Publicul din fața scenei este învăluit într-o ceață de praf ce devine tot mai groasă cu fiecare pas de dans pe ritmul muzicii cântate de Prințesa de Aur.
Artista romă, pe numele ei Loredana Anghelescu, și-a început concertul îndemnând publicul să-și imagineze că se află pe un stadion cu foarte multă verdeață, și nu la Pata Rât în Cluj, unde peste 2.000 de oameni locuiesc lângă o groapă de gunoi, în cel mai mare ghetou din Europa.
„Melodia asta este pentru toți romii, niciodată nu trebuie să ne fie rușine că suntem țigani”, a spus Loredana de pe scenă.
Casandra Lăcătuș, o fată de 14 ani cu păr lung și roz, dansează pe scenă lângă Prințesa. S-a născut la Pata Rât, în „cartierul” Dallas, și nu știe cum e să trăiești altundeva.
Casandra nu știe încă dacă vrea să se facă jandarm sau cântăreață. Mai are timp să se decidă, pentru că abia intră în clasa a opta, dar și pentru că împlinirea carierei pe care și-o va alege depinde de mulți factori externi, asupra cărora nu are control deplin. Însă motivațiile îi sunt clare de pe acum.
Ca jandarm vrea să îi trateze pe cei de etnie romă cu mai mult respect, chiar dacă visul ei a început după ce au amețit-o ochii albaștri și părul blond al unui jandarm „gadjiu”, adică ne-rom.
Cu o zi în urmă, pe scena festivalului Khetane, Casandra primea ovații de la spectatori pentru vocea și mișcările ei de dans. Momente ca astea o pun pe gânduri.
„M-am oprit din cântat o vreme, n-am mai făcut asta pentru că nu-mi mai plăcea”, zice Casandra, „dar acum începe să-mi placă din nou.”
Khetane — adică „împreună” în limba romani — este singurul festival făcut de romi pentru romii de la Cluj. Într-un oraș cu festivaluri precum Untold si Electric Castle, asociațiile RadioPata și AltArt au simțit nevoia unui festival dedicat romilor din Cluj, care sunt marginalizați și segregați. Mulți trăiesc laolaltă cu gunoiul.
„Un festival non-comercial. Îl vrem onest și real, ceva pentru noi. Pentru noi TOȚI”, spune manifestul evenimentului ce a avut loc între 12 și 14 august.
Evenimentele au fost menite atât pentru romii din comunitatea Pata Rât, ca să-și reamintească de frumusețea culturii lor, cât și pentru locuitorii din Cluj. Cei din urmă au putut să vadă live și ce înseamnă cultura romă, dar și cum e să trăiești într-un ghetou, lângă o groapă de gunoi.
Locuitorii cartierului respiră un aer extrem de toxic din cauza deșeurilor lângă care trăiesc și nu au servicii medicale sau condiții moderne de trai. Contrar prejudecăților locale, doar 15% din locuitori beneficiază de ajutor social. Restul adulților sunt angajați, iar majoritatea copiiilor merg la școală, liceu și unii la facultate.
Peste 1.000 de clujeni au venit la festival, inclusiv câțiva studenți din Camerun și turiști străini. Khetane a creat un spațiu interetnic, unde oamenii care adesea sunt segregați sau montați unii împotriva celorlalți au șansa să se cunoască și să se distreze împreună.
Greta Elena, zisă și Rita, face parte din organizare și trăiește în Pata Rât de 12 ani. Speră ca festivalul să îi facă pe mulți tineri precum Casandra să realizeze că și ei contează și că muzica, moda și limba roma sunt unice și sunt motive de mândrie, nu de rușine.
„Cei ce locuiesc aici nu au mai participat niciodată la un festival cu copiii lor și mă bucur că acum au putut”, zice Rita. „O să rămână în istorie acest festival pentru ei”.
Rita e una dintre cele 350 de persoane care pe 17 decembrie 2010 au fost evacuate forțat din locuințele din strada Coastei din Cluj. Toți au fost relocați la Pata Rât, în toiul iernii, cu o săptămână înainte de Crăciun. Familia și generația Ritei au rămas de atunci cu o traumă, care i-a determinat să lupte necontenit pentru drepturile celor din Pata Rât. Când au fost relocați, primăria nu a oferit destule locuințe modulare, iar multe dintre familii au fost nevoite să se înghesuie într-o singură cameră. Containerele în care au fost mutați măsurau între 15 și 19 metri pătrați și doar 17 din 76 de familii au primit astfel de „locuințe”.
Multe familii au fost nevoite sa trăiască la grămadă câte 10-12 într-un singur container. Au fost forțați să-și țină mobila afara peste iarnă. Mai mult de 70% din locuitorii ghetoului sunt acolo în urma evacuărilor forțate ale primăriei. Primăria a pierdut în primă instanță procesul evacuărilor din Coastei, dar a câștigat recursul. Magistrații clujeni au decis în 2014 că primăria trebuie să-i despăgubească individual cu cate €2000 pe fiecare dintre cei evacuații, însă Curtea de Apel a decis împotriva deciziei inițiale, iar expulzații nu au mai fost niciodată despăgubiți.
„Vrem să vedem cum ar fi un festival și la noi în comunitate. Să știe lumea că și noi suntem oameni, nu suntem animale”, îmi spune Marta Cristina, o locuitoare a „cartierului” Dallas din Pata Rât, sub un cort, pe fundalul muzicii de la festival din prima zi.
Conflictul dintre primărie și locuitorii din Pata Rât s-a rostogolit peste ani și a ajuns să fie una dintre problemele ce definesc mandatele primarului Emil Boc, care au început în 2004. Pata-râtenii vor case sociale și condiții mai bune, însă, din câte se pare, primăria vrea să ascundă cartierul ca să protejeze imaginea Clujului ca „oraș magnet” sau „oraș de cinci stele”.
Emil Boc a fost invitat la evenimente însă nu s-a prezentat, în ciuda invitațiilor repetate ale organizatorilor. Contactat ulterior, mi-a transmis printr-un mesaj scris că era în concediu în perioada festivalului, dar că s-a asigurat că primăria a susținut financiar evenimentul.
Însa István Szakács, unul din organizatori, a precizat ca primăria a contribuit 30,000 RON la bugetul anual al asociației AltArt și nu a asigurat finanțare directă festivalului. Szakács a notat și că banii sunt în scădere față de anii precedenți.
Bugetul de €80,000 al festivalului a provenit în principal din donații și fonduri europene și norvegiene.
„Așa cum nu poți trezi un om care se preface că doarme, nu poți mișca o administrație care se preface ca îi pasă”, zicea Alexandra Oana, consilier USR Cluj, în cadrul unei dezbateri despre justiție socială care a avut loc în timpul festivalului.
În același mesaj scris, Emil Boc a precizat că viziunea primăriei pentru Pata Rât este de „integrare prin educație și locuri de muncă” și a enumerat proiectele sociale de care beneficiază locuitorii din zonă prin intermediul primăriei.
Companiile din Cluj nu au donat deloc, organizatorii punând seama pe faptul că firmele nu vor să se asocieze cu un festival de romi din ghetoul Clujului.
„Am vrut să cerem balast de la o firmă și s-au comportat cu noi ca și cu ultimele gunoaie”, zice Pepe, pe care îl cheamă în acte Alexandru Fechete. „Sper să putem găsi sponsori pentru următoarea ediție, care vor să se asocieze cu romii de la Pata Rât sau - „mai rău!” - cu muzica ingrată pe care aceștia o ascultă. Sau cu cultura noastră care, din ce spun alții, nu e la același nivel cu cultura altor etnii”, adaugă ironic bărbatul.
Co-organizatorul festivalului a locuit la rândul lui în Pata, pentru că s-a numărat și el printre cei evacuați în 2010 din strada Coastei din Cluj. Este, însă, unul dintre puținii pata-râteni care au reușit să se mute — după 7 ani — din ghetou.
Pepe a lucrat peste hotare o vreme și chiar a fost starul serialului britanic The Romanians are Coming. În timp, el a devenit mediator cultural - o punte între pata-râteni și majoritari.
„Vreau să normalizam manelele și să includem romii din Pata Rât în viața orașului”, spunea Pepe în aceeași conferință de presă. Dar Khetane „nu este doar un festival de manele”, a adăugat fostul locatar din Pata Rât.
Programul divers al festivalului a inclus nume din lumea muzicii precum lăutarul Paul Fantezie, interpretul de manele Alex de la Cluj și formația Impex, care cântă proto sau neo manele. Au avut loc însă și dezbateri publice despre justiție socială cu activiști pentru dreptate locativă. Chiar dacă scriitorul Adrian Schiop, care are un doctorat în antropologie pe subiect, nu a ajuns la Khetane, le-a vorbit celor prezenți despre importanța manelelor în societate într-o conferință video.
Duminică s-a ținut o prezentare de modă cu hainele creatoarei de etnie romă Zita Moldovan, purtate de modele din comunitate. Pe lângă toate astea, o expoziție despre istoria romilor și una intitulată „Unde sunt copiii de pe canapea?”, care spune povestea evacuărilor de pe strada Coastei din 2010, au fost instalate la festival, spre informarea spectatorilor veniți din afara comunității.
Locuitorii din Pata Rât au participat la un concurs de talente, câștigat de dansatorul Fernando Varga. La final, acesta, cot la cot cu Casandra, a avut ocazia să danseze pe scenă cu Prințesa, supranumită de public după concert ca și regina Pata Rât. „Începuturile mele acolo au fost, la Cluj, și am văzut că m-au primit oamenii foarte frumos, în ciuda lipsei posibilităților”, mi-a spus Loredana-Prințesa de Aur la telefon după festival.
„În comunitate sunt copiii foarte talentați care nu știu asta. Vrem sa la arătăm că au talent”, mi-a zis Linda Greta, sora Ritei și fostă locuitoare în Pata Rât timp de 7 ani. Din 2010, Linda a devenit o activistă-cheie pentru drepturile celor din ghetou, organizând proteste și petiții către primărie, ambasadele străine și autoritățile naționale, pentru a-i scoate pe cât mai mulți din ghetou. Sora ei Rita și familia încă locuiesc acolo.
Pentru Andrei Dinescu, director artistic Khetane și solistul trupei Impex, festivalul era o necesitate.
„În România s-au mai făcut festivaluri [care puneau în scenă cultura romă], dar erau pentru orășenii albicioși, să se holbeze la cultura romă ca la circ”, îmi zicea Dinescu, care s-a concentrat în ultimii ani pe studiul muzicii rome dar și pe studiul limbii romani, in prima zi de festival.
Dinescu a insistat pe ideea că, adesea, chiar dacă exista festivaluri cu manele sau lăutari în România, romii nu au acces la ele din cauza locației, a prețului biletelor și a modului în care sunt organizate și comunicate.
„Într-un fel e ironic că tocmai romii nu au acces la festivalurile cu muzica lor,” adaugă Dinescu.
Pentru Rita, faptul că festivalul Clujean Jazz in the Park a organizat un eveniment la Pata Rât în urma cu un an a fost o bucurie, însă spune că s-a simțit că nu era organizat de romi. Nu a venit mai nimeni, întrucât comunitatea nu are neapărat o preferință pentru muzica jazz.
„Acum am organizat noi pentru prima dată un festival așa de mare”, mi-a spus activista pentru drepturile romilor din Pata. „E ceva nou pentru noi și am muncit foarte mult să realizăm asta.”
Dinescu a mai notat ca prăpastia dintre romi și etnicii români majoritari se datoreaza în mare parte unei frici din ambele părți. Însă crede că e mult mai ușor sa aduci clujenii în ghetou decât să aduci romii din Pata Rat în centrul Clujului.
„Rasiștii nu-și dau seama că nu doar lor le e frică de romi, dar și că romii nu au încredere în ei, iar argumentele lor sunt mai puternice, având în vedere cei 500 de ani de sclavie și cireșica de pe tort – Holocaustul”, a spus artistul referindu-se la genocidul romilor din România, comemorat anual pe 2 august.
Incepand cu 1942, zeci de mii de romi au fost duși cu forța în lagăre precum cel de la Auschwitz-Birkenau sau in Transnistria, concomitent cu evrei, oameni cu dizabilități psihice și fizice și membri ai unor secte religioase. Holocaustul românesc s-a desfășurat sub egida guvernului legionar a lui Ion Antonescu care a deportat peste 25.000 de romi și a ucis 10.000.
Kethane a fost printre puținele evenimente inclusive, în care albii și romii vin împreună și se bucură de o cultură care cade adesea victimă prejudecăților.
Pentru Pepe, imaginea care i-a rămas de la festival a fost cu „oamenii din oraș care dansau cu oamenii din comunitate, fără să țină cont că cei din comunitate erau mai murdărei sau nu erau așa aranjați ca cei din oraș.”
Pentru tineri precum Casandra sau Fernando, astfel de evenimente înseamnă recunoașterea talentului și importanței lor individuale. Locuitorii din comunitate cu care am vorbit au spus că festivalul e un semn că nu sunt uitați și că nevoile lor sunt la fel de importante și valide ca și cele ale clujenilor ce locuiesc în cele mai scumpe locuințe din țară.
„Când văd pe cineva că e fericit îmi vine și mie sa mă bucur cu ei”, mi-a spus Casandra - care speră ca festivalul să atragă atenția primăriei despre condițiile în care trăiesc romii din Pata.
„În locul ăsta ar trebui să fie un părculeț cât de mic și dincolo să fie dărâmat tot și să fie construite case mai bune decât astea. Casele astea nu-s ce trebuie, nu e uman.”
Fotografii de Andreea Boros și Gabriel Aldea, obținute prin amabilitatea organizatorilor Khetane.
