Și, cu un drum, l-am făcut mare și pe băiatul ăsta timid, plângăcios, sensibil, născut în Reunion, insula aia pe blazonul căreia scrie „Florebo quocumque ferar”, adică „Înfloresc oriunde mă sădești”.
Sursa foto main: UEFA.com
