Festivalul de la Cannes e unul dintre cele cinci mari festivaluri de film din lume. Recunoscut ca exclusivist, asociat cu luxul și aducător de faimă, festivalul și-a propus în 2021 să se urce în barca sustenabilității, mizând pe compensarea emisiilor, trierea deșeurilor și reducerea materialelor printate, printre altele. Am petrecut trei zile la festival, am văzut cinci filme, am participat la un protest și mi-am făcut o idee despre cum se împacă lumea super-bogaților cu angajamentele pentru mediu, la doi ani de la lansarea campaniei de sustenabilitate a festivalului.
Putain jets !
La capătul celebrei Croisette, faleza care se întinde de-a lungul celor mai luxoase hoteluri din Cannes, un grup de vreo 10 oameni se organizează pentru un flashmob. Sunt profesori și cadre asociate de la Universitatea Côte d’Azur din Nice, afiliați grupului Scientifiques en Rebellion, o mișcare a universitarilor care protestează împotriva abuzurilor de mediu și care s-a concretizat în grupuri de acțiune în mai multe țări. Cei din Nisa au o vechime de maxim un an, iar membrii de pe faleza din Cannes sunt la unul dintre primele lor proteste. Guillaume, profesor în departamentul de informatică, spune că nu e ușor să ieși din zona de confort și să te expui public, dar criza climatică este o miză prea mare și simte că trebuie să iasă din laborator.
Protestatarii își pun niște pălării din carton în formă de avioane, au ținute care amintesc de rochiile de seară de pe covorul roșu și țin în mână pahare de șampanie cu suc de mere în ele, pentru a regiza o petrecere tipică a bogaților de la Cannes. Doi dintre ei au acordeoane și repetă împreună melodia Bella Ciao, cu versuri adaptate:
„À Cannes Festival/
On arrive en jets
Oh putain jets /
Putain jets /
Putain jets, jets, jets /
À Cannes Festival /
Pour montrer son film /
La planète on š'en bat les ç'
Et de la Croisette/
On voit les grands yachts/
Oh putain jets/
Putain jets/
Putain jets, jets, jets/
A Cannes festival/
Notre bonne planète/
On la nique et on la pète.
Putain jets/
Putain jets/
Putain jets, jets, jets/
Jet set.”
Traducere aproximativă în română:
„La Festivalul de la Cannes /
Vin cu avioane private /
Ale naibii avioane private /
Ale naibii zboruri private /
Avioanele naibii /
Ca să-ți arăți filmul la Cannes /
Nu dai doi bani pe planetă
Și de pe Croazetă /
Vedem marile yachturi /
Ale naibii avioane private /
Ale naibii zboruri private /
Avioanele naibii /
Planeta noastră bună /
O distrugem ”
„Festivalul de la Cannes pretinde că vrea să meargă spre neutralitate climatică, dar doar pe bază de compensare, nu prin modificarea obiceiurilor”, spune Guillaume. Scientifiques en Rebellion au calculat că, doar la nivelul aeroportului din Cannes, au fost eliberate în atmosferă 600 de tone de CO2 pe parcursul primei săptămâni a festivalului. Asta înseamnă toată amprenta de carbon a tuturor locuitorilor din Villefranche-sur-Mer, o localitate învecinată cu 5.000 de locuitori, timp de un an. Pe lângă cantitatea de emisii, activiștii sunt îngrijorați și de faptul că celebritățile care au acest stil de viață sunt modele pentru mulți oameni și au datoria să fie un bun exemplu. Din păcate, oferă un exemplu greșit, spun ei, deși le-ar fi ușor să renunțe la un zbor privat și ar transmite un mesaj puternic.
În prima săptămână a festivalului, activiștii de la Extinction Rebellion, ANV-COP21 și Attac France au sabotat decolarea unui avion privat de pe aeroportul Cannes Mandelieu folosind o mașină teleghidată care a eliberat fumigene colorate pe pistă. În același timp, alți 15 activiști au desfășurat o banderolă uriașă în portul Canto din Cannes, cu mesajul „Să nu lăsăm super-bogații să distrugă planeta”, denunțând stilul de viață iresponsabil, în dezacord cu provocările de mediu. Activiștii spun că Festivalul de la Cannes este un „spectacol indecent”. Ei au calculat că emisiile celor 41 de yachturi aflate în portul de la Cannes la momentul acțiuni lor consumă într-o oră 32.000 de litri de motorină, emițând 85 de tone de CO2, de 3.700 de ori mai mult decat ar trebui să emită o persoană. În cazul zborurilor, un drum Paris-Nisa (o oră) înseamnă 2 tone de CO2, adică limita maximă pentru un locuitor al planetei pe un an, conform Acordului de la Paris.
După încheierea festivalului, l-am prins la telefon pe secretarul general François Desrousseaux pentru a-i cere un punct de vedere referitor la subiectele de mediu din jurul festivalului. El a declarat că principalele eforturi ale festivalului constau în reducerea impactului propriu, abia apoi în compensarea emisiilor care nu pot fi reduse, dar s-a delimitat de avioane private și de yachturi, susținând că nu sunt folosite de festival în mod direct. Desrousseaux a mai spus că oamenii pun prea mult accent pe asta, deși din cei peste 30.000 de festivalieri de anul acesta, spre exemplu, sunt poate „1%” cei care își permit avioane private și yachturi.
Mașini, mochete, hârtie, gunoaie, apă și mâncare
În 2021, festivalul a lansat o campanie menită să limiteze impactul ecologic al evenimentului, declarând că are ambiția de a face în fiecare an mai mult pentru mediu. Însă cele 12 măsuri concrete anunțate atunci nu fac decât să bifeze grija pentru mediu, în timp ce yachturile și elicopterele continuă să roiască în jurul festivalului. Într-o conferință de presă înaintea debutului ediției cu numărul 76, directorul festivalului Thierry Fremaux a declarat că activiștii de mediu sunt bineveniți pe covorul roșu, iar discuțiile despre greva scenariștilor de la Hollywood – tema principală zilele astea în industria filmului – sunt încurajate. Dar, în același timp, a existat o interdicție a protestelor și manifestărilor în zona festivalului pe perioada desfășurării, în contextul repetatelor greve naționale împotriva măririi vârstei de pensionare.
În 2023, „campania de mediu” nu a fost promovată prea mult, iar problemele de acest gen au rămas mai degrabă învăluite în tăcere. Printre măsurile cu care se laudă festivalul este flota 100% electrică de mașini care transportă vedetele pe perioada festivalului. BMW-urile electrice cu logo-ul festivalului, înmatriculate în Germania, erau peste tot, blocând adeseori străzile din jurul festivalului, așteptându-și pasagerii celebri. Mașinile electrice pot fi cu greu considerate o măsură de mediu din cauza impactului asupra mediului în faza de producție și a consumului de electricitate produsă din combustibili fosili.
O altă preocupare a organizatorilor a fost protejarea copacilor, prin reducerea materialelor printate. În ciuda acestui obiectiv, absolut toate materialele – programul festivalului, programul zilei, programul proiecțiilor de pe plajă, flyere ale filmelor, ale programelor din interiorul festivalului și altele – au fost disponibile pe hârtie în mai multe locuri din zona festivalului. Nici eliminarea biletelor fizice nu a fost posibilă, iar acestea au putut fi în continuare printate la ghișeele dedicate.
Un lucru care a fost într-adevăr eliminat este apa îmbuteliată în sticle de plastic. Mai mult, a fost înlocuită cu fântâni de apă potabilă amplasate în diverse locuri din Palatul Festivalului, o schimbare salutată de participanți. Impactul recipientelor de unică folosință nu a fost, însă, redus la zero. Pahare de unică folosință nereciclabile erau în continuare la dispoziția acreditaților, atât pentru apă, cât și pentru cafea. Acestea ajungeau deseori în sacii pentru deșeuri reciclabile, deși paharele pentru cafea sunt contaminate și au o folie din plastic care le face nepotrivite pentru reciclare.
Sub umbrela trendy a upcyclingului, festivalul promite reciclarea covorului roșu și transformarea lui în alte produse, o măsură de imagine care face ca tradiția emblematică a covorului roșu să pară mai acceptabilă pentru cei care se uită la resursele folosite. În plus față de reciclare, organizatorii și-au propus să folosească cu 50% mai puțin covor roșu și cu 24% mai puțină mochetă în spațiile festivalului.
Pe lângă transport, mochete, hârtie, deșeuri, apă, organizatorii au bifat și alte subiecte în campania de mediu, dar angajamentele nu sunt concrete; dimpotrivă, îi vizează mai degrabă pe alții. În cazul reciclării, festivalul își propune un grad mai mare de valorificare a deșeurilor reciclabile colectate, însă de asta nu se ocupă organizatorii, ci operatorul local de salubritate. În ce privește mâncarea, festivalul încurajează companiile de catering să promoveze circuitele scurte alimentare, mâncarea vegetariană și produsele de sezon. Nu am observat asta la cantina din Palatul Festivalului, însă, unde am dat peste obișnuitele sandvișuri cu jambon la suprapreț.
Dar cea mai flagrantă externalizare a responsabilității de mediu stă în „sensibilizarea” echipei festivalului și a participanților pentru un comportament prietenos cu mediul. L-am întrebat pe secretarul general al festivalului dacă fac eforturi de sensibilizare și a celebrităților care vin cu avioane private și închiriază yachturi, răspunsul lui fiind că festivalul nu adoptă această atitudine moralizatoare și preferă să se concentreze pe propriul impact, preferând să fie „concreți și pragmatici”.
Compensarea, sau zbor privat cu o conștiință curată
Pentru emisiile pe care nu le reduce, festivalul alege calea compensării. Organizatorii cer din partea tuturor acreditaților la festival (adică, de la toată lumea, având în vedere că festivalul nu oferă posibilitatea de a cumpăra bilete fără acreditare) o contribuție de 20 de euro (24 cu taxe) pentru compensarea impactului de mediu. Contribuția nu este opțională, dar nici diferențiată în funcție de impactul fiecărui participant. Practic, și eu și vedetele care au venit cu avion privat am plătit câte 20 de euro pentru amprenta noastră. O exemplificare perfectă pentru problema responsabilizării indivizilor pentru criza climatică, fără a lua în calcul impactul și posibilitățile fiecăruia, dar și contextul deciziilor pe care le iau. Faptul că un om obișnuit nu își permite o variantă mai ecologică de transport decât o mașină veche și poluantă nu-i totuna cu alegerea bogaților care zboară cu avioane private în loc să ia, de exemplu, trenul.
Desrousseaux spune că festivalul a ajuns la această sumă unică de 20 de euro calculând o amprentă medie a festivalierilor care vin din toată lumea. Practic, suma reprezintă o tonă de dioxid de carbon pe festivalier, conform cu prețul carbonului în 2021 când a fost lansată campania de compensare. „Suntem un festival internațional și nu am vrut ca cineva care locuiește la Nisa să plătească 10 centime și cineva care locuiește la Tokyo să plătească 150 de euro, am vrut să fie uniform și să nu dezavantajăm oamenii care vin de mai departe”, a declarat secretarul general care nu a luat în calcul diferențele sociale, ci doar pe cele geografice.
Jane Fonda a punctat acest aspect anul acesta la Cannes, când i-a spus unui fan că bărbații albi ar trebui arestați pentru cauzarea crizei climatice, adăugând că dacă nu ar exista rasism, nu ar exista nici schimbări climatice. Ea s-a referit la discriminarea istorică față de națiunile sărace din „sud” care sunt și cele mai vulnerabile din punct de vedere al mediului, o vulnerabilitate construită pe exploatare și prioritizare a nevoilor „nordului” alb și bogat.
Contribuțiile nediferențiate nu sunt doar nedrepte. Și destinația lor este problematică. Potrivit unor investigații Disclose și Follow the Money din ianuarie 2023, Festivalul de film de la Cannes a plătit aproape 400.000 de euro în iulie 2022 către South Pole, o firmă elvețiană de consultanță, pentru un proiect de protejare a biodiversității în Zimbabwe. South Pole se ocupă cu vânzare de credite de carbon către companii precum Volkswagen, Porche, Nespresso sau Gucci, din banii cărora derulează proiecte de mediu în alte părți ale lumii, pentru compensarea emisiilor acestor mari businessuri. Prin urmare, companiile nu fac, de fapt, vreo schimbare și niciun nu-și reduc impactul lor asupra mediului. Proiectul din Zimbabwe este, ca și alte multe proiecte de compensare, problematic. South Pole a supraestimat cantitatea de emisii care ar fi compensată prin proiectul de conservare a biodiversității de aproape trei ori, de la 15 milioane de tone de CO la 42 de milioane. Deși „greșeala” era cunoscută în iunie 2022, Festivalul de la Cannes a investit în acest proiect aproape jumătate din fondurile lor pentru mediu dintr-un an.
François Desrousseaux, secretar general al Festivalului de la Cannes, s-a arătat iritat de faptul că toată lumea insistă cu acest proiect deși e doar unul dintre cele 17 proiecte care au fost finanțate de festival. El a explicat că, în urma investigației, au cerut și ei explicații din partea South Pole care au fost doar „parțial” mulțumitoare pentru organizatorii festivalului. Ca o măsură de precauție, și nu ca un verdict, festivalul a oprit finanțările către South Pole. Deciziile privind proiectele susținute din contribuțiile de mediu sunt luate de către un comitet independent de experți format din specialiști și academicieni. Ei au decis și anul acesta ca cei aproximativ 800.000 de euro alocați pentru compensare în 2023 să meargă către cinci proiecte, locale, naționale și internaționale, cea mai mare parte din bani mergând în Mozambic și Mali. Desrousseaux spune că proiectele sunt alese ca să reflecte faptul că festivalul are un impact local, dar festivalierii vin din toată lumea.
Compensarea emisiilor prin proiecte de mediu, derulate de cele mai multe ori în țările din Sudul Global, este o filosofie foarte răspândită în prezent. Asta deși specialiștii în politici de mediu o denunță drept o măsură care permite în continuare modelului economic actual, fără nicio schimbare, în timp ce actorii implicați pot să pretindă că iau măsuri pentru mediu. Uniunea Europeană are la baza politicilor sale de mediu Schema de Tranzacție a Emisiilor, care presupune că guvernele și companiile pot cumpăra certificate de emisii care le permit să își continue activitățile poluante. Modelul oferă legitimitate campaniilor de sustenabilitate precum cea a festivalului de la Cannes.
Protecția mediului pe ecran
În 2023, festivalul a proiectat două filme cu mesaje explicite de mediu: The Animal Kingdom (r. Thomas Cailley), despre o lume distopică în care o epidemie necunoscută provoacă mutații în rândul oamenilor, film premiat pentru metodele sustenabile adoptate în timpul producției. Al doilea film, Acid (r. Just Philippot) este un science fiction care crește eco-anxietatea. „Este sfârșitul lumii în fiecare zi”, spune personajul principal.
Alte filme au abordat chestiunea mediului mai puțin direct. Povestea de dragoste dintre doi muncitori din Finlanda din Fallen Leaves (r. Aki Kaurismäki) se intercalează firesc cu problema risipei alimentare, când eroina e dată afară de la jobul din supermarket pentru că a vrut să ia acasă un bagel expirat. „Locul lui e la gunoi”, spune managerul, care punctează absurditatea lumii consumeriste. Sau în prima scenă din film, când femeia scanează kile de carne sângerândă, ambalată în plastic, cumpărate de un singur client. Mai târziu, ascultând știrile despre Ucraina la radio, eroina închide brusc aparatul și luminile din casă după ce a văzut factura la electricitate – este doar una dintre milioanele de consumatori care suportă costurile unui sistem energetic capitalist. Într-un alt cadru, un afiș al Nature Rebellion luminat în panoul publicitar al unei stații de autobuz apare în fundal fără alt comentariu. Atenția pentru aceste detalii în filmul lui Kaurismäki pare să aibă rolul de a țese nuanțele crizei climatice în textura vieții cotidiene.
Dar, după cum remarcă redactorul-șef Le Monde, Cannes s-a construit din „violențele lumii pe ecran” și „paiete în afara lui”. Dintre violențele lumii din acest an nu a lipsit criza climatică, care se insinuează în scenarii la fel ca în realitate. Poate cel mai important gest pentru mediu din partea vedetelor de la Cannes de la această ediție a fost manifestul CUT ! (Cinéma uni pour la transition / United Cinema for the Transition), semnat de peste 400 de profesioniști din industrie, printre care Isabelle Adjani, Cyril Dion, Louis Garrel, Natalie Portman și Jean Dujardin. Ei cer ca industria filmului să ia măsuri urgente pentru mediu, în trei direcții: formă (producții cu impact redus), fond (discurs aliniat cu provocările ecologice ale lumii) și distribuție (impact societal la nivel local, prin generarea de dezbateri). Ei recunosc în manifestul lor că industria este poluantă și extractivă și că e nevoie de o mobilizare generală a acestui domeniu, care atinge milioane de oameni.
Dar ce impact au filmele cu teme mai mult sau mai puțin explicite de mediu atunci când vedetele continuă să se plimbe cu avionul privat? Chiar dacă majoritatea știrilor de la Cannes se concentrează pe vedete și filme, în presă au apărut și articole despre impactul de mediu al festivalului. Un material France 24 subliniază chiar ipocrizia de a selecta filme de mediu și de a dedica în 2021 o întreagă categorie acestui subiect – „Cannes for the Climate”. După cum remarcă redactorul-șef Le Monde, Cannes s-a construit din „violențele lumii pe ecran” și „paiete în afara lui”.
Indiana Jones zboară cu avionul pentru un cheeseburger
Vedetele care vin la Cannes sunt, bineînțeles, atracția principală a festivalului. Grupurile de fani care vânează vedete sunt mereu prezente în fața Palatului Festivalului, dar și în fața hotelurilor unde sunt cazate celebrități. Dedicarea lor este impresionantă – o fată care aștepta niște actori francezi era în țarcul din fața Palatului Festivalului de vreo patru ore și era bucuroasă să mai aștepte măcar două până ajungeau favoriții ei pe covorul roșu. Alții așteaptă chiar mai mult, mi-a zis ea, menționându-i cu admirație pe cei care se postează în locurile cheie de la 7 dimineața. Mulți sunt pregătiți cu scăunele rabatabile, ca să aștepte confortabil ore în șir pentru câteva secunde în care își văd preferații.
Deși nu sunt tratați grozav de organizatori și nici n-au parte de prea multe privilegii, fanii țin toată industria glam în spate. De partea cealaltă, vedetele întrețin această imagine a unui stil de viață glam și inaccesibil, care se întâmplă să fie și foarte neprietenos cu mediul. Harrison Ford a fost criticat anul ăsta pentru ipocrizie, după ce se declarase susținător al cauzei mediului, spunând că trebuie să acționăm până nu e prea târziu pentru planetă. Cu toate astea, în trecut el a mărturisit că e pasionat de zbor, deține mai multe avioane private și îi place să zboare chiar și doar ca să își cumpere un cheeseburger. Instagramul a fost nemilos și cu Lily-Rose Depp, fiica lui Johnny Depp, surprinsă urcându-se în mașină nu înainte de a fi aruncat o țigară aprinsă pe jos. Deși majoritatea comentatorilor s-au axat pe luxul pe care îl întruchipa, alți comentatori au remarcat gestul, care nu poate indica decât lipsă de respect față de mediu. Și nici cerințele lor excentrice, care scriu istoria glamului, nu sunt din alt registru: presa franceză a relatat că, în trecut, actrița Nicole Kidman le-a cerut organizatorilor Cannes-ului 40 de sticle de apă îmbuteliată Evian ca să se spele pe cap.
Acces restricționat la natură
Cele 12 măsuri de mediu ale festivalului rămân o picătură într-un ocean de apă, dacă ne gândim că 80% din amprenta de mediu a evenimentului provine din zboruri și cazări, subiecte pe care organizatorii nici nu le adresează, decât prin compensare. Reducerea mochetei cu 24% e departe de a răspunde preocupărilor reale de mediu. Desrousseaux a spus că e dezasperant că lumea insistă pe compensare, deși nu e principala măsură de mediu a festivalului. În același timp, a recunoscut că e măsura care răspunde pentru 80% din emisiile festivalului.
Festivalul de la Cannes nu este doar un eveniment cu impact de mediu, ci e și problematic în relația cu oamenii. Foarte puțini localnici participă, de fapt, la festival. Acesta e rezervat celor care îndeplinesc anumite criterii, între care primează cel financiar. Ideea de exclusivitate iese în evidență la fiecare pas – badge-urile sunt sfinte în Cannes pe perioada festivalului. Nici în restul orașului nu e foarte ușor să te descurci ca localnic, iar transportul public nu prea te ajută. Autobuzele trec de multe ori pline și nu opresc deloc, nu respectă programul și e greu să te organizezi în funcție de el, iar după 9 seara nu mai circulă deloc.
Întreaga Coastă de Azur emană această idee de exclusivitate. Priveliștea cea mai întâlnită de pe Croisette către larg este un acoperiș de terasă și o mare de umbrele și șezlonguri. Plajele publice sunt niște bucăți mici de nisip, înghesuite printre terase și restaurante. Într-un astfel de univers, închis și rezervat celor privilegiați, mesajul organizatorilor festivalului îi vizează la grămadă pe toți: trebuie să plătești pentru o conștiință curată. 20 de euro bucata.
