Un portret al directoarei centrului de refugiați din Brașov Katya și al muncii ei sisifice, de a asigura refugiaților tot ce le trebuie - și în mod special educație pentru copiii lor.
De Moș Nicolae, la marginea Brașovului a început să ningă cu fulgi mari de hârtie. În sala de conferințe a unui spațiu de birouri reconvertit în centru de refugiați s-a ridicat un orășel de poveste - cu brazi și reni, cu luminițe colorate, turtă dulce și cadouri. Copiii care îl așteaptă pe Moș sunt împodobiți și ei, la fiecare mișcare se aude clinchet de zurgălăi.
E ca atelierul lui Moș Crăciun aici, spune Andreea, coordonatoarea centrului de refugiați. La intrarea în clădirea cu pereți de sticlă te întâmpină un brad al dorințelor, lobby-ul e împânzit cu fulgi de hârtie, pe mese sunt în lucru diferite ornamente de agățat în brad.
În pragul sărbătorilor de iarnă, centrul de refugiați a împlinit nouă luni. Din primăvară am început să urmăresc, mai întâi ca voluntar, apoi ca jurnalist, cum s-a transformat Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA) într-un centru de ajutorare, hub cultural și incubator educațional pentru cei peste 8000 de ucraineni care au fugit din calea războiului. Katya, cum îi spun cei care îi trec zilnic pragul.
Katya e unul dintre cele mai populare nume din limbile slave. O abreviere întâmplătoare s-a transformat într-un nume familiar, ca o soră mai mare, atât pentru cei care s-au refugiat din calea războiului, cât și pentru cei care s-au oferit să-i ajute. Poate a fost google translate primul care i-a schimbat numele sau poate a fost un copil care a crezut că e vorba de o persoană, nu un loc. Cert e că, încă din primele săptămâni, Katya a început să prindă viață.
Andreea, o tipă înaltă și brunetă, stă la biroul ei circular din mijlocul open space-ului. Pregătește bilețele cu numele angajaților și voluntarilor centrului de refugiați pentru o operațiune de Secret Santa. S-au înscris 38 de participanți care vor face schimb de cadouri de Crăciun.
Întregul ei birou e înfășurat într-un steag al Ucrainei lung de câțiva metri. Un curcubeu de hârtie îi atârnă deasupra capului. Aici e turnul de control al centrului de refugiați din Brașov. De aici, Andreea are vedere la magazinul social, la locul de joacă, la depozit, înspre clasele copiilor, pe terasă, înspre biroul de înregistrări și înspre amfiteatru.
Tot aici, se ascunde uneori în spatele unei galerii de obiecte care îi amintesc de cei care au trecut prin Katya. Îi amintesc și de ce e ea aici:
- Un îngeraș primit de la profesoara de engleză a centrului
- Un timbru cu russian warship, go fuck yourself
- O căsuță de păpuși, cu păpuși și mobilier de lemn
- Un set de ceai extras din sacii cu donații
- Niște păpuși de cauciuc vechi, diverse plușuri vintage
- O cutie cu Scooby Doo, în care sunt nșpe mii de chei cu brelocuri de pluș
- Bilete la zoo, concerte sau alte activități oferite refugiaților
- Tichete pentru magazinul social pentru cei peste 1.000 de nou-înregistrați la centru în ultima lună
- Un contract pentru un nou proiect care va extinde programul de educație preșcolară
- Liste cu manuale de comandat pentru copiii de liceu
- Cutii cu rechizite, medicamente, încărcătoare, cărți
- Batoane Corny pe care le distribuie când vede câte un voluntar mai palid care a uitat să mănânce
- Specialitatea ucraineană a zilei - prăjitură, salată sau „soldăței” de mic dejun pregătiți de Vika sau Marina, educatoarele din centru
- Un bilet pe care scrie ceaiuri Yaroslav. Yaroslav e un refugiat surdo-mut pentru care tot centrul s-a implicat foarte mult. A plecat la Viena și a revenit de curând la Brașov.
- Un iepure mare cu urechi clăpăuge care amintește că timp de 2 luni a locuit și un iepure adevărat aici. Sub el, era cazată pisica Mika, lăsată în adăpost temporar de stăpânii ei plecați în Austria.
- O plantă aeriană (fără rădăcini) pe care o cheamă Heather, primită de o voluntară din Noua Zeelandă de la altă voluntară. A rămas aici pentru că n-a putut s-o ia cu avionul.
Îmi place să cred că scriu povești. Că prin ce fac las câte o urmă în viața celor din jurul meu și ei în a mea, spune Andreea.
Când ceva nu s-a mai făcut, lumea mă sună pe mine
Andreea are 34 de ani și s-a născut în Comănești, județul Bacău. În 2017 a plecat la Brașov, la Facultatea de Construcții. Toți prietenii ei s-au dus la București, dar pe ea au atras-o munții și natura din centrul țării. Am crezut că Ardealul mă va tempera. Discutabil dacă a reușit.
Din timpul facultății a încercat diferite joburi. A vândut ceasuri, a lucrat ca ospătar într-o pensiune, a vândut genți Furla. Apoi, când a terminat sora ei liceul, a renunțat la Construcții și s-au înscris amândouă la Comunicare, tot la Brașov. Apoi a lucrat în mai multe locuri pe marketing și community management. Este membru fondator Fundația Comunitară Brașov și inițiatoare a Brașov Heroes, un proiect care strânge fonduri pentru proiecte comunitare.
În 2019 s-a hotărât să-și deschidă un mic business ca să simtă că are lucrurile sub control - o sandwicherie gourmet. Însă la scurt timp după, a venit pandemia și a trebuit să închidă temporar.
Când a sunat-o Flavia Boghiu, actuala viceprimară a Brașovului (USR), ca să o întrebe dacă vrea să se implice în proiectul Vă ajutăm din Brașov, Andreea tocmai terminase de curățat casa, își reorganizase toată viața și nu mai avea nimic de făcut. Proiectul a venit la fix. Flavia lucra la un ONG social și încerca să pună pe picioare o rețea de ajutorare a bătrânilor. O prietenă comună i-a recomandat-o pe Andreea.
Am avut din prima o chimie profesională, ne-am dat seama că lucrăm foarte bine împreună, povestește ea.
Andreea a organizat procesul de lucru și operațiunile, apoi s-a întors la ale ei și a vrut să-și redeschidă afacerea.
Dar, când trebuia făcut din nou ceva nu s-a mai făcut, Flavia a sunat-o tot pe Andreea. I-a propus să fie manager de campanie pentru USR, însă ea a refuzat. Nu voia să aibă de-a face cu politica.
Câteva luni mai târziu, Flavia a sunat din nou. De data asta din poziția de viceprimar. I-a propus să devină consilierul ei personal.
Andreea tocmai reușise să-și redeschidă sandwicheria și încerca sa angajeze oameni. Dar a acceptat. Au urmat niște zile lungi și fragmentate. Dimineața făcea aprovizionarea pentru afacerea ei, apoi fugea la primărie. La prânz, când erau mai multe comenzi, fugea să facă sandwichuri împreună cu singurul ei angajat.
Mă întorceam la primărie mirosind a pastramă de oaie, povestește râzând.
Prima provocare majoră a fost când a trebuit să coordoneze campania de vaccinare anti-COVID. Atunci a fost și prima dată când CATTIA a căpătat alt scop și a devenit principalul centru de vaccinare al orașului. Era o situație cu care nu se mai confruntase nimeni. Andreea a colaborat cu medici, asistente și manageri de spitale, a gândit sisteme și procese de lucru, a construit pereți și a marcat trasee prin spațiu pentru a ghida fluxurile de persoane.
Campania de vaccinare a fost ca o repetiție generală pentru următoarea criză care avea să vină - războiul din Ucraina. Pentru Flavia Boghiu a fost clar de la început că cel mai bun loc pentru a înființa centrul este CATTIA, iar cea mai bună persoană care să coordoneze spațiul e Andreea.
Andreea e mâna mea dreaptă. Când a început războiul și a trebuit să înființăm centrul, mi-am dat seama că singura metodă prin care puteam fi acolo era să o disloc pe Andreea din primărie, îmi spune Flavia, când stăm de vorbă la nouă luni de la începerea invaziei Rusiei în Ucraina.
Comunitatea brașoveană s-a mobilizat încă din primele zile de război ca să susțină refugiații ucraineni. Centrul de Integrare pentru Migranți a luat legătura cu ucraineni deja stabiliți în România. Fundația Comunitară Brașov, Asociația Kastel și alte organizații cu misiune socială și comunitară au organizat strângeri de fonduri și donații pentru a trimite în Ucraina obiecte de primă necesitate. Asociația Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia a creat un site și a ajutat cu traduceri. Asociația PRO Afaceri a atras donații de la mai multe firme din oraș. S-a format și grup al șoferilor care preluau oamenii din diferite orașe de graniță și îi aduceau la Brașov.
Apoi, primăria a organizat o ședință ca să coordoneze toate ajutoarele, ca să fie totul într-o sinergie. Au participat în jur de 20 de organizații și persoane care creaseră deja rețele de sprijin.
Andreea a intrat la ședință, cu pasul hotărât și părul fluturând într-o coadă, cu dosare în mână și gata de acțiune. A, deci tu ne organizezi!, a zis cineva din sală, pe un ton care anunța o furtună.
Andreea a făcut o organigramă cu echipe mixte, formate din reprezentanți ai societății civile, firme și administrația locală. Ea a preluat inițial logistica. În primele săptămâni de ajutor umanitar asta putea sa însemne orice. Încărcat tiruri, sortat, distribuit, gestionat centrul, găsit cazare, își amintește Andreea. Cred că sunt bună pe situații de criză pentru că îmi mențin calmul și capul limpede.
Nu poți să-i ajuți pe oameni dacă bocești cot la cot cu ei
Pe 4 martie, când s-a deschis centrul, toate grupurile și inițiativele au ajuns la Katya. Unele și-au mutat activitatea aici, altele au avut un aport punctual și s-au concentrat în continuare pe ce făceau înainte. În spațiu erau mai mulți poli și asta a dus la tensiuni.
În primele săptămâni am gestionat cele mai multe conflicte pe care am fost nevoită să le gestionez vreodată într-o echipă, povestește Flavia Boghiu. Faptul că eram în același loc și autoritate și organizații și business-uri... Erau sandwichuri de dus la trenuri, donații de sortat și trimis, mulți oameni care voiau să ajute. Era multă tensiune, pe un fond emoțional sensibil. Pe lângă emoțiile date de compasiunea față de oameni, era și tot efortul de organizare, care a pornit de la zero.
Andreea fusese plecată câteva zile într-o vizită de lucru la Marsilia și când s-a întors i s-a părut că lucrurile sunt într-un haos total.
Eu, cum sunt control freak, a fost un mixed feeling de „Mamă, ce tare e ce se întâmplă” - dar mi se zbătea și ochiul când vedeam că se fac lucruri fără o linie roșie și un pic haotic. Dar nici nu voiam să intru cu bocancii.
Andreea recunoaște că uneori poate părea insensibilă, pentru că nu umblă cu mănuși.
Fac greșeala să cred că toți sunt ca mine, că zic ce au pe suflet și gata. Dar unii oameni țin supărări, cred că dacă le-ai turuit trei task-uri și nu le-ai zâmbit ai ceva cu ei.
În prima perioadă, Andreea se mutase cu totul la Katya. Dormea acolo, se îmbrăca cu ce nimerea din donații. La un moment dat a făcut și o iritație pe piele pentru că dormea pe canapele, în haine incomode.
M-am ținut să fiu insensibilă, de neafectat de tot ce se întâmpla în jurul meu. Nu poți să-i ajuți pe oameni dacă bocești cot la cot cu ei.
Momentul de eliberare, când și-a permis să se descarce, a venit după o dimineață când reușise în sfârșit să doarmă acasă.
Când m-am întors la Katya de dimineață nu era pornit radioul, era liniște și pace. Hibernare. Copiii parcă alergau în șoaptă. Și atunci, în lumina aia de dimineață și în liniștea aia s-a apucat un băiat să cânte la chitară. Cânta despre fratele lui care era pe front. Ei, și atunci am intrat în amfiteatru și am tras o tură bună de plâns.
Dacă acasă e unde petreci Crăciunul, atunci acasă e la Katya, râde Andreea. Katya e acasă acum și pentru că acolo sunt niște oameni tare dragi mie, cărora le pasă, care se asigura că mănânc, că sunt bine. Acolo e gașca de copii care mă salută, drăgălășesc, amuză și enervează câteodată. Sunt super recunoscătoare pentru familia pe care o am aici.
Acasă n-a fost niciodată acasă la ei mei, continuă ea.
Cea mai dragă amintire din copilărie e legată de bunicul ei și de casa de la țară. Se uita la mine ca la soare. Bunicul s-a sinucis când Andreea avea doar trei ani. Moartea lui n-a fost niciodată discutată în familie.
Majoratul l-a făcut printre adulți îmbrăcați în haine de doliu. Pur întâmplător, toată familia a venit la majoratul meu. Cu o săptămână înainte murise unchiul Andreei. Ea a fost cea care a trebuit să le dea vestea părinților și să se ocupe de înmormântare. Părinții erau prea afectați. De atunci am învățat să-mi gestionez foarte bine emoțiile și să fac față când alții nu pot.
Până la urmă, nici balena asta nu-i chiar în elementul ei aici, dar face ce poate
Din prima mea zi de voluntariat la Katya, mi-o amintesc pe Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, care înfăța saltele cu o zi înainte de deschiderea centrului. Următoarea zi aveam conferința și centrul era gol. Centrul era doar dorința noastră de a face ceva. Aveam pereții, își amintește și Flavia. A doua zi, Katya era un furnicar de oameni. Toată lumea căra câte ceva - baxuri cu mâncare, saci cu haine, jucării, scaune de copii, cărucioare.
Alături de mai multe organizații printre care Librăria Cărturești, Grădinița Heidi, Skirtbike Brașov, Asociația Happy Moms și zeci de liceeni, am amenajat o cameră care să fie un colțișor colorat și vesel pentru Mama și copilul. Ca să marcăm spațiul, artistul George Roșu a făcut un afiș în culorile Ucrainei cu un ursuleț de pluș. Voluntarii au adus desene ale copiilor lor ca să decoreze pereții, librarii au adus cărți și decorațiuni. Apoi au venit jucăriile. Saci peste saci. Sortam cu orele și când reușeam să le așezăm cât de cât mai veneau niște saci.
Totuși, spațiul era tot o sală de birouri cu stâlpi goi și mochetă gri. Până într-o noapte, când a apărut balena mov, pictată de artista Maria Zurbagiu.
E ciudat să pictezi printre niște oameni despre care ești aproape sigură că au nevoie de complet altceva decât desenele tale pe un perete, dar să dai cu pensula cuminte în speranța că toată treaba aia cu terapia prin artă merge și acum; că „frumosul” tău îi fură pentru un moment din gândurile, grijile, necazurile lor. Sper din tot sufletul că am reușit și că s-au bucurat și au dat măcar o tură cu balena mov. Până la urmă, nici balena asta nu-i chiar în elementul ei aici, dar face ce poate, spune Maria, street artist din Brașov.
Încă din primele zile, copiii au fost focusul centrului. Totul a început cu un loc de joacă, apoi, încet-încet, copiii au cucerit tot spațiul. S-au făcut clase pentru preșcolari, cursuri pentru afterschool, activități recreative în exteriorul clădirii.
Andreea n-are copii, dar e ca un magnet pentru ei. Îi vezi cum gravitează către ea, ba ca să-i arate noua creație făcută la cursuri, ba într-un popas de giugiuleală în brațele ei. Un băiat se oprește din cursa cu trotineta și bagă capul să vadă ce mai e nou. O fetiță vine să-i aducă o floare sau o prăjitură, să se joace cu căsuța de păpuși sau să cotrobăie prin cutii. Matvei e iubitul meu, spune ea despre fiul mai mic al Viktoriei Masalov, educatoare la grupa mică. Băiatul de 4 ani îi aduce mereu cadouri. Odată au fost nevoiți să se întoarcă la centru după ce ajunseseră deja acasă, pentru că Matvei insista să-i dea Andreei un cadou, povestește mama lui.
La mijlocul lui aprilie, Katya a făcut pasul spre un centru integrat. Mai multe organizații și-au deschis birouri, s-au făcut clase pentru copii. A pornit proiectul Teach for CATTIA, care a atras peste 20 de profesori voluntari și în jur de 50 de copii care participau zilnic la activități educaționale. Andreea a văzut în acest proiect oportunitatea de a-i face pe refugiați să se simtă utili comunității lor. Oamenii au nevoie de sens mai mult decât orice. De linia aia roșie în viață.
Acum, centrul de refugiați a obținut sprijin de 500.000 de euro din partea organizației World Vision, pentru a dezvolta componenta educațională a centrului. În noiembrie au fost angajate 23 de persoane și aproape toate spațiile din centrul de refugiați au fost transformate în săli de clasă pentru copiii ucraineni.
Dintr-un centru improvizat, Katya s-a transformat într-o operațiune foarte bine organizată. A primit mai întâi vizibilitate, în urma unui reportaj CNN, apoi recunoaștere, la nivelul structurilor europene responsabile cu gestionarea crizei refugiaților. Spațiul a fost acreditat Blue Dot de către UNICEF, ceea ce înseamnă că este un loc sigur și prietenos pentru copii. Zilnic la Katya se primeau vizite oficiale, se filmau interviuri, se făceau fotografii - centrul era un studiu de caz, o vitrină pentru ajutorul umanitar.
Mihai Lupu, secretar de stat al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), cunoaște bine situația centrelor din țară. În fiecare săptămână are o întâlnire de coordonare a centrelor, unde discută problemele cu care se confruntă fiecare: Brașovul se remarcă prin faptul că e un oraș în centrul țării care a acționat proactiv pentru a ajuta refugiații veniți în țară. Sunt persoane care au venit de mai multe luni, dar acum, auzind că e o comunitate mai mare în Brașov, s-au hotărât să se mute acolo.
Au fost centre care s-au rezumat la a oferi servicii de first response - cazare, masă, informații pentru protecția temporară. Katya a făcut rapid tranziția către second response (servicii de integrare) și a ales conștient să atragă mai mulți oameni în centru.
Flavia Boghiu consideră că este atât meritul comunității care s-a solidarizat de la început și a asigurat astfel primul ajutor, cât și al Andreei, pentru coordonarea eficientă a eforturilor: Andreea are o capacitate fantastică de a-și concentra energia, resursele de timp și de oameni, pentru a scoate cele mai bune rezultate. În același timp, e și foarte empatică.
Deși centrul primea recunoaștere internațională, în interior, munca de zi cu zi mergea destul de greu. Andreea era frustrată pentru că în tot acest timp nu găsise o modalitate legală de a le plăti pe profesoarele care făceau voluntariat în centru. Stăm și așteptăm cu protocoalele pe birou! Organizațiile internaționale cu care era în discuție lucrează doar prin instituții subordonate primăriei, care, la rândul lor, au de îndeplinit o serie de condiții. O instituție socială, de exemplu, nu poate angaja pe educație. O instituție pe educație nu poate angaja personal necalificat. Experiența pandemiei ne-a arătat că după ce criza trece, controalele totuși vin și se raportează la felul în care a fost respectată legislația, spune viceprimara Brașovului.
La un moment dat intri în loop. Te bubuie frustrarea că tu nu faci nimic cu viața ta
La începutul verii, lângă afișul cu ursuleț care marchează camera de joacă a apărut o crăpătură. Părți din mochetă sunt lipicioase de la un amestec de acuarele si plastilină. Bucăți de lego se amestecă cu picioare de Barbie și mingi de plastic turtite. Între ele, e o coadă de leopard ruptă. Din tavan lipsesc mai multe plăci, fiecare căzută victimă a câte unei mingi pe care și-au vărsat nervii copiii lăsați nesupravegheați. Și din podea lipsește o placă. Cineva care a încercat să repare tavanul a căzut și a spart-o. Heather, voluntara din Noua Zeelandă, lipește un afiș cu o minge tăiată pe ușă lângă afișul cu ursulețul de pluș.
Andreea stă singură pe terasă după o zi lungă în care a avut ședințe, a făcut tururi pentru oficialități, a dat comenzi de mobilier. Are cearcăne și fumează țigară după țigară. De ceva timp simte că se învârte în gol, că toate eforturile ei rămân la nivel de discuții și nu se fac pași concreți. Doarme prost, mănâncă puțin.
Perioadele de muncă intensă, tensiune și încărcare emoțională nu sunt ușor de dus. Și-a făcut un obicei din a fugi câteva zile din oraș când simte că se apropie un nou moment de burn-out.
Am plecat în Paris la soră-mea fix în ultimul moment. Sunt foarte conștientă de momentele astea. La un moment dat intri în loop. Te bubuie frustrarea că tu nu faci nimic cu viața ta.
La un moment dat, la mijlocul verii au început să crape mai multe geamuri din clădire. Asta nu mai e mâna copiilor, așa e clădirea, cedează sticla de la diferența de temperatură, mi-a povestit Răzvan Pătrașcu, care are un birou de publicitate la parterul clădirii. Experiența lui cu Katya e din 2013, când locul era doar un plan pe o hârtie și trebuia să fie un centru de design. A gândit mai multe strategii și campanii pentru clădire, care o poziționau inițial ca hub creativ și makerspace, sub umbrela conceptului AltBrașov.
Între timp, clădirea a devenit incubator tehnologic și IT. Răzvan crede că reconvertirea în centru de refugiați e benefică, pentru că așa măcar se fac niște îmbunătățiri. Marele avantaj e schimbarea destinației clădirii. Dacă nu era asta, probabil muream de frig.
Și-ar dori ca biroul lui de publicitate să nu fie chiar ultimul rămas pe scopul inițial al clădirii - cel de hub creativ. De curând, se gândea să facă niște proiecte comune cu vecinii de lângă, care aveau un birou de arhitectură. Doar că arhitecții au plecat. Nu erau mulțumiți de administrarea clădirii și devenise și prea gălăgios pentru ei. În sala eliberată s-a mutat un afterschool.
Cei care au birouri în clădire au fost super solidari, povestește Andreea. Chiar dacă peste noapte li s-a dat viața peste cap. La etajul doi funcționează Agenția Metropolitană Brașov și alte patru birouri. Au adus haine, căruțuri, pătuțuri, mâncare.
O singură remarcă a fost când am pus steagul mare pe birou. Că dacă e ok să pui steagul Ucrainei într-o clădire proprietate publică. Mi-a adus cineva steagul României? Da-ți-l aici și-l pun! povestește ea.
Domnu’ Ion, I have a dream!
Andreea n-a terminat facultatea de construcții, dar experiența îi prinde bine și într-un centru de refugiați. Are mereu de regândit spații.
Toamna asta a fost cea mai mare operațiune de reconversie, după ce s-a concretizat un proiect educațional implementat în colaborare cu organizația World Vision.
În lobby-ul Katya s-a făcut atelier de tâmplărie. Se construiesc pereți din plăci de pal pentru noile clase. S-au desființat cabinetul medical, un dormitor, un birou și un depozit pentru a face loc copiilor. Echipa de ingineri e formată dintr-un român și doi ucraineni. Andreea își imaginează noaptea ce și cum, de dimineață discută planul cu echipa ei de ingineri: Domnu’ Ion, I have a dream!
Domnul Ion a devenit administratorul clădirii de când a fost reconvertită. Prin mâna lui au trecut tot mobilierul instalat în Katya, de la saltele, la pătuțuri de copii, la mese de ping pong și trambuline.
Pe parcursul verii, Andreea s-a străduit să găsească finanțare pentru a deschide o școală ucraineană de la 1 septembrie, așa cum s-a întâmplat în București și Constanța. S-au înscris 440 de copii, care au așteptat aproape 2 luni un răspuns dacă vor avea sau nu școală.
Proiectul cu școala a murit, pentru că n-am reușit să obținem săli până pe 1 septembrie.
Ce e acum afterschool putea fi școala, dar confirmarea finanțării a venit abia după 15 octombrie. Acum avem o formă de educație care se apropie de școală. Dacă se implica inspectoratul să ofere locuri în școli, era mai bine, spune ea. Andreea e de părere că așa s-ar fi obișnuit comunitatea de români cu cea de ucraineni. Iar cei din urmă nu s-ar fi simțit segregați, chiar dacă ar fi fost în schimbul doi, de după-masă. Ar fi fost într-o școală normală.
Inspectoratul a motivat că nu sunt cereri din partea copiilor. Și că nu sunt nici locuri în Brașov, dar că vor face o radiografie. Conform administrației locale, infrastructura școlară e insuficientă la nivelul Brașovului pentru că nu s-au construit școli și grădinițe noi în ultimii 30 de ani. Peste acest fond insuficient, acum a venit și comunitatea ucraineană, care trebuie integrată.
Avantajul școlii improvizate de la Katya e că majoritatea copiilor rămân înscriși la școala online și fac în completare afterschool, unde primesc ajutor la teme, pregătire pentru examene și în plus, activități recreative și cursuri de limbi străine. Profesorii de aici sunt în legătură cu școlile la care sunt înscriși copiii în țara lor, precum și cu ambasada Ucrainei. Înțelegerea neoficială e că, având în vedere condițiile de război, copiii vor trece clasa oricum.
În prezent, copiii ucraineni pot audia cursurile din școlile românești. Însă, dacă sunt înscriși aici, își pierd bursele din Ucraina. Legislativ, problema trebuie rezolvată între ministerele educației din cele două țări. În plus, feedback-ul copiilor înscriși ca audienți e dezastruos, povestește Andreea. La copiii mici e ok. Dar cei de la generală și liceu nu înțeleg limba și se simt excluși. E o vârstă extrem de vulnerabilă, te simți oricum străin, ai nevoie să simți că aparții unui grup. (De asta, când s-a confirmat proiectul educațional prin care Andreea putea să angajeze profesorii, liceenii au avut prioritate.)
Fără facilitatori care să traducă și să-i ajute să înțeleagă, copiii ucraineni nu au nimic de câștigat din experiența de audient. Pentru a avea facilitatori e nevoie de metodologie, iar pentru asta e nevoie de bani. Se lucrează la un sistem pentru următorul an școlar, explică Mariana Arnăutu, reprezentant al organizației caritabile pentru copii World Vision și membru în grupul de lucru al Guvernului pe tema educației.
Uneori mi se taie respirația: câte clase, câți copii! Dar dup-aia zic, „Hai, avem în sfârșit buget pentru asta!”
Organizația World Vision se concentrează în primul rând pe educația și protecția copilului în mediul rural. Din martie, la fel ca multe alte organizații mici și mari s-a concentrat pe criza refugiaților. Prima dată a construit o rețea de sprijin la graniță, în localități first response precum Isaccea și Siret. Odată cu fluxul oamenilor spre centrele din interior, au pornit programe în centrele deschise în Brașov, Vâlcea, Iași, Constanța.
Pentru a-și stabili ariile de intervenție, organizația a făcut o serie de interviuri și focus grupuri în teren pentru care au angajat și refugiați ajunși în România. Din evaluările lor, în primă fază a reieșit nevoia de hrană și sprijin financiar. Astfel, au decis să susțină aprovizionarea magazinului social din Katya, de unde refugiații își pot lua lunar pachete cu alimente de bază - făină, zahăr, ulei - și produse de igienă.
Magazinul a fost operat la început de voluntari români, apoi de voluntari ucraineni care au putut fi angajați prin acest proiect.
Maria și Serghey Pavlov sunt din Odessa și au luat decizia să plece din Ucraina pe 5 martie 2022, după un raid aerian. De când au ajuns, au început să facă voluntariat. Lucrează de obicei la magazinul social. Serghey e inginer, iar la Katya predă mate și fizică. Maria predă și ea mate. În toate aceste luni, băieții lor adolescenți au lucrat la cafeneaua din clădire, au ajutat la cărat, la tradus. Acum sunt fericiți că s-a deschis școala non-formală la Katya și s-au înscris și ei la cursuri.
Am văzut că mulți copii nu aveau cum să învețe în aceste condiții (n.r.: școala online). Am studiat la institutul de matematică și, fiind mama a trei copii de liceu, știu și programa foarte bine, așa că m-am oferit sa ajut, povestește Maria. Un elev mi-a zis că sunt cea mai bună profesoară. Altul că în sfârșit a înțeles matematica. Mă face să simt că sunt utilă comunității mele.
Câteva luni mai târziu, din interviurile făcute de World Vision la CATTIA, a reieșit nevoia de educație în limba ucraineană, activități culturale, sociale, servicii de sănătate mintală.
E ca în piramida lui Maslow. Mai întâi trebuie acoperite nevoile de bază, apoi devin importante și cele sociale, educaționale și de incluziune, spune Mariana Arnăutu, care e și director adjunct pentru programe dedicate refugiaților la World Vision.
Anastasia Vasilieva e life coach și de când au început cursurile voluntare a ținut ore cu adolescenții. Apoi, a fost angajată în programul de sănătate mintală derulat de World Vision. A organizat o școală de vară pentru ei, apoi a urmat un curs de terapie prin artă și apoi a încorporat și genul ăsta de activitate și în orele ei. Adolescenții sunt cei mai vulnerabili, de fapt, spune Anastasia. Deși nevoile lor au trecut în plan secund, fiind considerați aproape adulți.
A venit prima zi de școală pentru ei, văd cum se deschide ușa și intră un tip cu pălărie, mănuși, cravată, stilat și aranjat. Băiatul venise la școală! Țiplă, își amintește Andreea.
Anna Yakovlieva, profesoară de engleză, lucrează cu 4 clase de copii la Katya. Spune că socializarea e cel mai important aspect pentru ei. Unii preferă acest sistem de școlarizare, pentru că nu au teme sau teste. Parcă e mai ușor să le predai copiilor când nu au acest stres pe cap, spune ea.
Creez acum o mini-corporație
Dacă la început doar 3 săli erau dedicate activităților educaționale, acum tot parterul se transformă în spațiu educațional. Creez acum o mini-corporație, exclamă Andreea, mirată și ea de amploarea operațiunii.
S-au amenajat în jur de 10 spații pentru cei peste 200 de copii: s-au făcut programe pentru clasele 8-11, care se pregătesc pentru examene naționale, la care sunt înscriși 65 copii. Clasele primare cu 35 de copii, clasele gimnaziale cu 15 copii. La acestea se adaugă ore de dimineață pentru școala primară, patru clase cu 60 de copii. Copiii mai primesc și o bursă de 200 de dolari pentru rechizite, premii, un kit de început de an școlar și 120 dolari cash pentru anul în curs.
La Katya sunt și alte programe în derulare, fie de tip recreativ, fie afterschool, fie învățământ preșcolar, sub umbrela unor organizații precum Salvați Copiii, UNICEF și ADRA, la care sunt înscriși în jur de 150 de copii școlari și preșcolari.
Nu-i zicem grădiniță sau școală, pentru că nu avem voie. Nu avem acreditare. Este un centru de zi cu activități socio-educaționale, spune Mariana Arnăutu. Katya e ceva unic. Chiar poate fi numit hub educațional care oferă servicii integrate, adaugă ea.
Începând de luna asta, Andreea e angajată full time ca manager al proiectului educațional, derulat împreună cu World Vision. În plus, coordonează în continuare centrul de refugiați. În cabinetul viceprimarului a mai rămas doar ca voluntar.
La Katya ne-am făcut o misiune din educație, concluzionează Andreea. E singurul instrument care îți permite să modelezi o societate. Să influențezi un parcurs istoric. În plus, relaționăm cu copiii. E o perioadă definitorie în viața lor și încercăm să pansăm răni pe cât putem.
Poate o să vină cineva de la Inspectorat să întrebe: „Auzi, da’ tu în ce calitate ai făcut toate astea?” O să zic: „Nu io, dom’le, eu doar fac rotițele să se miște.”
Fotografii realizate de autoare.
Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței democrațiilor vestice ca reacție la războiul din Ucraina și la consecințele acestuia la nivel european și mondial” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.
