Stația finală pentru primul „tren al morții” care a plecat din Iași după pogromul din 29 iunie 1941 a fost Călărași. Așa cum se știe, în pogromul de la Iași, au fost uciși câteva mii de evrei, împușcați pe străzile orașului și în curtea Chesturii de Poliție sau sufocați în cele două „trenuri ale morții”.
Mai puțin cunoscută este povestea celor o mie și ceva de evrei care au supraviețuit și au fost ținuți captivi două luni în Călărași. Dacă locurile din Moldova legate de pogrom - clădirea fostei Chesturi din Iași, gările și gropile comune din Iași, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Roman - au intrat pe harta memoriei, Călărașiul a rămas un reper vag, cu multe necunoscute.
Ce însemna, de fapt, „lagărul de la Călărași”? Era un lagăr clasic? Care era regimul de detenție? Câți evrei au murit și din ce cauze? Știm numele victimelor? Unde au fost îngropate? Care a fost atitudinea autorităților locale? Supraviețuitorii au fost folosiți sau nu la muncă forțată? Acestea și multe alte întrebări au răspunsuri parțiale în istoriografie. Mai multe informații ies la iveală din documente de arhivă puse recent la dispoziția cercetătorilor, la Arhivele Naționale ale României sau la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și din cercetarea de teren.
În ziua de 8 februarie 2019, am luat calea Călărașiului, împreună cu Maria Mădălina Irimia, șefa Arhivei Federației Comunităților Evreiești din România. Din informații preliminare, știam că „Lagărul de la Călărași” era, de fapt, numele unei instituții, nu al unui loc anume. Pentru deținerea deportaților din Iași au fost utilizate mai multe clădiri din Călărași.
Clădirile lagărului
Locul principal de detenție pentru evreii deportați din Iași din ordinul lui Ion Antonescu a fost într-o clădire din cadrul cazărmii Regimentul 23 Infanterie din Călărași. Din ziua de 6 iulie 1941, când primul „tren al morții”, cu 1111 supraviețuitori dintr-un transport de 2500 de evrei, s-a oprit la Călărași, ni s-a păstrat o fotografie, aflată în arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, cu oamenii abia coborâți, aflați în stare jalnică (60% dintre ei, conform unei evaluări, erau complet dezbrăcați). Pe baza fotografiei se poate face identificarea clădirii. Locul a fost vizitat în 2015 de regizorul francez Romulus Balazs, regizorul unui film documentar despre pogromul de la Iași.
Clădirile Regimentului 23 Infanterie se găsesc acum în paragină, în proximitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași. Ruinele sunt în administrarea Consiliului Județean. Pentru a putea vizita și fotografia locul, am avut nevoie de aprobare și de la Consiliu, și de la Inspectorat. Colonelul Dănuț Ileana, adjunctul de la conducerea Inspectoratului, ne-a ghidat în zona clădirilor părăsite, printre mărăcini și câini maidanezi.
Clădirea în care au fost închiși evreii de către armata antonesciană este imensă și are forma unei cruci – mai precis, a crucii Sfântului Gheorghe, cu aripile, de mici dimensiuni, pe zona mediană. Acoperișul este prăbușit într-o bună măsură. Cimentul pe care au dormit evreii înfometați și dezbrăcați este acoperit acum cu lemn măcinat, zidărie și multă mizerie. Din acoperiș sunt gata să cadă noi bucăți de lemn și metal. Pe scurt, locul este neprimitor și periculos.
La sosirea în gara Călărași, în „trenul morții” se găseau și 69 de evrei mai mult morți decât vii. „Muribunzii”, după cum erau numiți în documentele vremii, au fost plasați de autoritățile locale într-o altă clădire – în școala din Măgureni, atunci un sat, astăzi cartier al Călărașiului. 40 dintre aceștia au murit la scurt timp, într-un ritm de 5-6 pe zi. Alți evrei aflați în stare precară, în jur de 35, au fost internați în spitalul din localitate. Și aici au fost câteva decese.
Evreii deportați socotiți ca numărându-se printre „personalitățile de prim rang ale Iașilor”, vreo 40 de număr, au fost transferați, pe 10 iulie, împreună cu circa 40 copii și adolescenți, în sinagoga de rit așkenaz de pe strada Sfântul Nicolae. Pe 20 iulie, alți 100 de evrei – intelectuali, industriași și comercianți – au fost plasați la sinagoga sefardă, din vecinătate. Condițiile de trai erau ceva mai bune, deși aglomerația era insuportabilă. Cele două sinagogi nu mai există astăzi. Ni s-au păstrat câteva fotografii din anii ’70, dinainte de a fi demolate.
Aceste redistribuiri au fost posibile ca urmare a sosirii la Călărași a reprezentantului Federației Uniunii Comunităților Evreiești, Iancu Abramovici. Acesta a adus haine și medicamente. A fost urmat, cu alte ajutoare, de Fred Șaraga, personalitate a lumii evreiești de atunci. Omul de legătură cu autoritățile locale era liderul comunitar Samuel Schor. Atmosfera din Călărași nu era la fel de înverșunată împotriva evreilor ca la Iași. Autoritățile, stimulate și cu bani aduși de la București, s-au arătat maleabile. Astfel, în scurt timp, au fost luate câteva măsuri esențiale de igienă și aprovizionare care au ameliorat situația deținuților.
Tot ca urmare a intervenției reprezentantului FUCE, o parte dintre cei 800 de evrei rămași în clădirea Regimentului, în mare mizerie, au fost redistribuiți într-o altă locație – magaziile Finți de pe malul canalului care leagă lacurile din jurul orașului și brațul Borcea al Dunării. Începând cu 18 iunie, au fost aduși în aceste magazii 29 din supraviețuitorii de la Școala din Măgureni și 370 de evrei (comercianți, negustori) de la Regiment, unde au rămas, în general, muncitori și meseriași. Trei medici evrei, aflați printre deportați, au primit autorizația de a se deplasa liber între „lagăre”. La sfârșitul lunii iulie, la Regiment se găseau 343 de evrei, la Magaziile Finți, 420, în sinagogi, 205, la spital 30, iar 7 aveau domiciliu obligatoriu.
O parte dintre evrei au fost folosiți la muncă obligatorie de armatele română și germană, în port și în atelierele armatei din cazarmă. Mulți dintre ei au fost agresați și umiliți.
Victimele
Autoritățile din Călărași au întocmit mai multe situații ale victimelor, supraviețuitori și morți. Astfel, dintr-o împărțire pe vârste a deportaților aflăm că 688 aveau între 21 și 50 de ani. 163 erau minori, iar 110 aveau peste 50 de ani. În august 1941, când a fost făcută această statistică, din 1006 evrei, 45 erau grav bolnavi, de diferite vârste. Conform împărțirii pe profesii, cei mai mulți erau funcționari comerciali (242), comercianți (177), croitori (119), muncitori (106). 33 erau elevi, 12 studenți, 11 industriași, 4 rabini, 2 profesori, 1 fotograf. În lagăr mai erau: medici, farmaciști, dentiști, ingineri, brutari, tâmplari, cizmari, zidari, birjari, lăcătuși, mecanici, tinichigii, ceaprazari, frizeri etc.
Știm cu precizie cauza morții doar pentru 25 de victime. Sunt cei descărcați deja morți din vagoane la sosirea trenului la Călărași și care au fost examinați de un medic legist. La motivul decesului morții, cel mai frecvent apar: septicemia, ca urmare a unor leziuni prin violență care s-au infectat în condițiile mizerabile din vagoanele sigilate de jandarmii antonescieni; blocaje ale rinichilor și plămânilor – în condițiile în care deportații au fost deprivați de apă și aer; stop cardiac și hemoragie cerebrală – după un drum care a durat șapte zile. Până pe 28 iulie 1941, muriseră 80 de deportați, iar până la 23 august, totalul a urcat la 98 de morți, conform cifrelor oficiale. O parte dintre decese au fost raportate târziu, spre toamnă, când evreii fuseseră trimiși înpoi la Iași. În arhive s-a mai păstrat o listă de 153 de morți. Unii supraviețuitori au vorbit de 200 de morți la Călărași. În cazul câtorva zeci de evrei care au murit din cauza regimului de detenție de la Călărași, dizenteria a fost principalul motiv.
La sfârșitul lunii august 1941, autoritățile antonesciene au luat decizia de a-i transporta pe evreii supraviețuitori înapoi la Iași. Pe 30 august, au sosit la orașul moldav 556 de deportați, iar la 4 septembrie, alți 455, conform datelor oficiale. A fost întocmită o listă cu cei întorși, dar aceasta conține doar 902 nume.
La Călărași, morții au fost îngropați în gropi comune sau individual în Cimitirul Evreiesc din localitate, cu sau fără ceremonial religios. În preajma gropilor comune, a fost ridicat un monument prin grija comunității evreiești. În fototeca CSIER, s-a păstrat o fotografie a monumentului, din 1950, din care se disting două gropi comune. Placa ce conținea textul comemorativ dispăruse.
În 1978-1979, într-o operațiune secretă aprobată de Federația Comunităților Evreiești și regimul Ceaușescu, cel puțin o parte dintre morții din gropile comune din Călărași au fost exhumați și transportați în Israel, într-un cimitir din Holon.
În prezent, nici un semn public din Călărași nu pomenește de tragedia evreilor din Iași care au murit acolo. Federația Comunităților Evreiești din România va face demersuri pentru instalarea unei plăci comemorative la Gara din Călărași.
