Film / TIFF

Jurnal de TIFF (3): Gigi Căciuleanu, Don Quixote & protest

De Vlad Odobescu

Publicat pe 31 mai 2018

În cele două zile de când sunt la TIFF am văzut, între altele, un film ce-a devenit legendar prin chinul său, am fost la o conferință despre tehnologie și storytelling, l-am ascultat pe dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu citind poezii și l-am salutat pe Filip Standavid în timpul emisiunii sale de la radio. 

  • Aseară, după decizia Curții Constituționale, câțiva clujeni au protestat în Piața Unirii, printre scaunele pregătite pentru proiecția filmului Aritmia (r. Boris Khlebnikov), cu un banner pe care scria „Când nedreptatea devine lege, nesupunerea devine obligație”. Directorul festivalului, Tudor Giurgiu, a postat o fotografie cu protestatarii și un scurt mesaj: „La TIFF sunt filme bune de obicei. În seara asta, s-a strâns lume să discute despre un film prost care s-a petrecut la București.”
Foto: Tudor Giurgiu (Facebook)
  • Cum de sunt două filme românești în competiție?, îl întreabă cineva pe Mihai Chirilov, invitat de Mihnea Măruță la TIFF Lounge. E o premieră în istoria festivalului: pentru Trofeul Transilvania concurează „Charleston” (r. Andrei Crețulescu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie), ambele debuturi în lungmetraj. „Le-am inclus pentru că sunt două filme de debut care n-au mai fost văzute în România”, explică Mihai Chirilov. Regula e ca un film care intră în competiție să nu fi avut înainte premiera într-un cinematograf din țară. Chirilov apreciază riscul pe care Adina Pintilie și l-a luat, ca lumea să se plictisească așteptând în cinematografe ca filmul ei să fie proiectat la TIFF după ce-a luat în iarnă Ursul de Aur la Berlin. Spune că a văzut filmul înaintea festivalului din Germania și atunci a decis să-l includă în competiția de la Cluj. „Dacă vedeam filmul la Berlin direct, nu mai venea la TIFF în competiție.”

  • Pe durata TIFF-ului, colegul nostru Filip Standavid și Teodor Tiță fac emisiunea de după-amiază de la Europa FM dintr-o cutie roșie instalată într-un colț al Pieței Unirii. Dacă vă nimeriți prin piață la ora potrivită, puteți să-i faceți cu mâna.  

  • Filmul surpriză de anul ăsta a fost The Man Who Killed Don Quixote, venit direct de la Cannes. În filmul lui Terry Gilliam, Toby (interpretat de Adam Driver) un regizor de reclame blazat - altădată un tânăr creator promițător - încearcă să repare ce se mai poate din dezastrul pe care l-a lăsat în urmă într-un sătuc spaniol. În urmă cu 10 ani, Toby își făcuse acolo filmul de licență, o ecranizare curajoasă a creației lui Miguel de Cervantes și folosise localnici pentru rolurile de cavaleri și domnițe. Spectatorul trebuie să dispună însă de o voință enormă pentru a urmări fantezia lui Gilliam până la capăt: devine o meditație îmbibată de simboluri despre condiția creatorului în lumea banilor. În treacăt, Gilliam se amuză de groaza Occidentului în fața refugiaților și de supunerea aceluiași Occident în fața hatârurilor oligarhilor ruși. Mai interesant e destinul filmului, născut în chinuri timp de mai mult de două decenii și disputat în instanță cu câteva zile înaintea proiecției de la Cannes. De parcă nu era de-ajuns, regizorul a suferit recent și un accident vascular cerebral. După cum observa The Independent, chinul de a pune pe ecrane acest film a dus la atâta bunăvoință, că problemele sale de construcție par a fi trecute cu vederea. 

  • Imediat după filmul lui Gilliam am văzut Gigantul (r. Aitor Arregi), o producție spaniolă, pe care mi-l trecusem pe listă din timp. Plasată în Țara Bascilor în secolul al XIX-lea, Gigantul urmărește relația dintre doi frați ce-au crescut împreună la o fermă, dar care sunt despărțiți de război. Emoția poveștii e susținută de o realizare tehnică minunată. 

  • Dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu, după o discuție prea lungă ocazionată de lansarea biografiei sale, scrise de Ludmila Patlanjoglu: „M-am simțit ca la parastas”. 

  • Interacțiunile dintre consumatori și creatorii de conținut s-au schimbat enorm în ultimele decenii, spune Ricardo J. Méndez, director tehnic la Samsung Next, în deschiderea InfiniTIFF Summit, o conferință despre storytelling și tehnologie. Serialele online seamănă azi tot mai mult jocurile video, în care fiecare decizie pe care utilizatorul o ia influențează desfășurarea acțiunii, deschide o altă lume din fața sa. Netflix a început prin a închiria DVD-uri și anul ăsta bagă 8 miliarde de dolari în conținut propriu. Când a creat cel de-al doilea sezon din Stranger Things, compania a ținut cont de dorințele publicului și a făcut mai mult loc în scenariu pentru personajele mai populare din primul sezon. Deși Netflix colectează o grămadă de informații despre ce le place abonaților și le folosesc pentru a crea filmele, nu se pricep încă să le pună la îndemână sugestii potrivite, observă cineva din sală.

Foto: Chris Nemeș / TIFF

31 mai 2018, Publicat în Arte / Film /

Text de

  • Vlad OdobescuVlad Odobescu

    Reporter. Căutător prin lumi mărunte. Hușean. Mai multe despre Vlad, aici. Îl găsiți la vlad@scena9.ro.


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK