David Bowie, unul dintre cei mai creativi artiști din istoria muzicii moderne, nu a revoluționat cultura pop doar prin cântecele sale, ci și prin prezența sa scenică, prin scenografia, vestimentația, machiajul și coafurile sale. La acestea din urmă o contribuție esențială a avut-o și stilista Suzi Ronson, care a intrat în cercul de apropiați ai soților Angie și David Bowie după ce a creat imaginea iconică a personei Ziggy Stardust pe care cântărețul britanic și-a construit-o la începutul anilor ’70. Martoră a unei perioade culturale efervescente, Suzi Ronson a publicat anul trecut un memoir incitant, care înregistrează atât procesul prin care David Bowie a devenit unul dintre cele mai mari staruri ale muzicii rock, cât și parcursul lui Suzi Ronson prin lumea muzicală a perioadei – stilista a colaborat și cu alte nume importante, ca Iggy Pop sau Lou Reed. Eu și domnul Jones a fost publicată recent la editura Magga Books, în traducerea Oanei Maria Zaharia, prilej cu care am invitat-o pe autoare să ne povestească despre intențiile acestei rememorări și despre dificultățile de a scrie despre o figură controversată ca David Bowie, hipercunoscută și plină de mister în același timp.
Scena9: Cartea ta ne oferă o perspectivă directă și fascinantă asupra vieții lui David Bowie, precum și a ta, plină de detalii intime și de povești captivante. De ce te-ai decis să scrii cartea asta după toți acești ani?
Suzi Ronson: M-am gândit de multe ori să scriu o carte, dar cum nu sunt o persoană deosebit de educată, nu am fost foarte sigură că aș putea face asta. Când am cunoscut-o pe Meg Bowles, producător senior la The Moth, aceasta a fost interesată de experiența mea așa că am scris împreună povestea mea Moth. Am interpretat această poveste în toată America timp de doi ani, ceea ce mi-a oferit multă încredere în mine. M-am gândit că dacă pot să scriu o poveste de 10 minute despre David Bowie atunci pot scrie și o carte. Așa am început.
Eu și domnul Jones. Viața mea alături de David Bowie și Spiders from Mars
Care a fost cea mai dificilă parte și care a fost cea mai satisfăcătoare în procesul de rememorare și de scriere a cărții?
Cea mai dificilă parte a scrierii acestei povești a fost încercarea de a fi intimă fără a trăda confidențe. Am fost foarte apropiată de David în perioada în care am lucrat cu el și, în cea mai mare parte a timpului, eram doar noi doi în cabina de probă înainte de spectacol, în timpul spectacolului și, uneori, pentru o vreme după spectacol. Bineînțeles că făceau și tot felul de prostii, erau o trupă rock. Nu am vrut să împărtășesc lucruri despre care credeam că ar trebui să rămână confidențiale.
Una dintre cele mai satisfăcătoare părți ale scrierii cărții este că simt că am clarificat contribuția lui Angie, a soțului meu, Mick Ronson, importanța trupei și rolul meu în crearea omului care a devenit Ziggy Stardust. David nu a făcut-o singur. A avut parte de mult ajutor. De asemenea, trebuie să-l amintesc pe managerul său, Tony Defries, care mi-a fost mentor și a avut mult de-a face cu succesul inițial al lui David Bowie. Spunând asta, nu vreau să-i iau din meritele lui David. Cântecele erau ale sale, interpretarea a sa, curajul al său. Poate că l–am ajutat pe David Bowie, dar niciunul dintre noi nu ar fi fost acolo fără el.
Ai menționat de câteva ori în prima parte a cărții cum te-ai simțit constant inadecvată în lumea dominată de cuplul Bowie. De asemenea, a durat ceva timp ca să devii angajată oficial de ei. Integrarea ta lentă în anturajul lor a fost din cauza ezitării tale sau a lor?
A fost o combinație a ambelor. Pe cât de fascinată eram de lumea lui David și Angie de la Haddon Hall, pe-atât mă speria. Căutam de ceva vreme o cale de ieșire din existența mea suburbană, iar acest lucru părea să fie promițător, dar, când am primit în sfârșit slujba, îmi amintesc că mă gândeam: „Dumnezeule, voi pleca la drum cu o trupă de rock’n’roll”, iar gândul acesta mi-a provocat în mod egal plăcere și teroare. David, Angie și prietenii lor erau atât de sofisticați, încât nu mă simțeam la locul meu. Vorbeau despre oameni de care nu auzisem niciodată, fuseseră în locuri despre care citisem doar în ziare. Eram intimidată. Singurii oameni care erau ca mine erau membrii trupei, niște simpli băieți din Hull.
Pentru cei născuți în ultimii 20 de ani, impactul muzicii și al personalității provocatoare a lui David Bowie în anii ’70 este greu de înțeles. Cartea ta este utilă tocmai pentru că ne oferă contextul necesar și perspectiva oamenilor care au fost surprinși de sosirea lui Ziggy Stardust. Ce a însemnat atunci fenomenul David Bowie?
Când David a apărut ca Ziggy Stardust a fost complet diferit de orice altceva de pe scena muzicală din acea vreme. Pe scenă purtau costume, erau machiați și coafați. Făceau un adevărat spectacol, nu doar urcau pe scenă și cântau o grămadă de cântece în blugi și tricouri. Era ca un spectacol de teatru. David a fost scandalos, a făcut ce-a vrut cu presa. Când a anunțat că este gay, Anglia și-a ținut respirația, nimeni nu mai făcuse ceva asemănător înainte. Cu toate acestea, puteai spune lucruri scandaloase, puteai acționa într-o manieră scandaloasă, dar, dacă nu aveai talentul să le susții, toate acestea nu ar fi funcționat niciodată. David a avut talentul și a performat, împreună cu Spiders, ca nimeni altcineva.
Venind vorba de sexualitatea lui David Bowie, ai abordat acest subiect încă de la începutul cărții. Ai simțit că este un capitol al vieții sale încă relevant pentru noi astăzi, pentru a înțelege mai bine atât cine a fost el, cât și ce a creat?
Nu, nu prea cred. Sunt de părere că anunțul că este homosexual a fost o modalitate de a atrage atenția, nu a avut prea multă legătură cu muzica lui. Dacă ar fi spus că a venit de pe altă planetă, ar fi fost mai relevant. Cred că David a fost foarte important pentru bărbații gay, care au crezut că el este salvatorul lor. Aceștia au devenit mai vizibili, mai acceptați, mai puțin temători. Se pare că i-a ajutat să fie cine sunt și a devenit la modă să fii homosexual. Cu toate acestea, erau mult mai multe fete în patul lui decât bărbați. Privind în urmă, toată povestea cu homosexualitatea sa pare să fie un pic ironică, în opinia mea.
Un lucru care mi se pare foarte interesant în cartea ta este atenția pe care o acorzi condițiilor materiale ale lumii în care ai trăit. Vorbiți despre bani, clasă, statut social. De unde provine acest tip de privire? Te-a ajutat acest aspect să navighezi prin toate cercurile sociale în care te-a adus profesia ta?
Privind înapoi la anii ’70, oamenii s-ar putea să nu-și amintească cât de ignorantă era societatea în ansamblu. Nu eram conștienți de modul în care trăiau alți oameni, ce făceau sau cum se comportau. Făceam parte din clasa de mijloc, mama și tata aveau casa lor și se simțeau norocoși. Știam că nu suntem bogați, dar nu m-am simțit niciodată săracă, doar plictisită. Făceam parte din clasa de mijloc și tânjeam după aventură. Oamenii nu erau expuși nici la culturi diferite. Aveam 15 ani când familia noastră a plecat pentru prima dată în vacanță în Spania. Programa școlară nu conținea nimic care să mă pună pe gânduri. În lumea mea, toți oamenii erau la fel și asta era norma.
Când ai creat look-ul legendar a lui Ziggy Stardust, era prea devreme să realizezi ce impact va avea această imagine. Având în vedere toată munca ta, cum te simțiți cu privire la faptul că ai contribuit decisiv la unele dintre cele mai iconice imagini ale culturii pop din secolul XX?
Dacă cineva mi-ar fi spus că voi mai vorbi despre această tunsoare 50-60 de ani mai târziu, nu i-aș fi crezut. Știam că era o tunsoare bună, chiar genială, toată lumea o copia și când fanii au început să vină la concerte cu aceeași tunsoare am știut că era ceva special. Culoarea a fost grozavă, forma a fost grozavă, felul în care stătea după ce am uscat-o a fost fabulos. David a fost persoana perfectă pentru a avea acea tunsoare. Mi se părea că și The Spiders arătau foarte bine.
Nu te-ai ferit de aspectele mai întunecate ale vieții lui David Bowie, cum ar fi foamea sa de faimă, abuzul de droguri sau prezența unor fane minore în jurul său și al trupei. V-a fost teamă că cititorii ar putea înțelege greșit toate acestea sau ați considerat că este necesar să spuneți lucrurile așa cum au fost?
Cred că o mare parte din ceea ce am scris este de notorietate publică. Cu siguranță am citit despre abuzul de droguri al lui David de multe ori și a recunoscut și el asta. Cred că unele dintre acele fane foarte tinere au scris propriile propriile cărți sau au fost intervievate în ziare. Da, erau și fane foarte tinere, am fost la fel de șocată, dar pe una dintre acestea a lăsat-o la hotel chiar mama sa! Nu am știut cum să reacționez. Ele au vrut să fie acolo. Situația asta a fost tratată atât de normal atunci, e un pic diferit astăzi, nu-i așa? David a declarat că era bisexual ca mai apoi să evite subiectul acesta, dar atunci când am fost în preajma sa era foarte direct și sincer în legătură cu asta. Pentru a deveni un star, trebuie să fii un anumit tip de persoană, foarte concentrată, motivată și egoistă. Cred că David Bowie a devenit o persoană mult mai plăcută pe măsură ce a îmbătrânit, dar când l-am cunoscut eu era foarte hotărât și nimeni nu-i stătea în cale.
Eu și domnul Jones este, de asemenea, o privire asupra uneia dintre cele mai revoluționare epoci din istoria muzicii. Credeți că va mai exista vreodată ceva asemănător în muzică sau în cultura pop?
Sper că da. Fiecare generație are propria sa muzică, propriile sale vedete, propria sa societate. Astăzi avem evoluția megastarului. Taylor Swift, Beyoncé, Harry Styles. Oameni care pot umple stadioane din întreaga lume. Noi nu eram capabili de așa ceva; tehnologia nu exista. Pentru mine, un copil al anilor anilor ’70, nu va fi niciodată ceva mai bun decât asta. Muzica, The Beatles, The Rolling Stones, moda, și, pentru mine, David Bowie. Cred că am avut parte de ce e mai bun. Îmi pare rău pentru copiii de azi lipiți de ecranele lor.
Care este cel mai important lucru pe care ți-l dorești ca această carte să îl spună despre David Bowie și relația ta cu el cititorilor?
Oferă-ți o șansă, fii curajos – s-a spus de multe ori, dar este adevărat. Fă ceva care te sperie, ieși afară, privește lumea, nu te mulțumi cu status quo-ul. Dacă vrei aventură trebuie să mergi și să o găsești. S-ar putea să nu iasă întotdeauna bine, dar încearcă din nou.
Fotografie principală: © Hayley Benoit
