Într-una din zilele mohorâte din prima lună a anului, în grupul de chat de redacție a aterizat o siluetă feminină, delicat schițată de Georgiana Chițac. Așa am făcut cunoștință cu proiectul ei, „Les dames de Bucarest”, prin care ilustratoarea își propune să documenteze al doilea an al pandemiei noastre prin femeile care colindă capitala. (Îl găsiți integral pe contul ei de Instagram, @methedreamer, sau direct sub hashtag-ul #lesdamesdebucarest.)
Georgiana e absolventă de economie, dar în 2009 s-a întors la pasiunea ei pentru desen, pe care o descoperise de la 10 ani. De-atunci, a lucrat pentru UNICEF și Cărturești, a ilustrat cărți pentru copii, felicitări de Crăciun și sticle de vin, iar zilele astea o găsiți și în comunitatea de artiști KĂTUN, dar și pe Animini, un magazin online unde vulpile se dau pe snowboard și unde locuiesc unicornul roz de lână Mathilda și Alfred, un elefant din lemn.
Am întrebat-o pe Georgiana ce-a determinat-o să deseneze damele din București și cum vede ea orașul. Și ne-a zis așa:
Scena9: Cum și de unde de ți-a venit ideea pentru #lesdamesdebucarest?
Ideea mi-a venit în urmă cu 4 ani. Abia îl născusem pe fiul meu. Eram prinsă în îngrijirea lui perpetuă, iar plimbarea zilnică făcea parte din protocol. Eram dornică să desenez, iar femeile au fost subiectul care mi-a sărit în ochi în timpul plimbărilor. Am realizat câteva, am abandonat însă repede proiectul, fiind depășită de situație, de propria stare, de evenimentele care uneori tind să se succeadă halucinant de repede. Am avut nevoie de 3 ani de lucru într-un mediu controlat (pentru prima dată aveam propriul atelier, departe de zumzetul de acasă), de o pandemie și de o schimbare de atitudine ca să am curajul să reîncep acest proiect, de data aceasta cu un obiectiv mult mai precis, și anume să documentez anul 2021 prin intermediul femeilor din București.
Ca artistă, cu ce te ajută genul ăsta de proiect, care îți impune un ritm susținut, aproape zilnic, de publicare, dar care nu-ți aduce câștiguri financiare?
Nu numai ca artist, dar ca om în general, mi-a lipsit mereu constanța. Probabil că venise momentul în care să îmi zic, ok, hai sa vedem ce se întâmplă dacă desenez zilnic. Încerc să nu pun nicio presiune legată de stil sau de tehnică, pentru că vreau să văd ce iese la suprafață. Îmi limitez însă timpul. Când ești strâns cu ușa, vrei nu vrei, produci ceva autentic. Pentru că desenezi din instinct. Cred că de fapt asta încerc să găsesc. Autenticitatea. Întotdeauna am avut o anumită ușurință să jonglez cu mai multe stiluri, ceea ce e binecuvântare și blestem în același timp. De fapt, Les dames de Bucarest e un pretext ca să mă descopăr. Poate miroase a clișeu, poate sună un pic penibil la vârsta mea, dar asta e.
Cat despre câștigurile financiare, eu nu știu prea mulți artiști care să înceapă o lucrare gândindu-se că vor câștiga bani în urma ei. După ce o termini, te gândești, desigur, nu prea ai încotro. Dacă voi reuși să fac ceea ce mi-am propus, sigur mă voi întreba la final: Măi, dar chiar nu e nimeni care să aibă nevoie de 365 de dame pe pereți? Sau nu există 365 de oameni care să dorească cate una?
Ești mamă și, pe lângă seria asta de ilustrații, jonglezi și cu alte proiecte. Cum găsești timp și motivație pentru o ilustrație pe zi?
Timp găsesc greu. Uneori sunt copleșită numai de scrisul listei cu chestii de făcut a doua zi. Motivație și entuziasm găsesc poate prea ușor, pentru prea multe lucruri. Bănuiesc că asta e și cauza pentru care găsesc atât de greu timp. Încă nu am ajuns la un nivel de înțelepciune acceptabil, care să îmi permită să echilibrez munca și timpul liber și plăcerile. Prin urmare am comprimat totul - munca, timpul liber și plăcerile au devenit una și aceeași. Nu înseamnă că va rămâne mereu așa. Și sper că familia nu a plătit prea greu prețul oboseli mele.
Care-i procesul tău de lucru la seria asta? Lucrezi după fotografii sau după imagini care ți se întipăresc în memorie?
Exceptând doamna din 1 Ianuarie, când am ajuns noaptea în București, mi-a fost imposibil să fac o poză din goana mașinii și a trebuit să mă străduiesc să o întipăresc în memorie, restul sunt făcute după poze realizate neapărat în ziua respectivă. Uneori, mai ales când e întuneric sau subiectul e departe, pozele îmi ies foarte rău, prin urmare completez cu memoria acolo unde datele lipsesc.
Ai recomandări de serii similare, de la alți artiști, pe care să-i putem urmări pe Instagram sau în alte locuri de pe internet?
Cu siguranță sunt mulți care au reușit sau care au în desfășurare un asemenea proiect, pe diverse teme. O urmăresc pe Katya Royz (@keren.royz) • Fotografii şi clipuri video pe Instagram și îmi place mult.
Din ce-ai observat & desenat până acum despre femeile Bucureștiului, ce-ai spune că le definește?
Diversitatea. Pe care am senzația că nu reușesc suficient de bine să o surprind și să o cuprind. Iar după 25 de zile simt deja nevoia să schimb perimetrul în care mă învârt, deci voi avea și mai multă diversitate de captat.
Bazându-te pe observațiile pentru ilustrațiile tale, dacă Bucureștiul ar fi o femeie, cum ai descrie-o?
Poate părea amuzant, dar de când mă uit după femei, nu prea mai văd nimic altceva. Așa că voi inventa ceva bazat pe observații anterioare, ca să răspund la întrebarea asta dificila.
E sfârșit de ianuarie de acum, înseamnă că tocmai și-a dat jos machiajul de sărbătoare. E un pic mahmură, încearcă să ascundă oboseala cu niște anticearcăn, iar asta îi accentuează ridurile. Din când în când o clatină cate un frison, și-a luat pe umeri o haină de blană, elegantă, doar că e roasă de molii pe la poale. O dor picioarele îngrozitor, așa ca a lăsat cizmele cu toc acasă și și-a luat galoșii, ca să treacă mai ușor prin zăpada mocirlită. După ce merge o grămadă de timp cu ochii în telefon, își da seama că nu știe nici unde e, nici unde vrea să ajungă.
