E plină sala de la club Quantic, la finala Battle MC România, ediția 2017. O să cânte cei 12 finaliști, aleși dintre 150 de concurenți, plus La Familia și Cedry2k. În juriu sunt DOC, Macanache și Pietonu. E 3 martie, basul bubuie și, peste el, versuri. Un „te fut direct în gură”, un „îți dau la buci”, rime cu „țigani” și „mij”, huiduieli și „muie!” strigate organizat, când iese pe scenă campionul en titre, Bonel (17 ani). La finală, ca și în concursurile de selecție, concurenții se vor „bate”, doi câte doi, aleși prin tragere la sorți, în rime improvizate de rap, pe beat sau acapella.
Sala e plină de bărbați tineri. Nicio brigadă de fete – singurele pe care le vezi sunt iubita/prietena/soția vreunuia dintre bărbați. Sunt îmbrăcați toți în cam aceleași branduri de shoesi, tricouri și hoodie-uri. Ridică mâna sincron când le-o cere Mihai, MC-ul serii. Trece pe scenă Ina Shan (24 de ani), ring girl ca la box, și anunță rundele. E sumar îmbrăcată și se aude din sală: „Să mai poarte și ea sutien, că are țâțele lăsate!”
Când stau de vorbă cu ea, singura femeie care a ieșit pe scenă la finala de battle de la Quantic, aflu că scrie și ea versuri, dar încă nu e pregătită să se afișeze cu ele pe scenă. La ediția de anul ăsta a Battle MC știe să fi participat o singură tipă, dar care n-a ajuns în finală. „E foarte greu pentru o fată să facă battle, pentru că nici nu dă bine pentru o femeie să spună cuvinte... de-alea, să intre în jocul ăsta. E ca și cum mă bat eu cu un băiat cu pumnul! Care-i mai vulnerabil? Normal că femeia.”
Am fost la finala de Battle MC, pentru că am vrut să vedem în ce rime se mai bat copiii pasionați de rap în 2018, dar și cum se mai raportează scena la rapperi consacrați și controversați (Cedry2k, La Familia) și la rapperi mai noi, super populari (Macanache). Dacă ești inițiat în scena de battle-uri rap trebuie să știi ce e un roast (ironizarea adversarului, spre amuzamentul publicului) și cum să dai o dumă. Să înțelegi expresia off the dome (argou în engleza americană, în care „dome” înseamnă „cap”; „off the dome” = „off the top of your head”, adică improvizat). Să știi că nicio monedă de schimb nu e mai importantă la un battle decât credibilitatea. Sau, cum zice Macanache: „Acum e la modă să fii rapper, înțelegi? – și dac-ai făcut două rime, muie cu cuie, gata, crezi că ești rapper, înțelegi?”
Cei care vor să facă rap ar trebui să studieze istoria și cultura fenomenului, ca să aibă despre ce să cânte, zice artistul, care a devenit celebru în 2015, odată cu lansarea piesei Asta sunt eu și care e recunoscut drept unul dintre cei mai buni pe freestyle. „Punctează foarte mult și credibilitatea. Ce zici tu. Dacă tu nu ești rapper și-o arzi așa, n-ai nicio șansă. Atitudinea, creativitatea și rimele inteligente te fac un MC care pleacă cu bani acasă. [...] Tre’ s-o arzi peste tot ca să-ți demonstrezi talentul, cum ar veni – știi? Degeaba dai din gură: sunt marfă, sunt bun, sunt tare, dacă nu chiar demonstrezi asta. Nu prea am cum să-ți explic... Tre’ să fii sau nu ești, știi? (Râde.)”
Cam așa vede lucrurile și DOC, care a apărut pe scena de rap în ‘97, când a înființat trupa Trilogia, cu Nwanda și Deliric. „Cred că ține mult de ce trăiești tu ca om să fii un Battle MC bun sau nu. (...) Problema mea e că mulți [dintre concurenți] sunt foarte introvertiți și o fac ca pentru ei acasă. Nu e de mirare că [rapul] a plecat din America, de la colțul blocului, de la dealer-ii de droguri și băieții care freacă duda. Fiindcă ăia stăteau și zicea unu’ o dumă și Hai, mă! Mi-a plăcut aia, ți-o întorc! E o eliberare de energii. Ca B-Boy Battle-ul. Facem un battle și ne eliberăm frustrările pe care le avem unul față de celălalt, față de viață în general. Dar le eliberăm constructiv. Doar că la noi e o țară mică... Educația e precară. Îți trebuie un bagaj verbal ca să poți să te anturezi la așa ceva. Pe lângă asta, îți trebuie o imaginație vividă. Trebuie să vezi lucrurile în capu’ tău. Să se-ntâmple. Dacă nu ai astea, devine doar o muncă de a te convinge că le ai.”
„E ca un fel de piesă de teatru, știi?”, zice Macanache. „[MC-ii] vin și joacă niște roluri. Dar dacă oamenii ăia vin și se plimbă un pic prin cartier, o s-o ardă cu taxiu’ sau cu bodyguarzii. Ei nu pot să meargă singuri pe stradă în cartier, da’ poa’ să facă niște versuri inteligente, să păcălească publicul. Căcaturi de-astea, știi? [Noi îi ginim pe ăștia] care sunt fake. Care se prefac. Care doar pozează. Ideea e că sunt oameni care chiar sunt din cartier și oameni care doar sunt talentați la versuri sau sunt pasionați sau au citit multă poezie. Și-atunci e mai tricky treaba.”
DOC n-are o problemă cu MC-ii care vin la battle cu versurile scrise de-acasă, pentru că asta a făcut și el când era puști și o ardea la battle-uri. Învăța dume și gândea contextele în care să le bage. Spune că toată lumea face asta, ca o formă de antrenament. „Orice, dacă faci în mod repetat, o să-ți dea hype-ul ăla și-o să fie bine.” Macanache, în schimb, nu e deloc de acord cu practica asta. Pentru el, dumele învățate de-acasă sunt evidente, pentru că merg în orice context „De multe ori doar pui numele cui ți-e adversar. Multe rime vin într-un moment cheie. Alea de-acasă, [vin] când ești disperat, înțelegi?”
„Ai dat-o mediocru și ori se simte că ai nimerit-o și ți-a bubuit în gând cuvântul ăla – e greu să-ți vină cuvinte, dar antrenându-te, îți vin. Ori o simți că a dat o dumă bună pe loc, ori o simți că a dat o dumă bună de-acasă. Se vede și pe fața lui, și pe atitudine. Când dai una bună de-acasă, ești ca bărbatul care-și înșală femeia. Ai futut-o p-aia? Și el se uită-n jos ca prostu’, în loc să se uite-n sus, mă-nțelegi?” În timpul concursului, Macanache e cel mai vocal și mai dur membru al juriului. Sancționează „atitudinea de căcat și datul la buci”, plus rimele proaste. („În pula mea, drastic cu antirabic nu rimează!”) Încearcă să le explice concurenților că pot să se ironizeze „fără să vă futeți în gură.”
Însă nu toți artiștii consacrați, prezenți pe scenă sau în juriu, sunt de acord cu el. Puya (La Familia) îmi zice că i-a plăcut remarca lui Cedry2k. „Dacă s-ar scoate înjurăturile despre mamă ar fi greu de continuat spectacolul. Poa’ să te-njure cineva de mamă și tu să fii: Băi, bravo, ce tare-ai dat-o. Eu tre’ să recunosc că n-aș rezista niciodată la așa ceva. Adică... Mama-i mama. Reacția normală ar fi cu totul alta decât să răspund în rime. Dar, mă rog, e un exercițiu.”
Lui Sișu (La Familia) i se pare tare că există o scenă de battle. „Când eram eu mic nu exista așa ceva. [Cultura hip-hop] a căpătat un sens al ei. (...) Îmi place că sunt copii, că sunt agitați, că au energie. Pasiunea face multe.” La Familia există din 1996 și a trecut prin multe: din 2003 până în 2005, Sișu a făcut închisoare pentru trafic de droguri, în timp ce Puya s-a concentrat pe o carieră solo. În ultimii ani, au virat spre un mesaj politic conservator, în sprijinul familiei tradiționale. Dar participanții la battle sunt încă prea mici ca să aibă un mesaj politic. „E mai mult bruiaj decât mesaj”, zice Puya.
Simt asta când stau de vorbă cu Bonel (17), cel mai controversat, aclamat și huiduit concurent al serii. Singurul, de altfel, care ne lasă cu impresia că n-a venit cu toate dumele scrise de-acasă, ci mai și improvizează. Esmaily Cristian Reza, adică Bonel, e la Quantic ca să-și apere titlul de campion la battle. E un nume, deja. Are fani, care-l recunosc în întunericul din hala clubului și vin să-și facă selfie-uri cu el – forma de autograf a generației Z. „Nu pot să las orice MC să-mi ia locul”, zice tânărul, pe un film de swag specific scenei hip-hop.
Singurul mesaj politic pe care și-l asumă Bonel e, evident, o caterincă: „Bonel președinte!” Mai are doar 13 ani până are voie să candideze. Despre naționalism, religie, homofobie și alte chestii, însă, n-are chef să vorbească. „E ok să ne promovăm țara noastră și să nu ne limităm la ideea că toate celelalte țări ne sunt superioare. Dar [nu e ok] nici să exploatăm și să facem muzică din asta, pentru că muzica trebuie să-ți ofere o stare și să te facă să te simți bine.” E de părere că politica n-are ce căuta în muzică, „din care îți iei vibe-urile bune, pe care tu le transmiți mai departe prin acțiunile tale.”
Nu știu ce să zic despre vibe-urile bune din runda a doua finalei, care se dă a capella, fără beat-uri pe spate, iar concurenții par să fi obosit un pic. E 23:30 când se dă prima dumă cu cea mai la modă memă a momentului, „Ai luat șpeiș? Te-ai panicat”. Cam tot pe-atunci, concurentul Zen bagă rime cu „o să te fută toți țiganii din Ferentari” și „ești atât de bulangiu încât...”, publicul e în delir. Încep să scandeze „Cedry2k, Cedry2k!” – probabil nu pentru că rapperul, care urmează să cânte în seara asta, i-a convins cu promovarea valorilor „tradiționale românești” sau cu faptul că salvarea e în religie. Mai degrabă, stilul liric agresiv și rapid al concurentului amintește publicului de artistul considerat unul dintre cei mai buni din generația lui.
Agresivitatea e o problemă pentru unii dintre spectatori. Reușesc, după câteva zeci de minute bune, să dau de o spectatoare cu care să stau de vorbă. Ioana, 35, a apreciat calitatea sunetului din sala de concert, dar nu și atitudinea agresivă a combatanților. Poartă un tricou incofundabil, galben cu negru, cu Borussia Dortmund, și la battle se raportează tot ca la o competiție sportivă. „Până la urmă, e un concurs de public speaking, dacă e s-o luăm așa, și-atunci atitudinea fair play contează foarte mult. (...) Concurenții ar trebui să fie mai echilibrați, nu ești la un meci de box, până la urmă.” Însă, când o întreb pe Ioana dacă au deranjat-o versurile misogine sau rasiste care s-au auzit pe scenă, ezită. „Acuma... nouă dacă ne place genul ăsta, suntem obișnuite și poate le tolerăm mai bine.”
Asta e atitudinea generală – că trebuie să „susții mișcarea” cu orice preț. Mi-o spun, pe rând, Costi (42 de ani), Vlad (20 de ani) și Claudiu (17 ani), care au venit brigadă, în familie, să-l susțină pe fiul lui Costi, Bane, care urcă pe scenă în seara asta. Când vorbește despre el, Costi îmi amintește de atitudinea clasică a unui antrenor de fotbal. „Foarte multă lume stă numai afară și țipă. Trebuie să fie aici cu noi, ca să susțină mișcarea rap. Numai așa putem să meargă mai departe toată chestia asta”, zice tatăl lui Bane. El ascultă rap din ’89, de la 2Live Crew și MC Hammer încoace, și i-a pasat pasiunea și fiului lui.
Cei doi bărbați mai tineri, Vlad și Claudiu, sunt la Quantic și ca să-i vadă pe cei de la La Familia, iar Costi spune că a crescut cu ei, când erau „pe trend” în anii ’90. Când îl întreb ce părere are despre mesajul lor religios și politizat din ultima vreme îmi zice că „asta e muzica rap, că ne place, că nu ne place – cu mesaj, fără mesaj. Este viața străzii. Ceea ce spun ei aici, noi am trăit-o.”
Îl întreb pe Costi ce părere are despre faptul că La Familia a lansat un manifest pentru familia tradițională, în noiembrie 2017. N-a fost chiar atât de suprinzător, având în vedere că Tudor Sișu e unul dintre cei 16 inițiatori ai proiectului Coaliției pentru Familie de revizuire a Constituției în vederea redefinirii căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Astăzi, Manifestul La Familia. are peste 3.400 de distribuiri pe Facebook, însă n-a rămas necontroversat. La scurt timp după lansarea acestuia, un mare club din Cluj a anulat concertul formației care trebuia să aibă loc acolo.
„N-am nicio problemă [cu persoanele gay]”, îmi zice Costi. „Și eu sunt un om liber! Nu mă deranjează mișcarea gay. Treaba lor. Eu sunt creștin, sunt ortodox. Problema lor cu biserica noastră e problema lor. Eu îi respect – atâta timp cât nu mă deranjează pe mine”, zice tatăl. Vlad adaugă că rapul s-a născut ca stil liber și el vrea să rămână așa. „Dacă crezi într-un mesaj, expune-l. Nu sta să te gândești că lumea o să creadă asta sau altceva. Fă-o pentru tine, nu pentru public.” Claudiu îl completează: „Mesajul unui rapper e ceea ce gândește el. Dacă asculți rapperul respectiv, nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu tot ce spune. Poți să ai și opiniile tale.”
Dar te poți și lăsa purtat de mesajul artistului preferat înspre direcții noi de identitate. Valentin (19) a venit în mod special la battle pentru Cedry2k, pentru că simte că-l reprezintă cel mai mult. Despre mesajul lui politic de promovare a religiei creștin-ortodoxe și a valorilor românești, Valentin zice că rapperul are dreptate cu tot ce spune. El, ca fan, se identifică inclusiv cu „chestia mai religioasă” din muzica lui. Îl ascultă dinainte de trecerea lui la rap creștin, de prin 2010-2011. Deși unii n-au apreciat transformarea, pe Valentin nu l-a pierdut de fan.
De pierderea fanilor s-a temut și Sișu de la La Familia, când Puya a venit cu ideea manifestului pentru familie. „Culmea”, zice Puya, „n-a fost ideea lui [Sișu]. El mi-a zis: Băi, ai grijă ce spui. Și eu am zis: Bă, stai un pic. Ce zic? Eu nu cred c-o să bage nimeni în seamă. Asta e o postare pe Facebook. Nu m-am gândit că cineva o să se supere atât de rău. (...) Acum mi-am dat seama că cineva stă la pândă ca să corecteze unele lucruri care nu-i convin pe Internet. Și există o brigadă care corectează încontinuu oamenii care li se pare lor că nu sunt corecți.” „Și în viața reală. Eu știam că e așa, dar l-am lăsat să se convingă”, adaugă Sișu și râde. „Am simțit un bocanc în față”, spune Puya despre reacțiile negative pe care le-a stârnit manifestul.
Îi întreb direct dacă sunt împotriva homosexualității. Sișu zice că el e anti propagandă homosexuală sau de oricare altă natură. „Sexualitatea nu acordă drepturi. Preferințele sexuale nu sunt criterii pentru acordarea de drepturi. Sunt preferințe personale. În baza unui criteriu personal, nu am ce drepturi să-ți acord.” Intervine și Puya cu o comparație cu legalizarea „datului la muie”, care, după părerea lui, n-ar trebui „să fie promovată, ca și cum e ceva normal.”
Sișu zice că sexualitatea în general nu e ceva de promovat. Asta ar fi o idee care a apărut la mijlocul secolului XX: „Că vai, că suntem apăsați de nedreptăți, că n-avem libertăți. Că ce? Sexualitatea e în dormitor, nu tre’ să fie în altă parte. E între noi. (...) Sodomia e un act imoral, în primul rând. (...) „[Homosexualii] nu poa’ să mă convingă pe mine să nu-i privesc josnic. În rest, poa’ să facă ce vor. Dar să-și asume. Nu poți să crezi că faci ceva normal, că nu faci.”
Puya spune că, după părerea lui, românii sunt foarte toleranți. „Eu nu cred că dacă e un grup de homosexuali pe stradă vine cineva să le facă ceva. Nu suntem în Orientul Mijlociu, să-i omoare.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însă, a amendat România în 2016 pentru indolență în investigarea unor infracțiuni motivate de ură împotriva persoanelor LGBT. E vorba de incidentul din 2006, clasat de Poliția Română după 5 ani, fără identificarea vinovaților, în care un grup de participanți la Gay Pride au fost bătuți de un grup de șase bărbați tineri și o femeie.
Vrem să-l întrebăm și pe Cedry2k despre asumare, normalitate, mesaj și Dumnezeu. Însă e târziu, party-ul e blană de câteva ore, și ne refuză politicos. În schimb, ne explică Doctoru’ care-i treaba cu toate astea. „Eu o ard super asumat. Mesajul face parte din asumarea mea”, zice DOC. Când îl întrebăm despre nișa de rap creștin pe care s-au dus Dragonu’, Cedry2k și, mai nou, La Familia, zice: „cel mai frumos mod în care [îmi pot spune părerea] este... o pulă. Mi se pare credința ceva atât de intim. E a mea, nu-i a ta. Nu vreau să vii tu să-mi spui ce să cred. Mi se pare trist. Înseamnă că eu nu știu deja.”
DOC spune că a discutat de nenumărate ori pe tema religiei cu Cedry2k. „Mă știe în detaliu, e tovarășul meu de 21 de ani. [...] Sunt puncte de vedere diferite. Eu cred în Dumnezeu la fel de mult cum crede și Cedry2k, doar că nu mi se pare normal să stau să-ți predic ție despre asta. Creștinismul și ortodoxia, în speță, mi se pare cea mai hipsterească latură a credinței. N-ai voie aia, n-ai voie aia. E hipstereală totală!”
DOC povestește că și-a îngropat bunica și că, după slujbă, preotul și-a scos sutana, sub care avea „un mega costum, a scos un mega telefon, s-a suit în mașina lui, un mega jeep și-a plecat. L-a durut în pulă. De unde atâta pioșenie? Eu nu-i cred. Fuck that shit. […] Cred în Dumnezeu, dar nu cred în religie. Cred într-un Dumnezeu care nu crede în religie. Biserica n-are nicio legătura nici ea cu Dumnezeu. Dumnezeu e în tine și în tricoul ăsta... și în orice e aici. Dumnezeu e în aer. Dumnezeu ești tu. Dumnezeu e altceva. Dă o piatră la o parte și-l vei găsi.”
Nici Macanache nu girează neapărat fanatismul religios. „Ideea e că tre’ să ai încredere în tine. Cam aici văd eu toată treaba cu religia, înțelegi? În primul rând trebuie să crezi în tine, înainte să crezi în orice dumnezeu. Dacă crezi în tine, e ca și cum crezi în Dumnezeu. Mi se pare la fel de puternic. Mulți oameni n-au încredere în ei. Și-atunci se bazează pe alții să le dicteze ce să facă în viață.”
„Din sărăcie s-a născut chestia asta” cu rapul, zice Macanache. „Noi săracii ne distrăm, undeva în Statele Unite. Și ușor-ușor au preluat toate celelalte nații de pe Pământ schema asta: să te distrezi cu un cauciuc pe stradă. Sau, nu știu, hai să dansăm ca să ne treacă foamea. Sau hai să facem niște versuri că n-avem haine. Înțelegi? Din sărăcie și din neajunsuri. Și automat are și-un mesaj politic și religios și, sloboz, de toate.”
