Mă uit în carnețelul cu însemnări și mă apucă groaza. „T”-ul mare e ba încârligat, ba drept, curba de la „p” coboară sub linie, „r”-ul e ca Munții Dobrogei, cei mai vechi munți ai României. Pot înțelege ce-am scris doar dacă asociez două cuvinte mai clare cu unul care seamănă a electrocardiogramă. Cum am ajuns în halul ăsta?
Scriu de mână din perioada Revoluției române. Am exersat întâi pe caiete de treabă, cu mai multe rânduri de linii care îmi țineau literele în chingi. Am continuat pe dictando și încă era bine, literele erau încă suple și aveau bucle, și doamna învățătoare mă lăuda. După aia m-am levenit, iar mai încolo a venit vârsta rebeliunii, când am decis să rup normele și să scriu de tipar, cu „T”-uri ca niște cruci și “A”-uri pătrățoase. Mi-am băgat mințile-n cap abia când profa de română mi-a zis că scrisul ăla ar putea fi considerat semn la examenul pentru liceu. Voiam la liceu.
Odată cu apariția colilor de Word și a Times New Roman-ului aferent în viața mea, scrisul s-a tot lățit pe pagini de carnețel, s-a tot mototolit. Mi s-a întâmplat să iau interviuri și să punctez chestii mai importante cu liniuță, iar personajul să devină curios și să se uite peste mâna mea, să vadă ce-aș avea de zis despre el, dar să-mi mărturisească apoi resemnat că n-a înțeles nimic și să se lase în voia tastelor mele. De multe ori n-am reușit să-mi mai descifrez propriile cuvinte și le-am lăsat să se usuce prin pagini, ca niște fructe neculese la timp.
Mi-am zis că nu-i nimic, asta înseamnă că am personalitate și personalitatea mea vine la pachet cu o caligrafie unică. În orice caz, n-avea de ce să-mi fie rușine: mai toată lumea trăiește cu durere scrisul de mână. Tot ce depășește trei fraze mâzgălite se lasă cu dureri la nivelul degetelor, dureri de umăr, mici traume. Nu prea mai scriem de mână, de când avem prelungiri electronice în vârful degetelor care creează instantaneu fonturi serifate și neserifate, stocate automat, convenabil, sigur. Mulți avem însă senzația că pierdem ceva, că scrisul făcea parte din noi. Și nu știm unde să căutăm răspunsurile.
Multe surse consideră grafologia drept o pseudoștiință, cam la fel ca astrologia. Chiar și-așa, am vrut să văd ce-mi poate zice despre scrisul de azi Timea Gaspar, președintele Asociației Grafologice din România. Organizația are 17 membri, funcționează din 2004 și își propune, între altele, să promoveze „cercetarea grafologică pe plan pedagogic, psihodiagnostic, criminalistic precum şi în cadrul ştiinţelor umane”. Gaspar a terminat Facultatea de Psihologie și a prins drag de grafologie de la mama ei, Andreea Gaspar, care a înființat sociația și a ținut cursuri post-universitare despre scris.
Cine apelează la un grafolog?
Sunt persoane din orice domeniu, curioase de o analiză de personalitate, pentru cunoștințe generale sau pentru auto-cunoaștere. [Grafologia - n.r.] se mai aplică la copii, pentru probleme de învățare, probleme de integrare și de genul. Se mai poate utiliza și în criminalistică, ceea ce este un pic mai cunoscut. Se face și confuzie între expertiza grafică și grafologie, dar nu sunt același lucru. Apoi, în domeniul medicinei, pentru descoperirea anumitor boli sau predispoziții spre anumite probleme.
Sunt și teste grafologice care se fac în timpul interviurilor de angajare.
Exact: în angajare, în resurse umane, în orientare profesională.
Asta e o practică care devine mai răspândită sau mai limitată?
În afara țării este foarte răspândită și chiar se folosește. Sunt anumite firme care cer și CV-uri scrise de mână. La noi în țară nu prea există interes pentru așa ceva, din păcate.
Puteți să-mi dați câteva exemple de cazuri de care v-ați ocupat și care vi s-au părut interesante? Lucruri pe care le-ați descoperit în scrisul oamenilor?
Am avut cazuri de depresie, care erau în ultimul hal. Cu ajutorul grafologului și cu grafoterapia împreună, chiar s-au vindecat și și-au revenit.
Grafoterapia înseamnă exersarea unui anumit tip de scris?
Este ceva complex. Există și terapie prin scris. Prin grafocontrol se schimbă anumite elemente în scris și, pe baza schimbărilor respective, se schimbă trăsături de caracter.
Care sunt primele elemente la care vă uitați?
Când se face analiza complexă, începem de la elementele mari: așezare în pagină, alineate, aspectul scrisului, adresare, semnătură și așa mai departe. Treptat, intrăm în elementele mai mici: până la accente, la legăturile dintre litere, deși primele lucruri care-ți sar în ochi sunt elementele mai mari, care se văd la prima vedere. Însă nu astea sunt cele mai importante. Cele mai importante sunt elementele mici, ceea ce numim "micro-structură". Ce vedem la prima vedere nu are așa o mare semnificație din punctul nostru de vedere. Fiecare are în scris câteva lucruri care sunt foarte specifice, care sar în ochi, care sunt oarecum individuale.
Elementele astea trebuie corelate cumva, nu?
Da, exact. Noi avem un fel de motto: "Un semn nu este semn". Pentru noi, doar faptul că se înclină spre stânga sau dreapta sau că e scrisul mare sau mic nu înseamnă nimic.
Unele studii au concluzii rapide: liniuța de la T mai scurtă sau mai lungă înseamnă că ești sau nu ambițios. Bănuiesc că nu-i atât de simplu.
(Râde) Chiar așa nu se poate spune. Există posibilitatea să fie așa, poate fi un semn sau ne putem gândi la așa ceva. Însă dacă nu este confirmat și de alte semne, care de obicei sunt micro-elemente, nu putem afirma acest lucru. Și noi am văzut foarte multe articole în reviste, în ziare, că "dacă scrisul se înclină într-o anumită parte, e așa sau altcumva". Un singur semn are foarte multe înțelesuri pozitive sau negative. Trebuie făcută tot timpul o sinteză în urma analizei.
E valabilă percepția asta, că femeile scriu mai frumos decât bărbații?
Există scris tipic de femei și scris de bărbat. Dar pentru că scrisul reflectă personalitatea și caracterul, așa cum sunt și femei mai masculine, și bărbați mai feminini, scrisul reflectă trăsăturile și nu calitățile fizice. Am întâlnit foarte multe cazuri în care puteam să jur că este femeie și de fapt era bărbat. Ăsta e un lucru care trebuie știut înainte de analiză. De asemenea, trebuie să știm dacă este stângaci sau dreptaci. Pentru că un scris de stângaci se interpretează altfel.
Scrisul fiecăruia se modifică de-a lungul vieții.
Da, până la moarte se modifică. După cum se dezvoltă o persoană, așa se schimbă și scrisul.
Sunt anumite vârste la care se schimbă scrisul?
Nu neapărat vârste, sunt mai mult întâmplări sau evenimente din viață. Sau depinde de felul în care se maturizează fiecare. Până la vârsta de 16 ani, scrisul se schimbă foarte repede și foarte mult: chiar de la o lună la alta poate să pară alt scris. Așa e perioada aceea. Adolescenții, copiii se schimbă foarte mult. Până își găsesc stilul, până se automatizează scrisul, se schimbă foarte mult. De aceea, până la 16 ani nu e recomandat să facem analiză complexă de personalitate, ne concentrăm doar asupra anumitor probleme școlare sau sociale. După vârsta aceea, schimbările sunt mai lente, scrisul e oarecum stabilizat. Se mai schimbă odată cu evenimentele majore din viață. Fiecare, dacă are o traumă sau anumite probleme, imediat își schimbă și scrisul. După aceea, cu bătrânețea, iarăși: cum o persoană începe să se degradeze, și scrisul își pierde din calități.
Pentru a face o analiză, cum procedați? Îi cereți respectivului "bucăți" de scris din diferite etape ale vieții?
Nu neapărat. La adulți, nu, pentru că la adulți e deja automatizat scrisul. Trebuie doar să știm vârsta, sexul, cu care mână scrie și dacă are anumite probleme de sănătate.
Probleme care să afecteze mecanica scrisului, nu?
Acelea oricum se văd în scris. Dar mă refer mai degrabă la probleme de vedere. Inevitabil, scrisul are anumite caracteristici și, dacă nu cunoști acea problemă, îl interpretezi altfel.
Cum s-a schimbat scrisul dumneavoastră, după ce ați avut un contact cu domeniul ăsta?
Sincer, nu pot să zic că mi-a afectat foarte mult scrisul. Da, inevitabil că am observat anumite chestii care se referă la personalitatea mea. Dacă am realizat că așa este și mi s-a părut ceva negativ, am încercat să fiu atentă și să mă schimb eu. Însă scrisul, în mod intenționat, nu mi l-am schimbat.
Deci ați încercat să umblați la cauză.
Da. Și am observat cum s-au schimbat anumite lucruri la mine, la personalitatea mea și la stilul meu de viață, am observat modificări involuntare în scris care corespundeau.
Aș vrea să vorbim puțin despre efectele epocii digitale asupra scrisului. Eu, de exemplu, am acum dificultăți fizice în a scrie.
Da, este o problemă. Însă și modul de a scrie - mă refer și la standardul acela care se învață la școală, modelul de scriere - s-a modificat. Cum se schimbă o epocă, se modifică și standardul de scriere. Diferă de la țară la țară și de la o epocă la alta. S-a observat cum s-a simplificat scrisul de-a lungul anilor: cel de acum 100-200 de ani era mult mai caligrafic, mai împodobit. Acum s-a simplificat foarte mult. Oamenii scriu doar din necesitate și nu mai au timp să scrie caligrafic, mai ales în ce am văzut din modelele de scriere din Anglia, din Statele Unite. Sunt aproape identice cu scrisul de tipar. Se învață acel model și nu se mai folosește scrisul caligrafic nici măcar în clasa I.
Asta vă îngreunează munca?
Nu, pentru că orice grafolog trebuie să analizeze scrisul pe baza standardului. În țară, interpretăm scrisul în baza a ceea ce se învață în clasa I. De aceea, la noi se interpretează un pic altfel decât în Anglia sau în altă țară, unde copiii învață altfel să scrie, e alt model de scriere. Există însă și fenomene comune în scris. Dar scrisul e individual. Cu cât este o persoană mai dezvoltată și mai inteligentă, cu atât scrisul trebuie să fie mai diferit față de standard. O persoană cu un retard mintal sau cu o inteligență sub medie n-o să producă un scris foarte diferit față de standardul învățat în clasele primare.
Revenind puțin la diferențele între țări, ce ar fi specific României când vine vorba de învățarea scrisului?
La noi, este specifică înclinația moderată spre dreapta. Mai ales în țările occidentale, modelul este scrisul drept. Ar mai fi bogăția liniilor: la noi, este un pic mai stilizat scrisul decât în alte țări. Sau bara de tăiere de la litera T este la noi poziționată mai sus. În alte țări, e mai jos. Mărimea literelor, iarăși, sau raportul dintre lățimea și lungimea literelor. La noi scrisul e mai înalt decât în alte țări, unde literele-s mai late și mai puțin înalte.
Un coleg îmi spunea că a văzut tineri care, pentru că scriu mult mai puțin de mână, în momentul în care scriu, nu mai folosesc diacritice.
Da, este o problemă destul de neplăcută, pentru că îngreunează și înțelesul scrisului, și dacă nu cunoaștem motivele sau dacă nu știm despre cine e vorba, poate să aibă interpretări negative, putem să tragem niște concluzii destul de proaste. Bineînțeles, sunt și scrisuri specifice unor anumite profesii: dacă știm că persoana respectivă are o anumită profesie, și asta-i afectează scrisul, se interpretează altfel. Dacă nu, se pot trage concluzii destul de negative.
Credeți că ar putea renunța omul la scrisul de mână odată cu invazia de tastaturi și de touchscreen-uri sau considerați că e ceva profund atașat omului și personalității lui?
Eu sper cel puțin că nu se va renunța la scrisul de mână, așa cum sper că n-o să renunțăm nici la cărțile tipărite. Este ceva ce ține de personalitatea și de cultura generală a omului. Degeaba există tot felul de tablete și chestii online. Chiar dacă scriam tot mai puțin cu mâna și citim tot mai puține cărți tipărite, totuși eu sper că n-o să dispară. Scrisul de mână e oricum mai deosebit: dacă vrem să lăsăm un bilet cuiva drag sau vrem să scriem ceva personal, probabil că n-o să scriem niciodată un text pe calculator și să-l scoatem la imprimantă. Scrisul de mână ține și de sufletul omului. Este ceva personal, ceva ce eu sper că nu se va pierde niciodată.
Litere cu personalitate
Pentru că “un semn nu e un semn”, cele de mai jos trebuie luate cu o doză mare de precauție.
Scrisul apăsat înseamnă energie emoțională mare. E semn că autorul trăiește intens sau senzual, după caz.
Scrisul înclinat spre stânga sugerează că omul vrea să-și ascundă emoțiile.
Posesorul unui scris drept încearcă să-și țină emoțiile sub control.
Un scris care urcă pe foaie e semn de optimism.
Mărimea literelor contează: literele mici sugerează introvertire.
O buclă mare pentru “l” mic e semn de om cu vise mari.
Literele dezlegate sunt marca omului intituitiv.
SURSE:
http://www.wikihow.com/Analyze-Handwriting-(Graphology)
http://www.viewzone.com/handwriting.html
http://www.businessinsider.com/what-handwriting-says-about-your-personality-2015-1
