Cei 125.000 de vizitatori anunțați la edițiile din 2015 și 2016 ale Târgului Internațional Gaudeamus și-au făcut simțită prezența și în acest an. Potrivit organizatorilor, numărul expozanților și al evenimentelor este și el comparabil cu cel din anii trecuți, deci s-ar putea zice că-i același târg dintotdeauna, de la capătul acelorași căsuțe cu mici, șorici, colaci și alte bunătăți.
Dincolo de marile evenimente editoriale - care adună pe la standuri mai toată suflarea culturală românească - există o viață paralelă a târgului, cu edituri mărunte, titluri și personaje dubioase, lansate prin cuvinte mari în fața unor vizitatori rătăciți. E o lume ce supraviețuiește, la fel ca și cifrele ei, de la an la an. Din cele cinci zile de Gaudeamus am extras câteva fragmente care să redea atmosfera acestei lumi. Am aruncat zilele într-un săculeț și le-am scos de-acolo într-o dezordine după chipul și asemănarea celui mai important târg de carte al toamnei din România.
Sâmbătă (Luiza Vasiliu)
Stand Mica Valahie. O doamnă cu pălăriuță vinde Sub sabia cavalerilor apocalipsului, Ortodoxie și naționalism economic, Așa a început Holocaustul împotriva poporului român, o biografie a lui Zelea-Codreanu și Destin eurasianist al lui Dughin. „De ce faceți poză? Ați cerut permisiunea? Păi da, că așa e în democrație, toată lumea are voie să facă orice…”.
Afară, o mamă îi zice băiețelului ei: „Când o să fii un pic mai mare, o să înveți la istorie că țările, cu cât sunt mai unite, cu atât sunt mai puternice.” Băiețelul nu răspunde.
Tot afară, pe scările de la intrarea în târg, un puști trage prima dată dintr-o țigară. „Trage, bă, și dă afară, nu înghiți”, îi zice colegul care-i ține țigara. În același grup, unul ridică brusc ochii din telefon: „I-auzi, bă, ce idee ne-a dat Elena, să mergem la înmormântarea lu Stela!”. 14-15 ani, nu mai mult.
Editor epuizat: „Mă dezintegrez… Ar trebui să existe la târg o cameră de singurătate”. Ar trebui să existe: spații de lectură, spații unde să-ți tragi sufletul, aer. Nu există.
Lansare Marina Almășan. George Stanca, alunecând spre extaz: „Coreea Marinei Almășan e fascinantă, e cartea unui reporter fanatic. Pentru studenții la jurnalism, dacă vreți să învățați să scrieți cum se scrie un reportaj, citiți una din cărțile ei.”
Autoarea ia cuvântul. Spune că a fost la cele mai mari parcuri de distracții, la cursuri de gătit, la samsung delight, dar „M-am extaziat, ca orice femeie gospodină, în fața unui frigider inteligent. Poți să-l suni să-l întrebi: Mai avem smântână? Și el să-ți răspundă: Numa' juma de cutie, mai ia, te rog.” Autoarea încheie vesel: „Vă mulțumesc că ați venit azi în această maternitate și eu am născut acest copil care e cartea asta. Să aveți o viață frumoasă!” Apoi urmează un mic bufet de la un restaurant coreean.
Singura planșă de grădiniță sold out la editura Diana e „Cum te simți astăzi?”. „Universul” și „Piramida alimentară” sunt încă destule.
La standurile de jocuri, strălucește un „Rush hour - traffic jam puzzle”. Sâmbătă, multe lansări au fost date peste cap: din cauza repetițiilor de paradă pentru ziua României, câteva bulevarde principale au fost blocate. Un cititor a făcut o oră jumate de la Sala Palatului până la Romexpo. Alt cititor a luat autobuzul de la Obor și-a descoperit cu uimire că nu merge nici măcar aproape de destinație. A coborât și-a căutat un taxi. Până la ora 16.00, nu puteai lua nici un autobuz înapoi spre oraș. Oraș blocat în propria paradă.
Dorel Vișan a mai scris niște psalmi. Adrian Ursu (Antena 3): „Dorel Vișan e un mare patriot și iubește poporul ăsta așa cum el nu știe că merită. Numele lui Dorel Vișan vine de la dor. De fapt, trebuia să-l cheme Dor de el. Dorel…” Dorel zâmbește flatat.
Câțiva pași mai încolo, Gabriel Liiceanu vorbește despre Socrate. Oamenii îl ascultă cuminți, refugiați pe scările de la intrare. Liiceanu spune că se uită uneori la teve, unde apar tot felul de indivizi care „clămpăne indiferent despre ce e vorba. Sunt poeți, de pildă, care vorbesc despre fiscalitate. Habar n-au despre ce vorbesc…” Gabriel Liiceanu e filosof și uneori mai scrie despre dinți.
Pe treptele dinspre pavilionul Uniunii Europene, o tânără fake-uiește un sondaj cu adolescente: „Ah, aveți 13 ani? N-am voie să vă întreb. O să zic că aveți 15. E ok așa?” Fetele zic că da. „Știți cine e organizatorul târgului?” „Ascultați Radio România Actualități?” „ Radio România Cultural?” „Antena Satelor?” Fetele râd. „Doar tata ascultă Culturalu' când prinde semnal.” „E vreun motiv de nemulțumire legat de târg?” „N-am găsit nicăieri, da absolut nicăieri Persuasiune de Jane Austen.”
Lansare bestseller Igor Bergler. Era invitat și Rareș Bogdan (Realitatea TV), dar n-a ajuns. Criticul Pavel Șușară vorbește despre posdmodernism și „educația historistă”. E acoperit de o voce ghidușă care dă indicații la două standuri distanță: „Dacă dați cu un pic de salivă undeva, într-o linguriță, și o lăsați două minute și dup-aia vă uitați la ea… Ei, atât de simplu e să simțiți dezgustul!” Cartea (sau e un joc) se cheamă Provocarea emoțiilor și adună de vreo trei ori mai mulți adulți (și copii) ca lansarea cu postmodernismul. Cove, fostul asistent al Andreei Marin la Suprize, propune în final un mic experiment: „Hai să trăim trei emoții împreună!” Lumea mimează în cor bucuria, tristețea, uimirea și face coadă la autografe.
„Eu n-am vrut să fiu geniu, că sunt prea multe genii în România. Am vrut să fiu un scriitor normal.”, declară Stelian Tănase, între altele fost președinte TVR, la standul RAO. Cu o zi înainte, oamenii proclamaseră pe Facebook c-o să boicoteze editura RAO din pricina lansărilor lui Voiculescu și Năstase. Standul RAO e plin. „Autorii care iau doar premii în Germania, în Franța nu interesează”, continuă Tănase. „Sunt la fel ca filmele românești care iau premii, sunt doar pentru jurii, dar ele ar trebui să umple sălile…” Tănase nu scrie pentru premii, ci pentru cititorul normal. Explică demersul: a scris romanul Nocturnă cu vampir. Opus 1 în foileton, pe blogul lui. „Și Dostoievski scria romane-foileton. Semăn un pic cu el, nu?”
La ieșire, maestrul de ceremonii, un domn care suflă din când în când într-o trompetă (?) și mai anunță una-alta, strigă: „A venit la noi la târg Laura Codruța Koveși!”. „Ei na, și ce dac-a venit, e Dumnezeu sau ce?”, se-aude din public. Afară, de la târgul pentru dentiști, un difuzor anunță „Demonstrații live cu microscopul octonic.” E frig.
Joi (Ionuț Dulămiță)
Mă duc la Gaudeamus în terna zi de joi, ca să evit tumultul weekend-ului. Încerc să mă las de fumat, așa că mă feresc pe cât posibil de evenimente copleșitoare care să-mi aducă recăderi. Ajung acolo pe la 17.30, în plin sevraj nicotinic. Îl scutur cu un kürtőskalács cu nuci de la târgul de bunătăți din curtea Romexpo și cu îndemnul dintr-o reclamă plasată în buza scărilor de la intrarea la Gaudeamus: „Luptă cu pofta din tine! American Burger.” Înăuntru, mă întâlnesc cu un prieten care-i cumpărase băiatului lui „o carte extraordinară, Mașinuțe electrice” și stau un pic la lansarea cărții marelui înțelept hindus Ramana Maharshi - Călătorie spre centrul ființei.
„Un animal, o plantă, prin viața lor, se supun unor reguli nescrise. Omul, prin liberul lui arbitru, încearcă să se revolte”, spune la microfon o doamnă de la Editura Herald. „Revolta are rolul ei, pentru că, prin revoltă, el se izbește de o serie de dificultăți și, încercând să le clarifice, ajunge în mod conștient [n.r. - să se supună, cred], ceea ce este o etapă mai dificilă, spre deosebire de animal și plantă, care se supun în mod natural și n-au ajuns la acel nivel de conștientizare, sau poate au ajuns și nu știm noi. Pentru om este această sarcină grea pe care, oricât ar evita-o, tot ajunge la ea, această mare problemă a existenței, și anume de a înțelege cine este el de fapt.”
Sevrajul continuă două etaje mai sus, cu mica transă poetică a Manuelei Golescu. Actrița se ridică de la o masă pe care disting, în dreptul unui individ bărbos cu păr exploziv, volumul Arsenie Boca pe drumul sfințeniei și, din fața unui buchet de flori, cu o cruce măricică la gât, începe să recite cu emfază, puțin disturbing pe alocuri, o poezie de Eliza Roha - Pasăre de nea. Nu înainte de a-i face poemului o prezentare pe măsura prestației: „Pasărea de nea este și provocarea noastră, a egoului nostru limitat, care e invitat și mereu are chemarea de a se înălța spre înalt, ca o pasăre de nea, mereu și mereu, spre țara unde este numai floare, umbră și răcoare, un loc curat și binecuvântat. Pasăre de nea...”.
La standul Polirom se discută cu efervescență despre o carte de teorie literară, Frumoasa necunoscută de Carmen Mușat, care, spune Caius Dobrescu, „are vibrația și stamina pentru a relansa disciplina noastră”, adică teoria literară, într-un sistem academic asemuit cu filmul ăla cu Stan și Bran „când erau ei într-o cameră în care începea să se lase tavanul, pereții începeau să se deplaseze și nu știai unde o să se termine, te gândeai c-o să-i facă afiș.” „De fiecare dată când descriem tăcerea, cuvintele sunt de prisos”, se aude din spate, de la prezentarea lui Ramana și apare dintr-odată Adrian Cioroianu (foto jos). Se îndreaptă grăbit și dandy spre standul editurii Meteor Press, unde ia loc printre invitați. Unul dintre ei e „domnul general”, un tip mai în vârstă, cu o mică insignă tricoloră în piept. Vorbește despre una dintre apariții, Cinci zile care au zguduit lumea, un amalgam de info din ultima perioadă a celui de-Al Doilea Război Mondial. „Nu cred că trebuie ratată o astfel de carte. Nu cu plăcere, ci cu durere. Cu nevoia de a fi oșteni avizați asupra a ceea ce se întâmplă. Toți, în lumea asta tulbure a haosului de astăzi, în lumea terorismului, trebuie să fim ostași pe baricadele civilizației.”
Mă intersectez cu un prieten care primise o carte, Sfârșitul singurătății, de la o fată de la Polirom și nimeresc din nou la Editura Herald, unde se lansează două volume - Ortodoxie masonică și Istoria Francmasoneriei - și unde trei indivizi serioși stau aliniați la microfon. Unul dintre ei vorbește despre SOGLIA, organizația al cărei membru este. Society of Grand Lodges in Alliance (Societatea Marilor Loji în Alianță) mai exact, al cărei scop e să unifice masoni din toate colțurie lumii și să-i îndemne la muncă colectivă. SOGLIA primește aplauze discrete din public. Altcineva ia cuvântul și prezintă un mesaj de la fratele Victor Agapiescu, care n-a putut veni la lansare din motive obiective: „(...) Trebuie să spunem că în numai două decenii, biblioteca masonică românească a făcut un salt impresionant, recuperând un decalaj ce părea dificil de depășit. (...) Termin prin a spune că am avut bucuria să trăiesc renașterea masoneriei românești și să văd cum Ordinul s-a înjghebat și apoi s-a maturizat chiar dacă abia acum putem întrezări mai bine viitorul său în România”. Aplaude și mai discrete, aproape imperceptibile.
Puțin mai încolo, pe prima treaptă a unor scări de lângă standul Editurii Eikon, un moderator se simte jenat că trebuie să laude excesiv „o carte bine scrisă” - La masa presei, de Adi Dobre (foto jos). O face, totuși, comparându-l pe comentatorul sportiv cu un alt autor, despre care se spunea așa: „Unii scriu cu cerneală, alții scriu cu sânge, autorul nostru scrie cu șampanie; toate frazele lui sunt ca șampania, sar în sus, explodează, te fac să te emoționezi, îți dau lacrimile, îți iese pe nas dacă te grăbești să iei mai mult decât poți duce, așa, cu ochii.”
Aflu că Patapievici ar urma să vorbească a doua zi despre o carte cu scene erotice gay - Straja Dragonilor de Ion Negoițescu, că Dan Voiculescu și Adrian Năstase vor fi superstarurile de vineri și că ar exista o editură din Bihor unde două tipe îți scriu romane personalizate dacă le povestești niște chestii despre tine. Mă gândesc s-o caut, dar toată cacofonia din jurul meu îmi amplifică sevrajul, așa că fug acasă înainte să cad pradă craving-ului.
Vineri, ora 14.00 (Vlad Odobescu)
La standul editurii RAO, Dan Voiculescu savurează în feluri diferite frumoasele cuvinte despre el și despre cartea pe care o lansează acum, „Lupta politică”. Uneori ascultă concentrat, cu mâinile încrucișate la piept și legănându-se ușor, alteori zâmbește cu gura întredeschisă până când buzele i se usucă și trebuie să treacă ușor cu limba peste ele. Când aude una bună, se întoarce către publicul din spate și caută aprobarea generală. E cel mai discutat eveniment de la Gaudeamus: în ultimele ore a umplut Facebook-ul și site-urile de știri, fiindcă aduce la târg trei personaje condamnate pentru corupție.
Fostul premier Adrian Năstase e primul vorbitor. E impunător, în tunică gri, cu părul cărunt pieptănat atent pe spate. Consideră că lucrarea lui Voiculescu e mai bine structurată decât cea pe care o va lansa el peste două ore. Îl citează de două ori pe Winston Churchill, care spunea că „Ai dușmani? Foarte bine, înseamnă că ai făcut ceva în viață” și că „nu vei ajunge niciodată la destinație dacă vei arunca cu pietre în fiecare câine care te latră”, unde câinii sunt „tot felul de idioți care apar pe parcurs”. Deși are în carte și momente de frustrare, firești pentru cineva care își pierde „posibilitatea firească de a trăi într-un spațiu liber”, Voiculescu preferă să construiască, adaugă fostul premier. Încercările ne fac mai puternici, încheie Năstase, și-și reia locul lângă Voiculescu.
Urmează avocatul Daniel Ionașcu, care vorbește cu emfază, ca într-o pledoarie finală. Se declară uluit de curajul cărții. „Dacă editura RAO a făcut astăzi ceva cu adevărat semeț, este faptul că l-a adus pe profesorul Dan Voiculescu în fața noastră, care să ne spună că ceea ce am fost trebuie să fim și că trebuie să terminăm odată cu orice linșaj de natură politică, mai cu seamă în justiție și că fiecare luptător și judecător și justițiar al acestei țări se naște în sinea noastră. Noi suntem cei ce permitem, noi suntem cei ce putem să reparăm”.
Victor Ciutacu, moderator la România TV, dar care și-a câștigat celebritatea la Antena 3, îl apreciază pe Voiculescu fiindcă, „dincolo de faptul că nu ne-a încurcat niciodată, nu ne-a vândut niciodată”. Îl consideră un luptător neobosit și se simte dator să fie aici. Pledează pentru înțelegere între moguli și-i avertizează că, în lipsa unității, vor continua să își piardă libertatea. Bogdan Chireac, care a întârziat puțin, dar a zâmbit de la distanță pentru a se scuza, spune că „nu e o carte, ci un jurnal de front” scris cu mintea și cu sufletul. „În anumite pasaje din carte, în bătrânul și puternicul Dan Voiculescu o să găsiți niște filoane incredibile de sensibilitate și emoție. De pildă, pe 26 septembrie 2016 spune: «Mi-e tare dor de voi». Este o chestiune profund umană a soldatului care și-a săpat tranșee, care încearcă să reziste, care se luptă în fiecare zi cu cei care vor să-l extermine”.
După ce-a primit buchete de laude și îmbărbătări, după ce-a fost deopotrivă deplâns și portretizat ca învingător, Dan Voiculescu își părăsește locul dintre Adrian Năstase și Sorin Roșca Stanescu și iese în față, aplaudat timid din semicercul format la standul Editura RAO. O să vorbească și despre carte, dar ține să ne zică mai întâi că nu i-a fost ușor cu ieșirea asta în public, prima de după închisoare. „Trei ani de zile am stat în trening. Fermoarul dimineața, fermoarul seara. Trening. Și acum trebuia să aleg o cravată, trebuia să aleg ce vă spun. A fost greu, dar am băut o cafea și…”.
A ales o cravată neagră lucioasă, asortată la un costum albastru închis, cu dungi. În timp ce vorbește, ridică mâna stânga, iar cealaltă rămâne fixată pe un nasture. Pomenește familia care a trăit între dragoste și disperare, despre fostul ministru al Justiției, Raluca Alexandra Prună, care nu l-a lăsat să scrie. Spre final, își încleștează pumnii și exclamă: „Eu cred că România are nevoie de o trezire la realitate. (...) Dar ea nu se poate face dacă românii nu vor să recâștige sentimentele de onoare, de demnitate și de curaj”.
Ceilalți doi condamnați prezenți la eveniment, Adrian Năstase și SRS, se încolonează la autografe. Cât dau interviuri și se felicită, un reprezentant al mișcării #rezist își face loc spre Năstase, cu un sul de hârtie igienică roz în mână.
În urma acestei lansări, Lidia Bodea, directoarea Editurii Humanitas, și-a dat demisia din Comitetului Director al Asociației Editorilor din România, cel care organizează târgul Gaudeamus.
Vineri, ceva mai încolo (Andra Matzal)
„În câteva minute, Editura Corint vă invită la lansarea volumului Însemnări intime și politice de Adolf Hitler!” anunță voios la microfon o tânără elegantă. „Rușine!” ripostează imediat un domn cu căciulă, aflat în trecere. „De ce toți vorbesc de Hitler și de Antonescu nu? Am fost prin tot târgul și nimeni nu zice nimic de el,” îmi spune dezamăgit. „Bun, rău, cum o fi fost, dar a fost de-al nostru! Vreau să-l cunosc!” Mă asigură că nu merită să rămân la eveniment, unde în public ne aflăm, pentru moment, doar eu și un cuplu mai în vârstă. Nici la masa invitaților formula nu e completă, și lansarea începe cu speranța (rapid înșelată) că ziaristul Florian Bichir va veni dintr-o clipă-n alta. De la istoricul Ioan Scurtu aflu că-n volumul ăsta de însemnări, pe care Hitler le-a dictat la finalul fiecărei zile în fața unor stenografi, găsești cam tot ce-i trecea prin cap Führer-ului. De la motivele pentru care voia să-i extermine pe slavi, până la cum l-a ajutat vegeratianismul să transpire mai puțin. Lavinia Betea, coordonatoarea colecției de istorie de la Corint, ne asigură că ne aflăm la o lansare deosebită, atâta vreme cât toți cei trei invitați prezenți au citit integral cartea. „Ce ne-ar fi așteptat dacă ar fi câștigat Hitler?” întreagă retoric Betea și începe să picure în urechile auditoriului - devenit mai numeros între timp - citate din carte: „Ce nevoie avem noi în Reich-ul german, de sute de modele de chiuvete? La ce servesc dimensiunile diferite ale ușilor și ferestrelor?”; „Cel mai important lucru pentru viitor: să avem un număr mare de copii. Regula generală: o familie nu este asigurată decât atunci când are cel puțin 4 copii, ba chiar 4 fii.”; „Țăranii români nu sunt decât niște vite necivilizate. (...) Un oraș ca Bucureștiul nu se construiește decât prin speculații imobiliare. (...) Nu există decât un singur român bun, și acesta este Antonescu”. Din cabina aflată la standul editurii tocmai iese un tip cu capă violet, pălărie și mască de Zorro, înarmat cu un teanc de pliante, în timp ce vorbitoarea tocmai încheie: dacă Hitler ar fi câștigat războiul, România n-ar mai fi avut deloc industrie, și ar fi fost doar grânarul Reich-ului. „Ceea ce, după cum vedem”, se și materializează, comentează pe sub mustață un bărbat din public.
Printre picioare grăbite de adulți, mă opresc la adăpostul unei fetițe. La standul ART, o puștoaică stivuiește de zor cărți într-un teanc, în spatele căruia abia dacă se mai vede. „Vrei să ți le cumperi?” o întreabă cineva. „Aș vrea să fac rost cumva de ele”, răspunde fetița cu urechi plușate de pisică. Are doar 11 ani, dar deja după aproape un an de vlogging despre cărți, e super-profi și vorbește exaltată, de parc-ar fi în fața camerei de filmat cu care-și face singură clipurile de book-tubing de pe canalul „Daria Prietenă cu Cărțile”. „Sunt foarte multe edituri cu cărți noi apărute și trebuie să le inspectez pe fiecare-n parte, ca să văd care-mi face cu ochiul. Am primit mult mai multe cărți spre recenzie decât m-am așteptat, sinceră să fiu. M-au cunoscut foarte mulți oameni și am fost extrem de uimită!”, îmi spune cu o încredere de sine care mă face să zâmbesc încurcată. De parcă Daria, cu ochelarii ei rotunzi și muntele de cărți ilustrate, ar avea 35 de ani și mi-ar lua interviu, iar eu, cu reportofonul întins, ca în fața unei specii încă necunoscute, aș avea 11. Îmi adun rezervele de cool și-i pun întrebarea cea mai uncool cu putință: E adevărat că nu mai citesc copiii? „Da,” îmi răspunde fără să clipească, „și copiii care au venit aici la târg, majoritate au venit pentru excursie, și doar trec fără să se oprească pe la standuri sau râd de titluri. Nu mai citesc pentru că există calculatoare și le folosesc în exces, după părerea mea, și din cauza lecturilor obligatorii din școli, care sunt pe lângă total cu ce ar trebui noi să citim - cărți care să ne intrige, să ne placă. De exemplu, eu, în clasa a treia, trebuia să citesc Amintiri din copilărie, care e o carte greu de citit, neinteresantă, plictisitoare, oribilă și mi-a distrus toată copilăria.” #oriceaifacenupoțisățiiepasul #născutdigital
La standul lăturalnic de la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, vreo zece oameni stau plictisiți în fața vorbitorilor la costum, veniți să prezinte noi titluri despre combaterea terorismului. „Sunt extrem de plăcut atins de invitația prietenului meu, dl. Bogdan”, spune invitatul special. Vasile Bogdan, colonel în retragere și doctor în științe militare (co-autor, alături de Gabriel Oprea, al volumului „Sistemul de răspuns la terorism”), tocmai a publicat o carte nouă pe tema terorismului. La fel și fiul său, Alexandru-Ciprian Bogdan: „Bogdan senior și Bogdan junior își permanentizează prezența în literatura de specialitate, iar Ciprian își lipește eforturile și interesele de cele ale tatălui său,” spune din nou invitatul, după care se întoarce spre singura femeie aflată la prezidiu. „Îmi cer scuze doamnei, dar cărțile dumneai nu le-am citit. Am sesizat doar puntea logică dintre ele”.
„Acest roman e erotic în măsura în care Divina comedie sau Cântarea cânătirlor e erotică”, spune Octavian Soviany despre „Cartea lucrurilor tainice”, pe care o lansează la Tracus Arte. Câțiva oameni îl ascultă solemni - printre ei, trei călugări care stau nemișcați. Unul dintre ei ține în mână un pliant proaspăt primit cu Testamentul lui Abraham. Peste mulțimea modestă plutește discret un parfum călduț de cantină, ridicat din bucătăria de la Spring Time, care pe toată durata Gaudeamus duduie la foc continuu. La câțiva pași, standul cu stampe vechi japoneze e vecin cu standul Hofigal, unde două doamne amabile înmânează reviste cu articole despre farmacia plantelor și recomandă produse naturiste. „Pentru sezonul rece, cel mai bine luați Larvalbina,” îi spun ele unui tip 50+ care se oprește distrat, ținând în mână un carton cu „insigne România frumoasă”, la doar 5 lei bucata. „Crește imunitatea, revigorează organismul”. În câteva minute, la standul Eikon începe o nouă lansare. „La ce editură spuneați că a apărut cartea?” întreabă amfitrionul întâlnirii. „Așa, la Tribuna!” se dumirește și-și reia verva: „Autorul nostru nu mai are nevoie de nicio prezentare, așa că am să-i dau direct microfonul. Dar să nu mai mai târziu de 15:30, că avem alt eveniment”. Autorul care nu mai are nevoie de nicio prezentare ia în primire microfonul - „Eu am să-i dau direct microfonul oaspetelui nostru, seniorul literelor românești”. Pe fundal, Kylie Minogue mărturisește pe ton de jale They call me The Wild Rose / But my name was Elisa Day, după care Nick Cave dezvăluie misterios cum i-a venit de hac. Vizavi, Grigore Leșe privește lung spre standul cu „București Noir”, în timp ce un fan sexagenar se străduie să-l încadreze cât mai bine în obiectivul foto.
Duminică (Ioana Pelehatăi)
15:30, ajung la Romexpo, vremea e rea. E duminică, mahmureala domnește peste cupola cu cărți. Intru la târg fraudulos, fără să vreau – văd o ușă și mă refugiez de frig. Mă aștept să-mi ceară cineva bani de bilet. Nu-mi cere nimeni nimic. Încep ceea ce va fi o serie de plimbări pe nivelurile în cercuri concentrice ale Târgului, care va dura aproximativ trei ore.
15:45 - trec pe lângă prima mea lansare de la editura Eikon – Ramura de liliac, de Dan Iacob. (Urmează să aflu ulterior că este „una dintre cele mai vândute cărți de la Târgul de Carte Libris din Piatra Neamț”, unde editura a lansat peste 50 de titluri noi.) La fața locului prind că e vorba despre un „superb scris dialog despre iubire [și despre] madonnizarea partenerei, cu care nu se ajunge niciodată la contact sexual”. La fel ca celelalte unsprezece evenimente din programul editurii pe ziua de azi, printre care o lansare de cineroman, un recital de poezie, unul de chitară ș.a., evenimentul e moderat de directorul editurii nemțene, Valentin Ajder. Lansarea care include și cartea lui Dan Iacob e cvintuplă.
16:00. În cercul principal se anunță lansarea cărții lui Carmen Tivadar, la care ni se promite „medicină, nutriție și bună dispoziție”. Când revin ulterior pe-acolo, în timpul lansării, prind un discurs inspirațional, pozitivist, al autoarei, care s-a ținut, iată, de promisiune.
16:15, ajung într-unul dintre cercurile de sus și trec pe lângă Editura Sens, despre care aflu că a publicat cea mai recentă ediție în română din „Cea mai vândută carte românească din lume!”, Ora 25, de Constantin Virgil Gheorghiu. Îmi notez că trebuie să verific ce e cu cartea asta. Aflu ulterior că e publicată în cel puțin 36 de ediții internaționale, are un rating de 4,5 din 2330 de voturi pe Goodreads și a fost publicată pentru prima oară în 1949. A fost ecranizată în 1967, cu Virna Lisi în distribuție, interzisă în România până după 1989, iar protagonistul romanului află la un moment dat de la un ofițer SS că e specimenul arian perfect.
16:15 – 17:00. Mă învârt în continuare în cercurile de sub cupola de la Romexpo. La standul Doxologia, printre cărți despre cunoaștere (inclusiv biblică) pentru copii, se vând tricouri cu logo-ul Rolling Stones – celebra gură cu buze întredeschise și limba scoasă. La editura Herald are loc un eveniment denumit „Urmează-ți calea! – explorări interioare”, în cadrul căruia se lansează Turistul interior. Se vorbește despre yoga și transcederea simțurilor. Trec pe lângă a doua lansare în 60 de minute de la editura Eikon, domnul Ajder pare inepuizabil. Nu știu care e cartea, dar aud de la amfitrionul lansării că e „un roman catifelat de bine scris, cu tematică de care doriți: socială, personală...”
Un puști, a cărui mamă încearcă să-l convingă de utilitatea enciclopediilor pe hârtie, o întreabă: „Păi, dacă avem definiția pe net, de ce trebuie să o mai căutăm?” Trec pe lângă un banner de la Gama Imago, pe care scrie „cărți de lectură pentru copii și adolescenți”. Încep să înțeleg și mai bine ce zice puștiul.
Cca. 17:15. La standul editurii Vellant, printre cărți cu coperți frumoase, se vând următoarele: un încărcător de mobil în formă de cactus, kendame, markere speciale de personalizat tricouri, niște bufnițe bleu pe un mic soclu (radiere? ascuțitori? altceva complet inutil în 2017?), mini lămpi de lectură etc.
La Editura Cartier, lângă Avangarda în literatura română stă o ediție în trei volume tricolore din Revolta lui Atlas, de Ayn Rand. Mai apuc să sesizez standul editurii Academiei Române, care se află lângă un banner cu „Cea mai veche integramă din lume” și un stand la care se vinde un „tricou 100% satanist”.
La Editura Shambala, are loc o triplă lansare a autorului profesor de yoga Gregorian Bivolaru, recent eliberat condiționat din închisoare înainte de ispășirea sentinței de șase ani fără suspendare pentru act sexual cu un minor în formă continuată. Bivolaru are cel puțin 11 alte lucrări la activ publicate la aceeași editură, însă, din păcate, nu este prezent la eveniment. Noroc că titlurile care se lansează azi sunt exhaustive: „Un uimitor remediu aproape miraculos, ce este puțin cunoscut: dezvăluiri referitoare la clorura de magneziu – o excelentă alternativă la multe antibiotice – și la aplicațiile ei minunate, multiple”, „Tehnici yoghine simple şi unele metode tradiţionale ce generează efecte benefice intense, profunde şi surprinzătoare”, „Tainele dezvăluite ale argintului coloidal. Un remediu natural aproape miraculos, lipsit de efecte secundare, ce poate fi utilizat cu succes pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru tratarea a numeroase boli, multe dintre ele incurabile prin mijloacele alopate”. Lucrările au fost prezentate un profesor, un lector universitar doctor și un fizician, pentru că eforturile de a convinge publicul (răsfirat, dar exaltat) de adevărurile fostului lider MISA sunt intense.
Mai apuc să prind un discurs despre volumul de poezii Secretele maicilor, de Evelyne Maria Croitoru, la editura Amurg Sentimental. E ora 18, târgul a început să fie împachetat în cutii de carton și consider că a venit vremea să mă retrag.
Plec printre caltaboși, halva, haine de blană, cârnați, brânzeturi, pastramă, brățări artizanale și celelalte acareturi de la târgul din fața târgului Gaudeamus. În față, cele două turnuri gemene din rondul de lângă Romexpo, giratoriul aproape blocat, plin de taxiuri. În spatele turnurilor a apus deja soarele.
A fost bine la târgul de carte și învățătură și anul ăsta.
