disclaimer pentru prietena noastră, Lavinia Braniște:

dacă nu ați urmărit emisiunea „Bravo, ai stil!” de pe Kanal D,

acest material nu poate face nimic pentru voi. this is for us.

 

Întors seara de la muncă, îmi fac abdomenele într-un colț al livingului.

Din laptop, după colț, îl aud pe Maurice Munteanu: „Ce vrea să ne spună Dănuța este că Mangafaua nu este acasă!”. Mi-o imaginez pe Dănuța, ingenuă, sancta simplicitas, cu un facies confuz, dar totuși pregătit să intre în emoția jignire – este fața pe care mi-o amintesc cel mai bine din ro, aceea a băiatului oprit pe stradă ca să-i ceri o informație, înainte de a apuca să-i spui despre ce este vorba – o față pre-jignită, pregătită de ripostă.

Și, într-adevăr, Dănuța murmură prudent: „Mangafa...nu știu ce este aceea.”

Simțind nevoia să intervin de după colț, strig icnit, fără glas între două abdomene: „Da' lasă-le, bă, băiatule în pace cu referințele!”.

Acum exagerez, însă atunci când mă enervează cu adevărat cu jurizările, obișnuiesc să spun despre Morris (îi mai spun așa pentru că așa îi spun fetele, francofilia în ro fiind, știm toți, ceva mort demult), obișnuiesc să spun că, așa cum le epatează vorbindu-le despre „nen'tu Ion Barbu” sau despre nu știu ce local din Paris în care se mănâncă splendid, este ca un șef se secție epatând fetele de la APACA (dacă mai există APACA; de ce anume exact de la APACA? pentru că a fost o vreme în viața mea cînd împărțeam un vagon de tramvai cu fetele de la APACA).

Despre ce vorbesc, totuși, intrat așa de brusc în materie, cu abdomene, Morris, Dănuța?

Despre emisiune, desigur.

Emisiunea ~Bravo, ai stil~, care, în sezonul 1, când lucrurile au devenit cu adevărat incendiare, a divizat națiunea cum n-a visat vreodată Băsescu Traian, nu rare fiind clipele de restriște în care români le urau altor români pe internet să le facă copiii cancer. Despre ce este emisiunea în termenii cei mai brutali – un număr de fete aspiră la titlul de „cea mai stilată femeie din România”, cu legitimitatea impusă de un post precum Kanal D. Pentru a ajunge acolo însă, trebuie să prezinte zilnic diferite ținute în fața unor arbitri ai eleganței ca Raluca Bădulescu, care le analizează ținuta și o notează. Sunt ucise prin eliminare în fiecare sîmbătă seara, la gală, până ce, ca în Nemuritorul, rămâne doar una.

Dar să o luăm mai amănunțit, înainte ca chipul să vă intre în emoția jignire.

Juriul

Rigidă, austeră în substanța ei, profund morală, înțepată ca Strindberg notându-și undeva scandalizarea că doar ce a fost alergat de o sumă de golani impardonabili pe străzile Parisului, Iulia Albu este cea care ne-a alungat-o din inimă pe Ann Coulter după ce am asistat întâmplător la o dezbatere de idei pe teme de etică feministă cu cantautoarea Holtea. Ne îngăduim să lăsăm un link cu o felie prea subțire totuși din acest clash, pe care, asemeni lui Foucault în fața lui Chomsky, Tara Holtea nu avea cum altfel decât să-l piardă:

Știm cu siguranță că Iulia are efect chiar și asupra brutelor, după ce antropologul Dinu Guțu, un feroce ultras dinamovist, ne-a mărturisit la un moment dat pe facebook că „Iulia vine din altă dimensiune”. Tot emisiunea Bravo, ai stil! ne-a prilejuit cea mai îndelungată, intimă conversazzie cu un Papă al stângii ro, Costi Rogozanu, o întreagă amiază ploioasă de duminică până în seară mohorâtă de discuții despre o concurentă care, din păcate, doar ce ne-a părăsit. Condoleanzze, Costi, nu ea trebuia să plece dintre cele două.

Competența este, de asemenea, la Iulia Albu în acel juriu. Reamintim în acest sens un singur moment din primul sezon, atunci când la gala cu tema „anii '90”, Maurice și Răzvan Ciobanu strigau exasperați că ținuta concurentei Andreea nu e din anii '90, deși Iulia Albu le spusese o singură dată, calm, că ba da, este total din anii '90. Fanii concurentei au găsit, desigur, poze cu o ținută din colecție Versace din 1990 pe care o copiase 1/1 Andreea (părând să uite, în efortul de a-i penibiliza pe cei doi jurați, că nu s-a uscat bine cerneala pe injuriile adresate tot de ei unei rivale a concurentei Andreea, Cristina-Mihaela, pentru că își copiază ținutele).

Nerv întins, supracontrol, nietzscheanism – Iulia Albu.

Având încredere în gustul lui încă de când și-a manifestat admirația pentru romanul nostru de debut, Maurice Munteanu a reușit performanța de a ne face să achiziționăm pe recomandare și neve absolut parfumul „Sancti” de la Liquides Imaginaires, care tocmai l-a declasat pe fostul preferat, „Tam Dao”. Bărbat serios, nu ca Răzvan Ciobanu, pe care îl surprindem ades lungind cuvintele și prostindu-și vocea atunci când face glume cu fetele, Maurice este singurul de acolo care reușește uneori să ne smulgă un zâmbet (s-au întâmplat chiar hohote de două ori) și chiar să ne întristeze când își pigmentează discursul cu câte o discretă notă elegiacă (ca atunci când a povestit cum s-a întâlnit pe un pod cu un prieten care i-a spus că nu crede în prietenie).

Faptul că referințele lui stilistice sunt de genul Françoise Dorléac, sora lui Catherine Deneuve, atunci când Raluca Bădulescu și Răzvan Ciobanu au referințe ca Beyonce sau Adele, ne spune că Maurice este o stâncă pe care ne putem odihni fruntea retro atunci când viața ne jignește prea dur (God, Beyonce).

Poate că ar trebui să menționeze totuși ce fel de pariu a pierdut atunci când  o lună întreagă nu era emisiune să nu spună de trei ori în ea „Iulia are dreptate”, „așa cum spunea și Iulia” etc. etc.

Matroană umplând studioul de urlete dogite, Raluca Bădulescu este membrul în plus al juriului, cel fără de care se putea mai bine. Deși are și ea fun-ul ei atunci când sorții fac să fie nevoită să ia cuvântul înaintea celorlalți jurați – lipsită de cârjele ideilor lor devine brusc confuză, pierdută, perfect incompetentă și atunci ce face, urlă mai strong. Ne este însă spaimă să continuăm în creionarea unui portret negativ, pentru că, așa cum le-a strigat cândva, scoasă din pepeni concurentelor: „Nu mă faceți, că dacă mă declanșez pe voi, vă sparg! Voi m-ați văzut, așa, mai bună, și mă luați de proastă???”.

Cam asta despre juriu – oricum sunt degeaba acolo din clipa în care au acceptat că stilul, o chestie totuși elitară, nișată, închisă în sine (doar Salieri îl vede cu adevărat pe Mozart), e decis democratic, prin voturi telefonice.

Figuri, impresii, cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm: concurentele

„începem să ne împrietenim de la distanţă cu ideea de justiţie divină, ne surâde un univers moral în care elementele consună atunci când le vedem la eliminare, una lângă cealaltă, pe silvia şi ana-maria. niciodată nu au arătat lucrurile mai penibil şi mai satisfăcător, mai rău şi în acelaşi timp mai bine.

complet imuni la suspansul de dinaintea eliminării (pentru că oricum ar fi ieşit bine pentru liniştea sufletului nostru turmentat), a trebuit să recunoaştem totuşi că puteam fi mai implicaţi - pentru că dacă peste silvia putem merge în bucătărie să spălăm vase, peste ana-maria nu se putea aşa ceva, că bătea peste şuvoi. extrem de încântaţi, deci, că any s-a urcat pe tractor şi a părăsit platoul.

rămânem deci cu o singură urlătură groasă în emisiune (dar aia măcar are farmecul că e şi tabagică).

în altă ordine de idei, fină mişcare tectonică în casa mea. de unde cealaltă jumătate a familiei era un susţinător inveterat al denisei, ea s-a îndepărtat lately de fosta concurentă preferată, mai exact de când aceasta a început să se ia în gură cu restul. ciudat şi în acelaşi timp explicabil, exact din acel moment am început să ţinem noi cu denisa, pentru că ne place pishodrama în care tânăra nu a fost ucisă în complotul eşuat şi acum se întoarce precum contele de monte-cristo şi le taie cu sabia pe toate - care iniţial erau superioare, flegmatice, însă nu de puţin timp adelei i se citeşte groaza în ochi de cîte ori denisa se apucă să-i deconstruiască ţinutele. este groaza de a se întoarce la emisiunea radiofonică de folclor din craiova.

deniso, vere, smulge-i scalpul, trimite-o înapoi la radioascultători!

(nu am uitat-o pe marisa, însă trebuie să concedem că s-a poziţionat foarte prost în acest univers armonios, în, de fapt, bătălia cosmogonică în care denisa dă dosuri de palmă mai largi, la cîte trei deodată)”

Asta scriam zilele trecute pe facebook și, după îndemnul la scalpare, ar părea că particip mai intens la bunul mers al emisiunii decât am participat la ultimul Campionat Mondial de fotbal, câștigat de echipa cu care țineam. Și într-un fel așa este, pentru că, așa cum vorbeam mai demult, în epoca Insula Iubirii, cu Vlad Moldovan, reality show-urile astea n-au niciun sens dacă nu ții strong cu cineva.

Dar asta nu înseamnă că nu le văd pe fetele astea cum sunt – când spuneam de Morris, șeful de secție și fetele de la APACA, nu o spuneam pentru că Maurice ar indica spre șef de secție, dar pentru că fetele indică totuși spre APACA.

Și cu toate că ele, ca suflete, ca oameni în lume, indică spre APACA, poveștile lor (cele în care își contextualizează ținuta) se petrec mai mult în Paris și New York.

Aceeași senzație de sațietate cu Parisul trebuie să fi resimțit și concurenta Daniela, atunci când sezonul trecut ne-a mărturisit că tot în Franța se petrece și povestea ei, dar nu la Paris, ci în Șampein.

Ciudat, deși sunt materia primă a acestei emisuni crepsculare (pentru că din păcate voi, presa, o descoperiți cînd e deja agonică, cum se întâmplă în orice relație dintre mainstream și subculturi sau ca în poezia „La Steaua”), deși sunt, deci, materia de bază, despre concurente nu poți spune nimic: decât că ele împreună reprezintă magma ro care dă toată savoarea.

Un mic ocol, pentru a mă explica mai bine.

Fetele vs. Pelticul

Insula Iubirii, o adaptare ro după Temptation Island, a fost un reality mult mai hardcore decât Bravo, ai stil!. La Temptation Island nu m-aș uita o clipă, dar pentru Insula Iubirii am fost vândut de la primul episod parcurs, cel în urma căruia am încercat să impunem în conștiința contemporaneității, alături de prieteni valoroși ca Vlad Moldovan, Cosmina Moroșan sau Ruxandra Novac, hashtag-ul #detedreq. De ce Temptation Island, nu, Insula Iubirii, da? Din etno kink. Văzând pe monitor cum iubita îl trădează pe cealaltă insulă cu una dintre ispitele masculine puse la dispoziție de producători, un băiat din Temptation Island ar spune „OMG, she is such a bitch!”. Nimic din gloria lui Alin, spunând către monitor și, prin el, în simbol, către iubita sa, Alice – „mâna aia cu care îl mângâi: n-o s-o mai ai.”

Doar prin filtrarea ro ajungi la Pelticul, gelos că Alin se plimbă pe plajă seara alături de ispita feminină pusă la dispoziție de producători cu care ar fi vrut să se combine el, Pelticul. Deci doar așa ajungi să-l vezi pe acel băiat gelos îndreptîndu-se grăsun pe plajă către cei doi, cu un deget dus la obraz, și spunându-le să vină la masă, că oamenii ăia de la resort le-au făcut o cină specială, s-au chinuit, să nu fim țărani...

Așa și cu concurentele de la Bravo, ai stil!:  în emisiunea în care atunci când se consideră că ai stil ți se strigă „haț!”, ele sunt esenzză de ro. Și atunci când, călcată din greșeală pe picior, Andreea strigă către Marisa: „Marisa, m-ai călcat, ce pula mea faci???”, de fapt, noi toți strigăm „Marisa, ne-ai călcat, ce pula mea faci?”

Foto main: Bravoaistil.kanald.ro