Pentru progres, zice cel mai recent raport UN Women (pe perioada 2019-2020), femeile din Europa au nevoie de legi care promovează egalitatea, și la muncă și acasă. Suntem în 2023, iar femeile din România au drept de vot, dreptul de a-și câștiga și gestiona singure banii și drepturi care încearcă să înlesnească întemeierea unei familii. Însă tot ele sunt adesea împovărate cu muncă domestică și de îngrijire neplătită, cu obstacole în calea accesului la sănătate reproductivă și cu o piață a muncii care le desconsideră.
Despre progresul femeilor vorbește și noua campanie Johnnie Walker, „Footsteps of Progress”, care își propune să aducă la lumină povești care vorbesc despre femei puternice – și cei care le susțin. Mai jos, puteți citi trei astfel de povești de la ambasadorii campaniei: cum a reușit Cristiana Oprea să ajungă una dintre puținele femei pilot de raliuri din România? Cu ce dificultăți s-a confruntat Simona Păun în cariera ei de pilot de avion, un domeniu dominat de bărbați? Cum susține actorul Șerban Pavlu prezența femeilor în film și teatru?
Celor trei li se alătură ambasadoarele campaniei Andreea Raicu, Mind & Body Coach, și Maria Popovici, una dintre rarele prezențe feminine de pe scena de stand-up comedy de la noi. Dacă vrei să afli cum și-au lăsat amprenta în societate – și chiar să-ți spui propria poveste de female empowerment în aplicație, scanează codul QR de mai jos. Iar la finalul articolului poți să găsești o listă cu locuri din toată țara unde găsești amprentele celor care au ales să facă pași către progres în această campanie.
Înainte de a explora poveștile despre progres ale celor trei ambasadori Johnnie Walker - Footsteps of Progress, i-am întrebat pe fiecare ce înțeleg prin acest concept.
Cristiana Oprea, pilot de raliuri: Eu asociez ideea de progres cu fiecare moment dificil din carieră pe care l-am trecut cu bine, cu o lecție învățată și cu multă experiență valoroasă însușită. Progresul are în spate sacrificii, disciplină și de cele mai multe ori o încredere nebunească în propriul vis, chiar și atunci când cei din jur nu văd luminița de la capătul tunelului așa cum o văd eu. Eu mi-am dezvoltat un mindset aparte care mă împinge să fac tot ce este în controlul meu pentru a-mi atinge obiectivele și mă ajută să fiu creativă atunci când ceva pare imposibil de atins.
Am învățat mai mult din accidentele pe care le-am avut la raliuri decât din unele curse la care am ajuns la finish într-un ritm safe, doar de dragul de a căpăta experiență și kilometri. Progresul e mai degrabă un dans cu propriile frici și convingeri, echilibrat de munca și antrenamentele care întotdeauna se desfășoară în spatele cortinei.
Și poate cel mai important, progresul este o călătorie între „eșecuri” și micile victorii, nicidecum o destinație.
Simona Păun, pilot de avion: Prin „progres", înțeleg capacitatea noastră de a sprijini și a eleva pe cei care îndrăznesc să viseze mai măreț, în loc să îi tragem în jos. Progresul se manifestă atunci când nu judecăm oamenii după prejudecăți, ci după abilitățile și meritele lor. În esență, progresul se produce atunci când, în fața ușilor închise și a legăturilor care ne împiedică să avansăm, alegem să persistăm, să luptăm și să nu renunțăm, chiar dacă calea este grea și plină de obstacole. Progresul înseamnă a evolua ca indivizi și ca societate, punând valorile corecte în centrul atenției noastre.
Șerban Pavlu, actor: Prin progresul femeilor înțeleg în primul rând egalitatea de gen. Însă acesta poate fi de multe ori greșit înțeleasă. Ideea nu e să pui femeile să evolueze într-un context creat și dezvoltat de sute de ani de o gândire masculină, ci să reușești să le creezi oportunitatea de a-și creea propriile contexte specifice.
***
Cristiana Oprea, pilot de raliuri: „Am ales să îmi folosesc vocea, povestea și prezența în motorsport ca să le arăt fetelor care vin din urmă că e în controlul lor să nu se lase influențate de zgomotul din exterior”
Povestea mea în motorsport este una atipică, deoarece nu am visat să fiu pilot când eram mică. De fapt, nici când eram mai mare nu m-am gândit că „pilot de raliu” e o opțiune de carieră, în mare parte pentru că nu am văzut alte femei făcând asta. Puterea exemplului este vitală, în special în domenii cu mare disparitate de gen cum este motorsportul. Eu am absolvit Arhitectură și Urbanism, însă am ales motorsportul pentru că am simțit că de la volan pot să schimb lumea în bine, mi-am urmat inima și intuiția.
Odată ce am început să concurez și să îmi transform pasiunea pentru mașini într-o carieră, am început să primesc multe mesaje de încurajare, atât de la bărbați cât și de la femei care îmi spuneau că le-am dat curaj să își urmeze visul. Mi-am dorit să arăt că orice e posibil și m-am inspirat la rândul meu uitându-mă la alte femei din Europa cum concurează în campionate internaționale. Mi-am construit o misiune mai presus de trofee, aceea de a le arăta celor care îmi urmăresc povestea că progresul nu e liniar, că așa-zisele „eșecuri” sunt cele mai valoroase lecții, că primul pas e cel mai ușor și perseverența, ambiția și încrederea în propriul vis sunt combustibilul pentru orice demers pe termen lung.
Cea mai mare satisfacție o am atunci când îmi scriu fete care vor să devină piloți sau copiloți pentru că mi-au descoperit povestea online, iar câteva luni sau ani mai târziu le văd cu casca pe cap la start. Niciun trofeu nu poate înlocui această bucurie, a faptului că am reușit să inspir și să schimb viața cuiva făcând ceea ce iubesc și arătând că se poate, că limitele sunt doar în mintea noastră.
Faptul că am fost excepția câțiva ani, adică am fost singura femeie pilot din Campionatul Național de Raliuri, mi-a adus încă de la început multă atenție din partea mass-media. Simultan, mi-am spus povestea în social media și am construit o comunitate frumoasă cu oameni care își iau ceva valoros din parcursul meu în motorsport. Eu m-am bucurat de atenție pentru că am folosit-o ca pe o oportunitate de a promova femeile din motorsport și de a oferi tinerelor fete exemplul esențial pe care eu nu l-am avut înainte să descopăr întâmplător motorsportul. A început să apară invidia și frustrarea din partea unor sportivi, care nu au înțeles că toată expunerea în media, dar și munca pe care o fac în social media e ca un alt doilea job full-time.
Hate speech-ul din online s-a amplificat pentru că oamenii nu înțeleg că reprezentarea este doar primul pas pentru performanță. Am trecut și, din păcate, încă trebuie să trec constant peste aceste provocări, care tot reapar. În primul rând, lucrez cu un psiholog sportiv care m-a ajutat enorm să văd din perspectiva corectă tot ce trăiesc: frica din mașină, emoțiile dinainte de cursă, frustrarea atunci când citesc comentarii sexiste. Nu mă mai afectează hate-ul, pentru că mi-am construit un sistem de suport care îmi permite să mă concentrez pe propriul parcurs: mama mea mă susține încă de la început, prieteni și o echipă din afara țării care crede în mine și în care am găsit suportul tehnic și logistic la nivelul de profesionalism pe care îl căutam.
De-a lungul carierei, am setat anumite borne în motorsportul românesc și am ajuns astfel să înțeleg că reprezentarea este un prim pas esențial spre performanță:
- în 2018, alături de copilotul Diana Hațegan, am devenit primul echipaj feminin românesc care a concurat la un raliu în afara țării în ultimii 50 de ani, la Rally Sliven în Bulgaria.
- în 2019 am obținut primul podium din carieră, când am terminat Raliul Argeșului pe locul 2 în clasamentul general Cupa Dacia, fiind prima femeie pilot care a urcat pe podiumul general al competiției monomarcă în cele 13 ediții de până atunci
- tot în 2019 am devenit prima româncă pilot care a concurat în Campionatul European de Raliuri, la o etapă din afara țării, la Rally di Roma Capitale - raliu terminat pe podiumul ERC Ladies Trophy.
- în 2022 am devenit prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri FIA WRC, la Raliul Croației.
Mi-am dorit să concurez în european și în mondial din mai multe motive: ca să îmi testez propriile limite, ca să trăiesc bucuria de a concura într-un mediu fairplay și sigur, unde femeile pilot nu sunt privite ca o excepție, ci ca o normalite, alături de sportivii pe care îi admir și îi urmăresc la TV, dar și pentru a mă motiva să fac în continuare sacrificiile enorme necesare în acest sport foarte scump. Însă cel mai important motiv este înțelegerea faptului că o competiție de nivel ridicat te face automat mai bun, te împinge să dai tot ce poți și chiar mai mult, iar experiența aceasta nu poate fi găsită în zona de confort.
Faptul că am fost „prima” în multe campionate europene a atras automat așteptarea unor rezultate de podium, însă în sport nu funcționează scurtăturile. Am șansa uriașă să am alături sponsori și parteneri care înțeleg asta și mă susțin în acest drum spre performanță, setând împreună obiective realiste și bucurându-ne de micile victorii. Ceea ce a devenit inspirație, motivație și motiv de mândrie pentru majoritatea oamenilor care îmi știu și susțin povestea, este deopotrivă subiect de glumă și hărțuire pentru câțiva sportivi sau fani ai motorsportului care au impresia că știu mai bine de pe margine.
Trăim într-o societate în care stereotipurile de gen, microagresiunile și hărțuirea încă pot fi băgate sub preș, în timp ce mulți aleg să fie „neutri”, amplificând problema poate fără să își dea seama, în loc să fie parte din soluție. Eu am ales să îmi folosesc vocea, povestea și prezența în motorsport ca să le arăt fetelor care vin din urmă că e în controlul lor să nu se lase influențate de zgomotul din exterior.
Anul 2019 a fost cel în care am fondat Femei în Motorsport, o inițiativă unică premiată în 2020 la Gala Societății Civile pentru promovarea egalității oportunităților și pentru promovarea femeilor din sportul cu motor din țara noastră.
Este un proiect pe care l-am construit de la zero: website, branding, social media. Am contactat una câte una fetele pe care le știam din motorsport și în patru ani am ajuns să fim peste 80 de femei implicate în diferite roluri: pilot, copilot, arbitri, oficiali, organizatori, fotografi.
În plus, în 2023 mi-am unit forțele cu Centrul FILIA, o organizație non-guvernamentală feministă care promovează drepturile femeilor și egalitatea de gen. Împreună am început „Cursa pentru egalitate”, un parteneriat inovator care cuprinde campanii de conștientizare, evenimente educaționale și proiecte de implicare comunitară pentru a promova reprezentarea femeilor în domenii cu mare disparitate de gen, cum este și motorsportul.
Aș spune că solidaritatea e cheia, atât între noi, femeile, cât și din partea bărbaților. Avem nevoie de un mediu corect și safe în care să se dezvolte noua generație de sportivi, pentru a crea o bază solidă care poate atinge nivelul de performanță dorit.
Simona Păun, pilot de avion: „Am fost judecată mai mult pentru genul meu decât pentru competențele mele”
Când mă gândesc la propria mea călătorie, nu pot să nu rememorez momentele în care mi s-a spus că „nu se poate". Chiar și eu am fost limitată, m-am lovit de scepticism și am fost deseori înconjurată de voci care m-au îndemnat să renunț. Dar, cu fiecare zbor, am ales să le contrazic și să folosesc acele cuvinte drept combustibil pentru determinarea mea. Realizările mele în aviație nu sunt doar despre tehnica zborului, ci despre capacitatea de a da aripi visurilor celor care nu îndrăznesc să viseze - inclusiv mie însumi. Vreau ca fiecare zbor pe care îl realizez să fie o mărturie vie că orice om, indiferent de obstacolele pe care le-a întâlnit, poate transforma „sky is the limit” în „sky is not the limit”. În acele momente, nu sunt doar un pilot printre mulți; sunt reprezentantul tuturor celor care au ales să viseze mare și să își urmeze pasiunea, chiar și atunci când lumea le-a spus că este imposibil.
Începutul meu în aviație a fost umbrit de scepticism și prejudecăți. „Ești sigură?”, „Nu te vor angaja”, „Nu vei fi promovată” – asta auzeam constant. Am fost judecată mai mult pentru genul meu decât pentru competențele mele. CV-ul meu a fost respins pur și simplu pentru că sunt femeie. În loc să mă oprească, aceste obstacole m-au făcut să fiu și mai hotărâtă. Am cunoscut colege hărțuite și poveștile lor nespuse sunt un apel la schimbare. E timpul să combatem aceste prejudecăți și să creăm un mediu profesional echitabil pentru toți.
Cariera mea este un testament al posibilităților infinite atunci când cineva își urmează pasiunea și refuză să se lase descurajat de obstacole sau scepticism. Prin succesul și provocările mele, vreau să transmit tinerei generații că limitele sunt, de cele mai multe ori, auto-impuse. Dorința de a viza cerul și de a lupta pentru visurile noastre, indiferent de dificultăți, este cea mai puternică armă. Sper ca prin parcursul meu, fiecare tânără să-și dea seama că, indiferent de circumstanțe, are puterea de a-și sculpta propriul destin.
În fiecare zi, mă exprim autentic pe platformele de social media, punând accent nu doar pe realizările mele, ci și pe provocările cu care mă confrunt. E esențial pentru mine să scot în evidență și partea mai puțin strălucitoare a carierei și vieții, pentru că realitatea nu e mereu roz. Contrar tendințelor din mediul online, unde mulți aleg să prezinte doar succesul, eu cred în importanța de a arăta și momentele dificile. De multe ori, spun: „It's ok not to be ok”. Este important pentru cei din comunitatea mea să știe că, în spatele oricărei povești de succes, există și zile grele, momente de îndoială și obstacole. În felul acesta, sper să le ofer sprijin și asigurarea că nu sunt singuri în lupta lor, și că este în regulă să nu te simți mereu puternic.
În România, ca în multe părți ale lumii, aviația a fost dominată preponderent de figura masculină. Există o nevoie evidentă de schimbare în această privință. Dacă ar trebui să identific un aspect cheie ce necesită îmbunătățire, ar fi schimbarea mentalității centrate pe orgoliu și a promova o abordare orientată spre rezultat. Cultura noastră națională este adesea impregnată de mândrie, o trăsătură care, deși poate fi admirabilă în anumite contexte, poate împiedica progresul într-un mediu profesional. În aviație, și în special pentru femei care aspiră la o carieră în acest domeniu, este esențial să promovăm valoarea rezultatelor și să ne concentrăm pe complementaritate, valorizând abilitățile și calitățile fiecăruia, în loc să ne lăsăm ghi7Imageaddexpandmore-dots Image(s)editȘerban Pavlu - Alex Gâlmeanu.jpgOriginal: 1280 × 1920 default crop: 1280 × 1920square crop: 1280 × 1283Edit infodownloadcroptrashmore-dots Alt TextRO CaptionROAttach images Wide checkdați de orgolii personale. Această schimbare de mentalitate ar crea un mediu mai echilibrat și propice pentru toți, indiferent de gen.
Șerban Pavlu, actor: „Cred că dacă fiecare dintre noi, bărbații, ne-am gândi serios la ce înseamnă egalitate de gen o grămadă de probleme ar dispărea de la sine”
Cred ca cel mai potrivit răspuns la întrebarea „Ce eforturi faci pentru a asigura progresul pentru femei în cinematografie?” este dat de colaborarea cu regizoare, atât în teatru, cât și în film sau seriale. Asociat deseori cu o poziție de putere, rolul regizorului este de a coordona, de a conduce, de a dirija întreaga echipă. Sunt foarte interesat de perspectiva feminină, atât în privința scenariilor, cât și a regiei propriu zise. Colaborez cu mare plăcere cu regizoare și îmi plac poveștile scrise de femei.
Cred că atât cinemaul, cât și televiziunea de la noi au fost dominate pentru mult timp de o privire exclusiv masculină și o schimbare de perspectivă este uneori necesară. Mă interesează foarte tare perspectiva feminină, pentru că, de multe ori, este neașteptată.
Eforturile mele țin mai degrabă de disponibilitatea absolută de a participa la proiecte create de femei (mai ales la debut), proiecte ce au în centru personaje feminine.
Încerc pe cât posibil sa practic egalitatea de gen. Spun „pe cât posibil”, deoarece în realitate este mai greu decât pare. Discuția e lungă, dar cred că dacă fiecare dintre noi, bărbații, ne-am gândi serios la ce înseamnă egalitate de gen o grămadă de probleme ar dispărea de la sine.
Cel mai impresionant lucru care s-ar putea schimba ar fi crearea mai multor filme care sa aibă în centru personaje feminine. Există în continuare o disproporție în favoarea poveștilor ce au ca personaje centrale bărbați. Nu spun că trebuie respectat un procentaj de 50%, genul ăsta de corectitudine nu are de obicei rezultatele așteptate, dar e important să apară o generație tânără de regizoare și scenariste, care să poată fi libere să aducă în fața spectatorilor perspectiva feminină asupra unor personaje principale femei.
Locațiile partenere în campania Johnnie Walker - Footsteps of Progress:
- București: Vintage, Interbellic, The Pub, Big Ben
- Oradea: Restaurant Via 29, Soho Cocktail Kitchen, Inception
- Constanța: Brasserie 1896
- Iași: Fratelli, Veranda, Carbon, Trai Restaurant, Maison F
- Sibiu: Music Pub
- Brașov: Temple
- Cluj-Napoca: Joben
- Galați: Acquarello, Alex Restaurant
- Craiova: Pogany, Toska