Acest text este un interviu în 3, cu două autoare ale unei cărți despre traducere, trădare, iubire și scris. Pentru a reflecta atenția pe care autoarele o acordă limbajului, conversația a fost transcrisă în limbile în care a fost purtată: română, franceză și engleză. Limbajul folosit este uzual, deci nu lăsați franceza și engleza să vă sperie, citiți înainte.

Trado este a patra carte în patru ani pe care poetele Athena Farrokhzad și Svetlana Cârstean o publică în colaborare. Ediția suedeză, apărută în aprilie 2016, are coperți cartonate verzi care se deschid ca un triptic. Înăuntru, trei fante: din fiecare iese câte un fascicul al cărții. Ediția în română are tot coperți verzi, între care se succed cele trei secțiuni: poemele Trado, de Svetlana Cârstean, eseul Trado, de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad, și poemele Trado, de Athena Farrokhzad. S-a lansat la editura Nemira, în noiembrie 2016. Ambele ediții au fost scrise și traduse în dialog. La câteva zile după lansarea ediției românești, am purtat un trialog trilingv cu autoarele, înainte de lectura lor din Trado de la Librăria engleză „Anthony Frost”.

Actul de a traduce înseamnă să conservi visul revoluției.

Să-l conservi într-o limbă în care moștenirea revoluției este un coșmar.

Altfel cititorul ar putea crede că e vorba despre eșecul revoluției neîmplinite, când de fapt este vorba despre eșecul a ceea ce a fost împlinit deja.

 

Actul de a traduce înseamnă să reinventezi regina nopții.

Să păstrezi expresia, chiar dacă floarea e alta.

Altfel cititorul ar putea crede că aspectul botanic este cel important, când important este de fapt aspectul maiestuos al adevărului.

 

Actul de a traduce înseamnă să conservi visul pe care mama îl ia din mâna tatălui.

Să-l conservi chiar dacă visul nu e o abstracțiune, ci numele unei prăjituri.

Altfel cititorul ar putea să nu vadă visul ca pe ceva ce poate fi ascuns în căușul palmei.

(din eseul „Trado”, Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad. București, Editura Nemira, 2016. Pp.78)

Athena Farrokhzad s-a născut în 1983, la Teheran, în Iran, de unde familia ei a fugit în Suedia din calea Revoluției Islamice. Svetlana Cârstean s-a născut în 1969 la Botoșani, iar în 1994 a debutat cu poemul Floarea de menghină, într-un volum colectiv alături de Sorin Gherguț, T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat și Cezar-Paul Bădescu. Poemul avea să dea și titlul volumului de debut al autoarei, publicat 14 ani mai tâziu. În iulie 2014, Athena Farrokhzad a fost gazda unei emisiuni la postul public de radio din Suedia, în urma căreia liberalii țării s-au scandalizat că postul public i-a difuzat opiniile „comuniste și radical feministe”.

În vara lui 2013, Athena Farrokhzad și Svetlana Cârstean au tradus în suedeză volumul Floarea de menghină al Svetlanei, „mâncând cireșe la mine-n living și-n dormitor” (S.C.). În toamna aceluiași an, cele două autoare au lucrat împreună pe Skype la traducerea volumului Athenei, Vitsvit, publicat în noiembrie 2013 la editura Pandora M ca Albdinalb. „E o carte despre  imigrație, despre rasism”, povestește Svetlana, și arată publicului ediția suedeză: e o carte-obiect strălucitoare, cu coperți-oglindă care-au împânzit Facebook-ul de selfie-uri reflectate-n ele. E o carte despre „război”, intervine Athena în română – și publicul râde reținut, cu îngăduința și recunoștința pe care le simți când un străin, și încă unul atât de străin, se străduiește să pronunțe cuvinte românești.

Însă reacția noastră ascunde și o presupunere despre raportarea la limbaj, pe care procesul de lucru al Athenei și-al Svetlanei o demolează. „Ținem să spunem că suntem traducătoare împreună ale fiecărei cărți pe care am tradus-o - în contextul în care eu nu știu suedeza și ea nu știe româna.” (S.C.) Exact de acolo a apărut Trado. După munca la traduceri, „am crezut că ne vom opri, la fel cum am crezut că ne vom opri după atelierul de traduceri de la Stockholm. Dar am început să scriem texte noi. Fiecare bântuia textele celeilalte. Devenisem personaje în textele celeilalte.” (S.C.)

Svetlana a spus: Oare tu înțelegi cât de fără rost e să vorbești cu cineva care nu îți înțelege limba maternă. E ca și cum ai semăna sâmburi de fructe în mare.

Svetlana a spus: Tăcerea cu care scrii despre mine nu compensează abundența limbajului nedrept cu care îmi țintuiești viața în interiorul poemului.

Svetlana a spus: Oare tu înțelegi că felul în care îmi revendici viața mi-o face imposibilă.

Svetlana a spus: Venerația cu care scrii despre mine ca despre o soră nemiloasă nu o consolează în nici un fel pe mama care plânge între rândurile poemului tău.

*

Svetlana a spus: Cum se spune în limba ta: Svetlana nu spune.

(din „Trado”, Athena Farrokhzad, pp. 134-135)

„Începusem din prima zi de lucru cu Athena în atelier să conștientizez niște conținuturi pe care deja le exprimasem în Floarea de menghină și altele pe care nu le exprimasem încă – conținuturi politice, în sensul foarte larg al cuvântului, dar nu numai politice. Prin urmare, am început să scriu despre asta”, povestește Svetlana Cârstean. În toamna lui 2014, cele două autoare au citit din nou împreună, la Târgul de carte de la Göteborg. Atunci s-a-ntâmplat ce stătea să se-ntâmple: reprezentanții celor două edituri suedeze ale autoarelor, prestigioasa Albert Bonnier a Athenei, respectiv mai mica editură Rámus a Svetlanei, le-au propus să scrie o carte împreună. „Tot ce am făcut noi a fost organic. Niciodată nu ne-am pus problema să scriem o carte împreună. Noi pur și simplu puneam în act ceea ce se întâmpla, dar nu aveam noi planuri editoriale legate de noi însene. Ne-am speriat un pic, dar după o zi – après un jour de pensées, on a décidé la structure...” (S.C.) „Oui. Qui est comme ça, en fait”, spune Athena și deschide ediția în limba suedeză.

„Is there any order in which you’d like the three sections to be read?”, le întrebasem ceva mai devreme pe autoare. „My impulse was to read Svetlana’s text first, then yours, then the essay in the middle. But does the order of reading matter?”

Athena: I think that both in the Romanian version and in the Swedish version they are in this order: Svetlana’s [text] comes up first, then the essay, and then mine. I think that was the natural order of things, both for us and for our publisher.

Svetlana: That was the succession… Asta a fost succesiunea. Nous avons écrit dans cette succession. Ça était naturellement. Parce que c’est moi qui a écrit le premier et ça était au début… Înțelegi?

„Înțeleg, înțeleg”, mă grăbesc să adaug, deși relația mea cu limba franceză se bazează pe rușine – rușinea că o înțeleg, dar n-o vorbesc, rușinea că n-o să am niciodată o pronunție la fel de bună-n franceză ca-n engleză. Rușinea că m-am temut de interviul ăsta, tocmai pentru că bănuiam că va include franceză, engleză, română, dar nu știam cum o să negociem spațiile de înțelegere dintre noi. Svetlana și Athena comunică preponderent în franceză, Athena îmi vorbește mie în engleză, iar Svetlana îi răspunde în oricare dintre cele două. Mie Svetlana îmi vorbește, desigur, în română. Mă simt naufragiată pe o insulă de o persoană, dar cu poduri către toate direcțiile.

Svetlana: C’était, au début, mes poèmes de Gravitation, mais quelques poèmes qui étaient dédiés à Athena dans la partie nommée Les révolutions. Après, techniquement et pratiquement, nous avons écrit l’essai ensemble. Cependant, Athena travaillaient. Mais c’est [l’essai] qui a été fini le dernier. Et, d’un certain point de vue, c’était ça l’ordre naturel…

Athena: C’est l’ordre des choses. Mais cet ordre est naturel non seulement à cause de ça, mais aussi parce que… also because, in this order, the texts become more and more abstract. (Către Svetlana.) Yours is more indulged in the materiality of things. The essay is too, for a bit, but it’s more on the level of discourse. And mine is only on the level of discourse. So it’s sort of…

Aici Athena sugerează din gesturi o scară și fluieră scurt. Cât Athena și Svetlana schimbă replici între ele, eu am alunecat un pic în textura limbilor străine în care ne-nțelegem. În fiecare, dacă ești atent, poți să ghicești limba maternă – ascunsă prin frânturi de frază cu o topică calchiată, prin particularități de frazare și pronunție. „It’s like a progression?”, o-ntreb pe Athena. „Yeah”, zice ea, „a progression!” Trado, o carte-scară, e o progresie și o schimbare de paradigmă, scrie Maria Küchen în Sydsvenskan: „În centrul sistemului solar al literaturii nu există un eu poetic individual, ci doar textul!” Întreb: „Do you think gender played an important part in arriving at this model based on dialog and exchange?” „Definitely!”, zice Athena. „And do you think it can be replicated?”

Athena: It wouldn’t be interesting to replicate. To me, this book is a suggestion.

Svetlana: A proposal.

Athena: Yes, a proposal to the world of literature and culture, in two main ways. One is a proposal to render the translator as a very important literary figure, as someone who is not invisible, but a co-creator. To blur the lines between writing and translating. Also, to blur the timeline between writing and translation. To reverse it, turn it the other way around, that the translation precedes the original. That is one proposal.

Svetlana: Il est un traducteur ; par définition, il est un transporteur, il est un auteur, il est un personnage en même temps.

dacă iar ai luat rufele mele ca să le speli

 

dacă bluza cu flori roșii

pe care am purtat-o la Malmö

se învârtește char acum

în mașina ta de spălat

alături de bluza cărămizie

pe care ai purtat-o la Malmö

 

atunci pământul acesta

de sub mașina de spălat

care-ți va aparține ție

numai când unul dintre ai tăi

va fi îngropat în el

îmi aparține acum

înainte de vreme

pentru 45 de minute

și mie.

(…)

*

nimic nu-i haotic

în rotațiile mașinii

în spălarea rufelor noastre

nimic nu-i haotic

în această întâlnire

în poezie

nimic nu-i haotic

totul e lux

calm și

voluptate a

trădării

 

nimic nu-i haotic

în cuvintele noastre

iar limba pe care-o vorbim

în timp ce mașina spală

n-are un nume

de țară

e doar

limba noastră comună

(din „Trado”, Svetlana Cârstean, pp. 134-135)

Athena: Another proposal is to blur the lines between the writer and the reader. And the writer and the writer, somehow. Because, in the modernist tradition, there is this idea of the writer as a solitary person, a phenomenon, who needs to isolate himself from the surrounding work, in order to find the uniqueness of his voice. And then be influenced by higher powers, in order to create art and magic. I think this ideal myth is something we’re all very seduced by. But this idea of isolation and uniqueness is something that I’ve always had very strong problems with. Because I’m also very interested in the voices that could emerge from collaboration, from actually not isolating yourself. From plunging into ‘the Other’. The Other as a person, the Other as a phenomenon. There is something non-solitary, non…

Athena caută cuvântul. „Competitive?”, zic. „Competitive!”, exclamă și Svetlana.

Athena: … non-competitive, precisely! Being non-competitive, for me, is coded female. We had a Swedish critic describe it as “an anti-phallic esthetic”. But the idea is not to go on and penetrate and reach to the other side. The idea is this constant braid, you know?

Svetlana: And to insist in a real communion of the word. Not to just take and leave.

Athena: I think some men in the world of literature—I don’t know about here, but in Sweden, they have been very provoked by this. By the fact that women collaborate without them. Here is a book in which two women have very clearly—in the sense of style, character, experience, and everything—turned towards one another. They have not turned towards a man.

„Au fost voci și-n literatura română…?”, mă întorc spre Svetlana - dar îmi dau seama că vreau s-o mențin și pe Athena din dialog. „Have there been any voices in Romanian literature to suggest this attitude?”

Svetlana: Nu au fost până acum, poate pentru că nici n-a fost timp. Poate pentru că, așa cum zona feministă nu este încă foarte asumată, nici machismul nu este asumat. Machism despre care eu cred că există foarte intens în spațiul nostru cultural.

Athena: In Sweden, also.

Svetlana: Nici nu cred că va fi o reală asumare. Există foarte mulți actanți bărbați în peisajul nostru cultural care știu foarte bine că e ok să nu arăți asta și își palmează foarte reușit propriul machism, pe care-l perpetuează. Să nu ne facem iluzii. Nu știu dacă-și vor asuma. Nu s-a ridicat încă uleiul ăsta atât de la suprafață încât să fie asumată dezbaterea, cum este în Suedia. Dar vom vedea. Poate că asta se va vedea deocamdată în termeni de solidaritate cu cartea. În poezia românească există mai multe tipuri, mai multe layere de mainstream, izolate în găști. E interesant să vedem cum se vor raporta la carte aceste layere ale mainstream-ului poetic.

Trec din nou la engleză, pentru că am ajuns la granița cu o discuție explicit politică. „How would you describe the current political role of the translator?”

Athena: The book is about the translator as a friend, as a character, as a writer—or not—, but also as a political figure. About translation as a political phenomenon. In our cultural history and in our history of ideas, words and the translations of words have been very much linked to the sense of defining the ‘I’, the ‘We’, and the ‘Them’. Defining the limits of community. We write about the Shibboleth, for instance, and the Tower of Babel. For me, even if we don’t write, “This is a political issue!”, all these things are very clearly connected to power. The fact that mastering a language or not mastering a pronunciation can lead to your life or death. The fact that the conquered or colonized cultures have to translate themselves in order to be comprehensible.

Svetlana: De fapt, traducerea în sine are semnificație politică, pentru că ține de graniță, de frontieră, și este modul cel mai direct – deși pare indirect – de a călători. De a trece granițele și a supraviețui propriei migrații dintr-o limbă în alta. În mod automat există un conținut politic pe tema asta. Într-adevăr, avem această parte despre șibboleth și despre semnificația unor sunete care în mod normal nu au semnificație. Această diferență între și- și si-, pronunțarea lui și- ca si-, sau a lui si- ca și-...

Athena: You need to translate yourself in order to survive!

Svetlana: ... de care depinde propria supraviețuire la un moment dat și care capătă, implicit, o semnificație enormă în contextul trecerii graniței. Ne-a întrebat cineva în Suedia într-un interviu: „Care-ar fi cuvântul care ar trebui pronunțat astăzi pentru supraviețuire, ca să treci o graniță?” C’était quelqu’un en Suède, je ne me rappelle plus qui, peut-être une fille pour la radio, chez toi, qui nous a posé la question : «Quel serait le mot aujourd’hui à prononcer pour passer la frontière ?» J’ai répondu que ces sont les noms. I-am răspuns că numele sunt cele care-ar trebui să fie pronunțate corect. Și cei care te primesc să pronunțe corect. Asta m-a trimis la un vers din Vitsvit al Athenei: „Fratele meu a spus: Aș vrea să mor într-o zi într-o țară în care să mi se pronunțe corect numele.”

[…] Când Efraimiții au pierdut războiul împotriva Galaaditenilor au încercat să se întoarcă acasă. Dar vadul Iordanului era ocupat de învingători. Cartea Judecătorilor ne spune că numai cei care puteau pronunța cuvântul șibboleth aveau dreptul să treacă granița. Cum în limba Efraimiților nu exista sunetul sh, ei nu erau capabili să pronunțe cuvântul la fel ca stăpânii victorioși. Și pentru că nu puteau pronunța cuvântul, patruzeci și două de mii dintre ei au fost uciși la malul apei. La graniță, schimbarea veșmântului lingvistic e o bună strategie pentru a trece de partea cealaltă. Pentru a supraviețui, trebuie să te traduci. Trebuie să te transmiți în limba celuilalt, în așa fel ca celălalt să nu-și dea seama că ești un celălalt.

(din eseul „Trado”, Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad, pp. 85)

Dacă până acum vorbeam despre anularea distanțelor între limbaje, ultima mea întrebare vine din emisfera cealaltă, a locurilor comune lingvistice. „We speak about things being ‘lost in translation’. And then betrayal, trădarea, has a violent connotation. I’m wondering if and how the two of you experienced such loss or violence, while working on the text.”

Athena: Not so much, even if we forced the other to rewrite and work on things. I hear if [the translation] sounds the way it’s supposed to sound, even if i don’t speak Romanian—and you hear if it doesn’t sound the way it’s supposed to sound. So, we really forced each other to work, and work, and work until it was good, but I don’t worry about this. I’m not too fond of this notion of ‘lost in translation’. I think it’s bullshit, really.

Svetlana: It’s just an expression.

Athena: It’s an expression that’s a bit essentialist, I would say. Saying “Something is lost in translation!” and “You should read a poem in its original language!” is a way of saying that there’s an essence that will be lost. I don’t believe in that! Because I think this book is about what is gained in translation.

Svetlana: I think we never had this kind of thinking about loss.

Athena: I work a lot with what poetry does, which is sounds. Sound is the first thing that is ‘lost’, because it’s very often impossible to repeat. I work with alliterations, for instance, which are immediately lost. But there are a lot of alliterations [in the translated text] that I haven’t written. That emerge. So, you lose somewhere and you gain it somewhere else.

Svetlana: It’s very relevant to this line from Vitsvit. Există o expresie foarte relevantă pentru această situație, care, iată, e relevantă inclusiv pentru Trado, și care ne-a adus într-o situație simultană de traducere și de trădare. „Ce pierzi în leagăne, câștigi în carusel”.

Athena: It exists in English, also. "What you lose on the swings, you gain on the roundabouts.”

Svetlana: Atunci am fost în situația de a traduce, de a produce o expresie similară în română – și mi-am dat seama că nu avem acest tip de gândire. Gândirea pe câștig, în sensul frumos al cuvântului. M-am dus imediat spre expresia pe care-o avem noi: „ce iei pe mere, dai pe pere”. Mi s-a părut foarte tipic gândirii noastre, care merge pe pierdere, pe perdant, pe pagubă. Dezbătând și negociind cu Athena, mi-am dat seama că este foarte important pentru ea să exprime ce câștigi. Și-atunci am decis să răstorn expresia românească, deci să schimb în sistemul limbii mele expresia și să spun: „ce dai pe mere, iei pe pere”. E relevant pentru toată munca noastră, într-un fel. Da, dacă aici pierzi o aliterație, cu siguranță limba în care ajunge textul va crea o altă aliterație în altă parte. În plus, noi ne citim foarte mult cu voce tare una alteia… On lit à haute voix, l’une à l’autre. Și chiar dacă nu ne cunoaștem limbile fiecăreia, sesizăm la nivel de sound ce se-ntâmplă în textul tradus. Urmărim pe textul celeilalte, vedem lungimea cuvintelor, lungimea frazei, sunetele. Ai un ve care se repetă într-un loc și-l vezi: ve, ve, ve, ve... Privim cu foarte mare atenție toate aceste detalii și ținem cont de ele. Și-atunci, există un balance bun, până la urmă.

Athena: But, you know, writing in itself, the act of writing, is also suggesting one version. When you say ‘lost in translation’, you’re somehow implying that there is one original—an original that has no versions. But the original, when I write the poem in Swedish, is also a translation of experience. It’s just one version of the experience, which could also be translated otherwise.

Traducerea ca pretext pentru a scrie.

Scrisul ca pretext pentru a iubi.

Iubirea ca pretext pentru a trăda.

Trădarea ca pretext pentru a traduce.

(din „Trado”, Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad. București, Editura Nemira, 2016)

Fotografiile principale, obținute prin amabilitatea editurii Nemira, au fost realizate de Khashayar Naderehvandi.

Interviul a fost editat pentru lungime și claritate. Karin Budrugeac a contribuit la transcrierea fragmentelor în limba franceză.