În anul ăsta improbabil, Scena9 s-a încăpățânat să existe, și online, dar și într-un nou număr tipărit - al treilea. La ora asta, în alți ani, făceam bilanțuri înțelepte sau planuri și rezoluții pentru anul viitor, numai că 2020 n-a fost ca alți ani. I-am rugat pe cei care ne-au ajutat să transformăm Revista Scena9 #3 în realitate, dar și pe câțiva dintre colaboratorii noștri, să ne spună ce le-a furat anul care tocmai se încheie.

Adrian Mihălțianu, autor de SF

N-am mai sărit cu parapanta de pe Zugspitze împreună cu soția, cum ne planificasem să facem la aniversarea de 20 de ani de căsnicie.

Cristian M. Teodorescu, fizician

Nu am mai putut participa la două serii de experiențe programate în Italia.

Oana Țenter, jurnalistă

Am fost nevoită să renunț la mutatul în California, unde ar fi trebuit să studiez film documentar și să locuiesc la malul oceanului.

Suzana Dan, artistă vizual și managerul Rezidenței BRD Scena9  

Am renunțat să merg acasă la mama.

Andra Matzal, editor Scena9

Nu am mai plecat în vacanță.

Mircea Drăgoi, ilustrator și designer

Am renunțat să mai vizitez Sri Lanka, insula de care m-am îndrăgostit, un ritual anual din 2018 încoace.

Liliana Niculescu, om de comunicare la Fundația9

Nu am mai putut pleca în prima vacanță plănuită cu prietena mea cea mai bună.

Ioana Pelehatăi, reporter Scena9

Am abandonat orice idee de dating sau început vreo relație.

Delia Marinescu, reporter Scena9

Nu am mai plecat în august în Arizona cu bursa Hubert Humphrey (plec în decembrie și stau jumătate de an, în loc de un an). 

Ioana Cîrlig, fotografă și editor foto Scena9

Nu l-am mai îmbrățișat pe tata. Nu am mai văzut-o pe Björk pe scenă. Am dansat mai puțin. Nu am mai făcut planuri. 

Maria Persu, studentă la filosofie și științe politice 

Am plecat de urgență din Londra. Am lăsat în urmă:

planta carnivoră
bonsaiul
aparatul de călcat vertical
papucii de casă 

Julien Britnic

În 2020, voiam să las în sfârșit deoparte timiditatea și mizantropia și să mă împrietenesc whitmanian cu semenii mei de la oraș și de la țară, din toate categoriile sociale și de vârstă. N-a fost să fie.

Andrada Lăutaru, jurnalistă

Am renunțat să mai trăiesc în România. 

Artemisa Pascu, designer grafic

Duc lipsa drumurilor la târgurile de vechituri. Fie că mergem duminica la Vitan sau când eram intr-un oraș din afara țării vânam ziua cu târgul. Cumpăram mai mereu cutii mici sau diferite manuale, cărți de colorat, cărți de poezie sau agende mici, mici cu creion mecanic de prin anii ’30–60, chiar dacă aveau rol de jurnal sau de listă de cumpărături.

Loreta Isac, ilustratoare

A trebuit să renunț la spațiul de la studio pentru că nu ni-l mai puteam permite.

Anca Drăgoi, directoarea Fundației9

Înainte de pandemie, aveam un ritual aproape săptămânal de mers cinema, la care am fost nevoită să renunț. Să văd filme pe ecran mare e o bucurie uriașă pe care abia aștept să mi-o recapăt.

Sorina Vazelina, ilustratoare și designer grafic

De când nu mai iau tramvaiul, autobuzul sau metroul, caietele cu portrete furate ale trecătorilor au fost înlocuite cu fotografii telefonice.

Medeea Stan, jurnalistă

Primul lucru pierdut a fost voluntariatul la oncologie pediatrică de la Spitalul Fundeni, unde nu mai avem voie din februarie.

Cristina Zamfir, office manager Fundația9

Anul acesta am renunțat la mai multe ieșiri precum concerte sau excursii. Mai specific, am renunțat la a ieși în afara Bucureștiului la fel de des precum o făceam înainte. Aceste ieșiri care nu prea au mai avut loc au însemnat că am reușit să îmi văd familia doar de două ori anul acesta și, pentru prima dată după mulți ani, nu a avut loc masa tradițională în familie de sărbătorile pascale. 

Adrian Crețu, corector

Anul acesta nu am mai fost la… manifestări cultural-artistice. Aveam notate în agendă două festivaluri muzicale, un concert și trei târguri de carte.

Cristian Iftode, conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București

Cel mai important lucru la care am renunțat în 2020 sunt planurile pe termen lung.

Constantin Vică, lector la Facultatea de Filosofie a Universității București

Lucrul pe care nu l-am mai făcut anul acesta a fost să plec în vacanță unde voiam. Așa că am schimbat vacanța.

Andriana Oborocean, artistă vizual

Am renunțat să-mi fac planuri legate de viitorul îndepărtat și am acceptat spontaneitatea. 

Oana Stoica, critic de teatru

Am citit și am tăcut mai puțin, am avut mai mult grijă de alții. Nu ar fi fost atât de rău dacă nu mi-aș fi pierdut spațiul intim.

Anastasia Gavrilovici, poetă și traducătoare

Am renunțat la apropierea de oameni, la înghesuiala și intimitatea cu
ceilalți din timpul dansului, petrecerilor, am spus "pa" lansărilor la
cartea mea în alte orașe.

Ferenczy Andràs, ilustrator și animator

Scăldatul în Criș, în orașul meu natal Oradea, era un obicei anual, în grupuri mici de prieteni ba chiar și singur. Găsirea locului potrivit și mai ascuns era plină de nostalgie și amintiri plăcute.

Ana Maria Dudu, ilustratoare

Plimbările matinale spre birou cu altă muzică în căști mereu.

Roxana Bucată, jurnalistă şi comunicatoare pe teme de mediu

Anul 2020 mi-a furat călătoriile cu trenul prin Europa. 

Venera Dimulescu, reporter Scena9

Anul ăsta, cel mai mult mi-a lipsit să plec pe teren. 

Luiza Vasiliu, editor Scena9

Trebuia să nasc la spital. Am născut acasă. Cu Nick Cave, bărbatul vieții mele și două moașe fermecate. Ne-a fost mult mai bine așa.

Karin Budrugeac, om de comunicare

Fix înainte de lockdown eram într-un apartament din Budapesta, situat între superba gară Nyugati și Insula Margareta, pe care îl împărțeam cu o kazahă de 21 de ani, un polonez de 20, fost sportiv de performanță, și un iordanian gay de 25. Seara, printre pereții subțiri, concertau idiomurile noastre diferite. 2020 mi-a luat melting pot-ul, Erasmusul târziu și Budapesta, dar mi-a dat înapoi liniște, Eforie Sud și pe părinții mei.