În care se spune povestea incredibilă a gamerilor care au răpus Monstrul Familiei Tradiționale cu meme, proteste și sesiuni Dungeons&Dragons.
Era vremea artei über alles. Un timp cultural în care arta nu era politică, ci sacră. Iar omul nu era politic, pentru că era bărbat, alb, cis, heterosexual și creștin.
Epidemia Gamergate începuse cu apariția unor monștri sub paturile gamerilor de pe imageboard-ul 4chan, care credeau că feminismul va distruge civilizația, și s-a extins în cercurile selecte ale elitelor intelectuale și, în cele din urmă, în toată societatea.
Era vremea Monstrului Familiei Tradiționale. Apăruse într-o zi la marginea orașului. Noi, gamerii din C.O.R.P. (Centrul de Operațiuni al Revoluției Permanente), continuam să facem meme antifasciste, să organizăm proteste și sesiuni Dungeons&Dragons. Ca de obicei, fără rezultate notabile. Revoluția era în impas. Lumea devenise subpatul unui gamer 4chan.
Librăriile infectate cu virusul Gamergate luptau pentru menținerea stabilității și completitudinii familiei creștine.
La televizor, un medievist și un teolog îndemnau populația să se roage la Monstrul Familiei Tradiționale. Nu este un monstru, ci un înger, a zis teologul, făcut după chipul și asemănarea familiei creștine. Capul este tatăl. Din fălci îi ies copiii, un băiat și o fată, după ce-i mestecă în primii ani de viață, pentru a le întări caracterul. Iar femeia e în coadă, însă doar spațial. Spiritual, ea pune corpul familiei creștine în mișcare, pentru că ăsta e rolul cozii. Medievistul se pregătea să recite o poezie, iar teologul a luat un glob pământesc în brațe și a început să-și plimbe degetul pe suprafața sa: deci ce este ideologia woke, mă întrebați? E peste tot, e aici și aici, uitați-vă și dumneavoastră (medievistul și realizatorul emisiunii se uitau consternați la globul pământesc). Aici e un tată care nu poate dormi pentru că fiul lui vrea să fie fiică, iar aici e o mamă care nu va avea niciodată nepoți pentru că fiica ei se sărută cu o fată! Uitați-vă cum se sărută!
Am scris poemul următor folosind emoji, ca să înțeleagă și tinerii pericolul ideologiei woke, vă rog puneți-l pe prompter, a zis medievistul.
Așa arăta poemul pe care medievistul l-a citit cu voce afectată:
Părinte 1, m-am întors acasă de la școală!
a zis copilul meu întors acasă de la școală. 😦
Spune-mi tati! i-am zis eu copilului meu, 😢
îngrijorat că l-a smintit ideologia woke.
Copilul a zis - Tati nu este o realitate obiectivă! 🤖
Atunci am căzut în genunchi și am început să mă rog! 🙏
Am zis - Copilul meu, sunt eu, tati! Nu-l recunoști pe tati? 😭
Copilul a zis - Tati este un produs socio-cultural! 🤖
Atunci rugăciunile mele au căzut în genunchi. 😓
Am zis - Tati este o valoare fondatoare a civilizației creștine! 😡
Copilul a zis - Religia este opiul popoarelor! Proletari din toate țările, uniți-vă! 🤖
În acel moment, cerul s-a prăbușit,
cu tot cu Dumnezeu,
care a căzut din lume.
Am zis -
Copilul meu, ai îngenuncheat cerul! Pune cerul la loc! 😡
Pune tradiția și valorile morale la loc! 😡😡
Pune-L pe Dumnezeu la loc, unde a fost înainte să fie! 😡😡😡
Copilul a zis:
- Cerul e la locul său! 🤖
Și a bătut din picior.
- Tradiția și valorile morale sunt la locul lor. 🤖
Și a bătut din picior.
- Dumnezeu e la locul său! 🤖
Și a bătut din picior.
Și fiecare bătaie de picior a copilului
era ca o goarnă care anunța apocalipsa
în sufletul meu. 🤧
Am zis - Copilul meu, fiecare bătaie de picior a ta
e ca o goarnă care anunță apocalipsa în sufletul meu. 😾
Și copilul meu a zis -
Ok, Părinte 1, dacă nu-ți convine, poți să fii Părinte 0! 🖕
Am închis televizorul. Îmi plăcea copilul din poezia medievistului. Am început să mă gândesc la familie. Mi-a venit în minte intersecția din jocul Max Payne. M-am gândit la bărbatul care conducea maşina. Avea familie? Mi-am imaginat pentru el un soţ, poliţist rutier, pe una dintre străzile din Vampire: Bloodlines. M-am gândit la persoana fără adăpost care dormea lângă o pisică, într-un parc din Deus Ex. M-am gândit la un copil orfan care-şi aştepta bunicii, cu ghiozdanul în spate, în Dreamfall. O infinitate de tipuri de familii.
Noaptea, am avut un coșmar. Eram în baie și o arătare care părea un amestec de Casper, fantoma prietenoasă, un televanghelist și o vezică biliară plutea deasupra chiuvetei. Avea chipul teologului și tot repeta Doamne-ajută, dându-și ochii peste cap, de parcă avea un orgasm. Am încercat să mă trezesc, dar nu știam cum. Sunt în baie, mi-am zis, așa că trebuie să fac pe mine. Nu știu de ce am spus asta. Sau de ce am făcut pe mine. Probabil credeam că o să mă trezesc, dar nu asta s-a întâmplat. În schimb, coșmarul a continuat, iar lângă vezică a început să leviteze o masă pulsândă de carne, ca un fel de prostată. Avea fața medievistului și era plină de pustule. Prostata a zis - eu sunt calea și adevărul, aici e calea, aici e adevărul, în timp ce-și atingea cu limba umflăturile care se aprindeau ca niște beculețe, atinge-mă în punctul familia tradițională și o să crezi. Dar eu nu voiam să cred. În acel moment, am simțit un junghi în stomac, de parcă însuși Monstrul Familiei Tradiționale s-ar fi adăpostit în intestinele mele și s-ar fi apucat să mi le roadă. Ca balaurul Níðhöggr rădăcinile copacului lumii, Yggdrasil, în mitologia nordică. Nu știu de ce aveam imaginea asta în minte. Sau de ce vedeam vikingi mergând la război cu pantalonii în vine. Am început să vomit. M-am dus repede la veceu, dar dinspre veceu se auzea un imn gregorian. Am tras apa și s-a auzit alt imn gregorian. Trăgeam apa la veceu de parcă introduceam fise într-un tonomat dintr-o abație din Evul Mediu. Și-atunci m-am trezit.
În ziua următoare, la sediul C.O.R.P. din planetariumul universității:
- Ai vomitat? Și te-ai căcat? Fascismul era în fața ta și tu ai vomitat și te-ai căcat?
- Invers, s-a căcat și pe urmă a vomitat.
- A făcut pe el și apoi a făcut pe el, dar pe gură.
- Și la sfârșit a văzut vikingi cu pantaloni în vine și a cântat imnuri grigoriene cu veceul.
- Atât s-a putut...
- Era un vis... ce voiați să fac? O memă? Un protest?
Murmure. Priviri în pământ. Lumea era abătută. Demoralizată. Începeam să acceptăm faptul că memele, protestele și sesiunile Dungeons&Dragons nu erau suficiente pentru a învinge Monstrul Familiei Tradiționale și a eradica epidemia Gamergate.
- Ce fac gamerii? a întrebat o voce.
Era chiar Bibi Blu. Stătea în ușă și se uita la noi. Bibi Blu, care punea pe scaunele profesorilor super glue. Bibi Blu, care a insuflat spiritul Revoluției în mulți dintre noi. Nu-l văzusem din gimnaziu, când a fost exmatriculat. Sau n-o văzusem? N-am știut niciodată dacă e băiat sau fată. Ești băiat sau fată, Bibi Blu? Iar Bibi Blu răspundea: Da. Nu știam nici unde locuiește, dacă are sau nu are părinți. Știam că era gamer, pentru că ne-a spus că îi place Super Mario. Venea la școală pe o tricicletă și, după ce-și atârna geaca în cuier, punea super glue pe scaunele profesorilor. În timpul pauzelor, dezlipeam funduri de profesori de pe scaune. Jumătate de clasă trăgea de scaun, în vreme ce restul trăgea de profesor. Bibi Blu râdea într-un colț, trăgând de răbdarea profesorului. Cum ai trage de o gumă de mestecat. Făcând baloane din ea. Așteptând să explodeze. Într-o zi, a explodat. Bibi Blu a fost chemată în cancelarie, unde îl aștepta directorul, cu palmele proptite de catedră și scaunul lipit de fund.
- Ia loc, te rog, Bibi Blu, a zis directorul.
- Dumneavoastră mai întâi, i-a răspuns disprețuitor Bibi Blu.
- Bibi Blu, te voi exmatricula, a spus directorul calm.
- Mă exmatriculezi în mă-ta, a zis Bibi Blu și mai calm.
Directorul s-a uitat în direcția catalogului. Fața i se umflase. Toată clasa era în hol și ne uitam îngroziți cum directorul încearcă să-și desprindă mâinile de pe catedră, ca să deschidă catalogul și să șteargă numele lui Bibi Blu pentru totdeauna din analele învățământului. Dar nu putea. Mâinile sale ridicau catedra și pe urmă o trânteau. O ridicau și o trânteau.
Bibi Blu s-a ridicat și a ieșit din cancelarie. A trecut pe lângă noi, fără să spună ceva. Pe urmă s-au auzit țipete. Cadre didactice ieșeau din săli de clasă cu scaunele lipite de fund, cu mâinile lipite de cataloage. Unii profesori au fost găsiți lipiți de pereți sau uși sau capace de veceuri. Toată lumea rostea același nume printre dinți - Bibi Blu. Au fost chemați pompierii. Directorul a fost scos cu macaraua pe fereastră, cu tot cu catedra, pentru că refuza să-i lase pe pompieri să o taie. Bibi Blu n-a mai călcat în școala noastră. Așa arăta Revoluția. Poate micul nostru grup nu ar fi existat fără momentul Bibi Blu. Într-un fel, și noi voiam să lipim fundurile autorității de scaune. Și apoi să le vedem zburând pe fereastră. Fundul cisheteropatriarhatului capitalist. Fundul corporațiilor. Fundul familiei tradiționale. Fundul lui Dumnezeu. Dar tot ce făceam era să ne lipim propriile funduri de scaune.
- Ce fac gamerii? a întrebat din nou Bibi Blu.
Ne-am uitat unii la alții cu lacrimi în ochi. N-am putut să spunem adevărul. Că facem Revoluție cu meme, proteste și sesiuni Dungeons&Dragons. Ne era rușine. Bibi Blu a dat din cap. Pe chip nu i se citea dezamăgire, ci compasiune. Și-a luat rămas-bun de la noi, deși am insistat să rămână, să ne povestească unde a fost în toți acești ani.
Dar Bibi Blu era deja pe tricicletă și destinația părea să fie marginea orașului, unde avea să se înfrunte cu Monstrul Familiei Tradiționale. Trăgea după sine un cărucior în care, sub o pătură cu buline colorate, era o ciupercă. Noi îi făceam cu mâna de la fereastră.
Soarele apunea. O explozie. Soarele răsărea. Altă explozie. Zilele treceau. Revoluția noastră era să privim orizontul și să-i făcem cu mâna lui Bibi Blu.
Și-atunci un ultim apus. Părți din monstru zburând în toate direcțiile, lăsând dâre sângerii pe cer. Sunetul de game over din Super Mario auzindu-se iar și iar. Din ce în ce mai insistent. De parcă trebuia auzit de tot universul.
Și-atunci liniște.
