Cine câștigă cu adevărat din programele de responsabilitate socială? Sunt bogații realmente preocupați de nevoile celorlalți și de schimbarea lumii în bine sau vor să perpetueze acest status-quo? Iată câteva dintre întrebările pe care jurnalistul și scriitorul american Anand Giridharadas le exploreză în volumul din 2019 Învingătorii iau totul. Cum ne înșală elitele pretinzând că vor să schimbe lumea, tradus în 2022 și la noi.
Cartea aceasta, o neceseară hate reading cum o numea o cronică The Guradian, este o lectură importantă pentru a înțelege unele dintre abuzuri de putere ale lumii contemporane. Citește un fragment mai jos.
În America, pretutindeni în jurul nostru se simte freamătul inovației – în companii și în economie, în cartierele și în școlile noastre, în tehnologiile și structura noastră socială. Totuși, aceasta nu a generat progres și o creștere a standardului de viață la nivel global. Oamenii de știință americani fac cele mai importante descoperiri în medicină și genetică și publică mai multe studii biomedicale decât omologii lor din alte țări; însă, în medie, starea de sănătate a americanului de rând este mai proastă sau se îmbunătățește mai greu decât cea a oamenilor din alte state dezvoltate. Mai mult, în anumiți ani, speranța de viață scade. Inventatorii americani au creat modalități uimitoare de a învăța, grație înregistrărilor video și a internetului, multe dintre ele fiind oferite gratuit; cu toate acestea, un absolvent obișnuit de liceu din SUA are astăzi rezultate mai slabe la citit decât unul din 1992. America a cunoscut o „renaștere culinară“, după cum susține o publicație, atât în zona piețelor agroalimentare locale, cât și a supermarketurilor care vând produse bio, dar n‑a reușit să îmbunătățească alimentația pentru majoritatea cetățenilor săi, incidența obezității și a bolilor asociate crescând constant de‑a lungul timpului. Instrumentele necesare pentru a deveni antreprenor par să fie mai accesibile ca niciodată unui student care învață programare online sau unui șofer de Uber, însă proporția tinerilor care au propria afacere a scăzut cu două treimi din anii ’80 până în prezent. America a dat naștere unui supermagazin de cărți online, Amazon, iar o altă companie, Google, a scanat peste 25 de milioane de cărți pentru uzul public. Totuși, rata analfabetismului a rămas neschimbată și procentul americanilor care citesc cel puțin un volum de literatură pe an a scăzut cu aproape un sfert în ultimii zeci de ani.
Guvernul are la dispoziție mai multe informații și mai multe modalități de a comunica cu cetățenii și de a le asculta doleanțele, însă acum numai un sfert dintre aceștia au încredere în el, așa cum s‑a întâmplat și în timpul tumultuoșilor ani ’60.
O societate de succes este o mașinărie a progresului. Preia materia brută a inovațiilor și dă naștere unei dezvoltări umane la scară largă. Dar mașinăria Americii s‑a defectat. Când roadele schimbării s‑au pogorât asupra Statelor Unite în ultimele decenii, cei foarte norocoși le‑au adunat aproape pe toate în coșurile lor. [...]
Astfel, milioane de americani, indiferent dacă au convingeri politice de stânga sau de dreapta, au cu toții același sentiment: că jocul egalității de șanse se întoarce împotriva lor. Poate de aceea auzim critici constante și vehemente la adresa „sistemului“ – fiindcă oamenii se așteaptă ca acesta să fie cel care transformă evoluțiile neașteptate în progres social. În schimb, sistemul actual – în America și în lume – a fost organizat în așa fel încât să direcționeze câștigurile inovației exclusiv către cei aflați în partea de sus a scării sociale. Averile miliardarilor cresc acum de două ori mai repede decât ale oricărui alt om, iar 10% din populația planetei a ajuns să dețină 90% din bogăția ei. Știind toate acestea, nu e de mirare că votanții americani au devenit, în ultimii ani, tot mai frustrați și mai suspicioși, îmbrățișând mișcări populiste de stânga sau de dreapta, aducând socialismul și naționalismul în centrul vieții publice, într‑un mod care odinioară părea de neimaginat, și cedând în fața a tot felul de teorii ale conspirației și fake‑news. Ambele tabere ideologice consideră că sistemul american este defect și că trebuie reformat.
Confruntate cu acest tip de furie colectivă, unele elite s‑au ascuns în spatele zidurilor înalte și în interiorul domeniilor lor extinse, apărând în public doar pentru a încerca să acapareze și mai multă putere politică, cu scopul de a se proteja de mulțimi. Dar, în ultimii ani, mulți americani favorizați de soartă au încercat să facă ceva, un lucru în egală măsură lăudabil și egoist: au încercat să ajute preluând frâiele problemei.
Învingătorii iau totul. Cum ne înșală elitele pretinzând că vor să schimbe lumea
Pretutindeni în jurul nostru, cei care beneficiază de acest statu‑quo profund inechitabil se declară partizani ai schimbării. Cunosc problema și vor să facă parte din soluție. De fapt, vor să controleze căutarea unor soluții. Ei cred că metoda lor își merită locul în avangarda schimbărilor sociale. S‑ar putea alătura sau ar putea susține mișcări inițiate de oameni obișnuiți, care caută să rezolve problemele comunității din care provin. Însă, mult mai des, aceste elite demarează ele însele inițiative, abordând schimbarea socială ca și cum ar fi doar un alt element din portofoliul lor sau o corporație pe care o pot restructura. Fiindcă se află la cârma acestor încercări de a realiza schimbări sociale, efortul depus le reflectă în mod firesc prejudecățile.
Majoritatea inițiativelor nu sunt democratice și nici nu reflectă soluții universale sau care să ducă la rezolvarea problemelor din societate. Acestea mai degrabă favorizează utilizarea sectorului privat și a veniturilor caritabile, modul profitabil de a aborda lucrurile și evitarea intervenției guvernului. Acestea reflectă o opinie extrem de populară potrivit căreia cei care beneficiază de pe urma unui statu‑quo injust – și instrumentele, mentalitățile și valorile care îi ajută să triumfe – sunt cei care pot contribui la eliminarea acestor nedreptăți. Prin urmare, tocmai cei susceptibili de a fi disprețuiți într‑o epocă a inegalității sunt redistribuiți în rolurile de salvatori ai omenirii aceleiași epoci a inegalității. Finanțatori atenți la problemele sociale, precum cei de la Goldman Sachs, caută să schimbe lumea prin inițiative de tipul „câştig de ambele părți“, cum ar fi „obligațiunile verzi“ sau „investițiile de impact“. Companii bazate pe tehnologie, ca Uber și Airbnb, se proclamă susținătoare a celor săraci, permițându‑le acestora să transporte oameni cu mașina sau să închirieze camere libere. Consultanți în management și minți luminate de pe Wall Street încearcă să convingă populația că ea ar trebui să conducă inițiativele vizând o egalitate sporită, prin preluarea unor funcții în consiliile de administrație și de conducere.
Conferințele și festivalurile dedicate inovațiilor, sponsorizate de plutocrați și mari afaceriști, găzduiesc discuții despre nedreptate și promovează „lideri de opinie“ care se rezumă la găsirea de soluții care să le îmbunătățească viața în cadrul sistemului defectuos, în loc să încerce să rezolve erorile acestuia. Companiile profitabile, construite în moduri îndoielnice și care folosesc metode nechibzuite, au departamente de responsabilitate socială corporativă, iar unii oameni înstăriți se laudă peste tot că „redau comunității o parte însemnată din profitul lor“ – fără să conteze faptul că poate ei înșiși au provocat probleme sociale grave prin felul în care și‑au construit averea. Forumurile elitelor, precum Institutul Aspen sau Clinton Global Initiative, îi îndeamnă pe aceștia să se autoproclame liderii schimbării sociale, abordând probleme pe care le‑au creat sau le‑au menținut chiar ei înșiși. A luat naștere un nou tip de instituții orientate spre comunitate, așa‑numitele „Corporații B“, reflectând convingerea că respectarea principiilor companiilor „luminate“ – mai degrabă decât, să zicem, reglementarea publică – ar fi garantul binelui public. Doi miliardari din Silicon Valley au finanțat o inițiativă de reformare a Partidului Democrat, unul dintre ei pretinzând, fără nicio urmă de ironie, că scopul lor este cel de a face auzite vocile celor lipsiți de putere și de a reduce influența politică a oamenilor la fel de bogați ca ei.
Elitele aflate în spatele unor asemenea eforturi vorbesc adesea despre „schimbarea lumii“ și „transformarea planetei într‑un loc mai bun“, devize mai des întâlnite în revoltele sociale decât în stațiunile de schi. Totuși, suntem puși în fața faptului de netăgăduit că în aceeași epocă în care s‑au străduit atât de mult să ajute, elitele au continuat să tezaurizeze o parte imensă a progresului, în timp ce viața americanului de rând nu s‑a îmbunătățit aproape deloc și cetățenii și‑au pierdut practic încrederea în toate instituțiile statului, cu excepția armatei.
Suntem pregătiți să ne punem viitorul în mâinile unor elite care și‑au asumat, după cum susțin, sarcina de a schimba lumea? Suntem gata să considerăm democrația participativă un eșec și să proclamăm că celelalte forme private de producere a schimbării reprezintă noua cale către progres? Este, oare, starea șubredă a autonomiei Americii o scuză pentru a ne vedea de ale noastre, lăsând‑o să se deterioreze și mai mult? Sau merită să luptăm pentru democrația adevărată, în care fiecare putem avea un cuvânt de spus? [...]
Întrebarea cu care ne confruntăm este dacă elitelor înstărite, care deja iau deciziile în economia lumii și exercită o influență enormă pe coridoarele puterii politice, ar trebui să li se mai permită să continue cruciada schimbării sociale și goana către a crea o lume egală. Singurul lucru mai bun decât controlarea banilor și a puterii este controlarea eforturilor de a pune sub semnul întrebării distribuirea banilor și a puterii. Singurul lucru mai bun decât să fii lup este să fii un lup însărcinat să păzească oile.
Miza jocului este cui ar trebui încredințată reformarea vieților noastre: unor guverne alese și răspunzătoare în fața oamenilor sau, mai curând, unor elite bogate care pretind că ne cunosc mai bine interesele. Trebuie să decidem dacă suntem dispuși ca, în numele unor valori dominante, precum eficiența și integritatea structurii sociale, să permitem uzurparea unor obiective democratice de către participanți activi din sectorul privat, care adesea aspiră cu adevărat să schimbe lucrurile în bine, dar care, mai întâi de toate, caută să se protejeze pe ei înșiși. E drept, la ora actuală, guvernarea este disfuncțională. Dar acesta este un motiv în plus să o considerăm o prioritate națională. Dacă ne prefacem că nu vedem problemele, democrația va slăbi și mai mult. Trebuie să ne întrebăm de ce ne‑am pierdut atât de ușor încrederea în motoarele progresului care ne‑a adus în punctul în care suntem astăzi – în eforturile democratice de a scoate sclavia în afara legii, de a interzice exploatarea copiilor prin muncă, de a reduce durata zilei de muncă, de a ține sub control drogurile, de a proteja contractele colective de muncă, de a crea școli publice, de a depăși Marea Criză Economică, de a aduce energia electrică în America rurală, de a construi o rețea de autostrăzi care să unească întreaga țară, de a consolida o Societate Măreață fără sărăcie, de a extinde drepturile civile și politice în beneficiul femeilor, al afro‑americanilor și al altor minorități și de a le oferi cetățenilor asistență medicală, siguranță și o bătrânețe demnă.
