Tu ce alegi: să fii curier într-o lume postapocaliptică, să fii vindecător într-un oraș medieval bântuit de ciumă sau cutreieri spațiul la bordul unei locomotive aeriene?
Death Stranding
Imaginați-vă că sunteți Iisus Hristos călare pe asin și intrați în Ierusalim. Ei bine, Sam Porter, protagonistul jocului Death Stranding, realizat de Kojima Productions, este deopotrivă Iisus Hristos și asinul, în vreme ce Ierusalimul reprezintă o versiune postapocaliptică a Americii, coruptă de Death Stranding, un fenomen de extincție în masă. Scopul tău în joc este să faci livrări și să primești like-uri din partea oamenilor care locuiesc sub pământ, la adăpost de BT. Astea sunt entități apărute în timpul Death Stranding-ului și pot fi detectate cu ajutorul costumului tău dotat cu un nou-născut numit BB, pe care trebuie să-l legeni din când în când, ca să-i scadă nivelul de stres. In afară de BT, în timpul livrărilor vei întâlni și MULEs, oameni dependenți de livrări, care te atacă doar dacă ai colete la tine. Cu cât faci mai multe livrări, cu atât unești oamenii sub semnul prieteniei, iar energia relațiilor pozitive dintre oameni va opri Apocalipsa. Spre sfârșitul jocului, eram sătul să tot car nevoile oamenilor sau chiar pe oamenii înșiși, sau chiar cadavrele oamenilor înșiși, prin munți înzăpeziți. Asta pentru că nu avusesem chef să construiesc drumuri, care mi-ar fi ușurat un pic transportul livrărilor, dar totodată mi-ar fi răpit aproximativ 40 de ore din viață, conform unei prietene care a jucat jocul - așa cum trebuie jucat, nu ca tine, Mager. Ajuns deci spre sfârșitul jocului, dar și al răbdării, am folosit un cheat de teleportare, iar din Sam Porter m-am transformat în Sam Teleporter. Și la fel ca Sam Teleporter, mă teleportam dintr-un vârf de munte în altul, arătându-i designerului Hideo Kojima degetul mijlociu. Și așa am salvat lumea, cu ajutorul prieteniei și al degetului mijlociu.
Pathologic
Jocul celor de la Ice-Pick Lodge este probabil cel mai potrivit pe timp de pandemie. Un fel de piesă de teatru interactivă, Pathologic își contruiește planul narativ în jurul a trei personaje, doi vindecători și o vindecătoare. Bachelor, Haruspex și Changeling sunt implicate în evenimentele dintr-un oraș cu atmosferă medievală, aflat în mijlocul unei stepe pustii din Rusia, bântuit de ciumă, sărăcie și superstiții, având forma unui taur cosmogonic, cel puțin conform hărții din joc. Ai la dispoziție 12 zile ca să înțelegi istoria locului, miturile și legendele despre oamenii din stepă, și să formezi alianțe cu persoanele importante din oraș, pentru a găsi o modalitate de-a opri Ciuma de Nisip. Ca să supraviețuiești - pentru că din punctul de vedere al gameplay-ului avem de-a face cu un survival game -, va trebui să cumperi gloanțe sau medicamente de la copiii străzii, iar pentru asta trebuie să ai la tine ace de cusut sau alune, care pot fi găsite scotocind prin tomberoane. Nu știu ce fac copiii cu acele de cusut sau cu alunele, dar la marginea orașului există o fortăreață a copiilor, numită Polihedron, care plutește deasupra pământului. A fost construită de un arhitect schizofrenic și în ea nu pot intra adulții. În general, oamenii te privesc cu ostilitate și nimeni nu pare dispus să te ajute să înțelegi ce se petrece. Majoritatea localnicilor se complac într-un masochism mistic și te percep ca pe un intrus venit să schimbe mersul firesc al lucrurilor. E un joc care te face să te simți mai singur și mai abandonat decât oamenii pe care trebuie să îi ajuți. Nu am terminat Pathologic, doar partea cu Bachelor, care nu s-a încheiat prea grozav. Urmează playthrough-ul cu Changeling, o fată care face miracole, dar între timp a apărut Pathologic 2, care nu este o continuare, ci mai degrabă un alt mod de a spune povestea, începând cu Haruspex, un mod care poate fi jucat mai ușor folosind cheat-uri.
Sunless Skies
Sunless Skies de la Failbetter Games este continuarea de la Sunless Sea, două jocuri care fac parte și dezvoltă universul Fallen London, un joc browser pur narativ de la același dezvoltator. Jocul are loc în spațiu, într-o epoca victoriană retrofuturistă, cu elemente de Steampunk și Art Nouveau, prin urmare e ideal dacă îți plac Jules Verne sau H.G. Wells, iar gameplay-ul constă în călătoriile pe care le faci din port în port cu o locomotivă aeriană. Porturile sunt descrise într-o proză foarte poetică, aducând un pic cu atmosfera din Orașe Invizibile de Italo Calvino. La începutul jocului, ai posibilitatea să alegi un personaj (Revolutionary, Poet, Soldier etc.) care va influența narațiunea. Ca poet în locomotiva mea aeriană, pe care am numit-o Chu-Chu, am mers din port în port, în căutarea adevărului din spatele morții stelelor, obiectivul principal al jocului, în timp ce deasupra mea plutea umbra tiranică a Împărătesei Trădătoare. În timpul călătoriei, am atras numeroase personaje bizare la bord, printre care și o prințesă care năpârlește, pielea ei având o conștiință proprie, după care tânjesc doi pețitori, pe care-i ține captivi la bordul locomonavei mele. Fac parte din școala nocturnă de la Londra și am o relație platonică cu prințesa, dar nu înțeleg de ce se ceartă lumea literară. Iată, până și într-un joc video lumea literară se ceartă. De la întrebările care-l macină pe poetul nocturn privind moartea stelelor, ajung la moartea poeților și a poetelor. Mă întreb dacă poeții și poetele mor cu gândul la versul care le-a bântuit tinerețea, cel mai bun vers al lor, dar pe care nu l-au putut scrie niciodată, pentru că în momentul scrierii sale versul se face scrum în mintea lor, iar toată poezia care urmează e, de fapt, căutarea acelui vers. Mă gândesc la asta în timp ce locomotiva mea Chu-Chu chuchuie și dau clic pe prințesă, să văd ce mai spune despre stele și pețitori.
